Perseverența câștigă: Venezuela amortizează efectul sancțiunilor impuse de SUA

13:58, 3 iunie 2022 | | 41 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

de Calistrat Atudorei

O veste foarte bună pentru Venezuela a apărut la mijlocul lunii mai 2022: sancțiunile economice foarte dure pe care administrația SUA i le-a impus mai mult de 10 ani, au început să fie ridicate. Semnificațiile, corelațiile și perspectivele sunt deosebit de importante nu doar în cadrul regional al zonei Americilor, ci în întregul context internațional. Tocmai de aceea am urmărit să evidențiem aceste semnificații și pentru publicul din România.

Să vedem mai întâi cum au fost formulate deciziile oficiale și implicit știrile pe această temă. New York Times anunța în 17 mai că „SUA avansează o ușurare a sancțiunilor pentru Venezuela pentru a facilita negocierile”. În aceeași zi, Washington Post titra la rândul său că „Administrația Biden a început ușurarea sancțiunilor asupra petrolului din Venezuela”.

Desigur, formulările diplomatice și cele reflectate în știri sunt însoțite și de sensurile fostei retorici, cea acuzatoare la adresa Venezuelei, dar un observator atent sesizează că vechea abordare și-a pierdut substanțial din contondență și mai este menționată doar oarecum formal. Ca un exemplu al noii poziționări, să remarcăm că New York Times și celelalte menționează că: „Relaxarea sancțiunilor a fost decisă pentru a ajuta la reluarea discuțiilor stagnante dintre președintele Nicolás Maduro și liderii opoziției, negocierile fiind menite să uşureze criza politică și umanitară a ţării”. Cu alte cuvinte, SUA și aliatele sale liberale doresc, chipurile, să dea un nou impuls democrației și fac aceasta din grija față de poporul venezuelean.

Direcția re-orientării politicii externe americane era previzibilă încă din martie, când un grup de oficiali americani au făcut o călătorie în capitala Venezuelei, Caracas, pentru a se întâlni cu președintele Maduro. Demersul avea în mod clar legătură cu operațiunea militară a Rusiei în Ucraina, care a modificat radical ordinea mondială și a forțat Washingtonul să-și regândească prioritățile de securitate națională mai ales în privința politicilor energetice. Reamintesc că Venezuela este țara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume, dar are resurse excepționale și în multe alte domenii. Toate acestea au fost blocate de strategiile imperialiste americane timp de zeci de ani în scopul de a ține Venezuela fie într-un statut de colonie, fie ca o țară sub-dezvoltată și cât mai izolată politic, economic și militar.

Știrea privind re-întoarcerea SUA cu fața către Venezuela a făcut, în diverse forme, înconjurul lumii. De ce i s-a acordat o atât de mare importanță? Pentru că, așa cum spuneam, semnificațiile sunt deosebit de notabile.

Iată câteva dintre înțelesurile pe care le putem desprinde la o primă analiză:

  • Efortul administrației Maduro de a menține suveranitatea țării și de a apăra Adevărul (în fața valului de minciuni și înscenări ale alianței liberale) a dat roade. Guvernul și poporul care a sprijinit (cu mare majoritate) acest efort au câștigat și situația țării a început deja să se îmbunătățească. Atât intern, cât și extern.
  • SUA a recunoscut implicit autoritatea guvernului Maduro, nu se mai continuă mascarada cu „președintele interimar Guaido”. Se mai vorbește despre concilierea cu opoziția, dar, așa cum am arătat, accentul este mult mai slab decât înainte.
  • Washingtonul a aprobat reluarea operațiunilor în Venezuela pentru companiile petroliere din SUA și Europa. Aceasta va aduce mult-așteptata re-normalizare a vieții sociale a populației din Venezuela, supusă la o grea povară în ultimii ani din cauza sancțiunilor.
  • SUA a ajuns într-o situație în care nu mai are puterea hegemonică de a dicta și ajunge la necesitatea cooperării, așa cum i s-a cerut de majoritatea statelor lumii, dar a marșat pe hegemonie și unipolaritate. După ce a ”bombardat” Venezuela cu sancțiuni timp de trei ani, vedem că se reorientează acum către relații prietenoase cu aceasta. Știm foarte clar că motivul real este acela de a-și reface rezerva de petrol (ajunsă la un minim istoric din 1987) în contextul confruntării militare (prin Ucraina ca intermediar) cu Federația Rusă și a confruntării economice dure cu China.
  • Situația reprezintă un puternic semnal de trezire și conștientizare privind parcursul suveranist pe care îl ia ordinea internațională.

