Riscurile implementării tehnologiilor moderne în exercitarea guvernării

22:48, 22 septembrie 2020 | | 658 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

de Calistrat M. Atudorei

Abstract

Realitățile sociale se împletesc tot mai mult în ultimii ani cu evoluțiile spectaculoase ale tehnologiilor, ceea ce conduce la o modernizare accelerată a societății. Pe măsură ce știința a progresat, au apărut aplicații tehnice revoluționare care, fără îndoială, îmbunătățesc net eficiența activităților umane în aproape toate domeniile. Un loc aparte între aceste aplicații îl au cele care utilizează inteligența artificială, bazată pe funcții extrem de sofisticate ale calculatoarelor. Unii cercetători sau filosofi au mers până acolo încât, previzionând tendința de potențare a unor capacități umane prin intermediul tehnologiilor, au indicat posibilitatea atingerii unui nivel al „trans-umanismului” prin inter-conectarea omului cu felurite dispozitive.

Dincolo de avantajele incontestabile ale implementării respectivelor tehnologii moderne, au apărut și numeroase semnale de alarmă din partea unor reprezentanți ai societății civile sau chiar din partea unor foruri guvernamentale. Acestea atrag atenția că noile tehnologii prezintă și riscuri serioase pe multe paliere, cum ar fi: experimente scăpate de sub control, echilibrul naturii, sănătatea oamenilor, și nu în ultimul rând echitatea socială ce ar putea fi alterată de noile forme de organizare a societății inteligente[1].

Societatea super-tehnologizată și libertatea oamenilor

Relația dintre forma de guvernare într-o societate modernă și libertățile cetățenilor reprezintă un subiect foarte sensibil. Suntem de obicei entuziasmați de avantajele extraordinare ce sunt anunțate de ultimele descoperiri, dar este necesar să analizăm și cealaltă față a monedei. Cum ar trebui administrate toate aceste achiziții (firești, chiar inevitabile) ale civilizației de către o guvernare onestă față de populație, o guvernare care urmărește să respecte și să mențină principiile democratice? Ar putea să survină tentația alunecării gradate spre o formă de guvernare tiranică exercitată chiar de către autoritățile ce vor deține controlul noilor mijloace, înzestrate cu o nemaipomenită eficiență? Oare implementarea tehnologiilor de ultimă generație nu ar putea expune societatea modernă unei modificări nu tocmai fericită a însăși condiției umane?

Problematica ne apare foarte complexă dacă ținem cont că există acum capacitatea de a centraliza și procesa date de o uriașă vastitate și complexitate în computere ultra-performante. În unele state există deja tehnologia necesară ca fiecare individ să poată fi urmărit de către autorități în aproape toate detaliile vieții personale. În China, de exemplu, dispozitivele de supraveghere sunt foarte răspândite, iar drepturile fiecăruia dintre cei 1,4 miliarde de chinezi sunt evaluate în funcție de comportamentul bun sau rău evaluat permanent prin sistemele electronice.

Mai mult decât atât, în prezent s-a ajuns dincolo de domeniul unor tehnologii mecaniciste întrucât se poate vorbi de o interferență a dispozitivelor moderne cu organismul uman (inclusiv psihic) prin câmpuri electromagnetice[2]. Să luăm în seamă și situațiile – deja reale – în care astfel de tehnologii încap pe mâna unor persoane sau grupări iresponsabile, care le pot utiliza în propriul avantaj cu încălcarea legislației. Mă refer aici la furtul de date prin hacking sau infectarea deliberată a unor rețele cu viruși electronici, infracțiuni numite generic „terorism cibernetic”.

După cum bine știm, autoritățile unui stat sunt nevoite să asigure securitatea atât în ceea ce privește potențialele amenințări venite din exterior, cât și în ceea ce privește ordinea internă. La rândul lor, într-o țară democratică cetățenii au la dispoziție mijloace prin care pot să se asigure că autoritățile nu își depășesc atribuțiile. Însă în societatea tehnologizată a viitorului relația biunivocă cetățean-stat capătă noi valențe, ce pot fi speculate de o parte și de cealaltă.

Voi căuta în cele ce urmează să analizez câteva tipuri de problematici sociale care decurg din implementarea tehnologiilor moderne. Așa cum se va vedea, situațiile respective reliefează îngrijorări justificate: fie cu privire la noile infracțiuni posibile din partea cetățenilor, fie la modul în care autoritățile înțeleg și exercită guvernarea în raport cu libertatea și securitatea oamenilor.

Tehnologia modernă ca instrument de supraveghere a populației

Urmărirea comportamentului cetățenilor a reprezentat dintotdeauna o necesitate a tuturor formelor de guvernământ. Cunoașterea stării de spirit a oamenilor, a nevoilor lor, evaluarea tendințelor sociale au constituit mereu priorități de bază ale autorităților. De o mare importanță, este, desigur, asigurarea securității interne a comunității, care nu trebuie destabilizată de mișcări și planuri puse la cale de unii eventuali răufăcători. Însă, pe măsură ce societatea a devenit mai tehnologizată, noile posibilități de infracțiune/supraveghere au căpătat dimensiuni care nici măcar nu erau imaginate de legislatorii de acum câteva sute de ani. Multe dintre actele constituționale ale funcționării statului se axează încă pe vechile principii. Chiar dacă legislația este adaptată an de an pentru a ține pasul cu noile realități tehnologice, în societatea modernă apar tot mai stringent o serie întreagă de probleme etice care ar necesita o re-evaluare. Ar putea fi vorba despre modul în care adaptăm contractul social atunci când statul ajunge să dețină toate pârghiile sub control. Sau despre noțiuni mai profunde cum ar fi cele legate de libertatea de conștiință în era tehnologică, în care conexiunea dintre om și inteligența artificială este deja o realitate.

Supravegherea populației în prezent permite o imixtiune (poate chiar ingerință) în viața cetățenilor, fiind mult facilitată de noile tehnologii care au fost implementate, în special în țările cu o economie puternică. Prin aplicarea anumitor filtre digitale pot fi depistate o serie întreagă de infracțiuni printre care terorismul, atacurile cibernetice și crima organizată. În acest scop servicii speciale ale statului pot utiliza monitorizarea convorbirilor telefonice, a mesajelor trimise prin internet (e-mailuri, rețele de socializare), înregistrările camerelor de supraveghere, etc. Pornind de la interceptarea câtorva elemente particulare, există calculatoare foarte puternice care pot analiza metadatele[3] și să le integreze în uriașe baze de informații. Datele sunt agregate și încrucișate astfel încât într-un interval extrem de scurt pot fi operate căutări digitale la nivel național sau internațional.

O aplicare intensivă a unor astfel de modalități a început să fie utilizată de la începutul anului 2020, odată cu declanșarea pandemiei de Covid-19. Autoritățile din mai multe state au invocat necesitatea supravegherii cetățenilor pentru a identifica toate persoanele potențial infectate cu noul virus. Pornind de la depistarea unui infectat se pot urmări contactele acestuia de până la momentul respectiv pentru a găsi apoi posibilii purtători ai agentului patogen și pentru a limita în felul acesta răspândirea și mai mare a bolii.

Dincolo de justificările întemeiate ale supravegherii în masă a populației, problema delicată care apare este în ce măsură mai sunt respectate în asemenea condiții drepturile fundamentale ale cetățenilor, cum ar fi dreptul la viață privată sau protecția datelor cu caracter personal. Interpretările autorităților nu sunt întotdeauna aceleași, existând diferențe de opinie de la o țară la alta. De exemplu, în contextul pandemiei de Covid 19, patru state membre ale Consiliului Europei (printre care și România) au anunțat în martie 2020 că pe fondul stării de urgență activează o derogare de la obligațiile prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ca urmare, unele drepturi precum respectarea vieții private, libertatea de întrunire, libera circulație sau inviolabilitatea domiciliului au fost suspendate.

În China, ca să vedem un alt exemplu, întreaga populație (aproape 1,5 miliarde de oameni) este supravegheată prin intermediul a peste 300 de milioane de camere video instalate pe străzi, în fața locuințelor și, mai nou, chiar în casele oamenilor. Există, în plus, numeroase filtre ale poliției și diferite scannere folosite pentru recunoaștere facială, verificarea cardurilor, verificarea conținutului de informații din telefonul mobil, scanarea irisului, a întregului corp sau pentru identificarea mersului specific. Chiar dinainte de criza coronavirus autoritățile instituiseră o supraveghere foarte drastică pe temeiul măsurilor de prevenție a terorismului. În China este ceva obișnuit să vezi chipurile unor persoane urmărite pe mari panouri electronice plasate în locuri publice și să auzi mesaje din partea poliției gen

Nu contează în ce colț te ascunzi, vei fi oricum găsit.[4]

O astfel de abordare din partea autorităților are un puternic impact asupra psihicului cetățenilor, care știu că sunt atent priviți de ochii atoatevăzători ai lui „Big Brother”. Tocmai de aceea mulți chinezi își reprimă în public cuvinte sau gesturi ce ar putea fi interpretate ca ostile regimului politic conducător. Începând cu anul 2014 în China a fost pus gradat în funcțiune un așa-numit „sistem de credit social”, un program de inteligență artificială care monitorizează încontinuu activitatea oamenilor. În funcție de rezultatele înregistrate algoritmul stabilește sancțiuni sau recompense. Sunt vizate criterii precum plata la timp a taxelor, comportamentul în public, orientarea politică sau eventuala atitudine critică față de partidul de guvernământ. Cei cu punctaj slab în creditul social pot constata, așa cum relatează Business Insider[5], că încep să se confrunte cu o serie întreagă de restricționări. De exemplu li se limitează dreptul de a călători, li se scade viteza de acces a internetului, li se interzice posibilitatea de a-și da copiii la școlile de vârf, nu mai pot fi angajați în posturi bine cotate sau nu mai pot obține cazare la cele mai bune hoteluri. Persoanele despre care autoritățile comuniste consideră că nu au înțeles suficient de bine atitudinea „propusă” de partid, sunt „invitate” (de fapt obligate) să rămână în așa-numitele „centre de re-educare”, care de fapt sunt un fel de centre de detenție.

În ceea ce privește contestarea sancțiunilor, se pare că în marea majoritate a cazurilor cetățenii chinezi ajung rareori să demonstreze că autoritățile ar fi luat o decizie greșită. Jurnalistul german Kai Strittmatter, a evidențiat în lucrarea sa „Am fost armonizați. Viața în supravegherea de stat din China” că organizațiile internaționale ce urmăresc apărarea drepturilor omului au indicat că rata de condamnare este de 99,9%. Potrivit lui Strittmatter, deciziile Sistemului se apropie mai degrabă de o formă de coerciție colectivă întrucât

Aparatul de stat are întotdeauna dreptate, iar acolo unde probele lipsesc, poliția transmite instanței mărturii luate cu forța, sub amenințare ori tortură.[6].

Potrivit rapoartelor[7] unor organizații de apărare a drepturilor omului precum Amnesty International, Freedom House sau Human Rights Watch, guvernul chinez exercită astfel de accente autoritariste în special față de comunitățile de uiguri (o minoritate etnică din nord-vestul Chinei), de tibetani sau față de practicanții disciplinei spirituale Falun Gong.

Lăsând la o parte aceste forme extreme de „supraveghere modernă” este de remarcat că și în țări cu pretenții mult mai mari pe linia respectării democrației există cazuri în care protocoalele ce reglementează cadrul de relaționare a statului cu cetățenii au fost încălcate. Am putea să ne referim aici chiar la SUA, unde – potrivit mai multor mărturii credibile și convergente – serviciile secrete și-au cam depășit atribuțiile. Poate cele mai notorii exemple în acest sens au fost oferite de Edward Snowden, fost agent CIA (Agenția Centrală de Informații) și NSA (Agenţia Naţională de Securitate), care a făcut publice dovezi concrete în sprijinul afirmațiilor sale. Dovezile lui Snowden evidențiază utilizarea de către autoritățile americane a unor tehnologii de monitorizare ultra-avansate pentru interceptarea convorbirilor telefonice, a mesajelor de orice tip (text, audio, video), istoricul accesărilor pe Internet ale oricărui utilizator, etc. Snowden a explicat în detaliu și ce programe au fost folosite: Sauron, Prism, Boundless Informant, Xkeyscore, etc. Dezvăluirile făcute de fostul agent au produs un mare scandal în SUA și au forțat administrația americană să își asume anumite derapaje. Directoratul de Supraveghere Internă, de exemplu, a admis că:

Am transformat companiile noastre naționale de internet și de telecomunicații în parteneri de colectare, instalând filtre în instalațiile lor, servindu-ne de ordine secrete judecătorești, construind porți private în software-ul lor și achiziționând cheile pentru a le rupe criptarea. (…) Partenerii noștri de la FBI au extras informații de la serverele a nouă mari companii americane de internet: Microsoft, Yahoo, Google, Facebook, PalTalk, AOL, Skype, YouTube și Apple. Acest parteneriat important ne oferă acces direct la materiale audio, video, fotografii, e-mail-uri, documente și jurnale de conectare pentru fiecare dintre aceste sisteme[8].

Afirmațiile lui Edward Snowden au fost tratate cu multă seriozitate de Parlamentul European, care în urma unei investigații a emis în octombrie 2015 o Rezoluție în care a observat că

„Urmare a dezvăluirilor despre supravegherea electronică în masă, prea puțin a fost făcut pentru a pune în siguranță cetățenii”. Rezoluția a insistat pe necesitatea asigurării unui „nivel efectiv de protecție” și l-a caracterizat pe Snowden ca fiind un veritabil „apărător al drepturilor omului”[9].

’Orașele inteligente’ prefigurează noua structurare a societății

Dacă autoritățile chineze ori americane merg sau nu prea departe cu intruziunea în viața privată rămâne în continuare o problemă controversată. Cert este însă că ideea sistemelor de supraveghere în masă tinde să se extindă în ceea ce privește modul prin care guvernele multor state concep administrarea relației cu cetățenii. O exemplificare convingătoare în acest sens o constituie pregătirea infrastructurii așa-numitelor „orașe inteligente”, care pentru unii proiectanți (d.p.v. ideologic sau material) tind să devină un fel de apoteoză a societății viitorului.

Pe scurt, astfel de orașe se axează pe larga utilizare a tehnologiei informației și comunicațiilor (Information and Communication Technology – ICT) și a unei game extinse de echipamente conectate wireless între ele prin Internetul tuturor Lucrurilor (Internet of Things – IoT). Respectivele dispozitive –ce au în componență senzori și microcircuite electronice– sunt integrate în majoritatea obiectelor și sunt conectate la servere centrale de colectare și procesare a datelor prin sisteme de Inteligență Artificială. Ideea de bază este că prin procesarea datelor guvernanții ar putea asigura o mai mare siguranță, performanță și eficiență în toate departamentele de activitate. Pe lângă acestea ar surveni o reducere a costurilor și eforturilor de gestionare, dublate de un confort sporit, un sprijin mai mare pentru sănătatea cetățenilor și asigurarea unei prezervări a mediului ambiant. Senzorii ar urma să fie instalați de exemplu pe căile de acces (sisteme de transport), în locurile publice (școli, spitale, biblioteci, magazine, etc.), în rețele de asigurare a utilităților (energie electrică, rezerve de apă, căldură), în rețele de colectare a deșeurilor ș.a.m.d. Orașele inteligente sunt văzute tot mai mult ca o prioritate de către guvernanți pe plan mondial deoarece se estimează că până în 2050 aproximativ 60% din populația globului va trăi în mediul urban.

În prezent au fost deja implementate aplicații și proiecte „smart” în numeroase mari orașe ale lumii. Unele dintre cele mai avansate se află în Londra, New York, Amsterdam, Paris, Reykjavik, Tokyo, Singapore, Copenhaga, Berlin, Dubai, Dublin, Madrid, Moscova, Shanghai, Beijing, Stockholm sau Taipei. Orașele inteligente – supranumite și „orașe sigure” – vor avea încorporată în infrastructură o tehnologie de monitorizare foarte sofisticată a populației. Însă nu toată lumea acceptă aceste achiziții fără rezerve. Potrivit concluziilor unei analize publicată de ziarul american Newsweek, o astfel de tehnologie

„poate să planteze seminţele supravegherii universale întrucât guvernele devin din ce în ce mai dependente de tehnologie pentru a-şi administra populaţia şi pentru a-şi păstra puterea”. Analiza menționată adaugă că „Soluţiile pentru oraşe sigure sunt implementate acum în peste 700 de oraşe din peste 100 de ţări şi regiuni, inclusiv în Brazilia, Mexic, Serbia, Singapore, Spania, Africa de Sud şi Turcia“[10].

Guvernanții afirmă că o prioritate esențială este sănătatea fiecărui individ și că bolile nu trebuiesc doar tratate, ci mai ales prevenite. În acest scop sunt instalate sisteme care să monitorizeze permanent parametrii vitali ai cetățenilor. Este vorba despre aparate plasate în locuri publice sau chiar dispozitive personale, purtate pe corp[11].

Unul dintre avantajele noului tip de infrastructură tehnologică este că pot fi identificate mult mai ușor persoanele care nu respectă legea. În acest sens reprezentanții companiei chineze Huawei au arătat, de exemplu, că

În oraşul Lahore a scăzut timpul mediu necesar pentru a răspunde la incidentele de siguranţă publică de la 30 de minute la 10 minute şi a fost redus timpul mediu în care ofiţerii de politie rezolvă un caz de la 45 de zile la 2 zile. (…) Am folosit cele mai noi tehnologii cum ar fi 5G, Cloud Computing şi IoT pentru a ajuta clienţii să construiască noi tipuri de guvernare, care să permită o administrare mai inteligentă a oraşului şi să promoveze un mediu mai prietenos cu oamenii şi cu afacerile.[12].

Desigur, perspectiva orașelor inteligente este ca acestea să fie conectate între ele la nivel informațional, urmând același parcurs al globalizării serviciilor. În viziunea designerilor viitorului, pentru o optimizare sistemică la scară globală, pasul următor ar fi asigurarea unei coordonări nu doar informaționale, ci și administrative, de guvernanță, la nivel planetar.

*

Ca o concluzie a tematicii referitoare la supravegherea populației, cred că putem remarca apariția a două direcții principale, strâns legate de dinamica evoluției societății:

  • Pe de o parte constatăm progresul uimitor al științei și tehnologiei, care face posibile adevărate miracole civilizaționale și care deschide posibilități ce abia dacă erau imaginate până acum câteva zeci de ani;
  • Pe de cealaltă parte, privind la relația în care cetățenii ajung cu aparatul administrativ, nu putem să nu sesizăm cu îngrijorare că puterea de dominație și coerciție a Statului modern devine pe an ce trece tot mai mare. Iar substanțialitatea acestei puteri constă tocmai în mijloacele tehnologice. „Știința este putere” –așa cum filosofii au spus-o încă de sute de ani– dar realitatea evidențiază tot mai acut nuanța că depinde cine deține această putere. Pentru că devine tot mai clar că pe măsură ce societatea avansează din punct de vedere tehnologic, diferența dintre puterea cetățeanului și capacitatea de control a statului crește exponențial.

Avem suficiente indicii (în realitatea curentă sau în istoria mai mult sau mai puțin recentă) care să ne îndreptățească să apreciem că în practică mecanismele democratice ale cetățenilor au de luptat cu o birocrație „subterană” care caută să își consolideze puterea dincolo de procedurile „de suprafață” adoptate legal. În condițiile în care respectiva „birocrație subterană” ajunge să controleze suficiente pârghii prin folosirea noilor capacități tehnice  (mijloace de obținere, procesare, difuzare a informațiilor, de influențare a unor decizii, etc.) atunci sistemul social ar putea fi amenințat de o mare problemă în ceea ce privește echitatea.

Noi tipuri de infracțiuni în era digitală

O încălcare a legii ce cunoaște o creștere galopantă pe măsură ce accesul la tehnologie se răspândește este cea numită hacking sau „infracțiune informatică”. Aceasta poate lua și o formă agravată și anume „terorismul cibernetic”. Hacking-ul este definit ca acțiunea de pătrundere fără autorizarea sau consimțământul proprietarului într-un sistem informatic cu intenția de a sustrage date, de a monitoriza activități sau de a instala programe dăunătoare (viruși/malware). Prin sintagma de sistem informatic se poate înțelege atât un calculator personal, dar și o rețea întreagă de computere și dispozitive ce deservesc o firmă/companie privată sau chiar o instituție de stat. Se pot diferenția atacuri informatice care provin din interiorul țării sau de la diferiți adversari politici/economici/ideologici din exterior. Agresorii pot fi la rândul lor indivizi sau grupuri de hackeri, susținuți sau nu de un aparat de stat. Având în vedere că sistemele informatice au devenit o parte integrată din activitățile societății noastre, astfel de atacuri informatice pot avea consecințe devastatoare nu doar de ordin personal (gen violarea vieții private, șantaj, fraudă, afectarea dispozitivelor personale), dar și la o scară mai mare. Pot apare serioase daune administrative cum ar fi disfuncționalități în activitatea companiilor de distribuire a serviciilor (de utilități, medicale, de aprovizionare, bănci, centre de informare, etc.) sau chiar de ordin politic (influențarea rezultatelor în alegeri, furtul unor secrete de stat). În fiecare an se pierd miliarde de dolari ca urmare a costurilor de reparare a pagubelor produse de infracțiunile cibernetice. Iar acestea devin tot mai sofisticate. Statisticile publicate de Insurance Information Institute au indicat[13] că prejudiciile anuale aduse economiei globale de atacurile informatice au crescut încontinuu de la an la an, în 2019 înregistrându-se un cuantum de peste 400 miliarde de dolari.

În aceste condiții sistemele de securitate digitală necesită niveluri operaționale constant îmbunătățite. Totodată devine necesară și o sporită supraveghere a utilizatorilor de sistem pentru identificarea și neutralizarea celor care încalcă legile specifice rețelelor informatice. De aici derivă o serie întreagă de algoritmi care, fie că vrem sau nu, implică luarea unor măsuri de verificare asupra tuturor utilizatorilor. Însă problema poate fi privită și în sens invers, dinspre cetățean către stat: ce garanții există că dincolo de amenințările reale invocate de guvernanți, cetățenii nu s-ar putea confrunta cu o spionare și imixtiune în viața privată chiar din partea statului?

O altă infracțiune ce are potențialul de a escamota cadrul legal este folosirea armelor de ultimă generație bazate pe noile tehnologii. Bineînțeles, subiectul ar fi deosebit de vast, dar aș alege să evidențiez un exemplu pe care îl consider emblematic pentru subiectul acestui referat și anume dronele autonome. Aflate practic exclusiv în dotarea structurilor de securitate ale statului, aceste dispozitive bazate pe programe de Inteligență Artificială măresc și mai mult puterea efectivă a autorităților asupra cetățenilor. Să vedem doar câteva detalii. Chiar și dronele miniaturale, de doar câțiva centimetri[14], au în dotare camere video, programe de scanare-căutare conectate la sistemele de supraveghere (din rețelele de la sol sau din satelit) și sunt prevăzute cu arme de foc. Respectivele drone sunt atât de eficiente încât sunt capabile ca într-un timp foarte scurt să identifice singure un infractor care umblă liber, să zicem, într-un oraș aglomerat, să îl monitorizeze pas cu pas sau chiar să îl ucidă. Mai mult decât atât, pot fi lansate din avion „roiuri” întregi de asemenea drone care sunt programate să își găsească, fiecare, ținta personalizată. Dronele au capacități care fac din ele arme extrem de redutabile, în multe situații fiind mult mai eficiente decât atacurile de tip invazie militară la sol, operațiuni de comando, lansare de bombe, etc. Pot zbura peste obstacole, pot recepționa informații, sunt rapide, pot ataca foarte precis și evită pierderile de vieți omenești din partea atacatorului precum și deconspirarea acestuia.

Astfel de arme încep să fie de-a dreptul înfricoșătoare, dar să avem în vedere că sunt deja operaționale[15]. Pentru a da câteva exemple mai concrete, să observăm că au fost înregistrate atacuri cu drone din partea teroriștilor ISIS pe teritoriul Siriei sau Irakului[16]. Au apărut și situații care au produs mari scandaluri internaționale, indicând, se pare, că astfel de super-arme au fost utilizate și de serviciile secrete ale unor țări împotriva civililor din propria țară sau din afară, fără să fi existat un mandat judecătoresc[17]. Renumitul profesor și analist politic Noam Chomsky afirma într-un interviu din 2015 că au avut loc „campanii sistematice de asasinare cu drone”[18].

Iată deci o modalitate aproape impersonală (pentru că este mai dificil să afli cine a trimis drona) de eliminare a inamicilor sau a dizidenților. Aceste aplicații ar putea conferi în viitorul apropiat un suport pentru atacuri greu de stopat ce ar putea destabiliza ordinea internațională (de exemplu prin asasinate politice).

Progres versus riscuri în utilizarea radiațiilor electromagnetice

Întregul mediu natural are în componența sa câmpuri electrice și magnetice. Devine însă tot mai evident că prin creșterea semnificativă a câmpurilor energetice generate de noile valuri ale revoluțiilor industriale se pot produce interferențe și perturbări ale câmpurilor care mențin echilibrul ecosistemic. Majoritatea tehnologiilor moderne funcționează pe baza câmpurilor electromagnetice de frecvențe și intensități care pot varia de la valori infime la unele deosebit de puternice. Apare aici o dilemă: pe de o parte noile dispozitive aduc avantaje extraordinare din punct de vedere tehnic, social sau economic, dar de cealaltă parte, trebuie rezolvată latura impactului asupra factorilor de mediu și, mai ales, asupra sănătății cetățenilor. Să observăm că societatea modernă a ajuns deja să expună aproape permanent oamenii (în special în zonele urbane) la diverse tipuri de radiații, care provin de la rețelele wireless, de la telefoanele mobile, de la turnurile cu antene-releu, de la contoarele inteligente, sau de la alte dispozitive și aparate personale.

Trebuie precizat că există deja mii de studii publicate în reviste de specialitate care indică potențialul negativ al radiațiilor undelor de telecomunicații de tip 3G și 4G. Datele experimentale, dovedite riguros, arată că aceste efecte negative impactează nu doar oamenii, ci întreaga natură vie: microbi, plante, insecte, animale. Zeci de astfel de studii pot fi consultate pe site-ul institutului american numit Trustul de Sănătate a Mediului[19] (Environmental Health Trust – EHT).

În cazul oamenilor, respectivele studii indică fără dubii că în urma expunerii prelungite la radiațiile electromagnetice wireless 3G-4G rezultă afecțiuni precum: probleme cognitive (slăbirea memoriei, ceață mentală, diminuarea atenției), sângerări nazale, oboseală, anxietate, contracții involuntare ale mușchilor, diminuarea puterii imunitare, daune oxidative, infertilitate, cardiomiopatie (stare precursoare a atacului de cord), perturbări la nivel de ADN, boli ale neurotransmițătorilor (Parkinson, Alzheimer) sau cancer.

Ca reacție la escaladarea acestei stări de lucruri au existat numeroase luări de poziții din partea unor cercetători, savanți prestigioși sau ONG-uri. Aș remarca apelul lansat către ONU în anul 2015 de 240 de oameni de știință din 41 de țări intitulat „Oamenii de știință solicită protecție împotriva expunerii la câmpul electromagnetic neionizant”[20]. Apelul a solicitat comisiilor competente ale Organizației Națiunilor Unite să ia măsuri urgente pentru a limita frecvențele și intensitățile radiațiilor, precum și utilizarea lor în spațiile publice.

Îngrijorările medicilor față de afectarea sănătății populației au fost confirmate inclusiv de un studiu publicat în 2018 de către un departament al guvernului SUA din cadrul Programului Toxicologic[21]. Studiul a durat 16 ani și a costat 30 de milioane de dolari. Rezultatele au evidențiat „dovezi clare” ale apariției unor tumori canceroase, deteriorări cardiace și daune ADN în urma expuneii la radiații comparabile cu cele rezultate din undele de telecomunicații.

Problemele devin însă mult mai complicate atunci când ne referim la tehnologia generației 5G, pe care multe guverne se grăbesc să o introducă. Avantajul principal al acestei tehnologii ar fi acela că ar permite punerea în aplicare a Internetului Lucrurilor (IOT) prin care enorm de multe aparate și dispozitive ar putea fi monitorizate sau controlate de la distanță. IOT presupune instalarea de microcipuri în sute de miliarde de obiecte de uz casnic: de la fier de călcat, frigider, maşina de spălat, stropitori pentru plante, până la cartoane de lapte, perii de păr, scutece pentru copii, cutii de pastile. De asemenea, IOT ar urma să permită cu mare ușurință controlul de la distanță a dronelor, mașinilor fără șofer sau a roboților autonomi. Un medic ar putea realiza operații chiar și de la mii de de kilometric distanță prin intermediul unui robot. Roboții industriali și cei casnici ar debeni ceva banal. Conexiunea wireless ar fi întreținută în absolut orice punct al planetei (într-o pădure tropicală, pe vârful oricărui munte sau în mijlocul oceanului) de o rețea foarte densă de antene amplasate la sol și dublate de zeci de mii de sateliți care ar împânzi cerul. Proiectele autorităților din SUA, China sau Uniunea Europeană vizează să pună în practică toate acestea până în anul 2022.

Determinarea guvernanților americani de a vedea proiectul 5G împlinit este redată, de exemplu, de o declarație din 2016 a lui Tom Wheeler, pe atunci șef al Comisiei Federale a Comunicațiilor (Federal Communicatins Commission – FCC), agenția care reglementează legislația de instalare a utilajelor de telecomunicații. În data de 20 iunie 2016 Wheeler spunea într-o conferință susținută la National Press Club că

tehnologia 5G „va genera zeci de miliarde de dolari din activități economice. (…) Spre deosebire de unele țări, nu credem că va trebui să ne irosim următorii câțiva ani studiind cum ar trebui să fie 5G sau cum ar trebui să opereze. Viitorul are o cale a sa de a se inventa singur. (…) Nu vom aștepta standardele!”[22].

Pe aceeași direcție cu cea asumată de șeful FCC merită observat că în SUA instalarea echipamentelor de telecomunicații beneficiază de facilități legislative. De exemplu aceea că din procedurile de adoptare au fost eliminate dezbaterile publice și audierea unor experți veniți din partea societății civile. Mai mult decât atât, legislația americană interzice autorităților locale să aducă amendamente „pe baza efectelor de mediu ale radiaţiilor frecvenţelor radio”[23] în ceea ce privește tehnologia wireless.

În mod asemănător, Comisia Europeană a stabilit încă din 2016 că

este necesară „o rețea foarte densă de puncte de acces 5G” și în acest scop recomanda statelor membre „să lucreze pentru a elimina barierele în interesul unei implementări rapide”. Comisia a explicat că „aspectele administrative creează uneori sarcini inutile pentru instalarea de celule”, iar printre aceste sarcini inutile a menționat „varietatea limitelor specifice ale emisiilor de câmp electromagnetic (EMF)”[24].

Cu alte cuvinte, discuțiile despre o presupusă nocivitate a radiațiilor sau despre o limitare a gamei de frecvențe nu își mai au rostul.

O abordare similară este adoptată de autoritățile din multe alte state, un caz notoriu fiind cel al Chinei, unde instalțiile 5G sunt deja amplasate în numeroase orașe. În plus, proiectul de extindere economică numit „Drumul Mătăsii”[25] aduce adesea în mod implicit în zecile de țări pe care le traversează și contracte de instalare a rețelei 5G. Să mai remarcăm și cazul Australiei, unde guvernul a început încă din anul 2017 să finanțeze construcția a 52 de „orașe inteligente”[26], care prin definiție vor fi deservite de rețele 5G.

În aceste condiții, pentru a atrage mai serios atenția autorităților asupra efectelor negative ce ar putea fi mult mai grave decât cele ale generațiilor 3G sau 4G, foarte multe organizații neguvernamentale sau grupuri de oameni de știință au făcut demersuri prin care au solicitat stoparea instalării 5G.

Pentru a da doar câteva exemple menționez un avertisment intitulat „Oamenii de știință și medicii atrag atenția asupra potențialelor efecte grave ale 5G asupra sănătății”[27], semnat de mai mult de 180 de oameni de știință din țări ale UE. Un avertisment similar, „Apelul Internațional: Opriți 5G pe Pământ și în Spațiu!”[28], a fost semnat până în data de 7 mai 2020 de peste 270.000 de oameni de ştiinţă, doctori şi organizaţii de mediu, precum și de multe alte asociații și persoane particulare de pe toate continentele.

În unele state administrațiile au fost receptive la aceste apeluri. De exemplu autoritățile din Bruxelles au anunțat[29] în aprilie 2019 că stopează instalarea 5G, după care în ianuarie 2020 au reconfirmat decizia.

Ministra mediului din Belgia, Céline Fremault, a declarat pentru presă că

„Nu pot încuraja o asemenea tehnologie, dacă standardele de radiații, care trebuie să protejeze cetățeanul, nu sunt respectate, cu sau fără 5G”. Ea a mai adăugat că „Locuitorii din Bruxelles nu sunt niște cobai, să le pot vinde sănătatea pentru profit. Nu putem lăsa loc nici unei îndoieli”.[30].

Potrivit Financial Times[31], opoziția față de instalarea 5G a fost manifestată în februarie 2020 și de autoritățile din Elveția datorită protestelor puternice care au avut loc în localitățile Bern, Zurich și Geneva. Comisii ale unor asociații medicale au recomandat guvernului să trateze proiectul 5G cu prudență având în vedere potențialul tehnologiei respective de a provoca perturbări ale sistemului nervos și tumori canceroase.

În mod similar, oficiali din Slovenia[32], Olanda[33], Italia[34], Germania[35], Anglia[36], sau Statele Unite[37] au exprimat îngrijorări sau au luat decizia opririi instalării echipamentelor 5G.

Iată deci o altă problemă controversată. Care ar fi cea mai bună cale pe care să o urmeze guvernanții? În prezent, în majoritatea statelor lumii poziția oficial adoptată este aceea de a privi noul salt tehnologic ca fiind extrem de oportun din punct de vedere economic și fără riscuri majore pentru sănătate. Totuși, rezistența organizațiilor de medici, savanți, ecologiști sau simpli cetățeni este oare doar un semn al inerției în fața progresului? Sau are un temei justificat? Dincolo de această problematică, în multe state instalarea rețelei 5G se află în desfășurare.

Tehnologii care interferează cu funcțiile psiho-mentale

Chiar dacă această tematică încă mai pare pentru mulți de domeniul science-fiction, astfel de tehnologii sunt deja operative. Pe diverse paliere și scopuri, cum ar fi cele pur științifice, sociale ori militare.

