Platforma Crimeea, această inițiativă a Ucrainei de provocare a Moscovei și de contestare a apartenenței firești și istorice a Crimeii la Rusia, reprezintă o mare capcană în care Kievul a atras țările riverane, printre care și România și Republica Moldova.
Doar că, în timp ce alte state și-au trimis delegați de mâna a doua, tocmai pentru a arăta că nu iau în serios lamentările Kievului după o provincie care i-a aparținut de dintotdeauna Rusiei, România și Republica Moldova și-au trimis reprezentanții de la vârful statului, și anume premierul Florin Cîțu și ministrul de Externe Bogdan Aurescu, din partea Bucureștiului, și președinta Maia Sandu de la Chișinău. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, de exemplu, deși trecuse prin Kiev, nu a rămas la summit, ci a fost reprezentată de ministrul economiei, Peter Altmaier. Așadar, nici măcar la nivel de ministru de Externe!
În timp ce Ucraina credea că vor veni atât Cancelarul Germaniei, cât și președintele Franței și al SUA, iată că greu a ajuns la această întrunire ministrul de Externe de la Paris. Din partea NATO nu a venit secretarul general al organizației, ci adjunctul său, Mircea Geoană. Dar cea mai tare lovitură a dat-o chiar SUA, care, în loc să fie reprezentată la nivel de președinte, cum spera Kievul, și-a trimis secretarul pentru Transporturi să participe la eveniment! Un semnal clar că Kievul exagerează și provoacă degeaba ordinea regională și că tot ce face președintele ucrainean Vladimir Zelenski este doar un spectacol absurd!
Ce căutau însă Bucureștiul și Chișinăul la Kiev pe 23 august, la summit-ul de inaugurare al așa numitei platforme Crimeea?
Haideți să vedem ce a câștigat România din această participare. Chiar din timpul summit-ului, România a primit un mare avertisment, transmis de președintele maghiar János Áder (pentru că Ungaria nu și-a trimis deținătorul puterii executive, pe premierul Viktor Orban, la întrunire, ci pe simbolicul președinte care nu are decât o funcție simbolică în statul maghiar). Și anume, Ungaria i-a transmis indirect României că și Transilvania ar fi fost ”ocupată”, la fel ca și Crimeea.
Se ridică atunci întrebarea: dacă se fac eforturi pentru ”eliberarea” Crimeii de patria mamă, Rusia, de ce nu s-ar întreprinde ceva similar și pentru Transilvania? Comparația făcută de președintele ungar între Crimeea și Transilvania, de față cu atâtea oficialități, ar fi trebuit să-l facă pe premierul român și pe ministrul de Externe să reacționeze imediat. Iar ulterior, România ar fi trebuit să renunțe la a mai juca în trena revendicărilor teritoriale injuste ale Ucrainei, ca să nu se trezească la un moment dat că trebuie să facă față unui ”Format Transilvania”, în care se discută întoarcerea Ardealului la Ungaria, așa cum cere Ucraina acum o provincie care nu i-a aparținut de drept niciodată!
Așadar, Bucureștiul se joacă periculos de tot cu focul, susținând revendicările teritoriale contra istoriei ale Ucrainei, deschizând calea către solicitări similare la adresa propriului său teritoriu, lucru evidențiat de declarațiile președintelui maghiar chiar în cadrul summit-ului de la Kiev.
Cât despre Republica Moldova, care are propriile sale probleme teritoriale și un conflict înghețat pe Nistru, participarea sa la nivel de președinte la Formatul Crimeea, în condițiile în care această țară depinde atât de tare de piața rusească, reprezintă pur și simplu un gest necugetat. Ce putere de decizie și ce influență poate avea Republica Moldova în relația complicată dintre Rusia și Ucraina? Dorința de a se afirma cu orice preț a Maiei Sandu nu poate evita constatarea gravității participării Moldovei la actele necugetate ale Ucrainei care va duce inevitabil la ostilizarea Rusiei față de Chișinău pentru o cauză care nu poate fi justificată nici istoric, nici geopolitic.
Așadar, România și Republica Moldova provoacă Moscova doar pentru a participa la circul lui Vladimir Zelenski, de care marile puteri se feresc. Ceea ce nu a făcut nici SUA, nici Germania, nici Franța, fac Bucureștiul și Chișinăul, defilând la cel mai înalt nivel cu aventurierul care a ajuns președinte la Kiev și umflându-i acestuia balonul pretențiilor teritoriale nejustificate, uitând că au în propria lor ogradă probleme teritoriale care pot exploda dacă insistă să deschidă discuția modificărilor de granițe.
În plus, ce au de câștigat, de fapt, Bucureștiul și Chișinăul din alianța periculoasă cu un stat instabil și pus pe harță, cum este Ucraina? Oare merită să își compromită iremediabil relațiile cu Moscova doar pentru ca un actor ajuns președinte la Kiev să își facă poze cu oficiali străini și să se laude cu importanța sa? Pentru că nimic altceva nu s-a întâmplat la Kiev, la întâlnirea pompos denumită Formatul Crimeea, decât că multe state, printre care Româna și Republica Moldova în primul rând, au ratat ocazia de a nu participa și de a nu se amesteca într-un conflict care le depășește.
Teodor Bujor