Scurt istoric al sancțiunilor impuse Venezuelei de către SUA

Tensiunile mai acute au apărut după ce în anul 1998 a urcat la președinția țării Hugo Chavez. Accederea sa la putere a survenit după o lungă perioadă când la administrarea Venezuelei au fost plasate personaje care favorizau mai degrabă interesele naționale ale SUA și mențineau Venezuela ca pe o sursă de exploatare a bogatelor sale resurse de către SUA. Chavez a naționalizat activele economice ale țării, le-a pus în slujba poporului și aceasta a dat imediat țării un puternic impuls economic. Guvernul lui Hugo Chavez a crescut investițiile sociale și a redus semnificativ inegalitatea economică și sărăcia. Însă faptul că Venezuela nu mai era sub controlul cercurilor de putere din Washington a creat în rândul acestora o mare nemulțumire.

Statele Unite au implementat pentru prima dată sancțiuni împotriva Venezuelei în anul 2006, cu pretextul că aceasta nu ar fi cooperat suficient în ceea ce privește eforturile de combatere a terorismului și a organizațiilor care tranzacționau stupefiante (droguri) în America Latină. În anii care au urmat, pe măsură ce Venezuela creștea economic, sancțiunile americane s-au ținut lanț. Noile motive au vizat așa-zise infracțiuni de sprijinire a terorismului, nerespectarea drepturilor omului, persecutarea adversarilor politici (susținuți de SUA), reducerea libertăților presei, arestarea și reținerea în mod arbitrar a protestatarilor antiguvernamentali, corupția publică de către înalți oficiali guvernamentali din țară sau fraudarea alegerilor. Retorica liberală mai susținea că regimul Chavez/Maduro ar fi condus Venezuela la hiperinflație, depresie economică, creștere drastică a sărăciei, etc. Sancțiunile au fost impuse atât guvernului, cât și companiilor economice (mai ales PDVSA, principala companie de stat de petrol și gaze din Venezuela), dar și unor persoane fizice care dețineau funcții-cheie în stat.

De fapt, aplicarea de sancțiuni de către SUA face parte din strategia sa de bază pentru a-și impune hegemonia (controlul) la nivel mondial. Exact în aceeași manieră au fost impuse sancțiuni dure tuturor statelor care au avut curajul să nu se supună planului de înregimentare în ordinea unipolară condusă de SUA. Amintesc aici de sutele de sancțiuni impuse de SUA și aliații săi principali (Marea Britanie, UE, Canada, Australia, Japonia) împotriva Federației Ruse, a Chinei, Iranului, Siriei, etc.

În anul 2015, administrația Obama a emis Ordinul executiv (EO) 13692, care a declarat în mod halucinant că situația din Venezuela ar reprezenta o amenințare națională pentru securitatea SUA! Ulterior, toate ordinele executive care au impus sancțiuni pe această speță, începând cu martie 2015, au declarat că Statele Unite suferă de o urgență națională din cauza situației din Venezuela. Această formulare nu are, în mod evident, nicio bază reală pentru că în niciun fel Venezuela nu a amenințat vreodată securitatea Statelor Unite. Este doar un pretext cu aparență de legalitate pentru a încadra sancțiunile la un nivel cât mai ridicat de duritate. Măsura vizibil exagerată dovedește gradul de nervozitate al Washingtonului față de rezistența regimului socialist din Venezuela. Chiar dacă am admite că ar fi avut loc încălcări ale drepturilor omului și ale principiilor democratice, de ce s-ar fi încadrat acestea la o lege care reclamă „o extraordinară amenințare la adresa securității naționale a Statele Unite”? Existau dovezi că Venezuela ar fi pregătit un atac terorist asupra teritoriului SUA? Plănuia o invazie? Construia o armă nucleară? Nici vorbă! Scopul nu era altul decât acela ca sancțiunile să blocheze pârghiile administrative ale regimului din Caracas.