Domeniul militar este prin natura sa restricționat față de investigări detaliate ale publicului, mai ales când este vorba despre armele moderne. Menționez totuși că au existat numeroase referiri avizate cu privire la așa-numitele arme psihotronice[38]. Acestea funcționează pe baza afectării undelor cerebrale ale inamicilor, producând stări pronunțate de dezechilibru psihic.

În domeniul social putem identifica surse ceva mai direct documentate care reliefează utilizarea sistemelor electromagnetice, de exemplu, pentru controlul mulțimilor sau pentru împrăștierea grupurilor de persoane care perturbă ordinea publică. Pagina oficială a Departamentului Apărării SUA prezintă posibilitățile pe care le oferă un program de arme ne-letale denumit Sisteme Active de Respingere (Active Denial Systems – ADS). Dispozitivele ADS pot genera fascicule de unde electromagnetice direcționate, pe frecvențe specifice care au capacitatea de a produce „controlul sau dispersarea mulțimilor”[39]. O declarație oficială care confirmă în practică asemenea funcții a fost făcută în februarie 2020 de secretarul de stat al Olandei, Mona Keijzer. Ea a afirmat că anumite frecvențe electromagnetice pot fi utilizate pentru a influența comportamentul mulțimilor și chiar pentru a produce împrăștierea celor turbulenți[40]. Un studiu care explică necesitatea și modul de funcționare a unor astfel de echipamente a fost prezentat în anul 2017 de o echipă de cercetători de la Universitatea Tehnică din Brno, Slovenia. Autorii au arătat în esență că „modificările câmpurilor electromagnetice pot influența capacitățile fizice și mentale ale unei ființe umane”[41]. Asistăm așadar la apariția unor noi tipuri de metode ce pot ajusta semnificativ relațiile sociale. În funcție de frecvența folosită, astfel de mijloace ar putea fi greu sesizabile, iar alteori devastatoare. Acțiunea lor este silențioasă și invizibilă, ceea ce le face foarte greu (sau imposibil) de contracarat. Raportând toate aceste posibilități la dimensiunile sociale se deschide o problematică foarte sensibilă legată de cine deține astfel de mijloace, când și cum le folosește.

În ceea ce privește domeniul științelor aplicate care studiază tehnologiile care ar putea interfera cu aspectele psiho-mentale umane, se pare că am intrat într-o etapă pe cât de revoluționară, pe atât de controversată. Există, de exemplu, proiecte foarte avansate care urmăresc stabilirea unei conexiuni directe între creier și sistemele informatice. Un astfel de proiect se numește Neuralink și vizează crearea unei interfețe de mare precizie neuronală. Au fost făcute cu succes teste prin care o maimuță a devenit capabilă „să opereze cu creierul său comenzile unui computer”[42]. Interfața se obține prin implantarea unui microcip în corpul subiectului. Finanțatorul proiectului, miliardarul Elon Musk, afirmă că există perspective „formidabile” de fuziune a funcțiilor biologice cu cele ale Inteligenței Artificiale. Ar urma să fie posibile funcții de încărcare (upload) și descărcare (download) a informațiilor în ambele sensuri dintre un creier/cortex și un calculator[43]. Într-un proiect asemănător, și cercetătorii ruși au obținut rezultate extraordinare. În octombrie 2019 compania Neurobotics din Moscova anunța[44] că a reușit să obțină pe monitoarele unor computere imagini care reproduceau fidel, în timp real[45], gândurile unor subiecți.

Perspective extraordinare? Da, bineînțeles, dar nu putem să nu remarcăm și potențialul îngrijorător pe care îl aduc aceste facilități în cazul în care ar încape pe mâna unor persoane iresponsabile. Cum ar putea arăta noile infracțiuni ale viitorului din această perspectivă? Sau, eventual, noile abuzuri ale autorităților? Astfel de modalități ar putea efectiv sonda mintea unei persoane. Să îi extragă sau să îi imprime informații ori convingeri. Desigur, toate acestea par caracteristici ale unui viitor distopic, dar iată că observăm cum salturile tehnologice încep să ne permită să întrezărim elemente concrete ale unor astfel de posibilități.

Perspectiva trans-umanismului

Odată ce dispozitivele tehnologice ajung să fie aplicate pe sau în corpul uman în scopul de a crește capacitățile oamenilor din punct de vedere fizic, dar mai ales psihic, intrăm pe tărâmul a ceea ce a fost numit „trans-umanism”, „post-umanism” sau ameliorare umană („human enhancement”). Pe scurt, trans-umanismul promite să aducă trei îmbunătățiri fundamentale pentru viața omului: super-longevitate, super-inteligență și super-bunăstare interioară. Ideologii acestui curent afirmă că translația spre augumentarea condiției umane survine firesc odată cu progresul civilizației și că astfel de tendințe au început încă demult, de la primitiva cârjă. S-a continuat apoi cu tot felul de alte accesorii pe care acum le acceptăm fără mustrări de conștiință, cum ar ochelarii, plombele sau protezele. Mai nou s-a ajuns la înlocuirea de organe, unele dintre ele (de exemplu inimă[46] sau rinichi) fiind proiectate prin programe de Inteligență Artificială și produse efectiv de imprimante 3D.

Totul sună foarte bine, dar dacă ne gândim la faptul că obiectivele anunțate de trans-umaniști implică un fel de împletire a omului cu mașinile… constatăm că apar o serie de dileme: sociale, etice, existențiale. Condiția umană actuală se situează la o medie de viață de aproximativ 75-80 de ani. Majoritatea oamenilor au un IQ plasat între 90-110 puncte. Mai devreme sau mai târziu, mai mult sau mai puțin, cu toții suferim de diverse boli sau lipsuri. Dar dacă toate acestea și multe altele ar putea fi împinse la valori net superioare? Este o întrebare provocatoare la care susținătorii trans-umanismului răspund nu doar că este posibil, ci că deja se lucrează la asta! Și că omul viitorului ar putea ajunge cu ajutorul tehnologiei la un nou stadiu evolutiv, un fel de condiție de supra-om. Printre modalitățile practice de realizare a acestor augumentări s-ar număra înlocuirea oricărui organ „defect”, editarea computerizată a programului genetic; simbioza creierului cu cipuri implantate în craniu, etc. Trans-umaniștii apreciază că accesoriile tehnologice ar amplifica astfel în mod indefinit ceea ce este specific și inegalabil uman și că în societatea viitorului am putea trăi ca într-un fel de paradis al cyborgilor aproape nemuritori.

Există și unii cercetători sau filosofi care aduc în discuție o etapă a unei așa-numite „singularități” în progresul Inteligenței Artificiale, adică un punct dincolo de care aceasta ar ajunge să se îmbunătățească pe ea însăși și să capete o anumită autonomie. Aici apare o mare întrebare: dacă din acea poziție IA ar începe să considere că ar fi superioară ființei umane sau că oamenii sunt un obstacol care, în viziunea sa, ar trebui eliminat? Unul dintre cei mai reprezentativi filosofi care au dezvoltat teza trans-umanismului este Nick Bostrom. În eseul său Human Genetic Enhancement. A Transhumanist Perspective, Bostrom evidențiază la modul cel mai serios că transumanismul aduce cu sine și posibilitatea „extincției speciei umane”[47]. Desigur, nu întâmplător astfel de teme au constituit subiectul multor filme și romane science-fiction. Tema a devenit în prezent un fel de mit, fiind ilustrată magistral de romanul Frankenstein, scris de Mary Shelley, publicat prima dată în anul 1818.

Presupunând totuși că o societate a trans-umaniștilor ar avea în viitor toate problemele administrative rezolvate optim de Inteligența Artificială, iar oamenii ar trăi într-un gen de simbioză cu mașinile, ce ar mai rămâne atunci din condiția pe care o numim astăzi „umană”? Să ne gândim în special la consecințele escaladării unei pante de fuziune psiho-mentală a omului cu Inteligența Artificială. Ne putem aștepta la o creștere periculoasă a tendinței „subiectului” de a privi totul printr-un filtru de calcul rece, care își pierde tot mai mult din ceea ce numim acum ca fiind „inimă” sau „suflet”. Cât „uman” ar mai rămâne într-o astfel de „ființă” care gradat poate ajunge să fie mai degrabă o rețea cibernetică, o înșiruire de biți, alternanțe de „1” și „0”? O analiză mai aprofundată a acestui subiect ar putea aduce în discuție și aspectele teologice/spirituale prin prisma cărora omul nu este doar trup material, ci și spirit. Adică o esență de natură divină, creată și vegheată de Dumnezeu. O esență izvorâtă și conectată la ceva incomensurabil, pe care nicio tehnologie nu ar putea-o egala vreodată.

