Fost angajat al serviciilor de informații: „În 2020 alegerile din SUA au fost fraudate prin implicarea majoră a autorităților din România” – Partea IV

23:12, 16 februarie 2022 | | 2149 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

Vă prezentăm cea de a patra parte (și totodată ultima) a interviului pe care Raul Coltor i l-a oferit în data de 9 februarie 2022 lui Calistrat Atudorei. Succesiunea dezvăluirilor fulminante oferite în partea 1, partea 2 și partea 3 a ajuns în punctul în care comisari ai MAI au căutat să îl șantajeze în anul 2013 pe Raul Coltor cu fabricarea unui dosar penal în cazul în care ar dezvălui modalitățile de fraudare a alegerilor prezidențiale ce urmau să se desfășoare în Statele Unite în anii 2016 și 2020.

C. A.: Și totuși nu ați cedat șantajului la care v-au suspus comisarii-șefi Radu Valentin și Neagu Cristian. Ați continuat să faceți demersuri pentru a sesiza pe cale legală autoritățile statului.

R. C.: Exact. În anul 2014 am depus la DNA Alba Iulia un denunț împotriva polițiștilor și procurorilor care au participat la fraudarea conturilor americane și folosirea ilegală a sumelor de bani ca bugete pentru cazurile DIICOT Alba, cu participarea BCCO Alba. Se poate verifica în acest sens dosarul cu numărul 114/P/2014.

R. C.: Odată depus denunțul am așteptat să fiu chemat pentru a depune probele și a mă folosi de drepturile legale impuse de situație. La data de 16 octombrie 2014 m-am adresat cu o cerere și cu o comunicare către DNA Alba pentru a încerca să aflu stadiul dosarului și să aduc la cunoștință procurorului de caz că anumite probe pe care doream să le depun se află pe suport electronic, gen domenii virtuale (IP-uri) și că acestea din urmă pot expira ca valabilitate.

R. C.: În același timp încercam să transmit DNA-ului că probele pot să dispară în absența cercetării într-un termen rezonabil. Mi s-a refuzat depunerea de probe și audierea în acest caz. Am așteptat până în anul 2015, când am decis să mă adresez altei instituții.

C. A.: La ce altă instituție vă referiți?

R. C.: La DIICOT. În iunie 2015 am reușit să găsesc un procuror din cadrul DIICOT Alba care, în sfârșit, și-a făcut datoria conform fișei postului și a înregistrat cazul. Acest fapt m-a ajutat să păstrez linia juridică intactă, mai exact continuitatea calendaristică ce poate servi în prezent la arestarea și pedepsirea trădătorilor care activează în cadrul instituțiilor statului român. Numărul dosarului este 1/D/P/2015.

R. C.: Cazul a fost trimis către Direcția Generală Anticorupție (DGA). Această structură a MAI-ului avea ca obiectiv principal al cazului cercetarea penală în vederea stabilirii adevărului judiciar privind folosirea de bani din surse ilegale, mai exact din fraudarea conturilor cetățenilor americani. Conturile respective sunt dintre cele predate în 2011 către BCCO Alba și DCCO București, conturi din care au dispărut mari sume de bani. Aceste sume au fost folosite ilegal ca bugete pentru cazurile DIICOT Alba ale procurorului Florea Cristian, cu participarea BCCO-ului Alba. Numărul dosarului de la DGA este 691/D/P/2015.

R. C.: Ulterior, în data de 18 ianuarie 2016, deci la șase luni distanță după ce am fost audiat la DIICOT Alba în data de 24 iunie 2015, ofițeri din cadrul DGA București s-au prezentat la Alba Iulia pentru a mă audia. În cadrul audierii mele de către ofițerii DGA s-au stabilit sumele și metodele prin care ofițerii BCCO Alba au intrat în posesia sumelor de bani provenite din fraudarea conturilor cetățenilor americani. A fost clarificată de asemenea modalitatea prin care au fost folosite aceste sume ca și bugete pentru cazurile DIICOT Alba. Din păcate, având în vedere că identitățile cetățenilor americani fraudați reprezentau un interes în procesul de fraudare a alegerilor din 2016 și 2020 pentru SRI, cazul a fost „uitat” într-un sertar pentru a se asigura că planul inițial pentru fraudarea alegerilor rămâne în afara oricărei amenințări. Până în prezent dosarul nr. 691/D/P/2015 a rămas nesoluționat, având două degete de praf pe el.