Ca un exemplu ce ilustrează absurditatea sancțiunilor, este foarte semnificativ să observăm că în vederea alegerilor prezidențiale din 2018 SUA, UK, UE, nici măcar nu au dorit să își trimită observatori la procesul electoral și ulterior, după ce au declarat emfatic că alegerile nu pot fi considerate valide, nu au fost capabili să ofere nicio probă a așa-ziselor fraude invocate! Cu toate acestea creează Occidentul Liberal creează încontinuu o Falsă Narațiune, prezentată ca fiind o certitudine, și printre aceste narațiuni se numără aceea că ar fi cât se poate de clar și fără dubii că alegerile din Venezuela 2018 ar fi fost fraudate. Merită să mai subliniez că sistemul de vot din Venezuela nu este unul oarecare. Este complet digital și automat, singurul din lume de acest fel: venezuelenii votează cu amprente, nu cu buletinele de vot. Corespondența votului cu opțiunea electorală e mult mai ușor de verificat, spre deosebire de sistemul cu buletinele de vot, care pot fi foarte ușor falsificate.

Dar ce autoritate morală au aceste state? Sancțiunile nu au fost impuse prin dezbateri, vot sau în cadrul unor rezoluții ONU. Cine sunt aceste „elite” ca să decidă dacă într-un stat este sau nu democrație, dacă este sau nu corupție, dacă se respectă drepturile omului? Oare în SUA totul este în ordine, administrarea americană este cu adevărat un exemplu demn de urmat?

Venezuela a fost apoi exclusă din SWIFT (sistemul de transfer bancar la nivel mondial), ceea ce a fost o grea lovitură pentru economia țării. Sancțiunile au dus la înghețarea conturilor și a activelor unor importante persoane fizice, la interzicerea tranzacțiilor cu părțile sancționate, confiscarea bunurilor, embargouri asupra armelor și interdicții de călătorie.

Efectele dezastruoase ale sancțiunilor

O reflectare în date cuantificabile a suferinței indusă în Venezuela de sancțiunile americane este redată de un studiu publicat în aprilie 2019 de Centrul de Cercetări Politice și Economice (Center for Economic and Policy Research, CEPR) din Washington. Cercetarea a fost coordonată de Jeffrey Sachs și Mark Weisbrot și a condus la elaborarea unui raport intitulat „Economic Sanctions as Collective Punishment: The Case of Venezuela”. Cei doi raportori ai studiului fac parte dintre cei mai calificați experți în dezvoltare economică din lume. Jeffrey Sachs este, printre multe alte funcții, director al Institutului Harvard pentru Dezvoltare Internațională și servește din 2002 ca și consilier special al Organizației Națiunilor Unite pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. Mark Weisbrot este co-director al Centrului de Cercetări Economice și Politice din Washington, DC.

Raportul lor a ajuns la concluzia că programul de sancțiuni desfășurat de Statele Unite în Venezuela în perioada 2017-2018 se circumscrie noțiunii de pedepsire colectivă a populației, practică total ilegală în relațiile internaționale:

Sancțiunile economice impuse Venezuelei de către guvernul SUA începând cu august 2017 (…) se circumscriu definiției de «pedepsire colectivă a populației civile», așa cum este descrisă aceasta atât în convențiile internaționale de la Geneva, cât și de la Haga, la care SUA este semnatară. De asemenea, sancțiunile sunt ilegale în conformitate cu dreptul internațional și cu tratatele pe care SUA le-a semnat și s-ar părea că încalcă și legea americană.

Consecința extrem de gravă este din cauza lipsurilor generalizate mortalitatea a crescut cu 31% în anii 2017-2018, ajungând la mai mult de 40,000 de morți! În același timp,

Peste 300.000 de persoane au fost estimate ca fiind în stare de risc din cauza lipsei de acces la medicamente sau la tratament.

