De ce a lansat Federația Rusă în 24 februarie 2022 operațiunea militară în Ucraina? (partea I)

22:16, 18 mai 2022 | | 1392 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

de Marvin Atudorei

Să facem mai întâi diferența dintre termenul de „operațiune militară” și cel de „război”. Diferența este foarte mare deoarece războiul se referă la atacuri pe scară largă efectuate prin utilizarea de rachete și bombe de mare calibru, lansate cu artileria grea. Aceste atacuri conduc la pierderi severe în rândul populației civile și la raderea efectivă de pe fața pământului a unor întregi zone rezidențiale. De cealaltă parte, operațiunile speciale se referă la atingerea unor obiective precise prin care sunt vizate strict ținte militare, în timp ce populația civilă și zonele de locuit ale acesteia sunt pe cât posibil protejate.

Analizând situația actuală de pe teritoriul Ucrainei constatăm că acțiunile armatei ruse par să se înscrie mai degrabă în definiția termenului de „operațiune militară” decât în cea de „război”. Desigur, estimările asupra distrugerilor cauzate de conflict sunt încă dificil de formulat, atât din cauza situației în continuă modificare, cât și din cauze ce țin, în mod evident, de tehnicile de propagandă și dezinformare utilizate de ambele tabere.

Revenind la întrebarea formulată în titlu, sesizăm cu ușurință că răspunsul unanim pe care îl dau factorii politici și întreaga presă centrală din statele euroatlantice este acesta: „Federația Rusă a recurs în data de 24 februarie 2022 la o agresiune brutală și neprovocată asupra Ucrainei”. Având clar stabilită această premisă, de aici pare să decurgă în mod firesc și chiar necesar politica aplicării de sancțiuni economice drastice împotriva Federației Ruse, precum și coalizarea statelor vestice în acordarea de sprijin militar, material și nu în cele din urmă moral pentru administrația de la Kiev și pentru trupele ucrainene. Ucraina este considerată ca fiind o victimă a Rusiei, poporul ucrainean este susținut pentru efortul de a menține independența și suveranitatea țării, iar Volodimir Zelensky a ajuns să fie portretizat ca model internațional de președinte-erou. Ni se spune că Ucraina nu este susținută de Occidentul Colectiv doar din firească solidaritate, ci și ca o măsură obligatorie de stopare a neîntreruptei agresiuni ruse, care dacă nu ar fi oprită ar pune în pericol securitatea întregii Europe sau poate chiar mai rău decât atât.

De ce are Rusia un astfel de comportament? Explicația pare foarte simplă dacă ne luăm după nenumărații analiști și jurnaliști afiliați NATO/UE: pentru că Rusia este condusă de un dictator, Vladimir Putin, care nu pare să mai fie în toate mințile. I-a fost studiată copilăria, gesturile, tremurăturile mâinilor, umflăturile de sub ochi și din toate aceste date experții au dedus că Putin este grav bolnav și din cauza lui suferă Ucraina, România, toată Europa și chiar măreața Americă.

Având în vedere că în lumea euroatlantistă factorii decidenți din punct de vedere administrativ consideră că nu mai are sens să mai avem vreun dubiu privind vinovăția și maleficitatea lui Putin (și implicit a Rusiei în ansamblul său), toate publicațiile care prezintă analize efectuate de experții sau jurnaliștii ruși nu mai sunt permise în spațiul public. Nu numai că toate concepțiile lor sunt considerate în Vest ca fiind fundamental greșite, dar se spune că aceștia mai și lansează periculoase minciuni propagandistice. Așa că, cel mai bine este să știm doar punctul de vedere corect, care este atent verificat de instituțiile occidentale specializate din fiecare țară, cum ar fi CNA sau comisiile Facebook. Acești specialiști, care posedă o cunoaștere infailibilă despre cum stau lucrurile, au grijă ca cetățenii să fie prompt informați și, foarte important, au responsabilitatea de a exclude rapid din spațiul public toate afirmațiile scandalos de eronate, care pot aduce confuzie în monolitul clar al gândirii și înțelegerii corecte.

Și totuși, pentru că „Ministerul Adevărului” (structură anticipată de George Orwell în romanul său distopic „1984”) nu este încă pe deplin format (dar este foarte aproape de acest stadiu!), să urmărim (atât cât mai putem) să analizăm și cum se văd lucrurile dinspre Federația Rusă. Oare tot ceea ce spun Putin și ceilalți oficiali ruși este complet lipsit de sens? Nu este oare mai normal să știm în mod concret ce susțin aceștia înainte de a respinge totul în bloc fără ca măcar să avem idee despre ce este vorba? Voi urmări așadar să prezint în continuare câteva puncte de vedere ale Rusiei, foarte puțin cunoscute în lumea euroatlantică. Cel mai bine este să decidem în cunoștință de cauză cine și în ce măsură are dreptate.

Ca o imagine de ansamblu, trebuie spus că din perspectiva Federației Ruse, desfășurările dramatice la care asistăm astăzi nu au survenit „neprovocat” (așa cum se susține în Vest), ci au un vast istoric de cauze, evenimente și tratative eșuate care au condus la rezultatul la care asistăm în prezent. Sintetic vorbind, rușii vorbesc despre trei tipuri de cauze care i-au forțat efectiv să declanșeze operațiunea din Ucraina:

  • la nivel strategic, extinderea NATO;
  • la nivel politic, refuzul Occidentului de a pune în aplicare acordurile de la Minsk;
  • pe plan operațional, atacurile continue și repetate asupra populației civile din Donbass din ultimii opt ani și în special creșterea dramatică a acestora de la sfârșitul lunii februarie 2022.

În ceea ce privește primele două tipuri de cauze, articolul nostru anterior, Sfârșitul Pax Americana, oferă o cronologie utilă a relațiilor dintre Federația Rusă și Ucraina, aceasta din urmă fiind asistată permanent, încă din anii 1990, de către Statele Unite.

Să mai adăugăm acum încă un element care va explica foarte sugestiv motivațiile Americii în tot acest joc de putere. Este vorba despre faimoasa Doctrina Wolfowitz, elaborată de Pentagon în anii 1990.

Ce prevede Doctrina Wolfowitz?

Doctrina poartă numele unuia dintre cei care a lucrat cel mai mult la formularea principiilor strategice cuprinse în text, Paul Wolfowitz. Publicată în martie 1992 de New York Times, iată concret ce se afirma despre Federația Rusă la scurt timp după ce URSS se destrămase și SUA rămăsese singura superputere a lumii:

Primul nostru obiectiv este acela de a împiedica reapariția unui nou rival, fie pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, fie în altă parte, care să reprezinte vreo amenințare de tipul celei aduse anterior de Uniunea Sovietică. (…) Trebuie să avem în vedere faptul că schimbarea democratică în Rusia nu este ireversibilă și că, în ciuda actualelor sale traume, Rusia va rămâne cea mai puternică forță militară din Eurasia și singura putere din lume cu capacitatea de a distruge Statele Unite.

Doctrina Wolfowitz indică unul dintre motivele principale pentru care, așa cum am arătat și în Sfârșitul Pax Americana, Washingtonul a considerat absolut necesară scoaterea de pe orbita Rusiei a Ucrainei și integrarea acesteia în arhitectura de securitate euroatlantică. Obiectivul doctrinei a rămas neschimbat, după cum o demonstrează și o recentă declarație a comandanților Pentagonului, din 25 aprilie 2022. După ce au efectuat o vizită la Kiev, Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, și Secretarul de stat Antony Blinken au transmis oficial lumii mesajul lor că „America vrea o Rusie cât mai slabă”, care să nu mai ridice probleme ordinii democrațiilor liberale sau, altfel spus, hegemoniei americane ce își dorește o ordine internațională unipolară.

Zbigniew Brzezinski, Henry Kissinger, Paul Wolfowitz și mulți alți geopoliticieni de marcă ai Americii au atras serios atenția de-a lungul ultimelor decenii că dacă Ucraina rămâne sub controlul Rusiei, atunci șansele Rusiei de a consolida zona de securitate geopolitică numită Eurasia cresc major. Și, așa cum se vede clar din afirmațiile de mai sus cuprinse în Doctrina Wolfowitz, în viziunea preeminenței americane, nici unui alt pol de putere nu îi mai era permis să se ridice și să mai concureze vreodată cu SUA. America trebuia să rămână o putere de necontestat, iar cea mai sigură cale pentru aceasta era aceea de a împiedica apariția unor rivali comparabili ca putere. Este un calcul cinic, dar cu totul obișnuit în strategiile politice și militare de putere. Ucraina face parte din zona dintre Marea Baltică și Marea Neagră, numită Intermario și din „cordonul sanitar” prin care Rusia trebuie – în viziunea atlantistă – să fie îndiguită, limitată, gâtuită așa cum un șarpe Anaconda își ucide victima (de aici vine numele strategiei Anaconda). Și, în acest sens, Ucraina trebuia de asemenea să constituie un obstacol major față de orice alianță posibilă dintre Rusia și Germania.

O aplicație a principiilor de geopolitică, în conformitate cu explicațiile strategului George Friedman

După cum afirmă strategul american George Friedman, alianța dintre Rusia și Germania este „singura combinație care de secole a speriat ca naiba Statele Unite”. Aceasta pentru că printr-o relație de cooperare, Rusia și Germania „sunt singura forță care ne-ar putea amenința și am vrut să fim siguri că asta nu se va întâmpla”. Să îl urmărim în videoclipul următor pe George Friedman explicând aceste lucruri încă din anul 2015 și revelând multe alte chei de înțelegere legate de strategiile Americii față de Rusia:

Pentru o mai clară înțelegere și asimilare redăm și transcrierea afirmațiilor lui Friedman:

Așadar, interesul primordial al Statelor Unite, asupra căruia de un secol am luptat în războaie (Primul, al Doilea Război Mondial și Războiul Rece), a fost relația dintre Germania și Rusia, deoarece unite sunt singura forță care ne-ar putea amenința și am vrut să facem sigur că asta nu se întâmplă.

Săptămâna trecută, acum 10 zile, generalul Ben Hodges, comandantul armatei SUA din Europa, a vizitat Ucraina. A anunțat oficial că instructorii militari ai SUA vor veni  în Ucraina. De fapt, el a acordat medalii luptătorilor ucraineni (deși protocolul armatei SUA precizează că medaliile nu trebuie acordate străinilor. Dar el a făcut asta, arătând astfel că aceasta este armata sa (a SUA). Apoi a plecat și a anunțat că Statele Unite vor pre-poziționa diferite tipuri de arme, artilerie și alte echipamente în țările baltice (Lituania, Letonia și Estonia), în Polonia, România și Bulgaria, ceea ce reprezintă puncte strategice foarte interesante (importante). Deci ieri Statele Unite au anunțat că vor trimite arme (în seara asta, desigur, au negat, dar trimit). Armele vor fi livrate. În toate acestea, Statele Unite au acționat în afara contextului NATO, deoarece NATO trebuie să îndeplinească un procent de vot de 100%. Oricare țară poate da veto pentru orice. Ideea este că Statele Unite sunt pregătite să creeze un cordon sanitaire în jurul Rusiei, iar Rusia o știe.

SUA au un interes fundamental. Controlează toate oceanele lumii. Nicio altă putere nu a mai reușit vreodată asta. Din acest motiv noi putem invada popoarele lumii, iar acestea nu ne pot invada pe noi. Este un lucru foarte bun, căci menținerea supremației pe apă și în spațiu este fundamentul puterii noastre. Cea mai bună cale de a învinge flota inamică este să împiedici ca acesta să fie construită. Calea aleasă de englezi pentru a se asigura că nicio putere europeană nu va construi o flotă a fost aceea ca europenii să sară unii la gâtul altora. Politica pe care eu o recomand este cea pe care Ronald Reagan a adoptat-o față de Iran și Irak. A finanțat ambele părți să se lupte între ele și să nu se lupte cu noi (SUA). Este cinic, cu siguranță nu este moral, dar a funcționat.

Problema este acesta: Statele Unite nu pot ocupa Eurasia. În momentul în care primii bocanci ating pământul, datorită diferențelor demografice, suntem complet depășiți numeric. Deci nu avem trecere politică peste tot, dar avem două abilități. Prima: să susținem diferitele puteri concurente, ceea ce le face să se preocupe de situația lor. Prin suport politic, economic, militar, consiliere. Iar a doua, în cazuri extreme, facem ceea ce am făcut în Japonia, Vietnam, Irak și Afganistan. Atacuri pentru stricăciuni (spoiling attacks). Atacurile pentru stricăciuni nu vizează învingerea inamicului, ci intenționează să îl destabilizeze. Acei regi (instalați la conducerea coloniilor romane) erau formați sub autoritatea împăratului și aveau responsabilitatea de a menține pacea. Partidele pilot (subordonate unor interese străine, n.n.) sunt un alt exemplu (de control al vasalilor prin intermediari, n.n.).

Răspuns la o întrebare: Aveți dreptate, noi nu putem să intervenim peste tot ca un imperiu. Marea Britanie nu a ocupat India, ci au luat diferite state individual și le-a întors unele împotriva altora, și au instalat ofițeri britanici în armata indiană. Romanii nu au trimis armate vaste la depărtare, ci au plasat regi pro-romani în acele teritorii.

Imperiile care au încercat să guverneze în mod direct (nemijlocit) în țările ocupate – așa cum a încercat imperiul nazist – au eșuat. Nimeni nu are atâta putere. Îți trebuie un anumit nivel de deșteptăciune. În orice caz, problema noastră nu este încă acesta. Este aceea de a admite că avem de fapt un imperiu.

Întrebarea care este pe masă pentru ruși este dacă vor reuși să mențină o zonă tampon (sau cel puțin neutră) sau Vestul va pătrunde atât de adânc în Ucraina încât să ajungă la 70 de mile distanță de Stalingrad și la 300 de mile distanță de Moscova. Pentru Rusia, statutul Ucrainei este o amenințare existențială, iar rușii nu pot renunța. Pentru Statele Unite în eventualitatea că Rusia ține sub control Ucraina, întrebarea este cum poate fi oprită. Prin urmare, nu a fost o întâmplare că generalul Hodges, care a fost numit pentru a fi învinuit de toate acestea, vorbește despre pre-poziționarea trupelor în România, Bulgaria, Polonia și Țările Baltice. Aceasta este zona Intermarium (dintre cele două mări), de la Marea Neagră la Marea Baltică, despre care a vorbit Pilsudski. Aceasta este SOLUȚIA pentru Statele Unite (adică pre-poziționarea de trupe în zona Intermario, inclusiv în Ucraina, n.n.).

Problema la care nu avem răspuns este ce va face Germania. Pentru Statele Unite, frica primordială este tehnologia germană și capitalul german, combinate cu resursele naturale rusești și forța de muncă rusă, ca singură combinație care a speriat de secole ca naiba Statele Unite.

Deci, cum se desfășoară acest lucru? Ei bine, SUA și-au pus deja cărțile pe masă: este linia de la Marea Baltică la Marea Neagră. Pentru ruși cărțile lor au fost întotdeauna pe masă. Trebuie să aibă cel puțin o Ucraina neutră, nu o Ucraina pro-occidentală.

Traducerea textului din dreapta, scris în limba germană: SUA construiesc o centură de state anti-ruse pentru a separa Germania și Rusia una de cealaltă. Acesta este SOLUȚIA vizată de SUA.

O primă concluzie: Observăm așadar că strategii din SUA știu exact ce vrea Rusia și recunosc implicit că punctul de vedere al rușilor este corect față de interesul lor național. Toată problema se pune însă la nivel de strategii concurente pentru că dezideratul absolut al Americii este acela de a-și menține supremația de necontestat (hegemonia mondială). Din acest motiv, ceea ce se petrece este că Ucraina a fost făcută de America să devină o „anti-Rusie”, un pinten al Sistemului liberal în coasta Rusiei, o pârghie principală care este menită să saboteze și să șicaneze Rusia prin toate mijloacele posibile, începând cu batalioanele neo-naziste și până la zecile de biolaboratoare care au creat sub coordonarea Pentagonului arme biologice ce puteau decima populații întregi.

(va urma)

 

Facebook Comments