.
În cadrul unui interviu televizat difuzat în data de 22 iulie 2025, profesorul universitar doctor Corvin Lupu a oferit o sinteză deosebit de importantă și revelatoare cu privire la cauzele de fond ale confruntărilor majore ce au loc în prezent pe plan internațional. Fiind minuțios documentate, pe baza unor studii și cercetări ce au durat mai mult de 40 de ani, aceste informații se constituie în adevărate repere esențiale de înțelegere a fundamentelor reale a relațiilor internaționale. În condițiile în care astăzi istoria ne este în cea mai mare parte cenzurată și măsluită, iar știrile sau dezbaterile din mass-media sunt orientate mai degrabă spre dez-informarea și manipularea opiniei publice, recomandăm lecturarea cu atenție a transcrierii de mai jos a interviului oferit de profesorul Corvin Lupu.
În finalul acestui articol puteți consulta și înregistrarea video a interviului ce i-a fost oferit lui Calistrat Atudorei.
*
Calistrat Atudorei: Domnule profesor, în ciuda numeroaselor emisiuni făcute de noi în ultimii ani, a articolelor și interviurilor pe care ni le-ați acordat dumneavoastră și alți specialiști, am constatat că o mare parte a opiniei publice, care nu are studii de specialitate, nu a înțeles, sau nu a înțeles corect, evoluțiile internaționale care au condus la situația actuală extrem de tensionată și marcată de războiul dintre 40 de state globaliste occidentale și Federația Rusă. V-aș ruga să reamintiți cititorilor cum s-a ajuns la o bipolaritate a Lumii în care conflictul să nu mai poată fi gestionat și să asistăm la un război în care sunt implicate în diverse moduri aproape 50 de țări?
Corvin Lupu: Da, toate evenimentele și fenomenele politice care se întâmplă astăzi își au originea la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, când puterile învingătoare au configurat un sistem al relațiilor internaționale pe care să-l controleze autoritar pe termen lung și foarte lung. Pentru aceasta au încheiat tratate solide, cuprinzând și anexe secrete cu prevederi restrictive, menite să consolideze dominația mondială a marilor puteri semnatare, prevederi îndreptate împotriva intereselor altor state, cu deosebire împotriva statelor învinse în război.
În cei șase ani de război mondial, s-a dezvoltat o uriașă industrie militară. În SUA această industrie a fost în majoritate creația și proprietatea sistemului bancar care a finanțat producția de arme cumpărate de guvern. La încheierea bruscă a războiului, în urma bombardamentelor atomice din Japonia, au rămas stocuri mari de arme, constituite pe Insula Okinawa, pregătite pentru a fi folosite la cucerirea Japoniei pe cale terestră, metru cu metru, casă de casă. N-a mai fost nevoie de ele și aceste stocuri au fost folosite pentru a cataliza alte conflicte viitoare, programate de planificatorii de pe Wall Street. Astfel, jumătate din depozitele de arme și proiectile au fost donate conducătorului anticomunist al coreenilor, Syngman Rhee, ca să lupte împotriva coreenilor comuniști conduși de Kim Ir Sen și conducătorului vietnamezilor, Ho Și Min, care lupta împotriva dominației coloniale a Franței, încurajat de SUA, care submina dominația colonială a vest-europenilor. Coloniile erau controlate strict de metropole și americanilor, mai ales evreilor americani, nu le convenea îngrădirea accesului la resursele din colonii. În 1949, după victoria comuniștilor în China, Ho Și Min a adoptat și el linia comunistă, sub oblăduirea Uniunii Sovietice. Astfel, pe lângă conflictul istoric vietnamezo-francez, s-a adăugat conflictul ideologic între comuniștii din nord și susținătorii regimului capitalist din sudul Vietnamului, care a condus la război civil. În acest fel s-au asigurat conflicte adânci și pe termen lung.
