Trădarea Securității Statului în România Socialistă (partea 6)

21:27, 1 iulie 2023 | | 833 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

Vă prezentăm cea de-a șasea parte a seriei despre modul în care Securitatea Statului a ajuns să trădeze în România Socialistă.

Emisiunea a fost difuzată în direct de televiziunea Global News în data de 29 iunie 2023.

Tema specifică a emisiunii: Confiscarea economiei României socialiste de către Securitate.

Alte tematici abordate:

– Cine a avut interesul să provoace rebeliunea trupelor ruse Wagner?

– Colaboratorii generalului trădător Ion Mihai Pecepa.

Invitat special: profesor universitar doctor Corvin Lupu.

Moderator: dr. Calistrat Atudorei.

Vă recomandăm să vizionați și prima parte, a doua parte, a treia parte, a patra parte și respectiv a cincea parte a seriei.

Iată și transcrierea parțială a emisiunii:

Noi am vorbit data trecută despre modul în care Securitatea a jefuit România în finalul regimului Ceaușescu și imediat după lovitura de stat din decembrie 1989. Făcând o oarecare inversare de ordine a prezentării, vă propun astăzi să vedem cu a demarat acest proces care avea să ducă la unul din cele mai mari jafuri ale României din întreaga ei istorie, jaf cu urmări catastrofale și din punct de vedere social-politic și care a contribuit mult la transformarea României în colonie, iar apoi, în zilele noastre, la transformarea ei într-un teritoriu aflat sub ocupație militară străină, condus din străinătate, prin intermediul unor trădători din interiorul țării, unii dintre ei etnici români.

Activitatea Securității de obținere de valută pentru țară a fost numită în interiorul instituției „aport valutar special”. Ea a apărut inițial ca o activitate utilă țării, într-o vreme de mari greutăți financiare, de după războiul mondial, când România fusese învinsă și distrusă economic, fusese bombardată de americani, britanici, sovietici și germani, deci de cele mai mari puteri ale Lumii și trebuia să plătească o mare datorie de război.

Aparent, nu ar fi nimic rău în faptul de a face bani pentru țară, dar, de fapt, un serviciu de informații, din punct de vedere constituțional, trebuie doar să culeagă informații pe care să le furnizeze beneficiarul stabiliți prin lege și atât. Serviciile de informații, așa cum au fost ele concepute de diriguitorii societăților, nu trebuie să fie implicate în comerț, în gestionarea puterii, în luarea deciziilor politice, în stabilirea direcțiilor de dezvoltare, a liniei politice a țării, a alianțelor pe care trebuie țara să le promoveze. Serviciile de informații nu trebuie să devină decidenți. Militarii în general nu sunt și nu trebuie să fie filozofii societății. În momentul în care serviciile de informații se transformă în diriguitori ai banilor societății, în decidenți economici și politici, ele elaborează o agendă paralelă cu cea a politicienilor și astfel devin „stat paralel”, sau cum se numește el în SUA de astăzi ”Deep State”.

În anii ’80 UM 0107 a fost condusă de ofițerul Stelian Octavian Andronic (nume profesional Nicolae Arnăutu). În anul 2008, acesta a publicat cartea 36 de ani în serviciile secrete ale României. Din respect pentru adevăr. Memorii, iar în anul 2010 a publicat Secretul trandafirului. 25 de ani sub mantie consulară. Autorul face referiri la activitatea de comerț exterior a Securității, ocolind adevărurile esențiale, crude și a prezentat doar componenta de interes național, respectiv de contribuție a Securității la obținerea fondurilor necesare achitării integrale a datoriei externe a României, fără să prezinte întregul activității AVS și fără să facă referiri la marea căpușală a economiei naționale. Autorul nu scrie nimic despre relațiile Securității cu organizațiile de tip mafiot, relații în cadrul cărora respectarea legalității reprezenta o glumă proastă. Din contră, Andronic insistă pe prevederile legale care interziceau orice fel de operațiuni ilegale. Dacă despre operațiunile ilegale și despre jaful practicat de Securitate asupra economiei naționale nu scrie nimic, în schimb exemplificăm cu un raport al col. „Arnăutu” către superiorii săi prin care el semnala posibilele activități ilegale pe care le-ar putea efectua unitatea sa în scopul obținerii de bani. „Arnăutu” făcea referire specială la contrabanda cu țigări și cu armament ușor, în colaborare cu parteneri din Elveția, Italia și RFG. În legătură cu activitatea de AVS, mai este de semnalat că au existat și conflicte între componentele Securității Interne și DIE, asupra cărora nu mă mai opresc. Pentru a preîntâmpina acțiuni ale serviciilor secrete adverse, în străinătate, toate activitățile de preluare de numerar era permisă numai în sediile reprezentanțelor României, respectiv în ambasade, consulate, secții economice, agenții TAROM, NAVROM, ONT. Era cu desăvârșire interzis să se facă încasări în hoteluri, restaurante, aeroporturi, benzinării, gări, sedii ale unor firme străine sau în alte locuri publice.

Ceaușescu a crezut că poate îmbunătăți activitatea de comerț exterior prin implicarea Securității în această muncă, în ciuda faptului că pe fond el nu avea încredere în Securitate. Prin Decretul nr. 164/1979 și Decretul nr. 276/1979 a fost organizat Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale. Dar nu era mulțumit nici de activitatea funcționarilor din Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale. Decizia lui Ceaușescu a fost catalizată de cel puțin o propunere  și de unele informații privitoare la suspiciunile la adresa funcționarilor ministeriali de resort, asta cu atât mai mult cu cât majoritatea funcționarilor externi din Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale erau evrei, afaceriști și corupți. Generalul Nicolae Pleșiță, fost șef al CIE, a susținut că inițiativa ca Securitatea să preia comerțul exterior i-ar fi aparținut lui Ceaușescu, ca urmare a rapoartelor privitoare la corupția funcționarilor civili din comerțul exterior și că Ceaușescu ar fi dorit un comerț exterior „fără șpagă”.

În sensul implicării depline a Securității în comerțul exterior, în 15 octombrie 1982, Ceaușescu a semnat Decretul  C.S. 382 prin care a fost creată Întreprinderea de Comerț Exterior „Dunărea”, întreprindere a Securității, organizată ca și unitate militară cu indicativul 0107, structură cuprinsă în cadrul U.M. 0544-Centrul de Informații Externe. Primul ei director și cel care a organizat-o a fost generalul Aristotel Stamatoiu, care a devenit ulterior șeful CIE, adjunct al generalului Iulian Vlad și ministru secretar de stat în MI cu problemele informațiilor externe. După inițialele numelui său, dar și după renume, Aristotel Stamatoiu era poreclit „AS-ul”. ICE „Dunărea” monitoriza întregul comerț exterior al României, legalitatea și moralitatea tuturor contractelor încheiate de ministere sau de direcțiunile întreprinderilor economice ale României. Întreprinderea era încadrată exclusiv cu ofițeri acoperiți. În această activitate nu au fost cooptați civili. În prima etapă a preluării de către CIE a întregii activități de comerț exterior, au existat și proteste din partea foștilor responsabili civili din ministere, centrale și întreprinderi față de ingerințele Securității în activitățile lor ministeriale. Ulterior, gen. Aristotel Stamatoiu a cerut și a obținut ca toți directorii generali și directorii întreprinderilor românești de comerț exterior să fie ai Securității, deci ofițeri acoperiți.

Ofițerii CIE, inclusiv cei de la „Dunărea” culegeau informații cu caracter economico-financiar privitoare la piețele de desfacere, la prețuri, la concurență, la solvabilitatea unor beneficiari ai produselor românești, corectitudinea reprezentanților întreprinderilor românești și ai ambasadelor României, verificau persoanele de contact din partea beneficiarilor străini, verificau raportul între prețul real de producție și prețul de export, cantități, termene de livrare, culegeau date tehnice și tehnologice necesare economiei românești, manipulau licitațiile produselor românești prin aducerea în licitații de agenți ai CIE care să ridice prețul prin ofertele lor etc. Pentru realizarea obiectivelor sale, U.M. 0107 era sprijinită de o unitate internă a Securității, respectiv U.M. 0650 (Serviciul Independent pentru Comerț Exterior).

Inițial, se părea că întreprinderea s-a înființat doar din necesitatea controlului și a prevenirii actelor de corupție, a prevenirii penetrării informative străine a datelor confidențiale din activitățile de comerț exterior etc. Ulterior, s-a văzut că s-a dorit adoptarea unui sistem pe care îl practicau și alte servicii secrete din lume, acela de a-și crea activități economice prin care să se îmbogățească, sub acoperirea nevoii de finanțare suplimentară a activităților operativ-informative.

Urmarea a fost că s-au deschis o mulțime de conturi spre care se drenau sume de valută, iar Securitatea a devenit un consumator de valută. După părerea unor foști ofițeri de informații implicați în operațiuni valutare speciale, din unele puncte de vedere, se poate aprecia că prin aceste măsuri, o mare parte a aparatului informativ al Securității a fost deturnată de la activitatea sa principală, respectiv de obținere de informații legate de apărarea securității naționale, la activitatea de îndeplinire a unor misiuni economice prin care preluau sarcini care ar fi trebuit să aparțină aparatului guvernului. De asemenea, un alt efect pervers al acestei activități a fost că unii ofițeri de securitate și lucrători din domeniul comerțului exterior au primit aprobări tacite pentru a încălca unele prevederi legale privitoare la activitatea de comerț exterior. Unii comandanți de nave ai Navrom-ului au efectuat curse clandestine, iar sumele rezultate din comerțul practicat erau predate ofițerilor de securitate pentru AVS sau pentru ICE „Dunărea”, fără nici un control. Cu alte cuvinte, acești ofițeri de securitate, în loc să aducă informații pentru țară, făceau contrabandă cu aprobare, corectitudinea vărsării la stat a veniturilor obținute fiind greu de verificat, uneori chiar imposibil.

***

Vă invităm acum să urmăriți înregistrarea video a emisiunii:

(VA URMA)

Facebook Comments