Vă prezentăm cea de-a noua parte a seriei despre modul în care Securitatea Statului a ajuns să trădeze în România Socialistă.
Emisiunea a fost difuzată în direct de televiziunea Global News în data de 19 iulie 2023.
Tema specifică a emisiunii: Inducerea crizei alimentare, energetice și de bunuri de larg consum în România.
Invitat special: profesor universitar doctor Corvin Lupu.
Moderator: dr. Calistrat Atudorei.
Vă recomandăm să vizionați și prima parte, a doua parte, a treia parte, a patra parte, a cincea parte, a șasea parte, a șaptea parte și respectiv a opta parte a seriei.
Transcriere parțială:
Blocarea banilor țării în conturile bancare ale ICE „Dunărea” sau în conturi tranzitorii administrate de directori de credit a lipsit țara de bani și a determinat guvernul și ministerele să ia măsuri de austeritate care au generat nemulțumiri populare. Printre altele, unele din aceste măsuri au fost anularea drepturilor bănești suplimentare pentru muncitorii din sectoarele industriei grele, extractive, petroliere și toxice. Asta și urmăreau cei care doreau să-l răstoarne pe Nicolae Ceaușescu.
În timpul regimului Ceaușescu, ofițerii deplin conspirați ai Securității au reprezentat un procent de 65%. În timpul regimului socialist, ofițerii deplin conspirați erau avansați doar până la gradul de colonel. După 1990, Ion Iliescu a avansat la gradul de general o serie de ofițeri acoperiți din rețeaua externă, printre care Teodor Meleșcanu, Ion Țiriac, sau George Constantin Păunescu.
Coordonând activitatea de comerț exterior, Securitatea a ajuns să controleze toate bunurile produse de economia națională, inclusiv alimentele, care erau și ele bunuri de export. Acest lucru a permis Securității să schimbe strategia în efortul ei de a-l înlătura de la putere pe Nicolae Ceaușescu, așa cum se angajase conducerea Securității în fața KGB, încă din anul 1972, după cum foarte documentat a demonstrat istoricul american Larry L. Watts.
Astfel, conducerea Securității, împreună cu foarte influenți filo-sovietici de la vârful aparatului de partid, cum ar fi C. Dăscălescu, Gogu Rădulescu, Ioan Ursu, Gh. Oprea și alții, au trecut la inducerea unei crize alimentare, energetice și de bunuri de larg consum, care să genereze mari nemulțumiri populare, cu încetul, din aproape în aproape, nu brusc, ca să-l determine pe Ceaușescu să se implice în a curma criza. Astfel, începând din anul 1981 și mai ales după 1982, când Securitatea a preluat prin decret prezidențial controlul total asupra comerțului exterior, bunurile alimentare au început să fie stocate și să nu fie distribuite în cantități suficiente către populație. Stocarea acestor bunuri alimentare se argumenta în fața organelor locale și centrale ale partidului și guvernului prin reținerea lor în perspectiva exportului, în vederea obiectivului primordial al statului român: plata integrală a datoriei externe. Obiectivul fusese stabilit de Ceaușescu, după ce FMI și Banca Mondială au dublat unilateral dobânda la împrumuturile acordate României, încălcând înțelegerile și contractele semnate inițial.
Deci, cei care induceau criza și blocau produsele alimentare, în cantități uriașe, subliniez, URIAȘE, aveau acoperirea ordinului lui Ceaușescu. Dar Ceaușescu nu le ceruse să înfometeze populația.
Neoficial, gl. Victor Niculicioiu, fostul comandant al U.M. 0110 „anti-K.G.B.”, a recunoscut acest lucru. El mi-a atras atenția: „aveți grijă când cercetați criza alimentară și de bunuri de larg consum, pentru că ea a fost indusă intenționat”. După decenii de la acele evenimente, constatăm că țara avea banii necesari fondului de rulaj pentru achiziționarea, din țară sau din străinătate, a produselor necesare populației. Guvernarea post-comunistă a lui Ion Iliescu a recunoscut că a găsit în visteria țării aprox. 3 miliarde de dolari și 600 de milioane de ruble. Din arhivele Ministerului Comerțului Interior și ale Rezervelor de Stat reiese că depozitele alimentare erau pline, frigoriferele din întreaga țară erau pline de carne, pui, brânzeturi, pește, iar în magazine nu se găsea nimic. Mai ales începând din primăvara anului 1989, când România nu mai avea nici o datorie externă, când în toată Europa de Est începuse promovarea unor măsuri pregătitoare pentru schimbările pe care S.U.A., Uniunea Sovietică, Franța și Germania Federală le negociau, privitor la mutarea Cortinei de Fier cu sute bune de km mai la est, guvernanții de la București și sfetnicii lui Nicolae Ceaușescu puteau cu ușurință să acționeze pentru aprovizionarea populației, care ar fi detensionat total societatea românească, dacă ar fi fost de bună-credință.
În toate vizitele în teritoriu pe care le făcea Nicolae Ceaușescu, din ordine guvernamentale, autoritățile locale umpleau magazinele și piețele pe unde trecea președintele, după care retrăgeau produsele. La mijlocul lunii octombrie 1989, Ceaușescu a făcut o vizită inopinată într-un mare magazin „Alimentara” din București și l-a găsit gol. El s-a înfuriat pe factorii responsabili, care i-au spus că de vină sunt speculanții de pe piața neagră și i-au propus să dispună raționalizări și să se introducă sistemul de cartele la anumite produse, propunere care agrava aprovizionarea populației.
Sabotată a fost și dirijarea corectă a muncii patriotice în agricultură, prestată de militari a diverse arme, de muncitori de la oraș, de elevi, de studenți etc. În timp ce unii erau trimiși să presteze munci total ineficiente, cum ar fi aceea de a recupera boabele de grâu în spatele combinelor, pe câmp putrezeau sute de tone de produse horticole (ardei, roșii, gogoșari, castraveți, mere, struguri etc.) La agravarea crizei aprovizionării populației a contribuit și C.S.P.-ul. În perioada sărbătorilor de iarnă, în ultimii ani ceaușiști, în portul Constanța erau aduse vapoare întregi cu portocale, banane, cafea etc. și se raporta lui Ceaușescu că întreaga țară va beneficia de aceste produse. Apoi, din vapoare se descărcau cantitățile necesare aprovizionării popotelor Securității, Miliției, Armatei, Partidului Comunist și mici cantități pentru populație, cât să trezească interes, eforturi pentru a face rost, cozi și a se crea astfel nemulțumiri populare și a face ca largi categorii sociale să nu aibă acces la aceste bunuri. Majoritatea produselor rămâneau pe vapor. Din diverse ordine, vapoarele erau ținute pe loc până în lunile martie-aprilie ale anului următor, când marfa era declarată perisată și era distrusă. În acest timp, în toată țara se desfăceau cantități infime de produse, pentru a se putea raporta președintelui țării că populația a fost aprovizionată. Rapoartele despre dezastrul indus în societatea românească au fost oprite pe traseul către Nicolae Ceaușescu. Indiferent câți vinovați de această situație s-au aflat în rândurile organelor de partid și a ministerelor de resort, principala vinovată de a nu-i fi raportat corect lui Nicolae Ceaușescu a fost conducerea Securității. Ofițerii de la baza Securității, din teritoriu și din D.S.S. și-au făcut datoria, dar rezultatele muncii lor informative nu au ajuns la conducătorul statului.
În data de 11 noiembrie 1989, s-a atins una din culmile sabotajului fățiș al lui Nicolae Ceaușescu de către Securitate. În acea zi, într-o ședință ultra-secretă, ținută în trei orașe diferite din țară, șefilor Securității din teritoriu li s-a ordonat să interzică aparatului să mai culeagă și să verifice date privind acțiunile de înlăturare de la conducerea țării a lui Nicolae Ceaușescu.
De altfel, în ultimii ani ai regimului Ceaușescu, ofițerii din unitatea Direcției a IV-a a D.S.S. care supravegheau unitățile județene de securitate și ale sectoarelor municipiului București, unitate comandată de col. Gheorghe Ceaușu, au primit ordin de la conducerea D.S.S. să nu se mai ocupe decât de angajații de la nivelul de la baza Securității, astfel că rapoartele acestora au ajuns să vizeze angajații civili și ofițerii tineri, cu grade mici. Această măsură urmărea tot ascunderea acțiunilor de sabotare a lui Nicolae Ceaușescu.
Inducerea crizei bunurilor de larg consum în România a echivalat cu un sabotaj al întregii societăți românești, în scop politic. Prețul plătit de români a fost uriaș, nu numai prin prisma sacrificiilor făcute în anii crizei, cât și prin urmările loviturii de stat care a condus la dezastrul care a urmat în anii regimului numit „de tranziție”, când s-a distrus cea mai mare parte a economiei României, care a fost înlocuită cu o economie străină, care produce în folos și în profit străin.
Anterior inducerii crizei alimentare, sfătuitorii lui Ceaușescu l-au convins că s-a născut o „piață alimentară neagră” a speculanților, propunându-i să aprobe interzicerea sacrificării vitelor proprii de către țărani și, în paralel, introducerea de contracte obligatorii de animale, pe care statul le plătea sub-evaluat. Un alt aspect al problematicii din agricultură a fost faptul că, prin contractul colectiv de muncă, țăranii cooperatori aveau dreptul la un procent de 10-20% din produsele agricole obținute, în funcție de randamentul fiecărei unități agricole, procent care nu le-a fost acordat decât în puține situații. La „procesul” de la Târgoviște, Ceaușescu s-a referit cu convingere la cantitățile mari de produse agricole și alimente câștigate de țăranii cooperativizați. El a murit convins că țăranii chiar au încasat procentele stabilite prin contractul colectiv de muncă.
Aceste procente erau raportate ca fiind date țăranilor și apoi raportate din nou ca depășire de plan. Peste această situație, se suprapuneau rapoartele-bilanț de la sfârșitul fiecărui an agricol, care se făceau publice și erau prilej de laudă al regimului, când țăranii vedeau ce puțin au obținut ei și ce mult s-a produs.[1]Vezi nota dacă e cazul!
O altă componentă a crizei induse, care a produs efecte psihologice deosebite a fost întreruperea curentului electric, dezorganizat, neanunțat, în toată țara. Conform datelor I.N.S. din perioada socialismului de stat, consumul de curent al populației reprezenta aprox. 7-8% din totalul consumului. Industria, agricultura, transporturile și instituțiile de stat consumau 92-93% din producția de energie electrică. „Economiile” care s-au făcut prin întreruperea aprovizionării cu energie electrică, au fost în realitate mari pierderi datorate întreruperii producției în industria mică, atelierele cooperației etc., ca și datorită rebuturilor produse, daunelor aduse activităților din spitale, instituții de învățământ, deteriorării aparaturii și a unor instalații etc. Ceaușescu nu a fost conștientizat de aceste realități, în primul rând de către șeful D.S.S., singurul comandant din Securitate care discuta direct cu șeful statului.
Aceeași situație cu cea a bunurilor alimentare era și cea a carburanților. Depozitele de benzină, motorină și derivate din petrol erau arhipline, iar populației i se distribuia carburantul raționalizat, în cote lunare insuficiente.
După decembrie 1989, când s-a analizat, îndelung și repetat, situația din România, relele au fost considerate a fi datorate doar lui Ceaușescu, dar nu s-a ținut cont că vinovăția era și a lui, dar și a celor care induceau criza pentru a-i nemulțumi pe români, a-i răscula și a-l înlătura pe conducătorul care „întinase socialismul”, promovase spiritul național românesc și modelul de a nu se supune forțelor internaționale diriguitoare. Au existat și conspiratori și puciști care i-au înfometat pe români, i-au ținut în frig și le-au tăiat curentul și care s-au declarat și ei victime ale lui Ceaușescu. De asemenea, ca o culme a inversărilor de situații, au fost și comandanți din Securitate, în frunte cu gl. Iulian Vlad, au declarat că Nicolae Ceaușescu i-ar fi trădat pe ei…
În acest fel, s-au creat toate nemulțumirile unei mari părți a populației României, greu de cuantificat procentual și condițiile favorabile declanșării unei revolte populare, operațiune pentru înfăptuirea căreia, Securitatea avea toate mijloacele necesare și coopera strâns cu serviciile secrete străine care așteptau momentul să atace România, cu mijloace foarte bine acoperite.
Notă:
[1] Exagerările producției agricole nu aveau rol propagandistic, cum au afirmat numeroși cercetători, pe care nu-i mai cităm, problematica nefiind obiect al prezentului studiu. Exagerările producției agricole erau strict necesare României în calitatea ei de membru al Acordului General pentru Tarife și Comerț (G.A.T.T.), la care România a devenit parte în anul 1971. Puterile occidentale, interesate să nu se aglomereze piața alimentară internațională cu produse agricole, au invocat necesitatea de a nu se permite unor state, mai mult sau mai puțin totalitare, să-și înfometeze popoarele, prin exporturi alimentare exagerate. De aceea, G.A.T.T. a impus statelor membre să exporte maximum 25% din producția agricolă. Ca urmare, România calcula necesarul intern și cât putea să exporte, raportând apoi o producție totală față de care exportul să reprezinte maximum 25%.
Iată și înregistrarea video a emisiunii:
(VA URMA)