De asemenea, potrivit Organizației pentru Alimentație și Agricultură, numărul venezueleenilor subnutriți s-a mărit de cinci ori în doar cinci ani. Din 2014, numărul venezuelenilor care caută statutul de refugiat a crescut cu 8.000 la sută. UNICEF raportează că ratele mortalității la copii au atins niveluri nemaivăzute de la sfârșitul anilor 1990. Suferința poporului venezuelean este o tragedie. Deși această tragedie este rezultatul diverșilor factori, numeroase studii (precum cel al CEPR) au arătat că sancțiunile impuse de SUA au fost una dintre cauzele principale.

Venezuela și-a depus foarte mult aur în Anglia, având încredere în Anglia, care a spus că, chiar dacă există război, nu vor întrerupe niciodată aurul și finanțele. Și Anglia tocmai a luat aurul Venezuelei. Și UK nu a fost singura. Aproximativ 20 de țări din lume au blocat conturile bancare ale guvernului venezuelean. Zeci de bănci europene și americane au blocat peste 5 miliarde de dolari în ultimii doi ani. Acești bani erau destinați pentru a cumpăra medicamente și produse de strictă necesitate, dar băncile refuză să returneze acești bani. Se pare că băncile respective au reținut banii proveniți din Venezuela și îi folosesc pentru a se auto-finanța. Un raport41 publicat de fundația germană „Hände weg von Venezuela” conține un rezumat informativ al Departamentului de Stat al SUA prin care guvernul SUA admite că a luat cel puțin 150 de măsuri coercitive unilaterale împotriva Venezuelei începând cu anul 2017. Printre consecințele acestor măsuri, se menționează că 5.470 de miliarde de dolari aparținând Venezuelei sunt blocați în băncile internaționale. Este o sumă uriașă, ceea ce explică de ce Venezuela nu mai poate cumpăra suficiente alimente, medicamente, materii prime sau echipamente industriale.

Constatăm că un grup de state conduse de SUA își arogă dreptul de a decide nu doar chestiuni de ordin economic sau politic, dar adeseori decizii care au consecințe de viață și de moarte asupra zeci de mii de cetățeni (alteori și mai mult). Toate acestea mascheză de fapt tendințe clar hegemonice de a deține pârghiile de control și de a impune reguli.

Cu toate acestea, Venezuela a continuat să livreze petrol și să trimită ajutor financiar către țările aliate, oferind petrol, de exemplu pentru Cuba sau țările prietene din Caraibe.

În toată lumea au fost lansate petiții care avizează populația lumii că sancțiunile impuse Venezuelei de către Statele Unite reprezintă un act scandalos de agresiune asupra unei națiuni libere și independente. Considerăm că este vital să expunem adevărul despre acest atac asupra principiilor elementare ale suveranității și cooperării dintre state.

Care au fost în realitate motivele diminuării sancțiunilor?

Am putea identifica trei cauze asociate între ele:

  1. Perseverența guvernului Maduro și susținerea extraordinară din partea poporului venezuelean. De remarcat că din august 2020, după operațiunea militară cu mercenari eșuată, cunoscută sub numele de Operațiunea Gideon, și care a avut ca scop răsturnarea de regim la Caracas, mica sa bază de sprijin s-a redus până spre nesemnificativ. Luni, 9 mai 2022, directorul firmei de sondaje Hinterlaces, Óscar Schémel, a dat publicității rezultatele unui sondaj de opinie conform căruia opoziția venezueleană mai are doar 9% sprijin în rândul populației țării, iar sprijinul fostului deputat Juan Guaidó, care se dădea președinte interimar, a scăzut la 4%;
  2. Strategia SUA în contextul unor importante modificări ale dinamicilor dintre state în emisfera vestică. Zilele următoare va avea loc un summit în San Francisco, aspect asupra căruia voi reveni mai jos cu detalii;
  3. Rolul marcant al Venezuelei în ecuația globală de putere. Să nu uităm potențialul imens pe care îl are Venezuela, ca țara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume și recesiunea accelerată a rezervelor de energie pe plan mondial. Ordinea internațională se modifică rapid, iar politicile pe care le va susține Maduro în viitorul apropiat vor avea o tot mai mare însemnătate.