Planificatorii sistemului bancar american au intuit imediat pericolul de a pierde uriașele venituri pe care le obținuseră din industria militară în timpul războiului. Pentru bancheri, pacea ar fi urmat să aducă împuținarea drastică a profiturilor, dacă nu s-ar fi proiectat alte conflicte care să ducă la un mare consum de armament, proiectile și tehnică militară. Dacă s-ar fi impus o pace generalizată, guvernul SUA și Congresul SUA ar fi urmat să dirijeze majoritatea veniturilor statului în alte direcții, sociale, culturale, de infrastructură, în ridicarea nivelului de trai etc., direcții de finanțare care nu le aduceau lor profit, ci poporului american. Agenda bancherilor era una cu totul diferită de aspirațiile majorității poporului american și de cele ale politicienilor care nu le erau aserviți și care doreau să slujească țara și poporul american, nu pe bancheri. Pentru a-și promova interesele, bancherii de pe Wall Street, „întâmplător” toți de etnie evreiască, au sprijinit promovarea în politică și în mediul militaro-informativ a unor oameni care să le promoveze interesele, în afara liniei politice oficiale a statului american și adeseori împotriva intereselor statului și poporului american. Mai târziu acest sistem s-a numit „statul paralel”.
Pentru ca industria militară să poată rămâne în funcțiune cu același nivel al producției ca în vremea războiului, planificatorii au conceput o lume bipolară bazată pe confruntarea ideologică între comunism și capitalism, cele două regimuri diferite, din cele două principale mari puteri ale Lumii și pe o aparentă confruntare între SUA și URSS, supraputerile care au fost astfel angajate într-o teribilă cursă a înarmărilor și a cuceririi Spațiului Cosmic, pentru că cine stăpânește Cerul, stăpânește și Pământul.
Amândouă regimurile politice erau creația bancherilor de pe Wall Street. Din acest punct de vedere, erau regimuri-surori după mama care le-a născut. Confruntarea indusă era menită nu numai să permanentizeze nevoia de înarmare, care interesa profitul bancherilor, ci și să ofere motive de control intern asupra populației și de represiune împotriva adversarilor regimului capitalist, ceea ce ușura misiunea guvernului de a stăpâni țara. În același mod era folosită confruntarea cu capitalismul și în Uniunea Sovietică.
Prin tratatele încheiate la sfârșitul războiului mondial s-au creat cele două sfere de influență, care catalizau confruntarea lumii devenită bipolară. Fiecare supraputere și-a impus regulile asupra tuturor supușilor. Fiecare supraputere se considera pe sine ca promovând unicul regim politic democratic și acceptabil. În realitate, nici unul din regimuri nu a fost democratic și nici astăzi nu există democrație decât în teorie. Acordarea unor drepturi și libertăți cetățenești nu înseamnă democrație, iar alegerile au fost și sunt astfel controlate încât să nu poată conduce la schimbarea regimului politic, doar a persoanelor care să conducă același regim și să promoveze aceleași interese, ale acelorași grupuri de interese.
Supunerea statelor din cele două sfere de influență față de marile puteri dominante a condus la promovarea globalismului în Lumea occidentală și a internaționalismului proletar, în sfera sovietică de influență, acesta din urmă fiind tot o formă de globalism. Lumea bipolară a creat două modele globale aflate în confruntare permanentă.
Până în 1917, în Rusia, cea mai bogată țară din Lume, s-a restricționat accesul evreilor la putere politică și financiară. Regimul comunist a fost introdus în Rusia de către bancherii evrei din New York, care doreau acces la resursele Rusiei, prin finanțare masivă și prin influențarea împăratului german Wilhelm al II-lea să-i finanțeze și să-i înarmeze pe bolșevici. Fratele bancherului Paul Moritz Warburg, pe nume Max Warburg, era consilier al împăratului Wilhelm al II-lea, în timpul Primului Război Mondial. El a propus împăratului proiectul de scoatere a Rusiei din războiul împotriva Germaniei, prin sprijinirea de către Germania a loviturii bolșevice de stat, cu condiția pusă lui Lenin de a scoate Rusia din război, de a restitui ajutorul oferit și de a ceda Germaniei teritorii. Bolșevicii au fost de acord și și-au respectat înțelegerile cu germanii.
Evreii care au condus Rusia Sovietică s-au înconjurat de alte minorități naționale pentru a-i putea domina pe ruși și a-i exploata în folosul lor. Etnia rusă a fost la început adversară a bolșevismului. Multe milioane de etnici ruși, cu deosebire intelectualitatea și elitele etniei au fost deportate în gulag-ul rusesc. După șapte decenii de regim comunist, cu sprijin iudeo-american, la conducerea URSS a ajuns Mihail Gorbaciov, care a promovat măsuri care aveau să falimenteze total regimul politic sovietic, aflat deja în criză. În paralel, naționaliștii etnici ruși luptau pentru eliberarea Rusiei de sub controlul suprastructurii controlată majoritar de minoritățile naționale. În decembrie 1991, în urma luptelor între trei facțiuni politice din URSS, respectiv conservatorii comuniști (conduși de Ghenadi Ianaev), reformiștii perestroikiști (conduși de Mihail Gorbaciov) și naționaliștii ruși (conduși de Boris Elțîn), colosul sovietic s-a dezmembrat în 15 republici, care s-au eliberat astfel de suprastructura internaționalist proletară/globalist-comunistă a Uniunii Sovietice. Bancherimea americană spera ca cele 15 noi state independente desprinse din fosta URSS să se globalizeze în jurul puterii americane, ceea ce, timp de un deceniu și jumătate a părut că s-ar profila.
