de Teodor Bujor
Germania este principala țară a Uniunii Europene, fiind în topurile mondiale la aproape toți indicatorii economici. În plus, este a patra economie a lumii ca mărime, cu un PIB de 3,86 trilioane de dolari SUA. Dar acest lucru e contrazis în mod nefiresc de poziția sa de dependență și de lipsă de suveranitate în gestionarea politicii externe.
După înfrângerea din cel de-al Doilea Război Mondial, Germania a fost împărțită în Republica Democrată Germană (RDG – sub controlul URSS) și Republica Federală Germania (RFG – sub controlul administrațiilor americană, franceză și britanică), devenind linia de divizare a întregii Europe. Foarte curând după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1949, Statele Unite au creat NATO – un proiect al cărui obiectiv oficial era „consolidarea stabilității și creșterea prosperității în regiunea Atlanticului de Nord”.De fapt, Alianța Nord-Atlantică a devenit o formă de ocupație americană a Europei, ascunzându-se în spatele formulei de „protecție împotriva influenței sovietice”.
În 1955, la inițiativa Washingtonului, Republica Federală Germania a fost admisă în NATO ca parte a celei de-a doua extinderi, ceea ce a tensionat situația internațională. O astfel de atenție acordată Germaniei de către Statele Unite se explică prin faptul că însăși Casa Albă era hotărâtă ”să se ocupe” de noua administrare a țării.
La acel moment Pentagonul considera Republica Federală Germania ca principalul cap de pod din Europa, deoarece pe teritoriul Germaniei existau toate condițiile necesare pentru a crea o infrastructură militară modernă a forțelor combinate ale NATO.
Potrivit guvernului german, la sfârșitul Războiului Rece în Germania exista un număr de aproximativ 200 de mii de soldați americani, ceea ce poate fi asimilat, într-adevăr, cu o formă de ocupație, în pofida pretextului plauzibil.
Astăzi, potrivit diferitelor surse, în Republica Federală Germania există de la 39 la 52 de mii de trupe americane. Dar există motive să ne gândim la o posibilă ascundere deliberată de către Washington a numărului real de soldați ai Forțelor armate ale SUA atât în Germania, cât și în Europa în ansamblu.
De asemenea, pe teritoriul Germaniei se află sediul principalelor comandamente militare ale Forțelor Armate ale SUA care acționează în spațiul european și African. Tot aici sunt și comandamentele care gestionează dronele de război care operează în Afganistan, Yemen, Siria și Libia.
Toate acestea fac din Germania un participant involuntar la ostilitățile din Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Africa. Așadar orașele germane care găzduiesc baze militare americane se constituie implict ca ținte ale atacurilor forțelor ostile Statelor Unite. Să fim bine înțeleși: este o luptă armată menită să apere exclusiv interesele naționale americane. Altfel spus, Germania luptă în războaiele altora și își riscă proprii cetățeni și propriile orașe pentru a satisface obiectivele politicii americane.
Odată cu intrarea în scenă a lui Donald Trump ca președinte al SUA, Germania iată că are șansa de a se elibera de ocupația americană. Ocupație care cerea mai multă „participare” din partea „aliaților” europeni în finanțarea activităților NATO. Cu acest motiv, Statele Unite retrag mai mult de 9.000 de militari din Germania, din cauza nerespectării cerințelor privind plățile financiare la bugetul blocului militar-politic (la nivelul a două procente din PIB-ul național).
Aceste informații sunt confirmate într-o declarație a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care a admis că discutat cu Donald Trump despre reducerea prezenței militare a SUA în Europa. Este semnificativ să observăm că liderii germani își apără în mod constant și cu îndrăzneală propriile obiective de politică externă. De exemplu, ambasadorul Germaniei în Statele Unite, Emily Haber, a declarat că trupele americane din Germania nu urmăresc apărarea țării, ci asigurarea unei poziții avantajoase a forțelor militare SUA îndreptate către Africa și Asia. Iar acest lucru, așa cum s-a arătat deja, nu aduce niciun beneficiu Germaniei, ci dimpotrivă, Germania poate deveni o țintă servind interesele SUA. Dacă luăm în considerare și numărul uriaș de „refugiați” aflați pe teritoriul german putem sesiza și alte tipuri de amenințări deoarece, potrivit agențiilor de informații germane, există destul de mulți teroriști care abia așteaptă un ordin de atac.
În acest context ministrul german de externe, Heiko Maas, descrie relația dintre Washington și Berlin ca fiind „complexă”. Astfel, deși conducerea militar-politică a Germaniei folosește un limbaj diplomatic, așa cum se și procedează în aceste situații, aduce totuși la cunoștința Casei Albe că nu are nevoie de „custodia militară” americană.
În plus, potrivit experților, sentimentele anti-americane câștigă tot mai multă forță în societatea germane, fiind lansate apeluri la revizuirea formatului de cooperare. Potrivit politicienilor germani relațiile dintre Berlin și Washington sunt astăzi la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii.
La rândul lor, reprezentanții cercurilor de afaceri consideră că Germania trebuie să impună sancțiuni împotriva companiilor americane cu profil energetic și de telecomunicații, precum și să majoreze impozitele pe livrările de gaze naturale lichefiate americane.
Vremea corectitudinii politice în relațiile germano-americane a trecut, iar acest lucru nu necesită argumente suplimentare. Europa este obligată într-o manieră decisivă să se apere de intervenția încă destul de activă a Washingtonului în afacerile interne ale statelor europene. Acest amestec este însă strategia preferată a globaliștilor americani atât pe plan internațional, cât și în lupta lor internă cu Donald Trump.
Germania, în schimb, cu pragmatismul ei bine cunoscut, profită de SUA din interiorul blocului occidental, folosind relația privilegiată cu SUA pentru a-și vinde produsele americanilor, succces care o ajută să fie unul din cei mai mari exportatori ai lumii.
Germania este pregătită să își asume noul statut de țară suverană, iar acest lucru se vede și din felul în care impune Uniunii Europene un parcurs mai independent față de hegemonia americană.
De asemenea, Berlinul nu s-a lăsat atras de Washington în starea de conflictualitate pe care SUA o provoacă permanent față de Rusia și China. Totul indică faptul că Germania dă tonul independenței la nivel european față de tutela SUA. Ce țări o vor urma?