C. A.: Ați menționat de mai multe ori că și la alegerile din 2016 a avut loc o operațiune de fraudare. În ce a constat aceasta, care au fost rezultatele?

R.C.: Operațiunea de fraudare din 2016 a reprezentat testul BETA în vederea fraudării alegerilor prezidențiale din 2020. Rezultatele testului nu au fost evidente pe termen scurt pentru partidul lui Hillary Clinton (pentru democrați), dar au avut o aplicabilitate clară pe termen lung. Rezultatul operațiunilor pe această line s-a concretizat abia în 2020.

C. A.: Ați putea să ne explicați ce a însemnat testul BETA?

R. C.: Doresc să răspund la această întrebare în mod public de-abia după ce voi răspunde în fața autorităților. Până atunci, mai este util să menționez că în 23 iunie 2016 DNA Alba a clasat cauza prin procurorul șef Danusia Boicean, șefa DNA Alba, care la scurt timp s-a pensionat. Fără să mă audieze și fără să îmi permită să depun probele necesare.

C. A.: Să continuăm parcursul cronologic al acțiunilor pe care le-ați întreprins în scopul de a aviza în mod legal autoritățile române cu privire la informațiile pe care le dețineați.

R. C.: În anul 2018 am predat un nou mare set de date, de data aceasta către DIICOT central, din București. Noul set conținea alte 50 de milioane de identități și conturi bancare aferente unor victime fraudate. Ca și în 2011, primirea de date a fost efectuată ilegal de către autorități. Așa se face că datele au ajuns în proprietatea personală a procurorului Băican Adrian-Nicolae. Structura datelor predate era similară cu cea a setului predat în 2011, adică erau datele a 25 de milioane de cetățeni americani și ale altor 25 de milioane cetățeni din alte state. Între aceste alte state menționez Rusia, China, Canada, Brazilia, Spania, Portugalia, Franța, Germania, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Danemarca, Irlanda, Italia, Noua Zeelandă, Australia. Pentru a păstra integră șansa juridică, în 2018 am predat către DIICOT București și datele din 2011. Astfel, numărul total de identități și conturi aferente care au ajuns să fie deținute în mod ilegal de DIICOT și însușite tot ilegal de procurorul Băican era de 100 de milioane. Este important să înțelegem că jumătate dintre acestea, deci 50 de milioane, erau ale unor cetățeni americani. Consecința a fost că acele 50 de milioane de date au fost transformate în voturi ilegale în anul 2020.

C. A.: Iată deci cum se închide cercul realmente vicios al colaborării structurilor mafiote din statul român cu cele din Statele Unite. Cred că este util să mai precizăm că aceste structuri frauduloase, extrem de puternice, din SUA (cunoscute și ca Deep State) fac parte dintr-o rețea globalistă, care a colonizat toate instituțiile esențiale din România, din Uniunea Europeană și aproape de peste tot în lume.

R. C.: Procurorul Băican Adrian Nicolae este el însuși un membru al acestui Deep State extins la nivel global. În 2018 a primit în mod ilegal de la DIICOT Alba Iulia întregul set de date care conține cele 50 de milioane de identități americane ce au fost utilizate în procesul de fraudare a alegerilor din SUA. Băican a pus încă o dată în practică scenariul din 2013 dând un ordin de percheziție asupra domiciliului meu, cu sprijinul judecătorului Andrei Claudiu Rus de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Acest judecător i-a pus la dispoziție procurorului un mandat de percheziție în alb, fără să indice obiectul percheziției. Practic, erau vizate fostele mele laptop-uri de serviciu și alte documente sensibile, aflate și pe suportul electronic obținut de procuror în 2018. Percheziția efectivă a fost efectuată în august 2020, cu trei luni înainte de alegerile din Statele Unite. Obiectivul grupului infracțional organizat, în componența căruia se află procurorul Băican și judecătorul Claudiu Rus, era să asigure că planul de fraudare a alegerilor prezidențiale americane (la care SRI avea implicare directă) să rămână neafectat. Menționez faptul că acești doi pseudo-magistrați sunt semnatari ai protocolului secret și ilegal dintre SRI și parchete. Același procuror Băican a încercat să intervină prin intermediul amenințărilor puse în practică de către polițiștii judiciari Baciu Nicolae și Mareș Claudiu asupra integrității profesionale a șefului de secție din cadrul Spitalului Județean Alba, secția de Psihiatrie. Toți aceștia au urmărit să îl determine pe respectivul șef de secție să pună un diagnostic fals în ceea ce mă privește.

C. A.: La ce vă referiți? Au încercat să vă declare iresponsabil din punct de vedere psihiatric?

R. C.: Da, au fost făcute intervenții în baza unei sentințe judecătorești eronate și abuzive pentru a fi internat la o secție de psihiatrie în vederea evaluării mele. Asta cam prin aprilie 2021. Din fericire pentru mine medicul și-a păstrat verticalitatea profesională, a respins amenințările și propunerile procurorului abuzator și a declarat că sunt în integritatea facultăților mentale.

C. A.: Mai sunt și alte demersuri legale pe care le-ați efectuat în acest sens?

R. C.: În intervalul 2018-2021 există cel puțin 10 demersuri legale în aceste scopuri. Despre acestea vă promit un viitor interviu. Aleg această cale deoarece doresc să dau în continuare o șansă corectă justiției române să își facă treaba.

C. A.: Domnule Coltor, vă mulțumim pentru aceste dezvăluiri extrem de importante, care vin dintr-o zonă informativă la care foarte puțini oameni au acces și pe care și mai puțini au capacitatea să o înțeleagă în întreaga complexitate și profunzime. Fără să spun vorbe mari, cred că sunt de apreciat inteligența, perseverența, curajul și onestitatea de care dați din plin dovadă.

Mențiune finală din partea redacției geopolitika.ro:

Așa cum am precizat și la finalul primei părți, fostul angajat al serviciilor de informații Raul Coltor conferă acestui interviu statutul unei declarații juridice. Intenția sa este ca toate probele și datele pe care este gata oricând să le pună la dispoziția unei instanțe, să fie analizate oficial și să se constate adevărul. Considerăm că este semnificativ că autoritățile sesizate până acum (vreme de mai mult de 10 ani!) au ascuns cu îndârjire deținerea acestor informații. Așa cum ați aflat, un volum uriaș de date de mare importanță juridică a fost preluat de lucrătorii de poliție fără a fi întocmit măcar un proces verbal. Întrucât parchetele au refuzat cercetarea, nicio acțiune în justiție (în tribunale) nu a fost posibilă până acum. Mai mult, prin intervenții de culise au fost blocate toate căile prin care aceste dezvăluiri ar fi putut să ajungă la un mare număr de oameni. Nicio televiziune sau vreo publicație centrală nu a acceptat (nu avut permisiunea) să prezinte dovezile pe care Raul Coltor s-a oferit să le explice. S-a urmărit asasinarea sa și apoi plasarea sa pe termen lung într-o instituție psihiatrică.

Tocmai de aceea, având în vedere că singura șansă ca aceste probe să ajungă să producă efecte este ca un eventual proces să fie susținut prin implicarea (ca părți) a cât mai multor persoane. Presiunea juridică creată astfel nu va mai putea fi ignorată. Adevărul trebuie scos la lumină pentru că, să nu ne facem iluzii, rețeaua infracțională există în continuare și acționează în forță!

Domnul Coltor ne promite că dezvăluirile din aceste declarații vor duce, alături de completări ulterioare, la destructurarea grupurilor de crimă organizată din interiorul statului român. Destructurarea se va face prin acțiuni LEGALE, în baza articolului 55 din Constituția României și a Jurământului Militar de Credință față de poporul român. Pe lângă arestarea și pedepsirea celor vinovați, soluțiile pe care Raul Coltor a afirmat că le va pune la dispoziția poporului român vor duce la întărirea în mod onest și reciproc avantajos a relațiilor României cu celelalte state. De asemenea, aplicarea soluțiilor concrete pe care domnul Coltor le deține vor conduce la stoparea majorării datoriei externe de către statul român în contul cetățenilor, precum și la rezolvarea completă a problemei datoriei externe, fără ca poporul român să mai fie nevoit să plătească pentru aceasta.

NOTĂ referitoare la fotografia de mai jos:

În 6 martie 2019 Raul Coltor a postat pe contul său de FaceBook o fotografie în care avea fața acoperită cu o mască ce anticipa foarte clar așa-zisa „pandemie”. Fotografia poate fi verificată pe pagina de Facebook a domnului Coltor fiind postată cu aproximativ un an înainte ca întreaga planetă să fie supusă isteriei pandemice. Imaginea este prin ea însăși o dovadă că planul care se punea la cale era cunoscut în cercurile serviciilor secrete.

 

Facebook Comments