Câteva elemente succinte care indică modificarea rapidă a ordinii internaționale:

  • China își continuă avansul economic fulminant, deși crizele pandemice au mai încetinit-o. Pe fondul concurenței acerbe cu SUA pe plan economic, survin foarte multe tensiuni și conflicte de interese în zona Asia-Pacific și mai ales în Marea Chinei de Sud. Ca un exemplu privind ritmul de avans al Chinei, să observăm că în proiectul Belt and Road Initiaitve (BRI) și altele, China produce pentru construcții 60% din betonul lumii. Potrivit Forbes, China a produs și utilizat în trei ani la fel de mult beton pentru construcții cât a folosit SUA într-un secol!
  • SUA își poartă războiul prin intermediari împotriva Rusiei prin Ucraina, dar deja este destul de clar că Rusia nu poate fi învinsă, iar aplombul SUA/NATO/UE a scăzut simțitor. Este semnificativ că în timp ce președintele american Joe Biden s-a deplasat la Tokyo pentru summit-ul QUAD al țărilor liberale din Sud, Rusia și China au desfășurat ample exerciții militare utilizând demonstrativ bombardamente cu capabilități nucleare.
  • Un alt semnal puternic este acela că într-un articol din 19 mai 2022 întregul colectiv editorial al New York Times admite că America este în derută și nepregătită în confruntarea cu Rusia de pe teritoriul Ucrainei:
  • De asemenea, Henry Kissinger, un greu al politicii externe americane a recomandat a Ucraina să cedeze teritorii în favoarea Rusiei și medierea încheierii războiului pentru că altfel America o va sfârși prost:
  • Se recunoaște acum deschis în media centrală vestică, de exemplu în Washington Post, că soldații din Ucraina sunt demoralizați, nu mai au o strategie eficientă și se predau pe scară largă:
  • Au loc modificări masive și pe scena celor trei Americi, care se vor reflecta curând în Summitul ce va avea loc în Los Angeles.

Summit-ul Americilor (6 – 10 iunie 2022), Los Angeles, California, SUA

Aceasta va fi ediția a IX-a și va avea ca temă „Construirea unui viitor durabil, rezistent și echitabil” pentru emisfera noastră.

Întâlnirea este deosebit de importantă și semnificativă pentru că acesta este singurul summit care reunește toți liderii de prim rang din țările din America de Nord, de Sud, Centrală și din Caraibe. A fost inaugurat la Miami în 1994 în timpul mandatului lui Bill Clinton și de atunci a avut loc aproximativ o dată la trei ani. Din 1994 este prima dată când se desfășoară din nou în SUA. Este organizat de Organizația Statelor Americane (OEA), o organizație-paravan, controlată în totalitate de SUA. La comanda SUA, Cuba nu a fost primită la primele șase ediții. La fel și Nicaragua. Se practică o discriminare hegemonică din partea SUA care scontează poziția de a decide pentru „vasalii” săi. Dar vremurile s-au schimbat și puterea Americii nu mai este aceeași, deși administrația Biden caută să meargă pe aceeași linie. Ca urmare, administrația Biden a decis să nu primească anul acesta liderii din Cuba, Nicaragua și Venezuela, cu motivația ipocrită că în aceste țări nu s-ar respecta suficient de mult „democrația” și „drepturile omului” și în același timp că summitul urmărește „o participare largă a societății civile din fiecare țară”.

Iată mesajul administrației Biden, transmis în data de 3 mai 2022 de Brian Nichols, secretar de stat adjunct pentru afacerile SUA în emisfera vestică:

Anunțul a determinat un număr tot mai mare de țări – inclusiv Bolivia, Chile, Honduras, Mexic, Brazilia, Guatemala, dar și cea mai mare parte din Comunitatea Caraibe (CARICOM) – să amenințe că vor boicota adunarea. După toate aparențele, Summitul se anunță a fi un fiasco deoarece un număr fără precedent de națiuni din America Latină și Caraibe refuză să participe. Aici nu este vorba doar despre evenimentul în sine care va eșua, ci este vorba mai ales despre imaginea și submnarea poziției SUA în regiune și în lume.

