de Iurie Roșca
Să vă povestesc, dragi prieteni, ce am pățit de câteva zile-ncoace. Am observat că unora le este drag adevărul ca sarea-n ochi. Mai ales când vine vorba de mediul patrioților comozi, căldicei, iar de aceea conformiști, lași și ipocriți. Dar bine că le-am pipăit zona sensibilă sau, dacă vreți, călcâiul lui Ahile. De acum încolo nu mai scapă de noi. Lasă că le găsim noi ac de cojoc și le arătăm pe unde se pișă găina.
Ne referim la faptul că după ce în ultimele zile au apărut o serie de articole care se aplecau asupra chestiunii interesului național și asupra nevoii de a-l conceptualiza în actualele condiții geopolitice, unii din tabăra naționaliștilor încremeniți în propria importanță au sărit ca fripți, de parcă i-ar fi pus cineva pe foc. Amintim că este vorba despre suita de articole care sunt perfect complementare, semnate de către Iurie Roșca, Mihai Șerban, Constantin Ghiță și Mariana Heroiu .
Recomand cu insistență tuturor celor interesați de subiect să-și facă timp pentru a parcurge cu migală textele pomenite mai sus, deoarece numai așa se va putea înțelege esența dezacordurilor de principiu între cei care exprimă adevărul întreg, fără ocolișuri și menajamente, și cei care preferă să o ia pe după piersic, să rămână în zona exercițiului intelectual esopic, alegoric și în definitiv ipocrit.
Având relații trainice de prietenie cu naționaliștii din toate zonele țării, cu care facem schimb de idei, de cărți și de articole, aflându-ne mereu în căutarea unor soluții realiste pentru scoaterea neamului din fundătura istorică în care s-a pomenit, am recepționat pe urme fierbinți o serie de semnale. Ele ne confirmă bănuiala că demersul nostru public, ca și al altor camarazi din aceeași familie spirituală și politică, a început să înghesuie diverse fosile, dar și impostori imberbi, care se crăciseră în ultimele decenii peste discursul naționalist, parazitându-l și confiscându-l cu nesimțire.
Dar înainte de a expune cauzele care i-au făcut pe nătăfleții cu pieptul de aramă să se lase cuprinși de crize de isterie, readucem în atenția dumneavoastră câteva trăsături caracteristice celor care s-au obișnuit cu nișa psihologică, dar și socială în care s-au cuibărit.
De regulă, aceștia sunt atât de terorizați de trecutul nostru istoric, încât rămân țintuiți cu privirea înapoi, mergând cu spatele înainte, asemeni unor raci. Această postură de victime ale unui trecut prost asimilat și redus la cantonarea în zona procustiană a unui etnocentrism pernicios îi împiedică să evalueze corect prezența în timp a neamului nostru și îi face incapabili să priceapă locul și rolul României de azi la scară regională și internațională. Iar pentru a le da un nume, le-am zis patrioți paseiști, bucolici, romanțioși și erbivori.
O altă maladie conceptuală care le strivește orice capacitate de a cuprinde cu privirea adevărata cauză a fracturilor istorice deosebit de violente cărora am fost supuși, acestea producând o deformare uriașă a identității colective a poporului, este asumarea modelului revoluționar francez ca sursă de modernizare a țării. Adică avem de a face cu sindromul de maimuțărire a unor modele străine, care au distorsionat formele de gândire, dar și de organizare statală a românilor. Franța revoluționară a căzut ca o piatră de mormânt peste mințile mărturisitorilor ”iacobinismului românesc”. Aceștia sunt bonjuriștii și pantalonarii de azi, ridiculizați de Eminescu și blamați de către elita interbelică. Trăsătura lor de bază este eurolatria sau închinarea la Europa văzută ca model superior, ca normă axiomatică, ca un dat indiscutabil. Eurocentrismul, venerarea Occidentului din postura unui popor inferior care se zbate să urce pe treapta europenismului continuă să facă ravagii în mințile subțiri ale acestui soi de patrioți complexați.
Fiind croiți după calapodul Iluminismului, aceștia nu știu să judece decât în sistemul de referință propus de un Voltaire, un J. J. Rousseau și ceilalți apostoli ai masoneriei internaționale, care au teoretizat regicidul, deicidul, republica și i-au atribuit ohlocrației un nume care sună ca un titlul de noblețe – democrație. I-am putea supranumi și ”pașoptiști întârziați” sau ”iacobini balcanici”. În mințile sucite ale acestora sistemul de coordonate civilizaționale se reduce la existența unei Europe (Occident) progresiste (deci demne de imitat) și un Orient înapoiat, barbar, sălbatic. Adică, altfel zis, mintea opacă a acestora și-a însușit ca pe un crez optica imperialistă cuprinsă de sloganul ”The West and the rest”. Viziunea lor viciată de lumina orbitoare a Vestului alimentează iluzia că România a ajuns în fundătură doar din cauza unor conducători venali, dar de fapt are toate șansele să depășească postura de ”colonie la periferia Europei” (Ilie Șerbănescu) sub o guvernare patriotică. Că actualul sistem politico-economic a fost creat pentru a exclude ascensiunea la putere a patrioților autentici, acest gen de persoane nu pot înțelege. Esența intrării în scena istoriei a negustorilor, a parlamentarismului și a democrației de masă le scapă cu desăvârșire.
Anume acestă optică deformată îi face să gândească România ca fiind plasată geopolitic între două forțe rivale, Occidentului colectiv ca întruchipare a binelui absolut și, simetric, Rusia ca expresie a răului absolut. Iar dacă ești un om de bine, tu, firește te regăsești în tabăra ”băieților buni”. A le explica unor minți atât de subțirele că la ora actuală nu există poli geopolitici aflați în rivalitate decât în măsura în care aceste animozități sunt tolerate de către un singur centru de comandă mondial înseamnă a-i băga definitiv în ceață.
Nici o șansă de a le atrage atenția asupra faptului că Agenda 21/2030 este executată cu docilitate de către TOATE țările lumii, de la covidism și injectare în masă, la digitalizare, cipare, eliminarea banilor cash etc. Carapacea dură a propriei optici deformate nu le permite nici măcar să vadă ceea ce s-a scris și s-a demonstrat de nenumărate ori, și anume faptul că structuri precum ONU, OMS, OMC, FMI sau Banca Mondială nu sunt decât instrumente în mâinile unor forțe extrateritoriale și extra-statale care au uzurpat puterea la nivel internațional și conduc balul în cadrul Marii Resetări.
Așadar, atenție maximă! După această lungă, dar necesară introducere revenim la cauzele scoaterii din balamale a ”patrioților de la 1848”, vorba lui Caragiale, toți cu merite și ifose de nu le ajungi nici cu prăjina la nas. Care au fost subiectele cheie care i-au băgat în năbădăi pe ipochimenii cu pricina? Iată-le. Doar două.
Afirmațiile autorilor noștri că aderarea României la cele două structuri imperiale ale oligarhiei mondialiste – NATO și UE – este una nu doar contraproductivă, ci și nefastă.
Asta în timp ce o orice intelectual normal din Europa occidentală și din zona ex-comunistă s-a dumirit demult că este vorba despre două structuri care exprimă strategia cultului satanic tupilat în spatele Marii Finanțe Internaționale de a de-suveraniza toate statele lumii și de a crea o Nouă Ordine Mondială cu un Guvern Mondial care să guverneze prin metode polițienești un singur stat extins la scară planetară. Dar bine că le-am dat de punctul sensibil. Acum nu mai scapă de noi. Îi vom tot ține în șah și-i vom bombarda până își vor da arama pe față, așa ca să iasă la vedere atât mediocritatea lor intelectuală, cât și elementara frică de a se opune actualului sistem opresiv al globaliștilor care fac legea în toate țările lumii. Și România nu e o excepție. Aici, ca s-și drapeze nulitatea și pentru a gesticula credibil, impostorii din tagma cu pricina agită de zor sperietoarea pericolului rusesc, încadrându-se astfel, de voie, de nevoie, în ingineriile sociale practicate de rețelele gen Soroș de cultivare a rusofobiei ca metodă de sustragere a atenției opiniei publice de la opresorii noștri adevărați. Care, deloc surprinzător, sunt cuibăriți tocmai în Vest, nu în Rusia, redusă și ea la statutul unei semicolonii.
Abordarea deschisă, fără complexe și menajamente a chestiunii evreiești și a rolului evreimii internaționale în istoria lumii și a neamului, precum a manevrelor acesteia în actuala conjunctură internațională.
Știm bine cât de delicată este această temă și cât de riscantă este abordarea ei. Înțelegem și cât de puternice sunt cecurile internaționale care au vasalizat statele lumii și au constrâns guvernele aflate la cheremul lor să elaboreze legislații punitive și creeze structuri de poliție politică precum Institutul Wiesel, care are mână liberă să strivească orice autoritate publică și persoană privată, indiferent de statutul social acesteia, pentru simplul fapt de a aborda acest subiect tabuizat, cred ei, pentru eternitate. Cunoaștem că nici în SUA, nici în țările UE și nici Rusia sau în alte state fost comuniste lucrurile nu stau altfel. Dar mai știm că nu poți fi român dintr-o bucată fără a articula o opinie bine întemeiată pe argumente despre rolul coroziv, dizolvant, subversiv, profund anti-creștin și antinațional al ceea ce pe vremea lui Eminescu se numea ”Alianța israelită”, iar azi poate fi numit, după caz, corporatocrație, plutocrație, cleptocrație, xenocrație sau – horribile dictu! – iudeocrație.
Atunci când vorbim despre fenomenul comunist din trecut sau despre fenomenul capitalist cu apanajul lui ideologic liberal, sau, iată despre covidism, digitalizare și tehnocrație, nu putem să nu observăm o supra-reprezentare a exponenților unei mafii internaționale legate printr-o puternică relație de ordin confesional și etnic, rețea numită uneori cu prudență ”minoritatea dominantă”.
Să fim serioși. Nu poți fi cu adevărat creștin și nici atașat istoriei și culturii neamului tău fără a fi conștient de această situație jenantă, când ești constrâns să taci pentru a evita neplăcerile. Chiar dacă tăcerea ta este egală cu trădarea. A lui Hristos și a Neamului. Restul e apă de ploaie.
A venit vremea să rupem fără milă măștile de pe chipurile falșilor patrioți. Pentru a ieși din cercul vicios în care a fost împins atât sub comunism, cât și după căderea acestuia și pentru a face un efort uriaș de reintrare în istorie, neamul nostru are nevoie de caractere puternice și neînfricate, care ar sfida cu tărie orice autoritate statala sau suprastatală ce atentează la ființa noastră națională.
Timpul oamenilor de paie rămâne în trecut. Burtăverzimea din mediile pretins naționaliste simte că îi fuge pământul de sub picioare. Lumea românească intră într-o fază de frământare și turbulențe din care va ieși fie strivită definitiv, fie renăscută. Ziua de azi deschide larg calea celor care vor să lupte cu adevărat și care își iubesc neamul mai mult decât orice pe lume. Acum, când totul se clatină, devine din ce în ce mai incert și mai nesigur, cei lași se vor tupila până la firul ierbii, iar cei cu vână vor țâșni cu putere în miezul evenimentelor.
P.S.: Acest articol este scris de un român interzis în România de azi, de indezirabilul numărul unu, ajuns persona non grata pentru regimul de ocupație de la București. Ceea ce până la urmă nu este deloc surprinzător. Decât elogiat și decorat de nemernicii din fruntea țării, mai bine prigonit și blamat de trompetele puterii.
Vom reveni.
Iurie Roșca,
Chișinău,
09.12.2022