Consider că evoluția societății umane nu depinde în primul rând de ridicarea standardelor tehnologice, ci mai ales a celor morale. Dacă nu ne rezolvăm mai întâi egoismele sau agresivitatea, atunci orice noi și ultra-sofisticate tehnologii nu vor face decât să amplifice tensiunile societății actuale. Cele mai multe crize sociale nu se datorează carențelor materiale, ci în special celor de ordin moral. Oamenii pot adesea conviețui în sărăcie dacă în comunitățile lor predomină Iubirea și Altruismul. Istoria ne învață că cele mai mari războaie au pornit de la dorința de putere și bogăție. Știm că filosofi precum Thomas Hobbes au afirmat că aceasta face parte din natura anarhică a ființei umane și că tocmai de aceea este nevoie de o autoritate (un Leviathan) care să fie mai puternic decât toți și care să impună ordinea. La polul opus, linia teologic-spirituală este mult mai optimistă și susține că, dimpotrivă, natura umană este divină și că dacă omul este educat corespunzător, atunci el are toate șansele se ridice la cele mai mari înălțimi din punct de vedere moral. Punctul de vedere religios-spiritual consideră că există o Înțelepciune superioară (divină) care integrează toate evenimentele într-un mod coordonat și neîntâmplător. Din punctul de vedere spiritual, a dori să intervii în probleme fundamentale pe care nu le înțelegi suficient apare ca o asumare prea mare, ce poate avea consecințe catastrofale, ca în povestea povestea ucenicului vrăjitor.

Dintr-un alt punct de vedere, partizanii trans-umanismului afirmă că Inteligența Artificială a făcut deja progrese uriașe și continuă să se upgradeze pe zi ce trece. IA a fost deja capabilă să învingă inteligența celor mai calificați oameni în domenii precum jocurile de șah sau go. Tocmai de aceea unii moderniști cred că pentru ca omul să țină pasul este necesar să își împletească tot mai mult inteligența naturală cu cea artificială. Dar până unde vom merge? Vom deveni ființe digitale? Mașini cu conștiință umană?

Înainte de a alege acest drum ne putem întreba de asemenea dacă am explorat suficient capacitățile ființei umane, posibilitățile sale latente. Menționez în această direcție că există numeroase cazuri de persoane care au abilități extraordinare de calcul mental sau o fenomenală putere de memorare. Noi cercetări precum cele din epigenetică[48] demonstrează experimental că omul are și mari resurse de a se auto-vindeca. Ori că genele sunt de fapt un fel de receptori a căror activitate poate fi reprogramată întrucât depinde foarte mult de percepții, credințe, emoții sau atitudini. Aceste cercetări se extind în domeniul fizicii cuantice și sugerează că vindecarea prin câmpuri de energie armonizantă și prin mobilizarea intențiilor conștiente ar fi net mai eficientă decât cea prin tratamentele chimice. Nu ar fi oare mai important și mai sigur să explorăm în primul rând aceste posibilități pe care le avem în mod intrinsec?

În orice caz, dincolo de dezbaterile filosofice, rațiunile practice de a ajuta oameni aflați în suferință împinge pe an ce trece tot mai departe frontiera dintre om și mașină.

Amenințările viitorului și restrângerea libertăților

Am urmărit să evidențiez pe parcursul acestui eseu că progresul tehnologic pare să aducă pe lângă o serie întreagă de beneficii uimitoare, și numeroase provocări pe măsură. Așa cum ne apar lucrurile în prezent, societatea se îndreaptă spre o escaladare a unor probleme de securitate. Există amenințări serioase pe linie socială, medicală, economică, militară. Iar reacția autorităților este de a înăspri măsurile de supraveghere și control. În aceste condiții cred că o problemă sensibilă, ce ar trebui privită cu atenție, este următoarea: care sunt mecanismele democratice care ar putea stopa alunecarea procedurilor adoptate de autorități către o formă de autoritarism sau chiar dictatură? Dacă în condiții normale dreptul la viață privată, de exemplu, statuează că autoritățile nu au permisiunea de a intercepta convorbirile personale, iată că în condiții așa-numite „excepționale” (sau în „stare de urgență”) respectivele drepturi sunt pur și simplu suspendate. Starea de urgență poate însemna o amenințare teroristă sau o amenințare de ordin medical la nivelul comunității. Amenințările pot fi curente sau doar potențiale, caz în care măsurile sunt declarate necesare (obligatorii) în scop preventiv. Restrângerea drepturilor sub acest gen de motivații este o realitate. O perioadă relevantă în acest sens a survenit odată cu așa-numitul „război împotriva terorii”. Mai ales în Statele Unite supravegherea populației a devenit mult mai strictă după atentatele din 11 septembrie 2001, dar astfel de măsuri au fost extinse și în multe alte țări. Chiar și după 20 de ani de la acele nefericite evenimente drepturile restricționate nu au mai revenit la forma inițială, tocmai sub motivul că un pericol similar poate re-apare oricând. Iar instrumentul principal pentru monitorizarea populației îl reprezintă tocmai noile tehnologii electronice (recunoaștere facială, înregistrarea cvasi-permanentă a activității din spații publice, etc).

O etapă chiar mult mai severă a restrângerii drepturilor a început odată cu declanșarea epidemiei de Covid-19, în decembrie 2019. Au fost instituite noi măsuri de urgență marcate de limitarea unor drepturi (în special limitarea dreptului de circulație, fiind impusă carantina). La sfârșitul lui martie 2020 tensiunea a crescut atât de mult încât un oficial din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății a sugerat că persoanele depistate „pozitiv” (infectate cu Covid-19) ar trebui extrase din familiile lor și izolate forțat în locuri special amenajate[49]. S-a putut constata că soluțiile guvernanților au fost/sunt exercitate în special prin noile tehnologii digitale de monitorizare și control al populației. Să vedem câteva exemple ale utilizării tehnicii moderne în gestionarea crizei ce a fost denumită „pandemia de coronavirus”.

În primul rând, opiniile diferite de cele transmise pe canalele oficiale sunt (sau erau dinainte) considerate ca fiind „știri false”. Ca urmare algoritmii informatici de căutare au fost programați să cenzureze în media alternativă numeroase articole sau videoclipuri. Menționez aici câteva anunțuri în acest sens lansate pe rețelele de Internet (Google[50], Facebook[51], Youtube[52]).

Una dintre pârghiile de bază pe care Organizația Mondială a Sănătății o vizează pentru rezolvarea crizei este aceea ca întreaga populație a planetei să fie vaccinată. Un ajutor major în acest sens vine de la filantropul Bill Gates, care pe lângă faptul că este principalul finanțator al OMS, a început să sponsorizeze și cercetările pentru fabricarea unui vaccin care să poată fi administrat întregii populații a lumii[53]. Este semnificativ să menționez că Bill Gates este și fondatorul mega-companiei de echipamente electronice Microsoft, având deci o strânsă conexiune cu aplicarea tehnologiilor ultra-moderne. Tocmai de aceea, Gates a propus aplicarea unui protocol prin care oamenii să fie marcați cu un „certificat digital”[54] (mai exact un fel de „tatuaj cuantic”) pentru a se putea identifica mai ușor cine a fost sau nu testat/vaccinat față de noul coronavirus. De remarcat că ideea unui certificat digital pentru fiecare om a fost privită cu o anumită îngrijorare de procurorul general al Statelor Unite, William Barr. Acesta a declarat că astfel de măsuri intră pe o „pantă alunecoasă în termeni de continuă restricționare a libertăților personale”[55].

Potrivit majorității specialiștilor oficiali și guvernanților, chiar dacă valul infectării cu Covid-19 va trece, ne putem aștepta oricând și la noi valuri de infecție, motiv pentru care pare să fie necesar ca guvernanții să nu ridice complet restricțiile drepturilor constituționale. Aceasta implică utilizarea pe viitor a noilor tehnologii pentru a depista dacă oamenii sunt infectați. Un indicator relevant în acest sens este temperatura corporală. Pe lângă acesta, se mai verifică dacă oamenii mențin distanțarea socială, dacă poartă mască, etc.

Pentru a facilita monitorizarea respectivilor parametri, autoritățile din multe state au recurs la tehnologiile moderne. De exemplu în cadrul Parlamentului European s-a propus să se lupte împotriva coronavirusului prin folosirea Inteligenței Artificiale[56].  Mai concret, propunerea a fost ca cetățenii să poarte fiecare un gen de senzori ale căror date înregistrate să fie transmise și centralizate pe o platformă oficială prin intermediul programelor inteligente. O altă inițiativă larg răspândită constă în instalarea în locurile publice a unor termoscanere și a unor softuri de recunoaștere facială pentru a depista persoanele care nu poartă pe față măști de protecție[57]. Potrivit agenției de știri Mediafax, termoscanerele pot înregistra mai mulți parametri (nu doar temperatura) și funcționează „cu ajutorul algoritmilor inteligenței artificiale”[58]. Este vorba despre o tehnologie foarte modernă, fiecare aparat valorând aproximativ 12.000 de euro.