Situația a contribuit și ea (factorul b), așa cum am punctat anterior, la decizia din 17 mai a Casei Albe de a face concesii către președintele Maduro și de a ușura sancțiunile impuse Venezuelei. Prin această strategie SUA caută să își redobândească legitimitatea deja distrusă și să își câștige aliați.

Un fapt deloc neglijabil este că multe țări din America Latină și de Sud au salutat investițiile chineze pentru dezvoltarea infrastructurii lor, ceea ce a erodat și mai mult influența hegemonică a SUA în regiune.

Să semnalăm de asemenea că Venezuela, Cuba și Nicaragua au găsit o platformă alternativă și incluzivă unde și-au putut exprima liber ideile și să susțină o adevărată uniune latino-americană. Havana a găzduit recent conferința liderilor celor zece națiuni care alcătuiesc ALBA (Alianța Bolivariană pentru Popoarele Americii Noastre). În dialog cu presa, președintele venezuelean Nicholás Maduro Moros a remarcat că „întâlnirea ALBA este barca noastră de salvare. Ne va ajuta să ne concentrăm asupra muncii pentru a îmbunătăți viața și a realiza dezvoltarea țărilor noastre. ALBA are deja o moștenire, o doctrină clară a relației dintre popoarele noastre. Poate arăta rezultate concrete ale muncii noastre de la înființare uniunii, în 14 decembrie 2004”, a spus el.

Așadar liderii regionali au stabilit că este timpul să construiască o „mare patrie”, cea visată de Simon Bolivar și Jose Marti, iar acest lucru va fi posibil doar prin mecanismele proprii de integrare regională, precum Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibe. (CELAC) și ALBA. Se creează un noul pol de putere, și acesta este un nou semn că în detrimentul unipolarității, lumea multipolară se apropie.

Actuala poziție politică și economică a Venezuelei în context internațional

Este de apreciat că în pofida presiunilor uriașe la care a fost supusă de Washington, administrația Maduro (ca și cea a lui Hugo Chavez, de altfel), și-a păstrat neclintită verticalitatea, chiar dacă aceasta a implicat mari sacrificii mai ales din partea populației. Mă refer aici atât la menținerea poziției pe plan intern, cât și la cea de pe plan extern. Dacă intern am văzut în principiu care au fost obiectivele (suveranitate, independență și în ultimă instanță subzistență), să analizăm pe scurt și obiectivele pe plan extern, internațional. Aceste obiective vizează principiile ideologice și alianțele care decurg în consecință.

Am putea spune că în afară de alianțele regionale cu Cuba, Nicaragua și alte state din regiune, principalul aliat al Venezuelei a fost și a rămas Federația Rusă. Ne amintim că Rusia a sprijinit Venezuela și în anul 2018-2019, când SUA viza o lovitură militară pentru răsturnarea lui Maduro. Doar prezența tehnicii de luptă rusești (în specal celebrele S-400) i-au făcut pe vulturii războiului din Washington să se mai gândească. Spre deosebire de foarte mulți lideri de carton, președintele Maduro a avut curajul să spună pe față adevărul privind situația din Ucraina și să explice pe înțelesul tuturor care sunt adevăratele mize.

Iată poziția oficială a guvernului Maduro  formulată în martie 2022, cu privire la conflictul care are loc în prezent pe teritoriul Ucrainei:

În data de 9 aprilie 2022 Venezuela nu a votat sancțiunile împotriva Rusiei. Într-o declarație pentru agenția de presă iraniană Tasnim, președintele Maduro a explicat că „Țările occidentale vor un război cu Rusia pentru a o dezmembra și a pune capăt lumii multipolare”.

De asemenea, Venezuela a dezvoltat o colaborare foarte fructuoasă cu Uniunea Economică Eurasiatică (EAEU). Conform agenției de presă Telesur, vicepreședinta Venezuelei, Delcy Rodriguez a pus în vedere în cadrul sesiunilor forumului că: „Venezuela are multe de oferit pentru Eurasia. Venezuela este prima ţară la rezervele mondiale de petrol. Are pe lângă fier și bauxită și uriașe rezerve de aur (pe locul patru) și cele mai mari rezerve de diamante din lume. Totodată, Venezuela este a cincea din lume în privinţa rezervelor de gaz şi pornim pe calea dezvoltării privind exportul acestor importante hidrocarburi”.

