VIDEO și transcriere: INTERVIU CU AMBASADORUL RUSIEI LA BUCUREȘTI

Interviul a fost oferit de ambasadorul plenipotențiar al Federației Ruse în România, Valery Kuzmin, în data de 4 octombrie 2022

19:45, 11 decembrie 2022 | | 130 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

de Calistrat Atudorei

Pe fondul suprimării punctelor de vedere „incorecte politic” (conform standardelor stabilite de elitele Occidentului progresisto-globalist) publicăm un interviu care prezintă totuși și poziția conceptuală a oficialilor Federației Ruse. Din februarie anul acesta Rusia este portretizată pentru publicul din spațiul euro-atlantic ca reprezentând „inamicul public nr. 1”, ale cărui declarații și opinii ar fi atât de total eronate, încât nici măcar nu mai este necesar să le aflăm direct de la sursă. Oficialii din NATO și UE „au grijă” ca în cazul în care Vladimir Putin și cei din anturajul său politic ar spune ceva demn de atenție, analiștii și experții „lumii libere și civilizate” să ne explice în detaliu ceea ce trebuie să înțelegem. În opinia elitelor vajnicei democrații liberale nu este necesar să aflăm noi în mod direct care sunt argumentele Rusiei pentru ca nu cumva – Doamne ferește! – să le interpretăm într-un mod greșit.

Mi-am asumat totuși pentru publicul din România riscul de a discuta în mod direct cu cel mai important oficial al Federației Ruse prezent la noi în țară, ambasadorul Valery Kuzmin. Am abordat o serie de chestiuni pe care le-am considerat esențiale cum ar fi cauzele conflictului care se desfășoară în Ucraina, originile rusofobiei în Occident, diferența dintre Uniunea Sovietică bolșevică și Federația Rusă de azi, modul în care au fost respectate Tratatele Internaționale de către partea vestică și de către cea rusă, relația lui Vladimir Putin cu „partenerii” vestici, principiile mediatice și politice din Occident sau parcursul operațiunilor militare din Ucraina. Vă invit să treceți prin filtrul discernământului propriu cât de coerentă este poziția oficialilor ruși. Consider că este absolut necesar să ne cultivăm exercițiul critic și să ne formăm opiniile cunoscând argumentele tuturor părților implicate într-un conflict. Și, bineînțeles, așa cum este ușor de observat, conflictul aflat în derulare este complex și fundamental, reprezintă un mare punct de inflexiune pe scara istoriei.

*

Calistrat Atudorei:  Bună ziua, numele meu este Calistrat Atudorei, reprezint televiziunea România Civică și Forumul Țărilor Nealiniate din România. Ne aflăm în sediul ambasadei Federației Ruse din București, unde Excelența Sa, dl. ambasador Valery Kuzmin, aici de față, a avut amabilitatea de a accepta să ne ofere un interviu. Bună ziua, domnule ambasador, vă mulțumesc pentru acceptul dumneavoastră.

Valery Kuzmin: Bună ziua, domnule Atudorei, salut audiența tuturor instituțiilor de presă pe care le reprezentați. Noi, ca ambasadă, suntem întotdeauna pregătiți pentru un dialog deschis, sincer cu opinia publică din România.

C. A.: Înainte să începem interviul propriu-zis, aș dori să fac o precizare, în special pentru publicul din România. În spațiul din România, dar și în întregul spațiu euro-atlantic, începând în special cu data de 24 februarie 2022, a fost adoptată o anumită poziție în raport cu mass-media. Această poziție se referă la a caracteriza acțiunea militară a Federației Ruse ca fiind un act de agresivitate, de brutalitate, cu totul nejustificat. Și, de asemenea, se referă la faptul că punctele de vedere, declarațiile oficiale, opiniile reprezentanților Federației Ruse ar constitui, în majoritatea acestora, o denaturare a adevărului, o dezinformare sau chiar o propagandă. Ca urmare, toate intențiile si acțiunile Federației Ruse ne sunt prezentate, explicate, interpretate de diferiți analiști și specialiști fără a insista pe sursă, pe declarațiile reprezentanților Federației Ruse. În calitate de membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și, de asemenea, de doctor în Filozofie, consider că această abordare riscă anumite inadvertențe, și anume, riscă să omită fațete fundamentale ale adevărului obiectiv, riscă să încalce deontologia jurnalismului și chiar a Dreptului International (pentru că este prezentat un singur punct de vedere, considerat cel corect) și, nu în ultimul rând, riscă să lipsească publicul din România de posibilitatea de a discerne într-un mod avizat, în cunoștință de cauză, care este desfășurarea reală a evenimentelor și natura conflictului care a început. Cu aceasta, aș sugera să începem interviul propriu-zis și, domnule ambasador, v-aș ruga să clarificăm mai întâi premisele acestui conflict. Pentru că în România, așa cum spuneam și mai devreme, se consideră că totul a început brusc, pe 24 februarie, când Federația Rusă, sub conducerea domnului președinte Vladimir Putin (care în România este caracterizat ca fiind un dictator) pur și simplu, pe 24 februarie el s-a hotărât să invadeze Ucraina.

V. K: Este o întrebare foarte bună, așa cum spun englezii. În primul rând, aș dori să răspund la notele dvs. introductive și să spun că imaginea pe care ați descris-o, și anume dictatul unui singur punct de vedere și ignorarea totală a punctelor de vedere alternative, amintește de romanul lui George Orwell „Anti-utopia”, în care au fost formulate principii propagandistice precum „Războiul este Pace”, „Minciuna este Adevăr”, etc. Această logică ar fi probabil, mă rog, cel puțin de înțeles, dacă România ar fi parte a conflictului militar, dacă ar participa la război, dar ceea ce auzim este că, dimpotrivă, nici România și nici NATO nu participă și nu fac parte din conflict. Din nefericire, ceea ce a devenit acum cunoscut în Rusia drept Occidentul Colectiv, care este de fapt blocul NATO (unde rolul de lider îl joacă Statele Unite și câteva țări care s-au alăturat, nu din zona euro-atlantică, ci, să zicem, Japonia, Australia și așa mai departe), urmează logica potrivit căreia este adevărat numai ceea ce este în avantajul lor și orice altceva este o minciună. De exemplu, vorbim despre acea operațiune militară specială în Ucraina pe care ați menționat-o deja, care a fost într-adevăr ordonată de președintele rus Putin pe 24 februarie anul acesta. În realitate, în Ucraina, Rusia a luat aceste măsuri destul de decisive nu pentru a declanșa un război, ci pentru a opri genocidul asupra populației vorbitoare de limbă rusă. Și nu numai a celei de etnie rusă, din regiunile estice ale Ucrainei. În primul rând genocidul din republicile populare Luhansk și Donețk, care dura de aproape opt ani (din 2014).

C. A.: Mi-aș permite să fac o observație, anume că în spațiul public din România se vine cu aserțiunea că afirmațiile de genul acesta sunt doar o dezinformare din partea Federației Ruse, că aceste „atrocități”, cum sunt ele numite în mediile ruse, ar fi o invenție, că nu sunt reale. Cum putem verifica? Ce probe există în acest sens?