Constatăm așadar că și în situația dramatică a acestei crize medicale la scară mondială, unul dintre principalele instrumente de găsire a soluțiilor îl reprezintă tehnologia modernă. Revin însă la problematica formulată mai sus: în urma acestor amenințări succesive, libertățile cetățenilor vor fi date înapoi? Sau autoritățile vor considera că din motive de „prudență” trebuie să ne obișnuim cu o „nouă normalitate”? Tehnologiile ultra-avansate de supraveghere, prin care să mențină „siguranța” sunt în mâinile guvernanților. Poate cetățeanul să spună că nu e de acord cu prevenirea pericolului? Iată deci că se profilează și riscul ca odată ce guvernanții au la dispoziție instrumente tehnologice foarte puternice de control a maselor, să prefere ca sub pretextul siguranței publice să țină „șurubul” mai strâns.

Concluzii

Descoperirea și aplicarea tehnologiilor moderne poate fi privită, în opinia mea, ca o lamă cu două tăișuri. Putem fi seduși de progres și civilizație, dar putem fi și subjugați de o putere care ajunge să ne alunece de sub control. Astfel de situații pot apare pe multiple planuri, de la cel personal până la cel al relațiilor dintre cetățeni și guvernanți sau al relațiilor dintre state. Deținerea unei tehnologii moderne poate deveni o tentație de a îi domina în mod egoist pe alții sau poate constitui o cale de auto-distrugere. Scăparea de sub control a puterii obținută tehnologic ar putea însemna apariția unor catastrofe de genul operațiuni eșuate de manipulare genetică, explozii nucleare devastatoare, subestimarea Inteligenței Artificiale, ș.a.m.d.

Tematica implementării tehnologiilor moderne poate atinge multe alte valențe importante care au legătură cu exercitarea guvernării.

Una dintre acestea ar fi impactul indirect pe care noile facilități îl exercită asupra populației. Există deja studii serioase care descriu dependența nefastă a oamenilor față de televizor, telefonul mobil, jocuri pe calculator, etc. Au fost emise avertizări inclusiv din partea autorităților pentru a fi luate măsuri de informare și avizare a oamenilor deoarece pe termen lung toate acestea pot produce mutații sociale periculoase. O constatare tristă este că de la apariția smartphone-urilor oamenii rareori mai fac studii individuale aprofundate. Abundența „știrilor bombă” și tentația divertismentului conduc la o tragică superficialitate. Nivelul de educație a scăzut simțitor, mulți au ajuns să își piardă exercițiul unei gândiri critice și sunt foarte ușor de manipulat.

Un alt aspect important ar fi acela că pe măsura introducerii roboticii și Inteligenței Artificiale în activitățile economice și industriale, implicarea forței de muncă umane devine semnificativ redusă. Cum ar trebui să administreze o guvernare echitabilă această situație? Pe de o parte eficiența companiilor modernizate crește substanțial, la costuri mult mai mici întrucât se diminuează numărul de angajați, respectiv obligația de a plăti multe salarii. Pe de altă parte, se reduc locurile de muncă pentru cetățeni, deci crește rata șomajului. Iată deci o problemă socială care se amplifică direct proporțional cu aplicarea noilor tehnologii.

Aș spune însă că, în termenii cei mai concreți, riscul principal care derivă din emergența tehnologiile moderne este acela că s-ar ajunge să fie amplificate dezechilibre sociale, economice, militare deja existente. Ar putea profita grupuri teroriste, conducătorii unor societăți autoritariste sau dictatoriale, corporații care să își elimine concurenții, state care să exercite un nou tip de presiuni asupra altora, etc. Noile mijloace de acțiune deschid un câmp uriaș de posibilități. În acest caz deținerea super-tehnologiei este în strânsă legătură cu psihologia puterii.

Am punctat pe parcursul lucrării o enumerare asupra riscurilor pe linia sănătății. Pot apare daune substanțiale cauzate mai mult sau mai puțin conștient. Expunerea prelungită la radiațiile electromagnetice a ajuns deja să fie o amenințare gravă la adresa oamenilor de pe tot globul, dar și a întregii naturi. Mii de specii de plante, insecte și păsări au fost dramatic afectate, iar lucurile par, din nefericire, să se înrăutățească.

Există apoi amenințarea care este poate cea mai insidioasă, anume că prin stabilirea unor conexiuni tot mai strânse – nu doar fizic ci și mental – cu dispozitive axate pe Inteligența Artificială ar putea surveni o alterare a înseși condiției umane. Așa cum am mai arătat, este destul de evident că tehnologiile moderne vor multiplica înclinațiile pe care le avem, bune sau rele. Tocmai de aceea, dacă propriile noastre tendințe omenești nu au fost mai întâi suficient de mult conștientizate și armonizate, există posibilitatea să ne exacerbăm trăsăturile negative, ceea ce ar putea afecta grav întreaga noastră civilizație.

Apreciez că tematica pusă în discuție devine tot mai relevantă pe an ce trece deoarece societatea se modernizează încontinuu, iar noile tehnologii ajung să facă efectiv parte din viața noastră. Îmi exprim speranța că în măsura în care rămânem avizați față de riscurile care pot surveni, umanitatea va avea înțelepciunea să utilizeze noile instrumente astfel încât acestea să pună cât mai mult în valoare comoara cea neprețuită a vieții și spiritul care ne înobilează.

Referințe

[1] Termenul se referă la o extensie a noțiunii de „inteligență artificială”, fiind de exemplu utilizat în legătură cu „smart cities”, orașele inteligente ale viitorului, care deja au intrat în faza de construcție.

[2] Un exemplu clasic de interferență este acela că atât activitatea creierului, cât și a inimii pot fi investigate prin măsurarea rezonanțelor electromagnetice generate, rezultând „electrocardiograma”, respectiv „electroencefalograma”.

[3] De exemplu conexiunile „persoanei-țintă” pe o anumită linie de interes și apoi ale fiecăreia dintre persoanele cunoscute de aceasta și tot așa în mai multe ordine succesive.

[4] Redacția DIGI 24, Țara care își supravehează video întreaga populație, reportaj DIGI 24, 10 iulie 2018,

[5] Alexandra Ma, China has started ranking citizens with a creepy ‘social credit’ system — here’s what you can do wrong, and the embarrassing, demeaning ways they can punish you, Business Insider, Oct 29, 2018.

[6] Sidonia Bogdan, Cronică de carte | Cât de aproape este China de supravegherea “omului nou”, Libertatea, 18 septembrie 2019.

[7] Vezi de exemplu Maya Wang, More Evidence of China’s Horrific Abuses in Xinjiang, Human Rights Watch, 20 februarie 2020; Vezi și: China: Uyghurs living abroad tell of campaign of intimidation, Amnesty International, 21 February 2020,; Vezi și: Falun Info, Independent Documentation, Falun Data Info Center.

[8] *** Surveillance Techniques: How Your Data Becomes Our Data, Domestic Surveillance Directorate, https://nsa.gov1.info/surveillance/index.html.

[9] Press Releases, Mass surveillance: EU citizens’ rights still in danger, says Parliament, European Parlament, 29 octombrie 2015.

[10] Potrivit cotidianului Newsweek citat de Bogdan Cojocaru, China a inventat un nou tip de export: statul care te urmăreşte şi ştie totul despre tine, Business Magazin, 15 mai 2019.

[11] Diane J. Cook, Glen Duncan, Gina Sprint and Roschelle Fritz, Using Smart City Technology to Make

Healthcare Smarter, Washington State University, https://www.eecs.wsu.edu/~cook/pubs/pieee18.pdf; Duarte Dias, João Paulo Silva Cunha, Wearable Health Devices—Vital Sign Monitoring, Systems and Technologies, MDPI, 25 iulie 2018.

[12] Bogdan Cojocaru, China a inventat un nou tip de export: statul care te urmăreşte şi ştie totul despre tine, Business Magazin, 15 mai 2019.

[13] Insurance Information Institute, Facts + Statistics: Identity theft and cybercrime, https://www.iii.org/fact-statistic/facts-statistics-identity-theft-and-cybercrime. Accesat la data de 5 mai 2020.

[14] Tendința de miniaturizare vizează și drone cu aparența unor insecte, vezi de exemplu John Young, Matthew Garratt, Drones become even more insect-like, Science, 08 May 2020: Vol. 368, Issue 6491, pp. 586-587, DOI: 10.1126/science.abb0064, on-line: https://science.sciencemag.org/content/368/6491/586.

[15] The Future of Life Institute, Slaughterbots, Youtube, 20 nov. 2017; detalii suplimentare în articolul: Ben Brimelow, The short film ‘Slaughterbots’ depicts a dystopian future of killer drones swarming the world, Business Insider, Nov 20, 2017.

[16] Anne Speckhard and Ardian Shajkovci, Terrorists’ Use of Drones Promises to Extend Beyond Caliphate Battles, US Homeland Security, March 5, 2019.

[17] Vezi de exemplu: James Downie, Obama’s drone war is a shameful part of his legacy, The Washington Post, 5 mai 2016 ; sau Jack Moore, http://www.newsweek.com/strikes- during-obamas-presidency-killed-many117-civilians-545080, Newsweek, 20 ianuarie 2017

[18] Chomsky says US is world’s biggest terrorist, Euronews, 17 aprilie 2015

[19] Environmental Health Trust, 5G And The IOT: Scientific Overview Of Human Health Risks, https://ehtrust.org/key-issues/cell-phoneswireless/5g-networks-iot-scientific-overview-human-health-risks/.

[20] International Appeal: Scientists call for protection from non-ionizing electromagnetic field exposure, European Journal of Oncology Volume 20(n. 3/4):pp. 180-182 · December 2015.

[21] National Institute of Environmental Health Sciences, High Exposure to Radio Frequency Radiation Associated With Cancer in Male Rats, November 1, 2018, https://www.niehs.nih.gov/news/newsroom/releases/2018/november1/index.cfm.

[22] FCC Chair Tom Wheeler speaks at The National Press Club – June 20, 2016,  min 20-22. Accesat în data de 8 mai 2020.

[23] www.gpo.gov/fdsys/pkg/USCODE-2016title47/pdf/USCODE-2016-title47-chap5-subchapIII-partI-sec332.pdf .

[24] European Commision, 5G for Europe: An Action Plan, Brussels, 14.9.2016, p.6.

[25] Vezi de exemplu: Chris Devonshire-Ellis, The US, Huawei And The Belt & Road’s New 5G Supply Chains, Silk Road Briefing, May 21, 2019.

[26] Corinne Reichert, Australian government funding 52 smart cities projects with AU$28.5m, ZDnet, 17 noiembrie 2017, https://www.zdnet.com/article/australian-government-funding-52-smart-cities-projects-with-au28-5m/.

[27] Petiție online: Scientists and doctors warn of potential serious health effects of 5G, http://www.5gappeal.eu/scientists-and-doctors-warn-of-potential-serious-health-effects-of-5g/.

[28] Petiție online, International Appeal: Stop 5G on Earth and in Space, https://www.5gspaceappeal.org/the-appeal.

[29] Radiation concerns halt Brussels 5G development, for now, The Brussels Times, 01 April 2019, https://www.brusselstimes.com/brussels/55052/radiation-concerns-halt-brussels-5g-for-now/.

[30] Jack Parrock, Brussels pauses 5G rollout due to lack of proof mobile phones don’t cause cancer, Euronews, 16 ianuarie 2020.

[31] Sam Jones, Switzerland halts rollout of 5G over health concerns, Financial Times, 12 februarie 2020, https://www.ft.com/content/848c5b44-4d7a-11ea-95a0-43d18ec715f5.

[32] Slovenia Halts 5G To Investigate Health And Safety, Environmental Health Trust, Martie 2020, https://ehtrust.org/slovenia-halts-5g-to-investigate-health-and-safety/.

[33] Tweede Kamer bezorgd over gezondheidsrisico’s van straling 5G-netwerk, JES Eco Wireless, 5 aprilie 2019, https://www.jrseco.com/nl/tweede-kamer-bezorgd-over-gezondheidsrisicos-van-straling-5g-netwerk/.

[34] Un Municipio di Roma vota contro il 5G: cosa farà la Giunta?, Terra Nuova, 28 martie 2019, https://www.terranuova.it/News/Attualita/Un-Municipio-di-Roma-vota-contro-il-5G-cosa-fara-la-Giunta.

[35] 54.000 Bürger fordern: Bundestag muss 5G-Frequenz-Versteigerung aussetzen!, Diagnose: funk, 5 aprilie 2019, https://www.diagnose-funk.org/publikationen/artikel/detail&newsid=1380.

[36] Dezbatere în Parlamentul Marii Britanii, Tonia Antoniazzi MP – 5G Parliament Debate, youtube, 25 iunie 2019, https://www.youtube.com/watch?time_continue=2&v=bzUv1F2ZhlM&feature=emb_logo.

[37] US Senator Blumenthal Raises Concerns on 5G Wireless Technology Health Risks at Senate Hearing, youtube, 6 februarie 2019, https://www.youtube.com/watch?time_continue=291&v=ekNC0J3xx1w&feature=emb_logo.

[38] Vezi de exemplu mărturia generalului rus Boris Ratnikov în articolul Alex Naumov, Russians have psychotronic weapon to zombie people, Pravda, 14.08.2007, https://www.pravdareport.com/science/95965-psychotronic_weapon/; Robert C. Beck, Extremely Low Frequency Magnetic Fields and EEG Entrainment: A Psychotronic Warfare Possibility?, Newsletter, 4 aprilie 1978. Specialist de renume al US Navy, Beck a arătat că frecvențele extrem de joase ale câmpului electromagnetic (6,67 şi 6,26 Hz) pot genera „stări confuzionale şi angoase, depresii, tensiuni, greţuri, lungirea timpilor de reacţie, desincronizări ale electroencefalogramei (EEG), însoţite şi de alte tulburări neurovegetative”.

[39] US Department of Defense, Non-Lethal Weapons Program – Active Denial Systems FAQs. Accesat la data de 12 mai 2020.

[40] Mona Keijzer: 5G word ingezet voor Crowd Control, youtube, 21 februarie 2020. Accesat în 13 februarie 2020.

[41] P. Fiala, M. Hanzelka, M. Cap, Electromagnetic waves and mental synchronization of humans in a large crowd, 2017 11th International Conference on Measurement; online: EEEXplore, https://ieeexplore.ieee.org/document/7983581/authors#authors. Accesat în 13 mai 2020.

[42] Eric Mack, Elon Musk says an ‘awesome’ Neuralink update is coming soon, CNet, 4 februarie 2020.

[43] Donovan Alexander, Downloading the Human Brain to a Computer: Elon Musk’s Neuralink, Interesting Engineering, March 16, 2020. Accesat în 8 mai 2020.

[44] Moscow Institute of Physics and Technology, Neural network reconstructs human thoughts from brain waves in real time, Techxplore, 30 octombrie 2019. Accesat în 8 mai 2020.

[45] În timp real – adică aproape simultan cu ceea ce gândeau sau percepeau subiecții experimentelor

[46] Bruno Jacobsen, We Now Have 3D-Printed Human Hearts, Futures Platform, June 17, 2019, https://www.futuresplatform.com/blog/3d-printed-human-hearts. Accesat în 9 mai 2020.

[47] Nick Bostrom, Human Genetic Enhancement: A Transhumanst Perspective, în Journal of Value Inquiry, volumul 37, numărul 4, 2003, pp. 493-506.

[48] A se vedea de exemplu lucrarea lui Bruce H. Lipton, The Biology of Belief: Unleashing the Power of Consciousness, Matter and Miracles, ReadHowYouWant.com, 2010, 356 p.

[49] Este vorba despre Michael Ryan, directorul executiv al „Programului Urgențe Medicale” din cadrul OMS, conform World Health Organisation, COVID-19 – on-line press conference, 30 March 2020. Accesat în data de 12 mai 2020.

[50] Mike Adams, EXCLUSIVE: Google to block all anti-cancer, “anti-vax” and anti-GMO websites at the browser level as tech giant goes all-in with pharma drug cartels, Natural News, July 02, 2019.

[51] D.G., Coronavirus în lume: Facebook elimină evenimentele anti-carantină anunțate în unele state americane, HotNews, 21 aprilie 2020.

[52] Aurelian Mihai, YouTube anunţă că va şterge clipurile video care promovează teorii conspiraţioniste legând COVID-19 şi reţelele 5G, Go4it, 06.04.2020.

[53] Transcript: Bill Gates speaks to the FT about the global fight against coronavirus, Financial Times, 9 aprilie 2020, https://www.ft.com/content/13ddacc4-0ae4-4be1-95c5-1a32ab15956a.

[54] Bill Gates will use microchip implants to fight coronavirus, Biohackinfo News, 19 Martie 2020

[55] AG Barr on Bill Gates who wants “certificates” of “digital” vaccines: I’m “very concerned about” the slippery slope, France 24, April 9, 2020.

[56] European Parliament Think Tank, What if we could fight coronavirus with artificial intelligence?, 10 martie 2020.

[57] Vezi de exemplu în Franța: Helene Fouquet, Paris Tests Face-Mask Recognition Software on Metro Riders, Bloomberg, 7 mai 2020.

[58] Tatiana Pascovschi, Pregătește-te să te întâmpine termoscanerele la ușa școlilor și a grădinițelor. Sistemul este deja în testare, Mediafax, 30 aprilie 2020.

Facebook Comments