Rodriguez a sugerat că în Venezuela se pot face investiții importante țară, care are un cadru legislativ adaptat pentru colectarea investițiilor în siguranță și în mod transparent. Ea a mai a subliniat, de asemenea, potențialul de export al Venezuelei în sectorul agroindustrial și a accentuat că potrivit estimărilor Comisiei Economice pentru America Latină și Caraibe, țara și-a sporit în ultimii ani exporturile netradiționale cu 76% (fiind plasată pe al 8-lea loc în regiune, în ceea ce priveşte creșterea exporturilor sale). Delcy Rodriguez a arătat că, în pofida celor peste 500 de sancțiuni aplicate împotriva Venezuelei, țara merge „pe o cale victorioasă spre dezvoltare și recuperarea etapelor, a bunăstării sociale și economice a poporului venezuelean”.

Ca o confirmare în plus: din 4 martie 2022, acțiunile bancare ale Venezuelei au crescut la aproximativ 9,4 cenți pe dolar de la 6 cenți, în timp ce bancnotele PDVSA se tranzacționează acum la aproximativ 7 cenți de la 4 cenți înainte de întâlnirea EAEU, potrivit datelor compilate de Bloomberg. Creșterea prețului la petrol reprezintă o ușurare pentru finanțele guvernului, dar și o îmbunătățire substanțială a poziției diplomatice a țării.

Venezuela colaborează foarte strâns și cu Iranul pe linia eficientizării reciproce a valorificării hidrocarburilor. Venezuela și-a putut crește astfel producția de petrol cu ajutorul Iranului. Ambele țări atacate de sancțiunile americane au reușit să găsească modalități de a evita hărțuirea pentru că au refuzat să se supună în fața dictatelor imperialiste ale SUA.

Să notăm și că SUA are acum mari probleme cu partenerii săi tradiționali din Orientul Mijlociu, cum ar fi Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

Era multipolară se apropie cu pași repezi

Sancțiunile SUA împotriva Rusiei, Chinei, Venezuelei, Cubei, Coreei de Nord, Irakului, Iranului, și altora nu au reușit să producă râvnitele „schimbări de regim” menite să instituie Ordinea Unipolară condusă de SUA.

Rusia și China pun bazele unei alternative față de sistemul liberal globalist comandat de SUA, bazat pe moneda fiat (dolarul fără acoperire în valori fizice), pe îndatorarea statelor și pe metoda sancțiunilor dictatoriale.

Au fost deja dezvoltate sisteme alternative de transfer financiar-bancar (cum ar fi CIPS), au fost deschise noi rute comerciale și, nu în cele din urmă, s-au dezvoltat noi moduri de cooperare și producție. Multe alte state, în special cele din Sudul Global (America Latină, Asia, Africa și Oceania), doresc să se alăture alternativei propusă de țările suveraniste.

Acest lucru este demonstrat de refuzul multor guverne de a se alătura sancțiunilor occidentale împotriva Moscovei. Nici măcar o singură țară de pe întreg continentul african, din Orientul Mijlociu sau din America Latină nu a urmat SUA în pedepsirea economică a Rusiei. Pe ansamblu, aproximativ două treimi din populația lumii trăiește în țări prietenoase sau neutre față de Rusia.

De partea SUA (sub influența lor) au mai rămas doar țările din UE, Regatul Unit, Elveția, Japonia, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud și insulele Bahamas. Acestea proclamă prin canalele media aservite că ar reprezenta „comunitatea internațională” a țărilor cu democrații liberale. Dar în realitate ele constituie doar 20% din populația globului și chiar și acolo, o mare parte din populație condamnă aberantele planuri de implementare a Noii Ordini Mondiale proferată de exemplu de Forumul Economic Mondial la Davos.

Continuând să devină un pol de influență din ce în ce mai independent în mijlocul tranziției sistemice către o nouă ordine internațională, țările din America Latină contribuie în mod major la stabilirea lumii multipolare a unor state egale între ele, care respectă cu adevărat dreptul internațional și care rămân naționaliste, libere și suverane.

Facebook Comments
Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , , , , , ,