Corvin Lupu: Subminarea securității popoarelor prin mirajul libertăților individuale

Securitatea națională sub presiunea mirajului și capcanelor libertăților individuale promovate în dauna intereselor colective ale națiunilor

02:56, 26 februarie 2023 | | 428 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

Prezentul articol prezintă fondul tematic al unei emisiuni difuzată în direct de postul de televiziune DIS TV în data de 11 februarie 2023. Invitatul special a fost prof. univ. dr. Corvin Lupu. Emisiunea a fost moderată de dr. Calistrat Atudorei.

Libertatea este cea mai atrăgătoare aspirație a omului. Omul are o singură viață, pe care vrea s-o trăiască. Ideile legate de această realitate au diverse multe alte prelungiri. Adepții promovării drepturilor și libertăților individuale cu orice preț, adoptă deviza „Libertate și punctum!” Dar, din punct de vedere al securității unei națiuni și al intereselor ei profunde, peste timpurile prezente, apar niște întrebări pertinente la care trebuie obligatoriu să răspundem: Ce vine după promovarea acestei libertăți depline? Ce aduce cu sine libertatea individuală deplină? Ce capcane ascunde ea? Cu ce scop se promovează libertatea așa zis „deplină” de către unii diriguitori supranaționali ai puterii?

Promovând libertățile individuale, mulți cetățeni ating un nivel ridicat de mulțumire personală, aparent, trăiesc sentimentul deplinei libertăți, susțin regimul politic care le acordă aceste libertăți depline, iar această susținere reprezintă asigurarea securității interne a regimului și susținerea sa pentru acțiunile externe pe care le inițiază. Dorința de libertăți individuale este firească și legitimă, pentru că fiecare om a primit de la Dumnezeu o suveranitate proprie.

Cu toate acestea, pentru toate regimurile politice din istorie, pericolul existențial a venit din interiorul statelor. Toate regimurile s-au preocupat ca, pe lângă acordarea de libertăți individuale, să „macine” populația din interiorul ei, pentru a o putea stăpâni mai ușor. „Măcinarea” popoarelor din interiorul lor a fost ușurată mult de exacerbarea libertăților individuale.

Pe de altă parte, în istorie sunt multe exemple prin care oferta de libertăți individuale depline, au fost „mărul otrăvit” cu care vânătorii de putere au atras masele pentru a le folosi și a le face să accepte să renunțe la libertatea colectivă, națională, în folosul unei libertăți individuale, incapabilă să ocrotească națiunile împotriva acaparatorilor străini ai propriilor bogății, drepturi și, ulterior preluării puterii depline, a libertăților individuale oferite otrăvit inițial, cu ajutorul cărora s-au momit popoarele ca să-și cedeze libertatea colectivă, națională. Libertățile individuale depline, au fost promovate astfel încât să distrugă coeziunea de neam a popoarelor. Dar drepturile individuale ale omului nu trebuie/nu au voie să fie puse în fața drepturilor colective ale Neamului. Constituția ar trebui să prevadă că legea fundamentală a țării, obiectivul principal al poporului român este acela de a menține și a consolida permanent Neamul românesc.

Libertățile individuale depline, adeseori exacerbate, au catalizat fenomenele negative din societate: mai întâi, escaladarea prostituției, apoi s-a ajuns/trecut la răspândirea drogurilor, la traficul de copii și de femei, la creșterea exponențială a criminalității, a infracționalității de toate felurile, la combaterea culturii și civilizației naționale autentice, la combaterea patriotismului național, la promovarea pe scară cât mai largă a fenomenului LGBT și la descreșterea demografică tot mai accentuată. Astfel, libertățile individuale acordate deplin se întorc împotriva intereselor de ansamblu ale popoarelor și, ulterior, ca un bumerang pervers, împotriva indivizilor în parte.

Aceste fenomene social-politice stârnesc pasiuni și controverse majore, greu de echilibrat. În zilele noastre, susținătorii libertăților individuale cu orice preț, în dauna intereselor colective, se găsesc poziționați ideologic, în majoritate, în tabăra susținătorilor globalismului. Apărătorii intereselor colective ale națiunilor se găsesc, în majoritate, în tabăra susținătorilor unor regimuri naționalist-suveraniste. Această luptă de idei este cea mai importantă și profundă confruntare ideologică a perioadei istorice pe care o traversăm.

La nivelul opiniei publice, există și poziții care susțin promovarea unor linii politice globaliste, în care să-și găsească locul politici suverane ale statului (!), ceea ce ne apare ca fiind anacronic. Susținătorii regimurilor politice de toate felurile, nu o fac cu limite. Fiecare regim politic se susține pe sine necondiționat și nelimitat, iar conducătorii regimurilor politice nu se opresc din drum, ci merg înainte până la limita maximă a ideologiei lor. Într-un regim politic globalist, nu pot să-și găsească locul suveraniștii.

Un exemplu în acest sens este Uniunea Europeană, construcție globalistă, susținută de oculta kazaro-evreiască de pe Wall Street și de către guvernele aservite ei de la Washington și din alte capitale europene. Pentru a atrage statele să accepte aderarea la UE și chiar să și-o dorească, Tratatul Uniunii prevede că Uniunea Europeană este o uniune de state suverane și independente. Dar, în paralel, doctrina Uniunii Europene a propus o capcană: nevoia unei integrări tot mai adânci. Cu cât integrarea europeană merge mai departe, cu atât suveranitatea și independența statelor este erodată mai tare.

După ce UE și-a atins o întindere mare, atrăgând o mare parte a sferei de influență deținută de fosta Uniune Sovietică[1], în urma negocierilor și acordului SUA și al Marii Britanii, din centrul, din estul și din sud-estul Europei, s-a trecut la luarea unor decizii impuse tuturor țărilor de către organismele UE, împotriva voinței statelor și încălcând interesele naționale ale unora dintre state. Aceste decizii sunt adeseori luate de funcționari ai Comisiei Europene desemnați, persoane cu credibilitate redusă, fără reprezentativitate, așa cum este ea descrisă de regimul politic globalist-euro-atlantic, adică fără să fie aleși de nimeni. S-au creat mecanisme de lucru și de legiferare europeană peste capul statelor suverane, a căror decizii sunt obligatorii.

În momentul în care unele state din UE s-au împotrivit ca dreptul european să prevaleze în fața dreptului național și au refuzat să aplice unele măsuri, în numele suveranității recunoscută de Tratatul Uniunii, ele au devenit „paria”, au început să fie supuse unor sancțiuni, le-a fost atacată imaginea în presa aservită regimului euro-atlantic, pretutindeni. Cele mai semnificative asemenea state sunt Ungaria și Polonia. În vara anului 2022, de la Bruxelles s-a propus ca Ungariei să i se taie fonduri europene în valoare mare, ca represalii pentru politica ei suverană și independentă. Polonia a anunțat că se va opune prin veto acestei măsuri. Războiul din Ucraina a făcut ca aceste probleme interne ale UE să ajungă în plan secundar, dar ele sunt doar „înghețate”, nu rezolvate.

În timpul cât s-au aflat sub dominația fostei URSS, Polonia și Ungaria nu au găsit soluții politico-diplomatice de obținere a suveranității și independenței naționale. Acest fapt le-a afectat mult evoluția din acele timpuri. De altfel, singurele țări din sfera sovietică de influență care au reușit această performanță au fost România, Albania și Iugoslavia. Performanța cea mai meritorie a fost a României, care, prin Acordul de procentaj din octombrie 1944, încheiat între Marea Britanie și Uniunea Sovietică, era 90% sub control sovietic, în timp ce Iugoslavia și Albania au fost doar 50% sub influență sovietică și 50% sub influență britanică, ulterior, după 1947, a SUA. Sub impactul unei propagande occidentale extrem de eficiente și de atrăgătoare pentru marele public, mai ales pentru cei mai puțin avizați, aceste state au aderat la organismele euro-atlantice cu brațele deschise, ca ulterior să constate că suveranitatea și independența pe care și-au dorit-o în jumătatea de secol în care au fost sub dominație politică și ocupație militară sovietică este iluzorie. Dezamăgirea a mers până acolo încât în cele două state menționate s-a vorbit și se vorbește și despre posibilitatea părăsirii UE. În septembrie 2022, prim-ministrul Ungariei a prognozat desființarea în totalitate a UE, până cel mai târziu în 2030.

În România, regimul socialist de stat autoritar ceaușist, naționalist, a fost  sabotat din interior de Securitatea rămasă racordată la KGB și dispusă să se globalizeze alături de serviciile secrete din lume, contrar ordinelor decidenților politici care i-au cerut să protejeze țara, nu să se globalizeze. Pe lângă acest sabotaj intern, făcut de Securitatea duplicitară, din exterior independența României era sabotată de propaganda occidentală (deosebit de eficientă), de globaliștii adversari ai naționalismului și de către URSS și sateliții ei, care nu agreau politica independentă a României. Cu toate aceste adversități uriașe, regimul ceaușist a reușit să apere o serie de valori și interese colective foarte importante.

Pentru că sabotarea de către Securitate a regimului politic naționalist și de suveranitate și independență al României a fost multă vreme total ascuns și nu este înțeles și acceptat nici în zilele noastre de o parte a opiniei publice, tributară manipulării la care a fost supusă, recomand cititorului două lucrări care fac lumină sub acest aspect: Larry L. Watts, Ferește-mă doamne de prieteni…Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României, Editura RAO, București, 2011 și Corvin Lupu, Trădarea Securității în decembrie 1989. Secrete ale intervenției străine împotriva României, Editura Elion, București, 2015.

Indiferent de opțiunea noastră personală, de nivelul științific în domeniul social-politic al fiecăruia, privitor la regimul socialist de stat din România, al perioadei 1964-1989, afirmăm cu tărie că:

a) Educația și moralitatea în societate s-au situat la parametri înalți, net superiori celor de astăzi.

b) Creșterea demografică era una continuă și asigura dezvoltarea națiunii și menținerea superiorității etniei majoritare românești, cea pentru care s-a format statul național unitar român. La 1859, statul național român nu s-a format pentru minorități și pentru alogeni/venetici, ci s-a format și a fost acceptat pentru a fi leagăn de progres și conservare a civilizației românilor. Creșterea constantă a populației țării asigura forța de muncă necesară dezvoltării economice și social-culturale. În 1989, România avea 23,4 milioane de locuitori, toți trăitori în România și care activau doar în slujba României.

c) Toate resursele naturale ale României, de toate felurile, erau în mâna românilor.

d) Toată economia din România era a românilor. Străinii nu posedau nimic în România și nu luau nimic din România fără să plătească.

e) România era o țară realmente suverană și independentă. Toate deciziile politice și de altă natură se luau la București de către conducerea României, chiar dacă, desigur, în mod firesc, conducerea țării ținea de cont de diverși factori externi când lua anumite decizii.

f) Statul administra apele, pădurile, pământul, subsolul, cu grija de a nu le produce daune și a le conserva pentru viitor.

g) Statul asigura și finanța integral gratuitatea învățământului și a sănătății populației.

h) Statul asigura în mod garantat locurile de muncă ale întregii populații a țării. În România, în 1989, existau 12,5 milioane de locuri de muncă, incluzându-le și pe cele din agricultură.

i) În ultima parte a regimului socialist de stat, toți angajații din România au cumpărat în rate lunare acțiuni de proprietari asupra întreprinderilor economice ale țării, intitulate pe atunci „părți sociale”. Acestea au fost restituite românilor în 1990, pentru a-i desproprietări și a permite regimului post-socialist de stat să jefuiască/lichideze/înstrăineze aceste multe mii de întreprinderi, bănci, societăți de asigurări și să înlocuiască economia națională a României cu o economie a străinilor, pe care, în timp, a ajuns să nu o poată nici măcar fiscaliza.

j) Statul asigura fiecărui cetățean o locuință. Prin ordine și dispoziții ferme, durata acordării locuințelor pentru familiile care solicitau spațiu locativ nu depășea doi ani.

k) Statul asigura întregii populații costuri modice de chirie.

l) Energia și apa erau livrate populației la costuri foarte mici.

m) Serviciul de colectare a gunoiului era gratuit.

n) Statul socialist român și-a achitat toate datoriile și nu mai plătea dobânzi/camătă marilor bancheri mondiali.

o) Statul socialist întreținea o armată bazată pe serviciul militar obligatoriu, dar și cu forțe speciale profesioniste, care era integrată unei doctrine militare bazată pe experiența istorică, respectiv pe doctrina conform căreia apărarea este o problemă a întregii societăți.[2]

Armata țării a avut și contribuții sociale dintre cele mai importante, participând într-o perioadă de pace la lucrări de construcții de infrastructuri critice, de mari obiective naționale, la lucrări agricole și la intervenții excepționale în timpul marilor dezastre ale țării, dintre care cele mai mari au fost inundațiile catastrofale din anii 1970 și 1975 și cutremurul de pământ din anul 1977. Armata României cuprindea aprox. 400.00 de militari activi și aprox. 5 milioane de rezerviști. Pentru tinerii poporului român, perioada serviciului militar reprezenta o formă de educație pentru muncă, de disciplină socială și de patriotism.

Armata României era dotată în cea mai mare parte cu armament provenit din industria militară proprie, de bună calitate, armele cu care era dotată fiind și solicitate în mari cantități la export. România producea tancuri, tunuri, transportoare blindate, rachete, avioane, elicoptere, armament de infanterie, nave de luptă, vagoane blindate, echipamente speciale, proiectile de toate tipurile etc.

p) Statul român a susținut financiar sportul, prin finanțarea unui sistem foarte larg de școli sportive și centre de antrenament, care asigurau o selecție foarte bună a talentelor. Acest lucru a condus la performanțe deosebite în sport. La Jocurile Olimpice din 1984, România a obținut 24 de medalii de aur, 25 de medalii de argint și 25 de medalii de bronz. Performanțe foarte înalte s-au obținut la gimnastică, atletism, canotaj, box, lupte și sporturile de echipă, obținându-se numeroase titluri de campioni olimpici, mondiali, europeni și s-au câștigat cupe ale campionilor europeni, la volei (masculin și feminin), handbal (masculin), fotbal ș.a.

r) În anii 1985-1989, turismul românesc a înregistrat 8 milioane de turiști străini pe an.

O analiză obiectivă a intereselor colective ale poporului român, raportate la libertățile individuale acordate, nu poate să ocolească următoarele realități care s-au conturat după anul 1990:

a) Drepturile colective deținute de poporul român s-au pierdut în cea mai mare parte.

b) Democrația la care a aspirat populația, în sensul dreptului fiecărui cetățean de a alege și a fi ales prin vot, s-a dovedit în timp formală. Alegerile sunt fraudate în mod repetat. Manipularea imaginii candidaților este permanentă. Candidaturile se pot depune doar în condiții speciale care elimină șansele majorității cetățenilor doritori de a candida. Sistemul validării candidaturilor, al avizelor serviciilor secrete și al costurilor financiare ridicate pentru a fi poziționați pe listele electorale, practic, nevoia fiecăruia de a-și plăti campania electorală, blochează șansele majorității populației la accesul în politică. În Parlament sunt câteva sute de membri, dar deciziile sunt impuse de liderii de grup ai celor câteva partide parlamentare. Cinci oameni decid votul. Cine nu votează cum i se ordonă, este dat afară din partid, iar asta se numește „democrație”!?

Prin împărțirea influenței și puterii în cadrul partidelor politice se realizează de către diriguitorii lumii „democratice” euro-atlantice divizarea clasei politice și a cetățenilor care sprijină partidele politice și erodarea continuă a energiilor națiunii, care se unește greu pentru a-și apăra interesele colective, în primul rând libertatea națională. Sistemul partidelor politice divizează continuu populația țării și canalizează nemulțumirile populației în fundături fără sens, sau, uneori, mai grav, în direcții potrivnice intereselor reale ale poporului.

c) Libertatea cuvântului nu a adus românilor așteptările. Oamenii vorbesc, dar nu sunt ascultați și nu sunt luați în seamă. Vorbesc degeaba. Un drept inutil. Faptul că unii se descarcă, „se răcoresc” vorbind, este irelevant odată ce nu sunt luați în seamă. Față de această libertate individuală, milioane de oameni au avut o imagine falsă și așteptări care nu s-au confirmat în nici una dintre etapele ulterioare loviturii de stat din decembrie 1989. Regimul a promovat un „dialog al surzilor”. Cetățenii își cer promovarea intereselor și aspirațiilor, regimul se face că nu aude și, în condițiile pierderii totale a suveranității naționale, promovează interesele companiilor străine, ale statelor străine, interesele militare străine și interesele elitelor instituțiilor de forță și a celor politice din România, care asigură stăpânirea străină a României. Astfel, interesele majorității populației țării, cu deosebire interesele etniei române, sunt neglijate sau chiar abandonate.

Pe măsura trecerii timpului, libertatea cuvântului se reduce continuu. Mass media care critică regimul politic este supusă presiunilor și uneori este suspendată, sau chiar desființată. Sub pretextul răspândirii de „știri false”, se iau măsuri împotriva celor care critică sistemul. Se vorbește tot mai mult de impunerea în diverse state a unor „ministere ale adevărului”. Tot ceea ce ne transmite puterea trebuie să fie acceptat ca fiind adevărat și tot ceea ce nu convine puterii este categorisit ca fiind „știre falsă”, iar împotriva celor care afirmă lucruri „false” se vor lua măsuri, respectiv li se va opri dreptul de a transmite ceea ce nu convine puterii. Iar asta se numește tot democrație!?

Anumite probleme care țin exclusiv de știința istorică, au fost legiferate, încât dezbaterea științifică a fost eliminată, iar cei care formulează alte păreri sunt amenințați prin lege cu sancțiuni grave, inclusiv cu închisoarea. Așa este cazul unor aspecte care țin de istoria evreilor și a țiganilor și a relațiilor acestor minorități etnice cu majoritatea românească. S-a adoptat măsura finanțării de către stat a unor televiziuni și ziare centrale, cu audiență foarte mare, în schimbul susținerii de către acestea a politicilor regimului. Este o formă de mituire, de corupție instituțională a statului globalist euro-atlantic. Toate aceste măsuri afectează democrația, promovarea adevărului și a spiritului de dreptate în societate.

d) Libertatea deplină de circulație (cu excepțiile de rigoare, cum ar fi călătoriile în SUA) și ofertele de locuri de muncă din UE pentru români, s-au întors împotriva intereselor colective ale națiunii române. Astfel, a avut loc un proces de depopulare a țării cu multe milioane de oameni forță de muncă, majoritatea de vârstă între 20 și 50 de ani. Aceștia nu mai muncesc pentru dezvoltarea României, ci dezvoltă statele occidentale, plătesc pensiile populației din țările în care muncesc și le lasă românilor rămași în țară părinții, ca să le plătească românii pensiile și îngrijirea sănătății și, adeseori, le lasă și copiii, ca să fie școlarizați gratuit și să fie îngrijiți medical de statul român. De acolo, din străinătatea pentru care muncesc ei, vor să ne și conducă, respectiv să voteze și să influențeze, uneori în măsură mare, alegerea conducătorilor țării.