V. K.: Ei bine, în primul rând, atunci când Occidentul afirmă că aceste teze nu au nicio legătură cu adevărul, aduce dovezi? Occidentul oferă frecvent știri false, consideră că nu este nevoie de dovezi pentru a afirmațiile sale… În general, trebuie doar să se țină cont de faptele consemnate de istorie. În această privință, eu nu degeaba mă refer adesea la Statele Unite ale Americii ca fiind Statele Unite ale Amneziei… Iată, fiecare nouă administrație, uneori în cadrul aceleiași administrații, schimbă adesea cursul interpretării istoriei la 180 de grade și susține că unele lucruri nu s-au întâmplat sau că altele ar fi fost complet diferite. Haideți să începem cu ceea ce s-a întâmplat în Ucraina în timpul așa-numitului „Maidan” și imediat după, în special în Crimeea și în estul Ucrainei, în Donbass. Imaginile cu activiștii Maidanului atacând forțele de ordine publică practic neînarmate, aruncând sticlele cu amestec incendiar, așa-numitele „cocktailuri Molotov”, cu lunetiștii trăgând în poliție din spatele activiștilor Maidanului… toate acestea sunt pe internet și sunt foarte multe. Polițiștii nu au avut, la ordinul președintelui Ianukovici, nici arme de foc, nici muniție pentru a trage împotriva oamenilor din Maidan. În paralel, s-a dezvoltat un proces politic sub auspiciile principalelor țări din UE – Franța, Germania, Polonia… Adică principalele state din Uniunea Europeană… Și a fost semnat un acord conform căruia domnul Ianukovici, ales de altfel în mod democratic, va demisiona și nu va candida pentru un nou mandat prezidențial, dar în schimb va avea loc o etapă de reconciliere politică, de pacificare și de alegeri generale. Imediat după ce acest acord a fost semnat, a doua zi activiștii Maidanului au fost presați să acționeze. La comanda și cu susținerea Statelor Unite, care au vorbit deschis despre acest lucru. Mă refer în special la adjunctul secretarului de stat, Victoria Nuland, care face parte și din actuala administrație, fiind plasată aproape în aceeași funcție… Activiștii au început să atace participanții la protest, au distrus acordul, au intensificat violențele, au început să-l persecute pe Ianukovici și efectiv l-au vânat la propriu.

C. A.: Într-adevăr, sunt publice declarațiile Victoriei Nuland, care spunea în decembrie 2013, că Statele Unite oferiseră în ultimii ani cinci miliarde de dolari pentru susținerea democrației din Ucraina. Deci, intențiile Americii păreau justificate. În mod similar, despre actuala înarmare, se spune că (noi, NATO și UE) ajutăm un stat suveran și democrat, Ucraina, care urmărește să-și mențină independența.

V. K.: Dar a existat și o continuare a ceea ce a spus Victoria Nuland despre faptul că au investit mulți bani în crearea democrației din Ucraina. Victoria Nuland a început să numească liderii Ucrainei, chiar înainte de orice alegeri prezidențiale de după Maidan, vă amintiți? Iar ceea ce a spus despre UE este, din păcate, obscen. Dacă opriți microfonul, vă pot spune. Vă amintiți acest lucru? Și apoi, aparent sub această influență binevoitoare a Statelor Unite democratice, situația din Ucraina a început să degenereze din rău în mai rău. În Donbass, treptat, apoi în Crimeea (care s-a simțit întotdeauna ca o regiune autonomă, independent), s-a reușit să se organizeze câte un referendum, chiar destul de rapid. Ca urmare, Kievul anunță o operațiune așa-zis „antiteroristă” împotriva propriei populații din Donbass. Avioanele de război lansează rachete asupra unor orașe pașnice, iar opiniei publice i se spune că au explodat aparate de aer condiționat. Reamintesc foarte repede, literalmente în linii mari… În acea perioadă activiști anti-Maidan sunt arși de vii în Casa Sindicatelor din Odessa, pe 2 mai 2014, când începe campania electorală pentru alegerea noului președinte al Ucrainei… Și această campanie este câștigată de Petro Poroșenko sub sloganul „Instaurarea Păcii”. Iar poporul ucrainean îl susține pentru acest slogan. Ca o caricatură, totul s-a repetat în 2019, când a fost ales Zelensky. Și el a spus că primul lucru pe care îl va face va fi să instaureze pacea. Ceea ce face acum cred că nu mai trebuie să explic. Ei bine, nu voi menționa detaliat alte episoade mai puțin cunoscute, cum ar fi bătăile dure aplicate candidaților la președinție în anul 2014… A existat, de exemplu, un candidat pe nume Oleg Tsaryov. El a fost pur și simplu bătut la un miting electoral de către activiștii pro-Vest ai Maidanului… Toate acestea nu le vom mai menționa în detaliu… Apoi a urmat faza fierbinte a conflictului, când Donbass-ul s-a revoltat, iar forțele armate ucrainene au fost înfrânte de două ori. De fiecare dată apelurile acestor oameni au ajuns la președintele Putin care a fost rugat să ajute la oprirea vărsării de sânge. Și de fiecare dată Putin a ajutat să fie stopate aceste atrocități. Și ne apropiem de o altă etapă, cea din februarie 2015, când a apărut pachetul de măsuri de la Minsk. Au avut loc la Minsk convorbiri maraton cu cancelarul german, cu președintele francez, în prezența reprezentanților OSCE, în cadrul cărora a fost elaborat un plan politic, pas cu pas, pentru rezolvarea situației din Donbas pe baza principiilor democratice.

C. A.: Având în vedere că ne confruntăm cu un fapt – anume că în România marea majoritate a populației are o orientare rusofobă, adică are anumite sentimente de adversitate față de Federația Rusă, aș dori să explorăm puțin această situație și să observăm că, așa cum am studiat eu evenimentele, există o diferență foarte mare între actuala Federație Rusă și ceea ce a fost înainte, Uniunea Sovietica. În sensul acesta, aș dori să dau un exemplu. Un exemplu pe care v-aș invita să îl comentați, pe scurt. Este cunoscut, dar nu recunoscut la nivel de surse academice, că revoluția bolșevică de la începutul secolului al XX-lea a fost efectuată prin implicarea unor agenți antrenați, finanțați de Wall Street, adică de puterile occidentale. Acești agenți, sub conducerea lui Lenin, Troțki și a celor care au mai fost acolo, chiar de alte etnii, au ucis zeci de milioane de ruși, în special elita intelectualității. Cum comentați?

V. K.: Întrebarea este una interesantă, deși puțin îndepărtată de vremurile noastre. Cu toate acestea, nefiind un expert în perioada Primului Război Mondial, pot spune cu încredere că cele două revoluții pe care le-a cunoscut țara noastră, cea din februarie și cea din octombrie 1917, au avut multe cauze diferite. Principala cauză, din punctul meu de vedere – și putem vorbi destul de sincer, destul de deschis, aflându-ne în secolul al XXI-lea – a fost că Imperiul Rus la acea vreme era o țară foarte puternică și în dezvoltare rapidă. Oamenii de știință care au studiat statisticile relevante (iar la vremea respectivă aceste concluzii erau deja bine cunoscute) au apreciat că dacă Imperiul Rus (care nu a fost niciodată, nici o închisoare de națiuni, nici un imperiu colonial, care includea întotdeauna toate popoarele care făceau parte din imperiu pe picior de egalitate în viața țării)… deci dacă Imperiul Rus ar fi continuat să se dezvolte fără obstacole, ar fi ajuns la mijlocul secolului trecut, prin 1950, pe primul sau al doilea loc în lume în ceea ce privește volumul producției industrial. Iar în ceea ce priveste populația, în anul 1913, adică un an înainte de Primul Război Mondial, Rusia deja ocupa locul șase printre țările cele mai dezvoltate. În acest ritm populația Imperiului Rus ar fi putut ajunge la 500 de milioane de oameni în anul 1950. Această perspectivă în mod clar nu convenea Statelor Unite și, mai ales, marilor monopoluri americane. Și nu doar monopolurilor din SUA… Să nu intrăm, repet, în detalii, este o tema uriașă… Dar apropo, ca să spunem foarte pe scurt, în Revoluția din Octombrie și în Revoluția din Februarie, serviciile secrete britanice, de exemplu, au avut un rol foarte activ. În condițiile în care Marea Britanie era considerată ca fiind un aliat al Imperiului Rus… Bineînțeles că și serviciile secrete germane au fost fericite să sprijine forțele antiguvernamentale reprezentate de Partidul Bolșevic și de Lenin. Și nu pot decât să fiu de acord cu faptul că, prin intermediul lui Troțki, cu marile sale relații în cercurile financiare, cu legăturile rudelor sale, și Statele Unite au încercat să-și asigure o poziție și, de asemenea, au participat la amestecul în evenimentele din Rusia. Și rezultatul a fost ceea ce s-a întâmplat.