Moștenitoarea fostei URSS în dreptul internațional a tuturor tratatelor încheiate de defuncta URSS, tratate care au rămas în vigoare, a devenit Federația Rusă. Conducerea Federației Ruse a decis schimbarea regimului politic, Partidul Comunist fiind trecut în opoziție și influența sa a fost continuu redusă.
Conducerea de la Kremlin a renunțat la ideologia comunistă, adoptând regimul politic capitalist de sorginte occidentală. Criza economico-financiară a continuat. În timpul președintelui Boris Elțîn (1992-1999), economia și resursele naturale ale Rusiei au fost privatizate în folosul unor oligarhi în cea mai mare majoritate evrei. Țara a fost îndatorată bancherilor evrei, în scop de colectare de dobânzi.
SUA au profitat de criza și slăbiciunea socială și economică a URSS/Federației Ruse din perioada conducătorilor Mihail Gorbaciov și Boris Elțîn, pentru a încălca înțelegerile privitoare la sferele de influență și pentru a-și extinde influența asupra spațiului pe care anterior l-au recunoscut prin tratate ca fiind de drept al Moscovei.
Pentru cei interesați, am dezvoltat aceste idei în cărțile Corvin Lupu, Grațian Lupu, Istoria relațiilor internaționale, Prefață de Gheorghe Buzatu, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2013 (365 p) și Corvin Lupu, Europa în sistemul relațiilor internaționale, ediția a IV-a revizuită și adăugită, București, Editura Elion, 2016, (254 p).
Calistrat Atudorei: Dar această situație a durat aproximativ jumătate de secol, după care lucrurile au evoluat. Explicați vă rog cititorilor această evoluție.
Corvin Lupu: După înțelegerile verbale din Malta (2-3 decembrie 1989) și acceptarea de către Mihail Gorbaciov a promovării intereselor SUA și ale Europei Occidentale, mai ales ale Germaniei și acceptării de către Mihail Gorbaciov a preluării influenței economice în URSS de către câteva mii de oligarhi evrei, așa numitul Război Rece s-a încheiat. Gorbaciov a fost declarat erou, mare prieten al Occidentului, i s-a dat Premiul Nobel pentru Pace și URSS a devenit peste noapte „stat prieten” și „stat democratic”.
A urmat acea perioadă numită „a cocostârcului”, sau „lumea într-un singur picior”, perioadă în care SUA au devenit, pentru un deceniu și jumătate, singura supraputere mondială, singurul jandarm al Globului, care tăia și spânzura de unul singur.
Ajuns la putere cu sprijinul naționaliștilor ruși, care doreau să se elibereze din chingile impuse de conducerea multinațională, preponderent evreiască, Boris Elțîn a condus Rusia în direcția cedării continue de influență economico-financiară internă către oligarhii evrei și a influenței internaționale către statele din Occident. El renunță total la a proteja statele din zona de influență a fostei URSS, recunoscând cesiunile făcute verbal de Mihail Gorbaciov la Malta, care erau în contradicție cu tratatele semnate de URSS cu SUA și Marea Britanie. Moștenind obligațiile fostei URSS, Federația Rusă avea și datoria de a apăra statele din Organizația Tratatului de la Varșovia de a fi ocupate, distruse economic și jefuite de Occident, așa cum s-a întâmplat cu România.
Semnificativ este modul relatat de Ion Iliescu apropiaților săi în legătură cu discuția sa cu Boris Elțîn, purtată la Moscova, în ianuarie 1992. Când Ion Iliescu a ridicat problema eventualității restituirii Tezaurului României, Boris Elțîn l-a întrebat ce tezaur vrea, că tezaurul respectiv a fost plata României pentru protecția pe care URSS a asigurat-o României timp de jumătate de secol, protecție care a permis o mare libertate națională și o dezvoltare mare a țării și a spus că de atunci mai departe urmau să vină occidentalii „peste voi și o să vă ia totul”.