În lumea globală cei mai puternici adună la ei valorile din statele mai slab dezvoltate, cum a ajuns România de astăzi, le folosesc pentru a se dezvolta și mai mult, pentru a-și crește puterea cu care să subjuge statele de la care au adunat valorile, astfel că emigranții, cu cât sunt mai valoroși, cu atât acționează indirect mai mult împotriva patriei lor de origine, singura patrie.

e) Depopularea României conduce la ușurarea demersurilor globaliste de amestec al populațiilor prin aducere de emigranți de pe alte continente, de alte rase, religii, tradiții și obiceiuri, care alterează spiritul național românesc. Nevoia de forță de muncă și dorința unor patronate de a-și extinde afacerile, conduc la aducerea de emigranți în România. În noiembrie 2022, președintele Camerei de Comerț a României ne anunța că în țară lucrează legal 135.000 de muncitori proveniți din Asia și Africa. Deci, a venit un municipiu întreg. Există reședințe de județ cu populație mai mică decât această cifră. Mai spunea președintele Camerei de Comerț că nevoia de forță de muncă este una foarte mare, ceea ce va conduce la aducerea de și mai mulți venetici alungați de sărăcia din unele țări din Asia și din Africa. Aceștia se integrează greu și alterează unitatea culturală, religioasă, educațională și de tradiții a poporului român. Musulmanii nu se integrează niciodată și luptă pentru a-și impune propriile lor tradiții și aspirații. În Germania, țară globalizată mai puternic, musulmanii au reușit să impună ca în creșele, grădinițele și școlile cu program prelungit, inclusiv cu servirea mesei copiilor, carnea de porc și de vită să fie eliminată din meniu, ceea ce afectează alimentația tuturor etnicilor germani.

În 2022 mai sunt efectiv în România aprox. 14 milioane de locuitori, populație mult îmbătrânită, iar cifrele reale sunt ascunse și/sau falsificate de conducerea regimului politic. Studiul matematic al evoluției acestei descreșteri grave a numărului de locuitori, cu deosebire a numărului etnicilor români, conduce la concluzii dintre cele mai grave, chiar dezastruoase pentru etnia română. Aceasta va deveni o minoritate etnică într-o țară multinațională, în care țiganii vor fi majoritatea etnică.

În anul 1989 s-au născut 600.000 de copii, în 1990 s-au născut 400.000 de copii, iar în 2021 s-au născut doar 180.000 de copii, și natalitatea este în scădere… Restul cifrelor propagate în mod mincinos de regimul politic antiromânesc globalist euro-atlantic are ca scop ascunderea dezastrului demografic din România, dorința ca anumite localități să beneficieze de drepturi financiare pentru un număr mai mare de locuitori, să justifice numărul uriaș de poziții fictive de pe listele electorale.

g) Statul român s-a supra-îndatorat, sarcina de plată a dobânzilor ajungând atât de mare încât statul se împrumută în continuare pentru a-și putea achita dobânzile și pentru a plăti salariile și pensiile. Cuantumul dobânzilor a ajuns să depășească 2% din PIB.

h) Când statul român nu mai are proprietăți, nu mai deține companii, nu mai poate fiscaliza decât firme mici și mijlocii, companiile multinaționale fiind mai influente decât instituțiile statului, atunci țara devine un simplu teritoriu geografic administrat de străinii care îl jefuiesc, în plus România se află și sub ocupație militară străină. Or, toate mesajele din afara țării, de la instituțiile financiare mondiale, conduse de kazaro-evreii de pe Wall Street, la ambasadorii SUA, propun/solicită/îndeamnă la privatizarea ultimelor puține companii pe care le mai deține majoritar statul român.

În același timp, în primul deceniu al mileniului nostru, stăpânitorii străini ai României au solicitat Băncii Naționale a României să scoată din țară și să depună în băncile kazaro-evreiești din Marea Britanie și SUA rezervele de aur ale țării. Peste 61 de tone de aur au fost scoase din țară. Din experiența noastră istorică, știm că tezaurele care ies din România nu se mai întorc acasă…

În paralel, în același deceniu, guvernatorul BNR, un asasin economic, a declarat că BNR nu mai are nevoie de aur (!) și a dispus încetarea achizițiilor din metalul prețios, ceea ce a condus la închiderea exploatărilor de aur ale statului român, falimentarea minelor și a combinatelor de prelucrare a aurului de la Copșa Mică și Baia Mare. Ulterior, exploatarea aurului din România a fost încredințată unor firme străine, întâmplător tot kazaro-evreiești (!), care plătesc statului român redevențe între 0,5 și 2,5 % și declară cât vor ele că scot din pământ, controlul asupra cantităților fiind practic imposibil.

i) Marea majoritate a resurselor minerale sunt în mâinile străinilor.

j) Apele teritoriale din Marea Neagră și fauna marină sunt jefuite de către pescadoare străine. Delta Dunării nu s-a mai dragat și resursa piscicolă s-a împuținat de mai multe ori. România, fostă mare exportatoare de pește, importă 80% din consumul intern actual de pește.

k) Jumătate din terenul arabil al țării, partea cea mai fertilă, a fost cumpărată sau concesionată de străini.

l) Morala și mentalitățile tradiționale fiind grav afectate de promovarea modelor „progresiste”, căsătoriile s-au împuținat continuu, divorțurile s-au înmulțit, numărul copiilor nou născuți a scăzut și în mentalul colectiv al tineretului s-a răspândit interesul doar pentru propria viață și pentru perioada de timp a propriei generații. Judecățile de valoare privesc doar prezentul și exclud viitorul, în cea mai mare parte. Acest fenomen este deosebit de grav.

m) Armata țării a fost restrânsă la unități militare instruite prioritar pentru a participa la operațiuni militare ale SUA și NATO în diverse teatre de operațiuni, antrenată mai ales în condiții specifice altor zone geografice și state și cu alte riscuri de securitate decât cele care privesc România. Armata României s-a restrâns la 50-60.000 de militari sub contract, majoritatea angajându-se în armată ca urmare a lipsei de alte locuri de muncă. Ei sunt de-motivați de salarizarea modestă și de perspectiva de a fi nevoiți să părăsească instituția militară la vârsta de 45 de ani, rămânând în necunoscut, ceea ce de asemenea este pentru mulți de-motivant. Unii dintre cei care se angajează în armată nu au vocație și servesc în silă, din lipsă de alte soluții.

România întreține armate străine, la fel de „prietenești” ca și armata sovietică care ne-a ocupat țara în perioada 1944-1958, care, însă, atunci, spre norocul țării și al poporului, a fost convinsă să părăsească țara, prin acțiuni politico-diplomatice care reprezintă succese românești istorice, cu urmări pozitive mari pentru dezvoltarea ulterioară a României, pe multiple planuri.

n) Sportul și performanțele sportive s-au împuținat foarte mult. La ultimele Jocuri Olimpice, România a obținut o singură medalie de aur… Aceeași decădere s-a înregistrat și la sporturile de echipă, unde nu se mai obțin performanțe. Unele personalități sportive care au obținut performanțe deosebite în unele sporturi, sunt doar excepții de la decăderea generală a sportului. Aceste personalități sportive rare au reușit acest lucru fără susținerea statului, prin eforturile familiei și ale unor binevoitori, cum a fost de exemplu jucătoarea de tenis Simona Halep.

o) Turismul românesc nu a mai atras în 2022 decât 1,3 milioane de turiști străini.

O evaluare din cât mai multe puncte de vedere posibile, în condiții de analiză fără părtinire, fără luarea în analiză a unor opțiuni personale sau de grup față de un regim politic sau față de altul, ne conduce la concluzii certe că prețul obținerii de libertăți individuale cu sacrificarea intereselor colective ale națiunii/națiunilor este unul foarte mare. Realizarea de către conducerea statului a unui acord fin între promovarea intereselor colective ale națiunii cu nevoia acordării unor drepturi cetățenești individuale este o cheie foarte importantă a succesului guvernării.

Costurile plătite pentru promovarea actualului regim politic din România au depășit cu mult câștigurile. Pierderile suferite au fost catastrofale, din multe puncte de vedere: moral, educativ, al indicatorilor de sănătate, social-economic, demografic etc. Ca urmare, regimul politic globalist euro-atlantic actual din România a eșuat. A eșuat categoric, indiferent din ce unghi de vedere privești lucrurile, indiferent dacă se recunoaște sau nu se recunoaște acest fapt. Regimul politic euro-atlantic din România este ținut în viață forțat, „intubat”, de către profitorii de pe urma distrugerilor și jafului practicat asupra resurselor naturale, a economiei, a finanțelor, a forței de muncă a țării/țărilor.

O parte a populației, cu deosebire din rândul tineretului, neatentă la profunzimea fenomenelor la care ne referim în prezentele rânduri, dorește „libertate cu orice preț” și această dorință li se pare una naturală și o privesc ca pe un drept intangibil. Or, în istorie, în viață, totul are un preț și este firesc să aibă prețul corect, prețul pe care îl merită. Nimic nu poate apare fără un preț corect, nici măcar acordarea libertății. Iar dacă un câștig dorit trebuie plătit cu mult mai mult decât merită, atunci daunele sunt pe măsura dimensiunii exagerate a acelui preț. Nu poți să sacrifici o etnie majoritară în ansamblul ei și o țară întreagă pentru dorințele individuale ale unor cetățeni din una-două-trei generații, cetățeni cărora li s-a indus ideea că totul li se cuvine, că ei sunt „buricul pământului”. Țara/patria cuprinde sute și sute de generații din trecut și din prezent cu toate realizările lor și, sperăm noi, cuprinde și alte multe sute de generații din viitor ale căror șanse nu avem noi voie să le anulăm prin ceea ce facem astăzi, în „interesul” unei singure generații.

Studiind mentalitățile din societatea românească din secolul trecut, ca și mentalitățile din alte state creștine, cu deosebire ne referim la cele europene, ne întrebăm cum s-a ajuns aici. Ei bine, sistemul occidental globalist a gândit în profunzime și în detaliu ce trebuie făcut pentru a putea domina popoarele prin intermediul controlului mental și pentru a le împinge pe linia unei supuneri care să facă mulțimile inofensive. Au căutat astfel să preîntâmpine revoltele populare care să degenereze și să oblige autoritățile la represiune în forță, știut fiind că represiunea în forță, de regulă, compromite regimurile politice în fața opiniei publice, cu urmări care le erodează grav.

Exemplific cu un model de strategie occidentală, publicată încă din anul 1956, în plin război rece, în Germania, țara care, după ce a fost zdrobită în război și îngenuncheată, a trecut cu arme și bagaje pe linia susținerii politicilor globaliste ale Ocultei Mondiale kazaro-evreiești. Este vorba despre textul intitulat „Obsolescența ființelor umane”, varianta în limba germană, „Die Antiquiertheit des Menschen; whereantiquiertheit”, iar varianta în limba engleză ”The Outdatedness of Human Beings”, publicat în 1956 de filozoful și strategul social Günther Anders. Titlul în limba română este traducerea variantei în engleză a cărții, publicată în două volume. În esență, autorul recomandă diriguitorilor societății germane următoarele idei concentrate chiar de autor:

„Pentru a înăbuși orice revoltă în avans, este important să nu o faceți violent. Metodele arhaice precum cea a lui Hitler sunt în mod clar depășite. Este suficient să creați o condiționare colectivă atât de puternică încât însăși ideea de revoltă să nu existe. Vor veni și mai multe. Pentru mintea oamenilor. Ideal ar fi formarea indivizilor de la naștere prin limitarea aptitudinilor lor biologice înnăscute…

Apoi, am continua să condiționăm prin reducerea drastică a nivelului și calității educației, pentru a o readuce la o formă de integrare profesională. Un individ needucat are doar un orizont de gândire limitat și cu cât gândul lui se limitează mai mult la preocupări materiale, mediocre, cu atât se poate revolta mai puțin. Trebuie să ne asigurăm că accesul la cunoaștere devine din ce în ce mai dificil și mai elitist… că decalajul se mărește între oameni și știință, că informațiile destinate publicului larg sunt anesteziate de orice conținut subversiv. Mai ales fără filozofie. Din nou, este necesar să folosim persuasiunea și nu violența directă: vom difuza masiv, prin intermediul televiziunii, un divertisment uluitor, mereu măgulind emoționalul, instinctivul.

Vom ocupa spiritele cu ceea ce este zadarnic și jucăuș. Este bine cu vorbărie neîncetată și muzică, pentru a împiedica mintea să se întrebe, să gândească, să reflecteze.

Vom pune sexualitatea pe primul plan al intereselor umane. Ca anestezic social, nu există nimic mai bun.  În general, vom avea grijă să alungăm seriozitatea din existență, să ne batem joc de tot ce are o valoare ridicată, să menținem o apologie constantă pentru lejeritate; astfel încât euforia reclamei, a consumului să devină standardul fericirii umane și modelul libertății.

Condiționarea va produce o astfel de integrare a sinelui, încât singura teamă (care va trebui menținută) va fi aceea de a fi exclus din sistem și deci de a nu mai putea accesa condițiile materiale necesare fericirii. Omul de masă, astfel produs, trebuie tratat ca ceea ce este: un produs, un vițel și trebuie să fie supravegheat așa cum se face cu o turmă. Orice lucru care îi permite lucidității să adoarmă mintea lui critică este bună din punct de vedere social, iar ceea ce ar risca să-l trezească trebuie combătut, ridiculizat, înăbușit… Orice doctrină care contestă sistemul trebuie mai întâi catalogată drept subversivă și teroristă, iar cei care o susțin trebuie apoi tratați ca atare”.

Textul este pe cât de cutremurător, pe atât de pragmatic. Studiind evoluția promovării globalismului în sfera de influență euro-atlantică, am putut vedea cum s-au respectat preceptele lui Günther Anders, pe lângă care s-au promovat și altele.

După peste trei decenii de la lovitura de stat din decembrie 1989 și promovarea modelelor euro-atlantice în societatea românească, vedem cum s-a promovat în practica social-politică această linie globalistă, dar și urmările ei catastrofale.

Privitor la involuția gravă a educației în România, doresc să dezvălui o amintire personală. Curând după evenimentele din decembrie 1989, la Sibiu s-a înființat un consulat al Germaniei. L-am cunoscut destul de bine pe primul consul german, Peter Finger. El ar fi vrut să rămână mai mult în România. I-am găsit o colegă de la Facultatea de Litere care să-i dea meditații de limba română, iar ceva timp de la numirea la post, și-a adus la Sibiu și soția și fetița, care pe atunci avea 14 ani. În Germania, fiica sa era elevă în clasa a șaptea. A adus-o la Liceul Brukenthal din Sibiu și a înmatriculat-o în clasa a V-a. L-am întrebat de ce face asta? A spus că s-a interesat atent și că în România învățământul preuniversitar este mult superior celui din Germania și fiica sa de clasa a șaptea nu face față decât exigențelor care se pun elevilor cu două clase (ani) mai mici. Fizic, fetița era cu două capete mai înaltă decât toate colegele sale de clasă, dar era depășită ca și cunoștințe.

În acel moment, al anilor 1991-1992, în paralel cu această realitate a superiorității învățământului românesc preuniversitar, propaganda regimului politic (instalat la București de către serviciile secrete străine care au atacat România în acel decembrie însângerat), ca și propaganda străină (care ne dădea „sfaturi prețioase”), devenite ulterior obligatoriu de însușit, ne spunea că învățământul românesc este depășit, este învechit, este falimentar și trebuie „reformat”, adică slăbit continuu, până va produce absolvenți cu însușirile pe care le propunea Günther Anders. Și „sistemul ticăloșit” a reușit să implementeze în foarte mare parte acest „ideal” globalist euro-atlantic.

Societatea românească va avea un drum lung și greu de parcurs pentru a re-conștientiza în masă că drumul pe care a fost împinsă România este o fundătură păguboasă și că trebuie să ne recâștigăm o cât mai mare parte de libertatea colectivă a națiunii române, ca să putem începe reconstrucția societății românești. România nu poate fi reformată. România este atât de degradată încât întregul sistem trebuie înlocuit. România este o ruină care nu mai poate fi reparată, ci trebuie demolată și construită din nou. În această fază este România euro-atlantică de astăzi.

Această idee fundamentală este greu digerabilă de către toți susținătorii „sistemului ticăloșit” (Băsescu) și ai „statului eșuat” (Johannis). Aceștia o consideră inadmisibilă și luptă pentru a tăia din fașă orice șansă de reușită a doctrinei naționalist-suveraniste, ceea ce adâncește criza și menține România în declin continuu. Una dintre formele prin care luptă „statul eșuat” împotriva revirimentului național este aceea de a integra mai puternic țara în organismele euro-atlantice, garanție a consolidării regimului colonialist sălbatic din România.

Cum ar putea fi numiți acești planificatori/strategi ai regimului capitalist (cum a fost Günther Anders) altfel decât ca regim capitalist care a evoluat spre judeo-globalismul „progresist” al zilelor noastre? În politologia actuală acești planificatori nu au încă o denumire anume. Să-i numim asasini sociali/social-politici? Să-i numim ideologi ai satanismului? Să-i numim demolatori ai popoarelor? O putem face în multe feluri. Dar, oricum i-am denumi, este cert că ei sunt părinții fondatori ai celei mai urâte părți a regimului politic occidental, și, în același timp, sunt și promotorii componentelor ideologice care subminează în adâncul său societatea euro-atlantică în forma actuală și o împing către o prăbușire care este inevitabilă, însă perioada de timp în care se va produce prăbușirea UE este încă o necunoscută pentru autorul rândurilor de față.

Această parte neatentă a populației, pe care unii o numesc populație cu „creierele spălate”, cu sentimentele național-patriotice cel puțin parțial atrofiate, nu privește către viitor, este interesată doar de prezent și de propria persoană și nu este impresionată în nici un fel de dezastrul națiunii, sau, uneori, dacă îl observă și îl recunoaște, îl tratează ca pe un dat istoric, uneori chiar ca pe ceva firesc și nu ca pe un fenomen negativ, dăunător, foarte periculos, ce trebuie înlăturat prin mobilizare națională și schimbarea de ansamblu a regimului politic cu unul mult mai echilibrat, în care să primeze interesele naționale colective, necesar a fi puse deasupra celor individuale, egoiste, bazate în mare parte pe instincte primare.

Această idee ne conduce la o altă întrebare care presupune un răspuns greu și dureros de dat: cât credit ar putea da o eventuală conducere responsabilă și patriotă a țării acestei mari părți a populației țării care are „creierele spălate” după modelul lui Günther Anders?

România și nici o altă țară nu aparține doar generației aflată în viață. Această generație aflată în viață nu are dreptul să dispună după bunul ei plac de România și să sacrifice toate realizările generațiilor trecute și nici să sacrifice generațiile viitoare ale României în interesul ei sau în interesul stăpânitorilor străini din acest moment istoric.

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

[1] Prin Constituția Federației Ruse, adoptată în 1993 și modificată începând cu 4 iulie 2020, Federația Rusă este moștenitoarea și continuatoarea fostei Uniuni Sovietice, iar organele statului rus sunt cele care trebuie să asigure această moștenire și continuitate și să o recupereze. Este important de precizat că această moștenire și continuitate nu este una ideologică, ci geostrategică. Constituția Federației Ruse prevede că statul rus trebuie să asigure „continuitatea în dezvoltarea statului Rus, recunoaște unitatea statului stabilită istoric”. Din punct de vedere ideologic, regimul naționalist rus din anul 2023, când scriu aceste rânduri, nu are nimic în comun cu internaționalismul proletar judeo-bolșevic al fostei Uniuni Sovietice, de care clasa politică din Rusia s-a despărțit decisiv. Regimul ideologic al fostei Rusii Sovietice era frate de sânge evreiesc cu regimul iudeo-globalist reprezentat de regimul iudeo-democrato-neo-marxist din SUA și din structurile Uniunii Europene actuale.

[2] În vara anului 2022, împotriva doctrinei militare a statelor din NATO, Polonia a anunțat că va pregăti pe timp de pace întreaga populație a țării pentru a fi capabilă să participe în mod direct la apărarea țării, în caz de război. Aceeași doctrină militară se întâlnește și în Elveția.

Puteți urmări și înregistrarea video integrală a emisiunii:

Facebook Comments