C. A.: Există o documentație bogată în acest sens, aș aminti cartea lui Anthony Sutton, „Wall Street și Revoluția Bolșevică”. Desigur, intenția mea nu a fost să prezentăm o explicație amplă a Revoluției Bolșevice, ci să pun accentul pe întrebarea aceasta: „Revoluția bolșevică a fost o emanație a poporului rus sau a fost orchestrată din afara țării?”. Dar, implicit, mi-ați răspuns la întrebare. Acum, aș vrea să punctez foarte pe scurt două elemente, tot în ideea de a face publicul din România să înțeleagă ce este cu această atitudine care persistă, de rusofobie. Există un fundal care este eludat în discursul public din spațiul euro-atlantic. Aduc așadar în discuție încă două elemente. Primul dintre ele este că în anul 1997 a avut loc Tratatul de la Paris. Și, dacă o să îmi dați voie, o să vă ofer un citat din acest tratat. Tratatul se numește „Actul Fondator privind relatiile, cooperarea si securitatea reciproca dintre NATO și Federația Rusă”. Este accesibil pe internet, iar la pagina nr. 12 iată un pasaj: „Statele membre ale NATO reiterează că nu au nici o intenție, nici un plan și nici un motiv de a desfășura arme nucleare pe teritoriul noilor membri”. Pasajul este mai lung, dar cred că e suficient. Am considerat că acest citat, acest pasaj din tratat este important pentru că în decembrie 2021 Federația Rusă a dat un ultimatum Statelor Unite și un altul statelor NATO, în care a precizat că dorește reîntoarcerea la status quo-ul din 1997, care a fost încălcat.

V. K.: Nu a fost un ultimatum, ci un proiect, o propunere de cooperare în ceea ce privește necesitatea de a garanta interesele legitime de securitate ale țării (Rusiei), deoarece după 1997, în ciuda cuvintelor frumoase, de altfel, de obicei foarte vagi, incluse în așa-numitul „Act Fundamental Rusia-NATO din 1997”, NATO „de facto” și-a continuat expansiunea spre Rusia și a continuat treptat să se apropie de granițele Rusiei, inclusiv din punct de vedere al infrastructurii militare (nucleare). De exemplu, baza de la Deveșelu, care se află în România, este o ilustrare vie a unei astfel de tendințe sau a unui fenomen similar. Și nu este singurul exemplu de acest fel. Aceasta în timp ce, într-o anumită etapă, URSS și, ulterior, succesoarea sa, Federația Rusă, s-au retras cu mai mult de o mie de km de granițele NATO, în unele cazuri la peste o mie și jumătate de kilometric. Și cu toate acestea alianța NATO a continuat să se apropie de granițele noastre. Pentru ce?

C. A.: Știu, numai că alianța are acest punct de vedere al „politicii porților deschise”, adică orice stat din lume, dacă dorește să se alăture NATO, este binevenit și că nu ar trebui să fie obstrucționat în acest sens. Dar am vrut să scot în evidență că acest tratat din 1997 spunea că noii membri care aderă la NATO nu au permisiunea – și era un acord semnat de ambele părți – să dețină pe teritoriul lor facilități nucleare.

V. K.: Noi constatăm că de-a lungul frontierelor Rusiei sunt dispuse forțe de luptă semnificative, care nu au apărut acum. Chiar zilele trecute a avut loc un summit NATO, iar generalii alianței au admis că planurile de încercuire a Rusiei, planurile de a o „îngrădi”, cum îi place Occidentului să spună, au fost elaborate cu cel puțin câțiva ani în urmă și au fost puse în aplicare în mod sistematic, inclusiv în Ucraina, deși Ucraina nu este membră NATO. Și așa se face că i-au făcut promisiuni lui Gorbaciov că NATO nu se va deplasa „nici un centimetru” către est, dincolo de granițele Republicii Democrate Germane și ale Republicii Federale Germane. Acest lucru este consemnat în mai multe documente, oricât de mult este negat acum la Washington. Este clar că astfel de promisiuni au fost făcute.

C. A.: Da, eu chiar am studiat această situație și am găsit stenogramele discuțiilor care au avut loc în perioada anilor 1989-1990 și există această promisiune făcută de liderii țărilor europene și de cei ai Statelor Unite. James Baker, șeful CIA din acea perioadă, a scris și o carte pe acest subiect. Promisiunea făcută a fost aceea că „NATO nu se va extinde niciun inch către Est”. Cu toate acestea, pe site-ul NATO putem găsi în prezent o precizare în care se menționează că ceea ce au spus liderii de atunci ai țărilor euro-atlantice nu reprezintă declarații oficiale ale NATO. Deci ei fac această delimitare.

V. K.: Este minunat! Iată care este valoarea documentului, valoarea reală! Acum, după 20 de ani, vedem care este prețul real al documentului semnat în 1997, Actul Fundamental (dintre NATO și Rusia). A fost o înșelăciune! Putin tocmai a spus în discursul său cu ocazia semnării acordurilor de aderare la Federația Rusă a noilor subiecți ai Federației (Herson, Zaporojie, Donetsk și Lugansk, care până atunci au fost regiuni ale Ucrainei) că în Occident cultura respectării angajamentelor, a acordurilor, a fost abandonată. Este inutil acum să mai negociezi cu Occidentul, pentru că acesta nu-și mai respectă promisiunile dacă acestea încep într-o oarecare măsură să-i contravină intereselor. Este inutil să negociezi cu Occidentul în maniera clasică a diplomației pentru că această cultură este negată de Occident. Nu numai valorile umane, valorile familiale, valorile religioase, ci și valorile diplomatice, așa cum vedem în acest caz. Și astfel, pentru a răspunde la întrebarea dumneavoastră despre originile rusofobiei în România, trebuie să adaug câteva cuvinte. Într-o anumită etapă a dezvoltării relațiilor dintre țările noastre, Rusia a depus multe eforturi în sprijinirea României. Trupele rusești au luptat împotriva turcilor, astfel încât România a obținut în cele din urmă suveranitatea și independența și au mai fost și altele… Dar de îndată ce raportul de forțe geopolitice s-a schimbat, elitele din România au trecut în tabăra occidentală și din acel moment România a îmbrățișat rapid tradiția rusofobiei. Această tradiție a fost cultivată în mod conștient în rândul poporului român de către elita politică timp de multe decenii. Nu vom aborda în detaliu un episod cu adevărat dificil în relația noastră, cum a fost cel din al Doilea Război Mondial, când nu Rusia a atacat România, ci România împreună cu Germania nazistă au atacat Uniunea Sovietică, pe care toată lumea o numea atunci ”Rusia Sovietică”. Și nu pot să nu amintesc remarcile recente ale președintelui nostru Putin cu privire la rădăcinile istorice ale rusofobiei. În ce constau? Și de unde provin? În Occident, mă refer. Occidentul colectiv (aici este vorba în special de Europa de Vest și ulterior de Statele Unite, care li s-au alăturat în scurt timp) are o istorie neîntreruptă, încă din Evul Mediu, de cuceriri coloniale și de exploatare colonială a altor popoare. Cu Rusia, Occidentul nu a reușit să facă acest lucru, deoarece, începând chiar din secolul al XVI-lea, Rusia s-a structurat ca un stat centralizat puternic. Să nu uităm că Occidentul a încercat de mai multe ori să cucerească Rusia, atât printr-o intervenție poloneză la începutul secolului al XVII-lea, cât și printr-o intervenție suedeză la începutul secolului al XVIII-lea, apoi prin intervenția napoleoniană de la începutul secolului al XIX-lea și mai târziu prin intervenția hitleristă la mijlocul secolului al XX-lea. Se poate continua enumerarea pentru că în realitate au fost mai multe tentative. De exemplu în secolul al XIX-lea a avut loc Războiul Crimeei, unde au fost șase state europene (printre care Imperiul Otoman, Marea Britanie, Franța)… toate erau împotriva Rusiei. Dar toate aceste încercări au eșuat pentru că Rusia a avut întotdeauna o tradiție de suveranitate și de independență a politicii sale. Acest lucru a provocat multă furie în Occident, pentru că liderii vestici nu puteau tolera această poziție suveranistă a Rusiei. Cu alte cuvinte, folosind lexicul modern, putem spune că Occidentul a început să practice așa-numitul „limbaj al urii” («language of hatred») față de Rusia. Prin definiție (by definition, cum spun englezii). Occidentul nu poate tolera faptul că există în lume un stat atât de bogat și de vast, care nu se supune față de Occident.

C. A.: Intenția mea a fost aceea de a oferi telespectatorilor noștri din România această opinie din partea oficialilor Federației Ruse referitor la o anumită bază obiectivă a trecutului istoric și diplomatic între Rusia și Occident. Pentru că altfel toate afirmațiile noastre pot părea simple opinii. Am invocat aceste documente pentru a verifica faptic afirmațiile pe care le facem. Mai aduc încă un element. În anul 1999 a fost semnată la Istanbul ”Carta pentru Securitate și Cooperare Europeană”, care de asemenea, pare că nu prea a fost respectată. Acolo era vorba despre ”principiul indivizibilității securității”, adică nu poți să înarmezi doar o parte, iar cealaltă să rămână la vechile standarde. Pentru că dacă se înarmează foarte mult o parte, atunci automat cealaltă se va simți amenințată.

V. K.: Dar care dintre țările occidentale a respectat această Cartă din Istanbul? Niciuna! Iată, din păcate, au fost semnate mai multe acorduri, inclusiv «Actul final de la Helsinki», semnat în 1975. El a fost semnat într-un anumit context geopolitic. După aceea, a avut loc o destrămare destul de violentă a URSS. Iugoslavia a fost distrusă, iată, tot prin bombardamente foarte violente, timp de trei luni de zile. Bombardamente nemiloase, inclusiv atacuri cu așa-numitul depleted uranium („uraniu sărăcit” radioactiv). Și așa mai departe! Iar în ceea ce privește Actul Final de la Helsinki… acolo se spune că frontierele nu pot fi schimbate deloc (principiul inviolabilității granițelor), decât prin tratate și acorduri politice. Cine a amintit acest lucru în timpul crizei iugoslave? Sau în alte situații? Nimeni! Iar acum, dintr-o dată, ne-am amintit că în Actul Final de la Helsinki există un al treilea coș imens (de prevederi) despre drepturile omului, despre schimburile culturale… Minunat! Despre cooperarea umanitară… Totul este minunat! Și inclusiv principiul inviolabilității frontierelor, cu excepția modificărilor liber consimțite și ratificate prin tratate. Cât de multă apă a curs pe Dunăre de atunci? Sau pe Volga? Pe Rin? Și toate aceste reguli au fost încălcate. Am menționat deja cazul Iugoslaviei. Iar acum, Rusiei i se cere să respecte în mod unilateral anumite reguli, în timp ce Occidentul nu își asumă astfel de angajamente. Eventual doar într-un mod demagogic. Iar „politica ușilor deschise”, despre care ați vorbit anterior, trebuie să funcționeze, așa cum se spune, în ambele sensuri. Dar cum poți ieși pe „ușile deschise” dacă jumătate din țările NATO sunt până în prezent sub ocupația Statelor Unite? Să începem să enumerăm: Coreea de Sud, Japonia, Germania, Spania, Italia, România, Kosovo… Germania este o țară complet ocupată de SUA. Asta așa, pentru început… Iar România s-a «re-ocupat» singură, în mod voluntar, adică a permis să fie ocupată de trupele Statelor Unite și NATO… Despre ce fel de libertate și independență putem vorbi în aceste situații? Ei bine, nu este cazul să mai vorbim despre asta. Vă rog, să continuăm conversația noastră.

C. A.: Da, desigur. Aș vrea să subliniez că aceste tratate internaționale pe care le-am evidențiat au fost înlocuite, într-un parcurs general, de așa-numita „ordine bazată pe reguli”. Deci Dreptul Internațional a fost înlocuit de „Ordinea Bazată pe Reguli”. Reguli stabilite de cei care „conduc lumea”. Mă refer în special de liderii Organizației Tratatului Nord Atlantic (NATO), la cei ai Uniunii Europene. Și iată că, așa cum am arătat succint, tratatele pe care le-am menționat au fost eludate. Toate normele de acolo deși fuseseră bilateral semnate au fost încălcate. Noi nu o să intrăm acum în detalii, poate cu o altă ocazie, dar e important ca publicul din România să fie conștient de acest fundal pentru că în mass-media lucrurile sunt prezentate de ca și cum totul ar fi început pe 24 februarie 2022.

V. K.: Exact. Aveți dreptate. În acest context aș dori să aduc un exemplu de conventional wisdom (înțelepciune convențională) din experiența engleză. Un proverb englezesc spune: „Gentilomii joacă întotdeauna conform regulilor. Dar dacă încep să piardă, schimbă regulile în avantajul lor”.

C. A.: Am vrut să mai subliniez prin exemplul pe care l-am dat cu Revoluția Bolșevică faptul că Rusia nu s-a confruntat numai cu adversari din afară, ci acești opozanți au fost și în interiorul țării. Nu o să intrăm în detalii istorice, dar fac un arc peste timp și spun că, iată, în data de 10 decembrie 2021 în presa rusă au apărut informații conform cărora președintele Vladimir Putin ar fi reușit să demaște și să excludă din administrația Federației Ruse un număr important de agenți CIA. Gazeta.ru publica un articol cu titlul „I-am scos deja pe toți! Putin a vorbit despre agenții CIA din Guvern”. Cum doriți să comentați? Mai există agenți „globaliști” (așa cum li se mai spune) în Federația Rusă?

V. K.: Ei bine, Rusia a avut în mod istoric două comunități de alianțe intelectuale – pro-occidentalii și slavofilii. Această tradiție durează cel puțin din secolul al XVIII-lea. Dar episodul despre care vorbiți a fost, într-adevăr, descris în paginile ziarului «Gazeta.ru» în decembrie anul trecut, dar se referă la perioada de la începutul anilor 2000, când președintele Putin a ajuns pentru prima dată la președinție. Și despre acea perioadă el spune că în anii ’90, pe vremea când a apărut și acel Act Fundamental cu NATO și când orizontul relațiilor noastre părea lipsit de nori, în guvernul rus au lucrat, într-adevăr, sub masca unor consultanți angajați, ofițeri activi ai CIA, dintre care unii chiar au fost ulterior condamnați în Statele Unite pentru că încălcând codul lor de conduită și deontologie profesională, s-au implicat în diverse fraude, mașinațiuni și speculații financiare în Rusia, obținând în mod ilegal bani. Și, printre altele, nu plăteau nici taxele, nici măcar în SUA. Au fost menționate și câteva nume, cum ar fi Andrei Schleicher, Jonathan Hay. Ei au fost menționați în acel articol, dar nu au fost nici pe departe singurii astfel de agenți în acea perioadă. Despre această situație a vorbit și președintele Putin recent, accentuând și analizând relațiile noastre cu Occidentul. La acea vreme, Occidentul a reușit să depășească masiva criză internă, inclusiv cea economică, prin jefuirea masivă a statelor care ieșiseră din influența Uniunii Sovietice. Printre acestea a fost în primul rând Federația Rusă, dar au mai fost și multe altele. Multe trilioane de dolari au fost atunci „sifonați” sau, dacă vreți, jefuiți din Rusia. Dar nici măcar aceasta nu a fost suficient pentru Occident și s-a ajuns la acest Act Fundamental din 1997, despre care am vorbit, dar care și acesta a fost ulterior călcat în picioare. În mod firesc, dvs. întrebați cum să evaluez politicile lui Gorbaciov, Elțîn… Președintele nostru a spus în detaliu nu demult, că acești lideri nu au întrebat poporul atunci când au luat multe decizii. Poate au fost prea încrezători, poate au fost prea naivi, poate au fost înșelați, dar rezultatul, iată, este ceea ce avem acum.

C. A.: V-aș propune să ne referim acum la chestiuni de actualitate pentru că acestea sunt stringente. În acest sens v-aș întreba ce părere aveți despre ceea ce în presa din spațiul euro-atlantic se consideră că Rusia începe să piardă în partea de nord a Ucrainei, mai precis în nord-est. În regiunea Harkov trupele ucrainene tocmai au recuperat orașul Liman… De asemenea, vă propun să ne referim și la consecințele alipirii de Federația Rusă a celor patru regiuni pe care le-ați menționat.

V. K.: Consider că presa occidentală, care în momentul de față nu poate fi caracterizată decât ca o mașină de propagandă de război occidentală, încearcă să grăbească evenimentele. Nu se poate nega faptul că Rusia a început o operațiune militară specială și a enunțat obiectivele ei – apărarea Donbass-ului, demilitarizarea, denazificarea Ucrainei – probabil fără să se aștepte sau poate nedorind să creadă în ceea ce s-a petrecut, anume că întregul bloc NATO a desfășurat în mod deschis un război hibrid împotriva noastră, folosind armata sa de mercenari în Ucraina și folosind nu numai mercenari, ci și proprii specialiști militari trimiși acolo pentru a lupta împotriva armatei noastre și sprijinind toate operațiunile furnizând informații captate prin sateliți. Așa că, în mod natural, trebuie să schimbăm anumite tactici. În ceea ce privește regiunile nordice, dacă vă amintiți (și în prezent Occidentul preferă să nu-și amintească acest lucru) la scurt timp după data de 24 februarie au început negocierile ruso-ucrainene, mai întâi în Belarus și apoi la Istanbul. Au avut loc sesiuni mai serioase de negocieri cu scopul de a găsi o anumita soluție politică pentru rezolvarea crizei. Și astfel, după marea rundă de negocieri de la Istanbul, pentru prima dată în cei opt ani care au precedat (incluzând etapele de la Minsk unde a fost, de asemenea, un proces lent de negocieri cu Ucraina) așadar, pentru prima dată Ucraina a formulat un fel de poziție care să poată fi discutată. Dar a venit un ordin de la Washington și delegația ucraineană și-a abandonat propria poziție sau, mai bine zis a încetat fără explicații negocierile și a plecat de acolo. Un membru al delegației a fost pur și simplu ucis. Delegația a fost desființată și este clar că ordinul din Vest a fost «fără niciun fel de negocieri cu rușii», «am decis să folosim acest război». Și au făcut-o așa cum consideră ei «pentru a epuiza Rusia, pentru a o slăbi și, dacă este posibil, pentru a o învinge pe câmpul de luptă». De atunci, nu au mai fost primite alte ordine de la Washington către Kiev. Încă de atunci, ministrul nostru de externe Serghei Lavrov a declarat că pe măsură ce războiul se prelungește tot mai mult și ucrainenii tergiversează negocierile, cu atât mai grele vor deveni condițiile la anumite viitoare negocieri deoarece în acest timp sunt aduse arme occidentale, artilerie cu rază lungă de acțiune, au început bombardamentele asupra teritoriului rusesc și așa mai departe. Exact acesta este stadiul în care ne aflăm în acest moment. În ceea ce privește recentele acțiuni de pe front, trebuie spus că nu există (mai ales în condițiile în care armata rusă evită să distrugă totul cu valuri de bombardamente masive și luptă doar cu trupe de militari, nu și cu civilii), da, nu există doar ofensive continue și marșuri de victorie «cu orchestră». Este necesar să mai precizez că Rusia, pe lângă aceste principii, de altfel, fixate în dreptul internațional (principiile purtării unui război), mai are un principiu foarte important: nu vrem să vărsăm sângele soldaților noștri atunci când putem evita conflictul. Încercăm să ne reducem pierderile la minimum. Dar să observăm că de partea cealaltă, au fost trimise forțe armate uriașe. Iar acum la Krasny Liman, ucrainenii nu-și numără pierderile. Toate spitalele din Kiev, Odessa și din toate orașele mari din Ucraina sunt pline de soldați răniți, schilodiți. Dar liderilor de la Kiev nu le pasă câți soldați vor muri, mai ales că folosesc în mod activ așa-numitele droguri de război furnizate de NATO, adică oamenii pleacă la atac sub influența acestor narcotice și, de foarte multe ori sunt grav răniți, aproape ciuruiți de gloanțe, dar ei nu își dau seama și își continuă mișcarea fizică pentru o perioadă de timp și abia apoi cad la pământ.

C. A.: Spuneați de negocierile care au avut loc. Ele au fost curmate și de incidentul de la Bucha, care în opinia multor jurnaliști a fost foarte controversat. Un exemplu în acest sens este că primarul orașului Bucha a ieșit cu o declarație publică, chiar în fața primăriei, și anunța – este înregistrare video, și eu o am – anunța că „în sfârșit trupele ruse au plecat și orașul Bucha este liber”. Nu a spus absolut nimic despre vreun fel de victime. Pe urmă, după câteva zile, au apărut filmări cu cadavre la sol și a ieșit din nou primarul și a spus că „rușii când au plecat au ucis foarte mulți civili”. Deci astfel de date sunt pur și simplu fapte obiective, înregistrate și în aceste condiții… dragi români, haideți să ne gândim mai bine ce se petrece cu adevărat în Ucraina.

V. K.: Situația din Bucha a avut loc abia după ce s-au făcut unele progrese în respectivele negocieri și după ce trupele rusești fuseseră deja regrupate pe alte teritorii. Dar cazul Bucha este de fapt doar o formulă „frumoasă” inventată de propaganda militară occidentală, patronată mai ales de propaganda militară britanică, aceasta fiind cea mai relevantă pentru regimul de la Kiev. Menționați corect faptele despre primarul acestui oraș, Bucha, care este un orășel mic din suburbiile Kievului. Da, în acel video primarul își exprima bucuria că trupele rusești au plecat și el a invitat armata ucraineană să vină, subliniind că totul este în ordine în oraș. Dar propaganda militară a NATO nu este interesată de faptele reale. Probabil că orașul Bucha a fost ales (pentru această înscenare) tocmai pentru că numele său seamănă cu cuvântul englezesc «butcher», adică «măcelar, criminal sângeros». Ministrul rus al Afacerilor Externe, atunci când a vorbit în Parlament despre ratificarea acordurilor cu regiunile Donbass, Zaporojie și Kherson (privind aderarea lor la Federația Rusă), a spus în mod explicit că am solicitat guvernului ucrainean de mai multe ori (prima dată s-a cerut prin intermediul ONU) a cerut Kievului să furnizeze o listă cu cei care au murit la Bucha. Dar solicitarea noastră nu a avut niciun rezultat. Problema este că în realitate acolo a avut loc un masacru al acelor oameni, care conviețuiau împreună în pace în perioada când trupele rusești erau acolo. Nu au existat probleme în acest sens. Și apoi, când trupele ucrainene trimise de guvernul neonazist, banderist, care se bazează pe ideologia urii, a rasismului și a nazismului, când s-au întors acolo, i-au masacrat pe civilii care, în opinia lor, ar fi trebuit să opună rezistență împotriva trupelor rusești. Mulți dintre acei oameni fuseseră marcați cu banderole albe puse pe braț ca un indiciu că au cooperat sau că doar au fost dispuși să coopereze cu trupele rusești. Cadavrele lor au fost plasate (cu fața în jos) pe stradă. Versiunea occidentală este absurdă (potrivit căreia rușii i-ar fi omorât). Dar nimeni din Occident nu este interesat de acest lucru. La Bucha a fost inventată o poveste falsă. Și această poveste falsă a fost preluată de oficiali, inclusiv aici, la București, ca fiind pur și simplu un „mesaj divin”, care nu poate fi pus la îndoială. Este rușinos ce se întâmplă! Este uimitor că absurditatea acestor acuzații nu revoltă pe nimeni în Occident. Și, într-un mod asemănător, nimeni din Occident nu este surprins de acea afirmație a propagandei britanico-ucrainene potrivit căreia centrala nucleară de la Zaporojie, care se află sub control rusesc, ar fi fost bombardată de Rusia, sau că Rusia ar fi bombardat orașele cu populație rusofonă din Donbas – piețe, școli, spitale – în toate aceste luni și în cei opt ani precedenți. La urma urmei, această minciună a fost difuzată în Occident în cel mai larg mod posibil și nu a fost contestată de nicio persoană rezonabilă. Rușine democrației occidentale!

C. A.: Dacă îmi dați voie să dau un alt exemplu care ar fi de natură să ridice cel puțin anumite semne de întrebare sau chiar să trezească oamenii dintr-un gen de disonanță cognitivă. Să ne amintim de atentatele din 11 septembrie 2001, cu privire la care se consideră că în urma impactului pe care l-au avut două avioane Boeinig cu cele două turnuri gemene din complexul World Trade Center, acele clădiri s-au prăbușit. Dar partea cu totul neverosimilă este că teoria oficială susține că ar fi sărit niște resturi arzânde din cele două turnuri, cam la 100 de metri, și au ajuns la clădirea WTC7. Versiunea oficială spune că în interiorul acesteia ar fi luat foc mobilierul din lemn și ca urmare s-ar fi topit toate grinzile metalice ale clădirii, care erau din aliaje rezistente la temperaturi foarte înalte. În consecință clădirea s-ar fi prăbușit brusc (fără să fi fost lovită de niciun avion!), exact ca la o demolare controlată, adică într-un spațiu foarte restrâns… Se susține asta chiar dacă au fost auzite și niște explozii! Și noi ar trebui să credem că toată această teorie ar fi corectă, deci că ar fi sărit niște resturi fumegânde de la cele două turnuri, clădirea numărul 7 a luat foc și s-a prăbușit în gol… cu viteza de cădere liberă!

V. K.: Ei bine, eu personal nu am studiat în detaliu acest episod din 11 septembrie 2001, dar există într-adevăr multe întrebări și acolo. Iar una dintre aceste întrebări, de exemplu, pe care nici măcar partea americană nu o neagă, este că deși principalii autori ai acestor acte teroriste se consideră că au fost cetățeni (sau, mai degrabă agenți) ai Arabiei Saudite, totuși imensul complex militar american, deci uriașa mașinărie de război a SUA a descins în Afganistan în căutarea lui Osama Bin Laden. Apoi, America a încercat timp de 20 de ani să instaureze acolo democrația și în acest context câteva trilioane de dolari (din bugetul SUA) au dispărut fără urmă. Ca urmare, Afganistanul a devenit cel mai mare producător de heroină din lume, sub conducerea CIA. Au rămas o mulțime de probleme, de întrebări de acest gen. La urma urmei, dacă vă amintiți, se spune și că un avion s-ar fi prăbușit pe Pentagon… Au rămas o mulțime de întrebări și acolo. Dar, iată, înțelegeți care este greșeala noastră? Greșeala noastră este că încercăm să dăm un sens faptelor reale din trecut. Dar pentru propaganda americană acestea nu mai există, pentru că nu-i sunt de niciun folos! Ei spun că acele fapte nu mai au importanță, „Lăsați-o baltă!”.

C. A.: Se spune că trăim în epoca post-Adevărului, adică este creată o „narațiune” care de fapt nu are nicio legătură cu faptele.

V. K.: Absolut corect, aveți dreptate. Vedem și în cazul Bucha sau în încercarea de a inventa incidente similare, de exemplu în Kramatorsk, când autoritățile ucrainene au adunat oamenii pe teritoriul lor și i-au lovit cu o rachetă în zona gării. Toate acestea au fost înscenări de la început până la sfârșit, înscenări sângeroase în care zeci și sute de oameni au fost uciși sau mutilați doar pentru a crea o imagine sângeroasă pentru propaganda occidentală de război. În acest context aș putea să ofer un algoritm foarte simplu despre cum să ne raportăm la aceste înscenări, sau cum spunem noi, la aceste inițiative false, ca să spunem așa, generate de această propagandă militară occidentală. Prima metodă este foarte simplă, se ia…. Da, vă rog….

C. A.: Domnule ambasador, înainte să oferiți aceste explicații aș dori să ofer alte două exemple care completează tabloul. În perioada Războiului Rece în Italia, dar nu numai, ci în toată Europa (sunt chiar documente ale Uniunii Europene) au avut loc așa-numitele operațiuni „Gladio”. Acestea au fost efectuate de trupe paramilitare ale NATO, dar au fost puse pe seama comuniștilor astfel încât formațiunile politice de orientare socialist-comunistă să nu ajungă la putere. Pentru că, de exemplu, atunci când a fost ucis primul ministru al Italiei, Aldo Moro, s-a spus că l-au omorât comuniștii când el de fapt fusese asasinat de Gladio. În mod similar, în Iugoslavia a avut loc un masacru, au fost descoperite într-o vale trupurile a peste 40 de oameni, dar totul a fost pus pe seama sârbilor și după aceea au apărut chiar articole în presa europeană de mare tiraj cum ar fi Le Figaro, Le Monde, în care s-a demonstrat că aceea a fost o înscenare. Cu toate acestea, faptele au fost luate ca atare și chiar președintele Bill Clinton a ținut un discurs în care a spus că nu putem tolera asemenea situații. Folosind acel pretext a început bombardarea Iugoslaviei, timp de 78 de zile, în care au fost distruse inclusiv obiective civile. Dar faptele au fost consumate… Și sunt multe alte exemple.

V. K.: Da, în cazul Iugoslaviei mai târziu au apărut multe dezvăluiri cum ar fi cartea Carlei del Ponte, în care ea a dezvăluit unele dintre respectivele crime. Acum nu mai există nici măcar așa ceva. Acum este mult mai rău. Așa că acum algoritmul este următorul: dacă auziți vreun raport emis de Kiev despre o atrocitate teribilă, brutală, un dezastru teribil sau crime de război, chipurile, comise de armata rusă, sau crime împotriva populației civile de care Rusia este făcută vinovată, atunci puteți să fiți siguri și să știți că nu mai mult de două procente din aceste informații sunt adevărate. Aceste două procente pot conține numele real al unei locații geografice, al unui oraș, al unui sat, pot exista mai multe nume de persoane reale. Dar orice altceva este o minciună, acestea sunt falsuri. Dacă vă amintiți de Ombudsman-ul din Ucraina, un reprezentant al drepturilor omului în Ucraina, o doamnă pe numele de familie Denisova, se specializase în crearea de fantezii fără absolut nicio dovadă despre „atrocitățile armatei ruse” (mai ales pe subiectul abuzurilor asupra copiilor și femeilor), invocând un comportament oribil. Ei bine, a fost concediată în iunie. A fost concediată pentru că s-a dovedit că a mințit. Dar toate acele „fapte” inventate de ea continuă și acum să fie folosite de propaganda occidentală de ca și cum ar fi fost probate ca fiind autentice, deși, în realitate, în spatele lor nu se afla nimic altceva decât fantezia bolnavă a doamnei Denisova. Un alt algoritm pentru a demasca toate aceste falsuri, minciuni și calomnii este ca atunci când citiți o poveste despre același tip de evenimente teribile care sunt puse pe seama părții ruse, căutați să schimbați cuvântul «Rusia» cu cuvintele «regimul de la Kiev» sau «Ucraina» sau «forțele armate ucrainene (AFU)». Abia atunci veți obține imaginea reală, cum ar fi situația despre centrala nucleară Zaporojie sau despre bombardarea Donețkului sau zeci de alte episoade, inclusiv Bucha.

C. A.: Aș vrea să subliniez încă o dată că rolul meu ca jurnalist este să investighez faptele. Ceea ce înseamnă că nu adopt un punct de vedere pro-Rusia sau pro-America, ci mă ghidez după fapte. Am menționat mai devreme câteva tratate internaționale, am urmărit să le supun analizei, am menționat situații pe care le putem verifica oricând, cu toții. Căutăm linia neutră și mai ales căutăm să gândim cu capul nostru. De aceea am considerat oportun acest interviu cu domnul ambasador: pentru că cele mai elementare norme ale jurnalismului solicită să cunoaștem ambele puncte de vedere. Chiar și într-un proces la tribunal, atunci când ai un acuzat, chiar și acela este întrebat: „Acuzat, care este părerea ta? Ce ai de spus în apărarea dumitale?”.

V. K.: Este, fără îndoială, foarte bine că ați menționat despre tribunal. Toate crimele comise de armata ucraineană, de naționaliștii ucraineni, de banderiști și neonaziști împotriva populației civile sunt documentate și înregistrate de Comitetul de Investigații al Federației Ruse. Zeci de dosare penale au fost deschise, de exemplu, împotriva comandanților unităților AFU care au bombardat piețe cu oameni pașnici, școli, spitale din orașele din Donbas sau din regiunile Donețk, Kherson sau Zaporojie. Toate acestea sunt consemnate, și partea rusă le-a declarat în repetate rânduri. Dar aici, în România, autoritățile preferă să nu le menționeze, preferă să stârnească vâlvă în jurul faptului că se presupune că un Tribunal Penal Internațional va analiza toate crimele de război și așa mai departe. Iată. Cu toate acestea, intenționăm să acționăm toate aceste cazuri în instanță și suntem siguri că le vom duce la bun sfârșit. Ce formă va lua această instanță, vom vedea, probabil inclusiv un tribunal internațional. Așadar, sperăm că nicio crimă nu va rămâne nepedepsită. Ne amintim foarte bine cum administrația americană, în timpul lui Trump, a spus că dacă vreun procuror al Curții Penale Internaționale ar îndrăzni să lanseze vreo investigație privind crimele de război americane din Afganistan, Irak, Libia, Siria și așa mai departe, va fi supus unor pedepse teribile. Noi nu spunem astfel de cuvinte. Spunem doar un singur lucru: nici SUA, nici Ucraina, nici Rusia nu au ratificat Carta Curții Penale Internaționale. Ei bine, dacă Uniunea Europeană este gata să finanțeze activitățile acestei instituții, atunci nu va fi prima dată când are loc o risipă fără sens a banilor contribuabililor europeni.

C. A.: Apropos de dovezi, ați spus că toate aceste atrocități au fost documentate. Chiar ieri a apărut un articol, mai exact în Evenimentul zilei, un articol semnat de Ionel Sclavone, care ne spune următoarele: „În primele săptămâni ale invaziei din Ucraina rușii au acuzat Statele Unite că dezvoltă arme biologice și chimice în colaborare cu Kievul”. Completez eu că cei din Federația Rusă au spus că aceste laboratoare au fost finanțate și coordonate chiar de Pentagon. Continui citatul: „Scenariul nu s-a confirmat”, adică acuzațiile Federației Ruse, „în ciuda eforturilor depuse de propaganda rusă de a produce dovezi în acest sens”. Iată deci, aceasta este retorica din spațiul euro-atlantic, cum că toate aceste acuzații aduse de Federația Rusă nu se confirmă.

V. K.: Acest Ionel Sclavone… Pe ce documente și fapte se bazează articolul său? Federația Rusă a pus la dispoziția Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice o cantitate uriașă de probe și documente. Rectific, este vorba de Organizația pentru Interzicerea Armelor biologice și Chimice. Unele dintre aceste documente au fost prezentate și în cadrul reuniunii speciale a Consiliului de Securitate al ONU. Se pare că acest jurnalist român ascultă doar știrile Pentagonului, cel mult pe cele emise de cartierul NATO. El pur și simplu ignoră alte surse, îi sunt inutile. În orice caz, noi intenționăm să insistăm asupra unei investigații care să fie făcută de Organizația pentru Interzicerea Armelor Biologice și Chimice. Cea mai simplă soluție pentru acest jurnalist ar fi să acceseze site-ul web al Ministerului Apărării al Federației Ruse, unde multe dintre aceste documente sunt disponibile public. Dar cred că domnul jurnalist român are interdicție strictă de la Washington. El nu o va face… Din nefericire pentru SUA, amploarea acestor investigații privind atacurile cu arme biologice, cu toxine foarte periculoase, cu agenți patogeni care duc la îmbolnăviri foarte grave, privind mijloacele de pulverizare a acestor agenți patogeni prin intermediul dronelor, de exemplu, deci amploarea investigațiilor este atât de extinsă încât pur și simplu nu mai poate fi negată. Există martori, inclusiv angajați ucraineni ai acestor laboratoare, care au participat în diverse roluri în toate aceste cazuri. Dar, da, dacă îți închizi ochii și-ți astupi urechile, cu siguranță toate acestea nu există… În sensul figurat al cuvântului, bineînțeles…

C. A.: Vreau să subliniez că nu este vorba doar despre acest jurnalist, Ionel Sclavone, ci acesta este tonul general al mass-media din România.

V. K.: Noi, încă o dată în acest context, ne exprimăm regretul față de calitatea presei centrale din România. Pentru că noi… v-am spus deja că aici nu este vorba de mass-media, ci este o mașină de propagandă militară.

C. A.: Domnule ambasador, în mass-media din România se mai afirmă frecvent, și aici o să citez, că „amenințarea cu arma nucleară este prezentă în mai toate discursurile politicienilor și propagandiștilor ruși”. Această formulare a apărut tot în Evenimentul zilei de ieri. De asemenea, se avansează presupunerea că Federația Rusă se pregătește să atace Republica Moldova, România și eventual alte state. Sau se spune că ați pregătit cel mai mare submarin nuclear din lume, Belgorod 329, că ați mobilizat 300.000 de soldați… În opinia analiștilor din presa centrală din România acestea ar fi indicii clare că Federația Rusă intenționează să meargă mai departe cu atacul.

V. K.: Ei bine, această listă de enumerări ar putea fi extinsă, de exemplu, se mai poate spune că Rusia ar avea intenții rele și față de extratereștri, față de reptilieni și așa mai departe. Printre obiectivele agresiunii rusești ar mai putea să fie, desigur, nu știu… speciile de animale pe cale de dispariție, etc. Iată care este valoarea unor astfel de fabulații! Cum să vă spun, cred că o persoană rezonabilă înțelege că valoarea reală a acestor fabulații este zero. Da, și să adaug și altă invenție, aceea că mina ucraineană care a afectat recent o navă maritimă românească a fost, desigur, amplasată de Rusia. Fără îndoială!

C. A.: Se spune de asemenea că v-ați auto-sabotat conductele Nord Stream 1 și 2 și că v-ați fi bombardat singuri centrala nucleară de la Zaporojie.

V. K.: Da, desigur. Numai că, să ne aducem aminte, singura persoană care și-a exprimat bucuria imediat după explozia conductelor a fost secretarul de stat american Blinken, care a spus că „s-a ivit o oportunitate unică de a elibera Europa de dependența de gazul rusesc!”. De ce oare s-a bucurat Blinken? În acest context mă întreb și eu: de ce România, de exemplu, nu încearcă să își arunce în aer toate exploatările de gaz de pe platoul românesc al Mării Negre? Păi, de ce nu? Poate pentru a-și arăta puterea și independența în fața tuturor? Nu, bineînțeles, nu ați avut astfel de gânduri. Și mă mai întreb: de ce și-ar arunca Rusia în aer conductele după ce a investit în ele miliarde peste miliarde de dolari? Conducte care au făcut și ca Europa să devină independentă de orice altă sursă de energie. Și vorbim de o energie la prețuri foarte competitive, mult mai mici decât cele de pe piața mondială. Aceasta este problema. Ei bine, da, se știe că în Rusia locuiesc oameni cu cap de câine, care, iată, își rod propriile picioare și mâini, calcă pe minele anti-personal care sunt interzise prin legile internaționale, dar care sunt împrăștiate de ucraineni (în zonele locuite de etnicii ruși) și așa mai departe… Desigur, americanii spun că „noi aprovizionăm Europa cu gazul nostru lichefiat, gazul american… democratic”. În ceea ce privește Europa, nu vorbim doar despre independența sa energetică, ci inclusiv de independența față de regimuri precum regimul de la Kiev, care printre altele susține mișcările neo-naziste banderiste și care comit fapte sângeroase. Și să avem în vedere încă un lucru: gazoductul rusesc care trece prin teritoriul controlat de Kiev este intact, funcționează și nimeni nu s-a atins de el! Deși este în zona conflictului și nu ar fi fost greu să fie lovit! În ceea ce privește submarinul Belgorod, acele referințe nu au prea mult sens. Dar submarinul există, este într-adevăr foarte puternic, unul dintre cele mai puternice submarine rusești, care este capabil să folosească cele mai noi sisteme de, să zicem, atac nuclear, care au numele convențional „Poseidon”. Iată, un astfel de submarin poate crea, de exemplu, un tsunami artificial care ar distruge cu ușurință tot ceea ce valul creat întâlnește pe coastă. Pe oricare dintre coastele din estul sau vestul SUA. Dar noi nu vom recurge la asta decât dacă America va aduce lucrurile într-o situație în care nu mai avem alternativă. Înțelegeți? Acum, despre teama care vă este insuflată în legătură cu acest nume, Belgorod… Belgorod este capitala unei regiuni rusești care deja a fost bombardată de mai multe ori de naziștii ucraineni. Oamenii mor și acolo, la fel ca în Donbass. De aceea submarinul respectiv poartă acest nume mândru și va riposta dacă este necesar. Trebuie clarificat că în viziunea noastră privind utilizarea armelor nucleare nu există conceptul de „atac preventiv” sau cel de a aplica o „primă lovitură”. Am lansa un atac nuclear doar ca răspuns în fața unei amenințări reale la adresa existenței Rusiei, a sistemului său de guvernare sau dacă ar apărea o amenințare similară la adresa aliaților noștri. În concepția americană există strategia aplicării unei „lovituri nucleare preventive”, dar stăpânii dvs. americani nu vă informează despre aceste lucruri. Ce trebuie făcut aici? Avem o problemă!

C. A.: Într-adevăr, cum a fost chiar atacul preventiv împotriva Irak-ului, care a fost motivat prin acuzația că Saddam Hussein ar fi avut arme de distrugere în masă și că atacul său ar fi fost iminent. Dar, după ce au fost omorâți un milion de irakieni, s-a constatat că Irak-ul nu avea arme de distrugere în masă.

V. K.: Da, este un binecunoscut „triumf” al propagandei occidentale. Dar atunci a fost o situație diferită pentru că pe vremea aceea în jumătate din lume, nu în toată lumea, dar în multe state vest-europene încă mai existau lideri capabili să spună „nu”, care au fost capabili să evalueze adecvat dacă acele informații erau reale sau nu. Au fost lideri care au refuzat să participe la invazia asupra Irakului în anii 2002-2003. Acum nu mai există astfel de lideri. Și să ne amintim că acea invazie a Irakului, apropo, nesancționată de ONU, a ucis cel puțin o jumătate de milion de copii. Jumătate de milion au fost copii! Vă amintiți aceasta? Cât de des vă amintiți aceasta? Nu toți au murit sub bombe. Au murit inclusiv din cauza lipsei de asistență medicală, a lipsei de apă și din cauza foametei care a survenit.

C. A.: Permiteți-mi vă rog să amintesc o declarație a secretarei de stat americane, Madeleine Albright, care în anul 2005 a dat un interviu la emisiunea „60 de minute” cu privire la embargo-ul impus Irak-ului în anii 1990 la solicitarea Statelor Unite. Ea a admis că la sfârșitul anilor 1990 muriseră 500.000 de copii (jumătate de milion) și, chiar spunea moderatoarea, au fost uciși mai mulți copii decât la Hiroshima. În total au murit ca urmare a acelui embargo 1,7 milioane de irakieni. Și această secretară de stat americană a fost întrebată în interviu: „A meritat prețul? Această decizie de a supune Irak-ul la un asemenea embargo catastrofal a meritat prețul?”. Și dumneaei a avut așa, o mică ezitare, și a spus că „A fost o decizie grea, dar…, da, noi credem că a meritat prețul”.

V. K.: Da, așa a spus. De ce să nu aducem acest caz în fața unei curți penale internaționale? La urma urmei, această situație a avut loc nu cu mult timp în urmă, nu a fost în secolul trecut… De ce nu aplicăm și aici „înaltele” norme morale ale Occidentului, dreptatea socială, democrația, statul de drept în raport cu aceste crime? De ce nu se revoltă nimeni?

C. A.: Pentru că am ajuns în situația în care masele se revoltă numai dacă li se spune: „Acum trebuie să vă revoltați!”. Dacă nu li se spune, nu se revoltă.

V. K.: Ei bine, aceasta se numește manipulare a societății. Deci modelul liberal occidental, despre care președintele nostru Putin a vorbit în repetate rânduri, manipulează societatea.

C. A.: Vreau să repet pentru a treia oară că toate elementele pe care le-am menționat sunt fapte ce pot fi verificate de oricine. Chiar și această declarație a lui Madeleine Albright este și acum pe internet.

V. K.: Da, aceasta este realitatea tristă din Occident…

C. A.: Cu aceasta o să încheiem acest interviu. Domnule ambasador, vă mulțumim foarte mult și cu permisiunea dumneavoastră o să revenim pentru un alt interviu pentru că evenimentele sunt în desfășurare, apar tot timpul situații deosebit de complicate, cu miză foarte mare strategică, economică, politică, militară și în opinia mea este necesar, așa cum am mai spus, să cunoaștem și punctul de vedere al Federației Ruse.

V. K.: Pentru acest interviu noi ne-am manifestat deschiderea într-o abordare cât mai democratică, transparentă și sinceră în dialogul cu dvs. În ceea ce mă privește, nu pot decât să adaug că suntem întotdeauna pregătiți pentru un dialog deschis cu mass-media, cu opinia publică din România, dar acest lucru presupune o dorință și o deschidere reciprocă. Suntem întotdeauna pregătiți pentru acest lucru. Vă mulțumesc pentru întâlnirea de astăzi. Bineînțeles că ambasada poate purta un astfel de dialog doar pe teme de relații internaționale și relațiile bilaterale Rusia-România. Nu vom aborda în astfel de interviuri subiecte legate de afacerile interne ale României. Nu este domeniul nostru de competență.

C. A.: Bineînțeles. Înțeleg perfect acest punct de vedere. Vom rămâne pe domeniul relațiilor internaționale.

V. K.: Da, vă rog, nicio problemă. Dacă o să doriți să formulați și alte întrebări, desigur, facem aranjamentele necesare și ne întâlnim.

C. A.: Mulțumim. O să revenim cu permisiunea dumneavoastră și vom continua. Mulțumesc și telespectatorilor noștri pentru că ne-au urmărit și vă promitem că vom reveni. La revedere.

Iată și înregistrarea video cu subtitrare în limba română a interviului:

Interviul este disponibil și cu subtitrare completă în limba engleză:

Facebook Comments