Încălcând înțelegerile dintre URSS, SUA, Germania și NATO, care prevedeau că nici un militar NATO nu va fi instalat la est de fluviul Oder, în aprilie 1997, la Helsinki, Boris Elțîn și-a dat acordul ca Polonia, Ungaria și Cehia să intre în NATO. Acest compromis a născut viitoare alte compromisuri. SUA și NATO „au pus Cortina de Fier pe roți” și au tot împins-o către fruntariile Rusiei, țara-țintă supremă a lăcomiei colosale a iudeo-globalismului occidental.
În seara de 24 martie 1999, la televiziunea rusă s-a anunțat vizita la Moscova a președintelui Fondului Monetar Internațional, Michel Camdessus, care acorda Rusiei un „împrumut nerambursabil”(!) de 17,5 miliarde de dolari. Valoarea dolarului era de aproximativ 5 ori mai mare decât în 2025, la ora scrierii acestor rânduri (valoarea unciei de aur în 1997 era de aprox. 500 $, iar în 2025 este de 2.600 $). În aceeași seară, după două ore, aviația NATO a bombardat Priștina, capitala provinciei iugoslave Kossovo și a generat un mare exod al albanezilor din Kossovo, care era filmat și prezentat opiniei publice ca fiind exod generat de „genocidul sârbesc” împotriva albanezilor. Rusia nu și-a respectat angajamentul de a apăra Iugoslavia, angajament legiferat printr-un vechi tratat bilateral, încheiat încă din 1875 și reînnoit de mai multe ori. Rusia elțînistă a trădat și a vândut Iugoslavia… În anul 2014, președintele Vladimir Putin a declarat că Mihail Gorbaciov și Boris Elțîn au fost doi trădători ai Rusiei, iar în 2022, când a încetat din viață Mihail Gorbaciov, conducerea Federației Ruse a considerat că el nu merită funeralii cu onoruri rezervate șefilor de stat.
Înaintarea NATO către fruntariile Rusiei a fost pentru prima oară oprită în anul 2008, când președintele kazaro-evreu al Georgiei (fosta Republică Sovietică Socialistă Gruzină), Mihail Saakașvili a cerut aderarea țării la NATO. După repetate avertismente, armata Rusiei a atacat Georgia, a zdrobit-o repede, i-a distrus industria și o mare parte din infrastructură și a desprins de Georgia două regiuni importante, Abhazia și Osetia de Sud, care s-au declarat independente și au fost recunoscute ca atare de Moscova. Ele au cerut alipirea la Rusia. Mihail Saakașvili a fugit în Ucraina, a ajuns la închisoare și a ieșit din politică pe ușa din dos.
Eforturile Occidentului de a se apropia de Rusia nu s-au oprit și în anul 2014, serviciile secrete occidentale au organizat o lovitură de stat împotriva președintelui legal ales și recunoscut de întreaga comunitate internațională, inclusiv de Occident, Viktor Ianukovici. În urma loviturii de stat au fost aduși la putere conducători kazaro-evrei supuși bancherilor conaționali ai lor din SUA, în primul rând familiei Rotschild. În aceste condiții, conducerea de la Kremlin a decis să readucă în fruntariile Federației Ruse Peninsula Crimeea, făcută cadou Ucrainei în anul 1954 de conducătorul URSS, kazaro-evreul originar din Ucraina, Nikita Sergheevici Hrușciov. Anexarea Crimeei s-a făcut printr-o operațiune a trupelor speciale ale armatei ruse, fără vărsare de sânge.
Calistrat Atudorei: Explicați vă rog cum a luat Vladimir Putin conducerea Federației Ruse.
Corvin Lupu: În ultimii ani de domnie, alcoolismul lui Boris Elțîn s-a agravat. El a anunțat că nu va mai candida pentru un nou mandat, la alegerile din martie 2000. Bancherii evrei din SUA au preconizat aducerea ca președinte a unui oligarh evreu, dar naționaliștii ruși au influențat un alt curs al evenimentelor. În decembrie 1999, Boris Elțîn a fost forțat să demisioneze și să-l numească președinte interimar pe Vladimir Vladimirovici Putin, iar în martie 2000 el a fost ales în această funcție.
Sub conducerea lui, naționaliștii ruși au purtat o lungă luptă de recuperare a suveranității țării și de emancipare a etniei ruse, împotriva influenței iudeo-americane și a oligarhilor kazaro-evrei care stăpâneau mare parte din economia și finanțele țării și influența politică și administrativă. Lupta a înregistrat o victorie importantă a rușilor în anul 2022, când majoritatea averilor oligarhilor ruși a ajuns în mâna statului rus.
În acel an 1922, în 24 februarie, începuse și operațiunea militară specială a Rusiei în Ucraina. Prin tratatele încheiate la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, Rusia a primit dreptul de a interveni militar în statele din zona ei de influență, iar acest drept a fost consemnat și în Charta ONU. Din această cauză Rusia nu a numit „război” acțiunea ei militară. Războiul se poartă în afara spațiului pe care îl are sub control un stat. Din această cauză, cunoscând drepturile de intervenție militară ale Rusiei, președintele Donald Trump a recunoscut că atacul rusesc în Ucraina a fost „singura opțiune pe care o avea” Rusia.
Cum am spus mai devreme, Ucraina ajunsese din 2014 sub stăpânire kazaro-evreiască. În anii următori, sub conducerea președinților kazaro-evrei Poroșenko și Zelensky, țara s-a îndatorat până la nivelul la care nu mai putea plăti dobânzile și a cedat toate activele statului ucrainean fondului financiar evreiesc Franklin Tampleton, aparținând prin interpuși familiei Rotschild. În cursul operațiunii militare speciale a Federației Ruse, fostele active ale statului ucrainean ajunse în mâna evreilor au început a fi bombardate continuu. Războiul din Ucraina în care Rusia luptă cu peste 40 de țări occidentale este războiul naționaliștilor ortodocși ruși împotriva bancherimii evreiești din New York. Este un război real, pe viață și pe moarte.
În ianuarie 2025, după un sfert de secol de conducere a Rusiei, președintele Vladimir Putin a declarat public că abia acum copiii Rusiei „nu se vor mai naște sclavii lui Rotschild”.
Aceste evoluții, foarte pe scurt rememorate în rândurile de mai sus, au condus la menținerea lumii bipolare, dar la o redirecționare a conflictului. Nu se mai confruntă iudeo-comunismul cu iudeo-capitalismul, ci se confruntă naționalismul cu globalismul. Această confruntare nu este una care să fi fost dorită de bancherii evrei care au controlat SUA. Ea nu a fost planificată, așa cum a fost planificat conflictul capitalismului cu comunismul. Conflictul dintre globaliști și naționaliști, fiind nedorit și neplanificat, este greu controlabil.
Lupta rușilor cu evreii s-a născut din dorința rușilor de a fi liberi să-și conducă propria țară. După preluarea puterii de către naționaliștii ruși conduși de Vladimir Putin, dezvoltarea Rusiei pe toate planurile a fost continuă, până la ora scrierii acestor rânduri.
Calistrat Atudorei: Cum de s-au înțeles SUA și URSS, încât să nu ajungă să se confrunte deloc în Europa?
Corvin Lupu: Nu s-au confruntat în Europa, dar s-au confruntat indirect în Asia, în Coreea (1950-1953), în Vietnam (1955-1975) și în Afganistan (1979-1988), dar acestea au fost conflicte care au fost permanent sub control, în sensul că guvernele de la Washington și Moscova au conlucrat permanent pentru ca cele două supraputeri să nu se confrunte direct, între ele, iar conflictele să nu depășească „liniile roșii”. Cum spuneam, guvernul american a fost permanent sub controlul bancherilor evrei, cei care fuseseră părinții regimului iudeo-bolșevic din URSS și astfel „împăcarea” era ușor de realizat. Rămâneau profiturile războiului: profitul financiar al industriilor militare, antrenarea armatelor marilor puteri în războaie, ținerea populației sub control prin invocarea pericolului reprezentat de adversarul ideologic și militar, motivații solide pentru creșterea puterii serviciilor secrete, accelerarea cursei înarmărilor etc.
În Europa însă, cele două supraputeri au respectat cu sfințenie sferele de influență, ceea ce a menținut pacea timp de jumătate de secol. Afirm aceasta chiar dacă, sovieticii au finanțat și sprijinit în mai multe feluri partidele comuniste și muncitorești din sfera americană de influență, iar americanii și serviciile secrete supuse lor din vestul Europei au sprijinit mișcarea de rezistență anticomunistă și antisovietică din sfera de influență a URSS.
Calistrat Atudorei: Vă mulțumesc.
*
Iată acum și înregistrarea video a interviului difuzat de televiziunea Geția TV în data de 22 iulie 2025: