Ideologie organică, obiectiv clar și strategie realistă

20:14, 6 decembrie 2022 | | 120 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

de Mihai Șerban

În ultima vreme autorul rândurilor de mai jos, alături de alți colegi din echipa STRATINFO, a abordat de mai multe ori subiectul naționalismului românesc, așa cum e văzut acesta de către mediile respective și cum am crede noi că ar trebui să se prezinte acesta pentru a fi la înălțimea rigorilor timpului, dar și a înaintașilor noștri. Zilele trecute un grup de naționaliști mi-a propus să dezvolt puțin tema în cauză pentru a oferi o contribuție personală la dezbaterea respectivă, dar și pentru a încerca cristalizarea unei viziuni organice asupra a ceea ce ar trebuie să fie un naționalism românesc de calitate. Am scris inițial o variantă mai scurtă, după care, iată, am dezvoltat puțin tezele mele, pe care vi le pun la dispoziție.

STRATINFO

Problema celor conștienți de actuala stare de lucruri nu mai este identificarea faptului că falimentul statal, constituțional și legal este vizibil, palpabil și omniprezent, ci faptul că acest faliment sistemic constituie tocmai fundația noului construct politic, supranațional care urmărește în filigran falimentul integral al Neamului Românesc și chiar aneantizarea definitivă a acestuia. Vorbim despre ieșirea iminentă și irevocabilă din istorie, iar Dumnezeu nu are de ce să ne ajute din moment ce acest vast și rapid proces de extincție este susținut în mod inconștient de larga majoritate a oamenilor, inclusiv a intelectualilor laici și de o parte a clerului.

Practic, sistemul operează controlul prin coagularea forțată a „tuturor” în jurul instituțiilor și a simbolurilor statale – veșnicul reformism constituțional este strămutat în sfera publică -, în vederea anihilării de la firul ierbii a oricărei organizații paralele rețelelor controlate fizic, moral, intelectual și ideologic. „Naționalismul de stat”, care este un „național-sionism” disimulat, nu este nimic altceva decât expresia controlului politic absolut în interiorul penitenciarelor NATO. Nu întâmplător vedem tot mai des cum vârfurile SRI se exprimă în favoarea naționalismului (de stat!). Din păcate, naționalismul patriotard a devenit capcana, căci acesta nu are și nu a avut niciodată capacitatea să se opună mișcărilor de fond venite din exterior. Paranteza Legionară, bazată pe calitatea unei elite și a unui popor net superior zilelor noastre, deocamdată rămâne una singulară, dovedind inconsistența (dacă nu chiar inexistența!) unui model național de salvare în fața unei schimbări de paradigmă geopolitică majoră.

Lipsa de pregătire a unora dintre noi în materie de inginerii sociale extrem de complexe ce remodelează profilul identitar al românului, necunoașterea ireversibilității unor etape critice, îi face să creadă că un organism precum e cel al actualului Stat Român cu tot cu regimul lui liberal-democrat -compromis fizic, infectat moral și ghidat din exterior – poate fi salvat. Nimic mai neadevărat! Într-un fel, acest mod de abordare face parte din panoplia ideologică proiectată ”de sus”, dinspre vârfurile piramidei masonice mondialiste către mase, astfel încât utopiștii să atragă lumea în perimetrul luptelor sterile. Efectul ireversibil al acestor inginerii este urmarea directă a faptului că militanții naționaliști români au fost izolați în țarcul granițelor naționale, fără a avea vreo conexiune cu lupta de idei a conservatorilor din alte țări.

Menținerea viziunii asupra interesului național în menghina discursului paseist, oniric și de autovictimizare colectivă, ca și limitarea patriotismului la gesturi exterioare de comemorări, fluturări de steaguri și recitaluri de poezii, reprezintă o capcană fatală care îndepărtează opțiunea naționalistă de orice contact cu realitatea. Nu este vorba despre lipsa de sentimente pure în cazul acestui soi de patrioți, ci doar de inadecvarea la realitățile internaționale catastrofale, cărora nu li se dă o descriere coerentă și cu atât mai puțin nu se oferă o manieră de rezistență și ripostă strategiilor în curs de desfășurare a Marii Resetări, ce urmează să se finalizeze până la sfârșitul acestui deceniu cu trecerea într-o nouă realitate, dominantă de Inteligența Artificială în cadrul unui stat mondial polițienesc.

Chestiunea nu se pune că mediile naționaliste n-ar cunoaște marile provocări ale epocii – de la plandemia Covid-19 și injectarea în masă cu seruri ucigașe și până la eliminarea banilor cash, cipare, sterilizare, depopulare și control. Înțelegând pericolele majore ale tehnologiei 5G ca armă de distrugere și control în masă, ale nanotehnologiei, ale dârelor chimice și ale manipulărilor climatice, ca și a eliminării banilor cash și a desproprietăririi, naționaliștii români de cele mai multe ori se limitează la dezvăluiri și critici, fără a oferi soluții.

De obicei, exponenții curentului naționalist se încadrează cu toții în schema ”statului de drept”, criticând conducerea țării și făcând apel la crearea de noi partide, aspirând la victorii electorale, iar între timp mai făcând petiții în judecată și către ”aleșii poporului”. A spera o succesiune la guvernare și ascensiunea la putere a unei forțe naționaliste înseamnă a nu realiza complexitatea metodelor și pârghiilor de control, exercitate de către cercurile de putere reală din lume. Un stat cu o administrație de ocupație, înlănțuit într-un număr infinit de tratate internaționale cu dimensiune financiară, economică, politico-militară și culturală și civilizațională, a rămas o cochilie vidă. El este păstrat formal de către cleptocrația mondialistă doar pentru a se folosi de cohorta de mercenari din fruntea statului-fantomă, prin intermediul căruia să se exercite un control total asupra populației.

În momentul în care cercurile naționaliste vor începe să se debaraseze de iluziile jocului democratic, să se descătușeze din menghina statului de drept și mai ales să scape de prejudecata, potrivit căreia poporul ar reprezenta un subiect al propriului destin istoric, am putea constata că acestea au reușit să intre în albia gândirii tradiționale. Mitul poporului suveran încă mai bântuie prin spațiul românesc, făcând ravagii în mințile infectate de hapul otrăvit al iacobinismului. Școala națională a îndoctrinat generații în șir cu ideile masonice ale iluminiștilor și revoluționarilor francezi.

În acest context s-ar mai impune o precizare de principiu. Însuși termenul de ”națiune” este un construct artificial, promovat de către masonerie în Franța de după prăbușirea istorică din 1879, care instituie conceptul de ”suveranitate a poporului”. Ultimul are menirea să răstoarne accepția tradițională a purtătorului suveranității care este regele. Poporul n-a fost niciodată suveran, dincolo de minciunile promovate în toate constituțiile lumii. Pur și simplu, lichidând regalitatea, distrugând aristocrația și subordonându-și clerul, bancherii și negustorii au uzurpat puterea inițial în Franța, iar după aceea pretutindeni în lume, inventând pentru masele naive caruselul politicianist al sufragiului universal și al parlamentarismului.

A spera să se depășească actuala stare de impas a țării în urma ”voințe liber exprimate a poporului suveran” înseamnă a fi condamnat la un eșec repetat la nesfârșit. Dar mai ales o asemenea abordare face abstracția de strategiile și mijloacele tehnice prin care se exercită un control mental cvasi absolut, în acest scop fiind activată presa dominantă, cultura de masă (hollywoodizarea lumii), undele electromagnetice etc. ”Corectitudinea politică” și ”gândirea unică” sunt singurele bilete de trecere în clubul cocotelor de elită din cohorta politicienilor omologați la Sistem. Iar masele atomizate, obișnuite cu ”gândirea fragmentară” și scufundate definitiv în societatea de piață a spectacolului imund, sunt vidate de orice capacitate de reconstituire a tabloului lumii.

O gândire profund românească, urmând exemplul elitei noastre interbelice, face distincție între noțiunile de populație, națiune, popor și neam. În timp ce populația este o sumă statistică a unor locuitori într-un anume spațiu, iar națiunea este o abstracțiune politico-juridică, poporul este generația prezentă în istorie în momentul de față a unui Neam ca fenomen organic, ca manifestare mistică a unei colectivități cu un destin unic, ce aspiră spre patria lui celestă, urmându-l pe Hristos.

Din această perspectivă, se impune trasarea unei distincții nete între masele populare și elita unui neam. Ultimei îi revine misiunea de a-și ghida poporul în calea sa istorică. Accentuez acest aspect din două motive. Mai întâi pentru că atât sociologia marxistă, cât și cea liberală au impus o interpretare vulgară și falsă a relației dintre elite și mase. Ambele ideologii au indus o uniformizare, o omogenizare, o declasare a tuturor păturilor sociale, pretinzând egalitatea tuturora în sensul capacității oricui de a exercita orice rol social. Această operațiune de lichidare a elitelor a avut sub comunism forme violente (asasinarea, încarcerarea în temnițe, moartea socială), în timp ce în societatea capitalistă decapitarea elitelor are loc prin securea banului. Orice personalitate care nu convine sistemului cleptocratic este izolată și ostracizată, Sistemul propulsând invariabil nulitățile obediente.

Putem oare vorbi la ora actuală despre existența unei autentice elite naționale românești? Unii vor zice că aceasta e răzlețită și umbrită de factorii economici, politici și mediatici dominanți. E adevărat, însă doar parțial. Asta pentru că un caracter puternic, o personalitate cu vocație de luptător, un intelectual de rasă se manifestă nu datorită unor circumstanțe prielnice, ci datorită unor circumstanțe neprielnice. Și, slavă Domnului, avem o serie de bărbați de o ținută intelectuală și de un curaj de admirat. Totul e să apară acel factor care i-ar coagula într-un curent de gândire și de acțiune tot mai viguros și mai nestăvilit.

Convingerea noastă este că marea dramă a naționalistului de astăzi, dincolo de capcana democratismului, este tentația acestuia de a se încovoia sub presiunea discursului dominant pentru a evita orice riscuri personale. Devirilizarea societății de consum a atins și această categorie. Respectarea ”liniilor roșii”, ocolirea subiectelor tabuizate, plierea după directivele corectitudinii politice sunt caracteristici emblematice ale acestei tagme. Toată lumea are ceva de pierdut, un post la universitate, o afacere, o bursă etc.  În aceste condiții vajnicul nostru patriot ajunge să încapă de minune în pielea personajului caragialesc: „Famelie mare, renumerație mica după buget.”.

Însă fără a pune degetul pe rană, fără a identifica, numi și defini cu exactitate dușmanul, un naționalist nu poate fi eficient, ci dimpotrivă, devine parte a marelui joc al manipulatorilor din umbră. Câți dintre cei care bravează cu postura de naționalist îndrăznesc, de pildă, să vorbească deschis despre rolul nefast al masoneriei care a împânzit țara? Câți au curajul să abordeze ”chestiunea evreiască”? Și dacă nu o abordează frontal, de ce se mai erijează în admiratori ai unui Eminescu sau ai lui Corneliu Codreanu? Cine va apăra pleiada de aur a elitei naționale sacrificate pe altarul unui cult antihristic? Cine va cere lichidarea poliției politice exercitate de către exponenții ocupantului prin intermediul așa-numitului și rău famatului ”Institut Wiesel”?

Îi avem pe generalul Radu Theodoru, col. Vasile Zărnescu, Profesorul Ioan Coja și pe alții câțiva și atât. În rest, terenul naționalismului românesc este populat masiv cu patrioți eufemistici, cu rostitori ai adevărului trunchiat, cu intelectuali esopici și aluzivi. Așa ca și ”ai noștri” să fie mulțumiți”, și stăpânirea să nu aibă motive de reprimare. Adică, mai pe românește, tactica cu pricina se potrivește cu vechiului proverb: și lupul sătul, și oaia întreagă.

Convingerea noastră este că putem face pedagogie națională, putem ajuta masele să se ridice la înălțimea liniei neamului doar în măsura în care practicăm un naționalism fără rest, integral, total. Iar discursul nostru naționalist trebuie trebuie să fie asemenea unei lame de cuțit, necruțător, direct și asumat fără rest. Suntem urmași ai lui Hristos în măsura în care ne-am însușit spiritul de jertfă al Mântuitorului. Am vrea cu toții să avem parte de o viață tihnită. Dar în același timp e mai bine să nu intrăm în luptă dacă cel puțin nu facem efortul de a ne pregăti de orice sacrificiu personal pe altarul adevărului pe care îl servim. Naționaliști cu jumătate de normă, patrioți căldicei? Nu, mulțumit. De așa ceva neamul nu are nevoie. Iar noi nu prestăm servicii dușmanului prin lipsa noastră de verticalitate.

Sursa: https://telegra.ph/Ideologie-organic%C4%83-obiectiv-clar-%C8%99i-strategie-realist%C4%83-12-06

Facebook Comments
Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , , , , ,