Toate drumurile duc spre România

Invenții românești uimitoare prezentate la Simpozionul Lazarus Initiative

00:37, 28 decembrie 2021 | | 1576 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

de Marvin Atudorei

În continuarea articolului nostru precedent despre tehnologiile excepționale dezvoltate în România, descrise cu mult entuziasm de Sacha Stone, revenim cu noi detalii care aduc indicii concrete despre existența acestora și despre rezultatele obținute.

Informațiile pe care vi le prezentăm au fost expuse în data de 30 octombrie 2021 în cadrul simpozionului Lazarus Initiative, ediția a cincea, care s-a desfășurat sub coordonarea renumitului Sacha Stone. Stone este un neobosit inițiator de mișcări civice, scriitor, un personaj de o mare anvergură spirituală, un om care catalizează în jurul său eminenți savanți, avocați, oameni de cultură și în general, pe cei care nu doar cred că lumea poate fi mai bună, dar se și mobilizează să treacă la acțiune.

Să remarcăm mai întâi că articolul anterior pe această temă a fost privit cu destul de mult scepticism în pofida posibilităților extraordinare care au fost anunțate. Vindecarea oricărei boli? Protecție energetică față de influențele nocive ale radiațiilor 5G? Invenții care oferă acces la energie liberă (free energy)? Să fie oare cu adevărat reale și accesibile toate aceste tehnologii? Și, mai ales, cum ar putea exista așa ceva tocmai în România? Totul pare destul de greu de acceptat, dar iată că Simpozionul Lazarus Initiative a oferit probe concludente prin mai multe clipuri video și prin interviuri cu câțiva dintre membrii echipei din România.

În video-ul de mai jos puteți vedea prezentarea câtorva dintre cele peste 200 de invenții care au depășit deja stadiul experimental și sunt pregătite pentru utilizare pe scară largă. Iată așadar bateria care se alimentează cu energie din mediu și prin urmare nu se descarcă niciodată. Vedem și o filmare cu un dispozitiv despre care inventatorul său spune că poate genera energie liberă prin fuziune la rece. Este prezentat și un alt dispozitiv, care poate genera căldură aproape instantaneu. Un alt aparat preia informația din orice organism viu (fie el și bacterie sau virus) și o transferă într-un mediu apos în vederea studierii sau utilizării. Senzațional este un dispozitiv care efectiv extrage energia din celulele canceroase și vindecă astfel extrem de rapid această boală cumplită. Vedem de asemenea o baterie care își extrage energia din apă, pe principiul „Pilei Carpen”, inventată tot în România în urmă cu 30 de ani. Un alt tip de baterie își extrage energia din aer și poate fi folosită de mașinile electrice sau chiar de avioane!

Astfel de tehnologii fac parte integrantă din modalitățile care vor ajuta la trecerea într-o nouă eră a umanității. Sacha Stone spune în deschiderea Simpozionului că Ascensiunea către noua etapă vibrațională a Pământului va avea două componente esențiale: trezirea conștiinței colective și utilizarea unor tehnologii avansate non-distructive. Savantul român care a oferit explicațiile susține că în noua eră nu se vor mai folosi combustibili de niciun fel (nici fosili, nici de alt tip) pentru propulsia motoarelor. Combustia este, în concepția sa, o tehnologie destul de primitivă. În viitor se va lucra pe baza energiei libere, prin antigravitație, energie magnetică și lasere. Sacha Stone afirmă că în opinia sa inventatorul român este un geniu de talie mondială, nu doar raportat la generația noastră, ci din toate timpurile. Întrebat cum a ajuns să facă aceste descoperiri uimitoare, cercetătorul român (numit în glumă „Doctorul X”), răspunde cu modestie că nu știe, că ideile pur și simplu îi sunt oferite „din Univers” și el se simte dator să le împărtășescă umanității.

Domnul Bruno, mediatorul și translatorul între echipa română și Sacha Stone, precizează că spre deosebire de alți savanți și inventatori, cei din echipa română caută pur și simplu să urmeze legile naturii, Creația Divină. Urmăresc să nu forțeze sau să distrugă ceva și tocmai de aceea sunt inspirați în cercetările lor.

Iată și alte detalii interesante ce au fost oferite de savantul român cu privire la invențiile succint prezentate în video-ul de mai sus.

Dispozitivul care tratează cancerul are forma unui disc flexibil de aproximativ 8-10 cm, ce poate fi aplicat pe corp în zona afectată de o tumoare. El nu se activează decât dacă detectează o energie „rea”, pe care o extrage și o dezintegrează. În momentul în care energia din mitocondriile celulelor canceroase a fost complet anulată, dispozitivul se dezactivează. Nu are nicio influență asupra celulelor sănătoase. Modalitatea de operare nu este de același tip cu cea folosită de celebrul doctor Rife, care urmărea să trateze bolile prin aplicarea unor frecvențe. Aparatul Doctorului X nu produce frecvențe, pulsuri sau altceva asemănător cu dispozitivele medicale obișnuite. Nu conține metale sau magneți, ci doar anumite circuite construite din materiale „exotice”. Nu au fost deocamdată oferite mai multe detalii, dar savantul român consideră că acesta este un dar pentru omenire și tocmai de aceea va fi în curând oferit pe o scară mai largă.

Referitor la dispozitivul care încălzește apa aproape instantaneu (într-o nanosecundă), acesta nu este mai mare de 30-40 de cm, constă din două mici lasere încastrate în două tuburi, laserele sunt convergente (își ciocnesc frontal fascicolele), ceea ce produce un puternic efect de amplificare. Aparatul poate fi alimentat de la o sursă cu putere mică, de exemplu o baterie, poate conectat la priză sau se poate încărca de la un panou solar. Energia pe care o eliberează este însă cu mult mai mare: aproape 10 kilowați! Poate fi astfel încălzită cu acest mic aparat rețeaua de furnizare a apei calde chiar și pentru o clădire cu multe apartamente.

Extrem de important este și „patul de vindecare”, despre care s-a mai vorbit în diverse medii sub numele de „Med-Bed”, dar pe care Sacha Stone și echipa de savanți români preferă să îl numească mai degrabă „Life Pod”. Aceste dispozitive, dar și altele, pot efectua un diagnostic complet și pot readuce organele corpului la nivelul normal de funcționalitate. Vindecarea include ca trăsătură esențială re-punerea în funcțiune a unor gene fundamentale, care au fost blocate datorită mediului electromagnetic, toxinelor sau altor tipuri de agresiuni energetice. Între aceste gene se numără cea a longevității (gena F4, despre care este practic interzis să se vorbească în mediul public) sau gena responsabilă de evacuarea toxinelor. În ultimele zeci de ani corpurile noastre au devenit infestate masiv pe calea aerului, alimentelor, prin apă, cosmetice și mai ales prin radiațiile electromagnetice din mediu. Aceste condiții au produs acumularea în corp a unor metale cum ar fi mercur, cadmiu, aluminiu, care ajung peste tot în trup (inclusiv în creier) și care modifică electromagnetismul biologic. Dacă aceste metale nu sunt eliminate, se produc perturbări (boli) de tot felul, pe care organismul nu le mai poate remedia și care prin agravare conduc la îmbătrânire și moarte. Însă prin noile dispozitive, oricât ar părea de greu de crezut la prima vedere, orice boală poate fi vindecată prin utilizarea unor microfrecvențe, a tehnologiei cuantice, a tehnologiei cu plasmă sau prin conexarea cu energia liberă. Respectivele modalități acționează non-invaziv sau printr-o fină osmoză locală, fără injecții și fără operații. Este astfel posibilă prelungirea semnificativă a vieții și chiar se poate inversa procesul de îmbătrânire. Prin refacerea „circuitelor” biologice, genele pot fi deblocate și re-conectate, iar organele și funcțiile corpului se pot reface. Se poate ajunge, spune savantul român, la refacerea vederii în cazul unor persoane oarbe, refacerea auzului la surzi sau la re-formarea unor membre ce fuseseră amputate!

De o esențială importanță sunt și dispozitivele care pot asigura protecție împotriva radiațiilor și poluării, având o rază de acțiune ce se întinde la zeci de kilometri în jur în toate direcțiile, ca un fel de cupolă. Mai mult decât atât, nu este vorba doar de protecția împotriva undelor generate de instalațiile 5G, ci și față de undele emise de aparatura psihotronică prin care „Elita” din umbră rulează programe de control în masă de tipul MK-Ultra. Fără ca populația să aibă habar, sunt emise anumite frecvențe care influențează direct subconștientul și provoacă gânduri și ulterior acțiuni pe care oamenii, din ignoranță, și le atribuie. Mulți au senzația că iau anumite decizii din voința lor proprie, când în realitate nu este deloc așa. Soluția este contracararea semnalului agresor, fapt perfect posibil în interiorul acelor cupole de protecție.

Omul de știință român spune că este conștient de faptul că dacă ar urmări să facă publice pe scară largă invențiile sale și să afirme, de exemplu, că a descoperit un tratament împotriva cancerului sau o modalitate de a oferi populației energie nelimitată în mod gratuit, ar deveni cu siguranță o țintă a celor care controlează lumea din umbră și care nu își doresc câtuși de puțin să cedeze frâiele puterii. Din acest motiv împărtășirea acestor rezultate va fi realizată mai întâi în cercul restrâns al unor comunități de tip New Earth Project sau Eco Light Cities. Dacă produsele ar fi difuzate pe piață ar apare nu doar opoziția Ocultei Cabaliste, dar și sabotarea invențiilor prin falși distribuitori, prin persoane care conștient sau inconștient ar obstrucționa realizări de o valoare excepțională. Deloc întâmplător, alături de savanții din România implicați în acest proiect se află și structuri militare care nu se supun globaliștilor. Respectivii militari fac parte dintr-o alianță a forțelor benefic orientate, o alianță foarte vastă, dar care a ales să se mențină deocamdată în anonimat față de marele public.

Este așadar necesară o distribuire foarte atent controlată a noilor tehnologii pe care, altfel, agenții Ocultei Mondiale ar dori să și le însușească și să le utilizeze în folosul propriu sau în scopurile lor malefice. De altfel, mai multe invenții ale cercetărilor români au fost blocate sau efectiv furate în ultimii 30 de ani de către agenții Guvernului din Umbră. „Doctorul X” menționează cazul unui director al companiei Boeing, care a fost interesat de invenția utilizării aerului ca și element de propulsie pentru motoarele avioanelor, prin separarea izotopică a elementelor și generarea de energie electrică pentru motoare. Cu trei săptămâni înainte de întâlnirea cu savanții români, directorul respectiv a făcut în mod subit un straniu atac de cord, fără să fi avut antecedente de acest gen. Printre invențiile furate se mai numără bateria care extrage energie din apă, dispozitivul care poate induce refacerea unui dinte direct în gingie sau mașina de spălat fără motor și fără apă.

Pentru noile invenții, care au potențialul de a revoluționa umanitatea, nu va fi nevoie de niciun fel de reclamă. Rezultatele însele vor constitui cea mai bună promovare.

Pentru a oferi o mai clară perspectivă, Sacha Stone a făcut observația relevantă că multe dintre aceste tehnologii sunt acum de fapt re-descoperite pentru că ele au mai fost oferite umanității atât în trecutul oarecum recent (de exemplu prin invențiile lui Nicola Tesla, a se vedea turnul Wanderclyffe prin care putea fi distribuită energie electrică fără a fi nevoie de niciun fir), cât și în trecutul îndepărtat (a se vedea dovezile incontestabile ce provin din lumea antică, de exemplu becuri de mari dimensiuni atestate în Egipt).

   

Stone amintește de mașinile electrice care fuseseră puse în circulație încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, de transmisia energiei electrice fără fir la nivelul unor orașe întregi (efectuată de asemenea încă din secolul XIX) sau forme arhitecturale care denotau în mod clar cunoașterea unor metode secrete de a capta energie. Au fost descoperite în urmă cu 100-150 de ani și modalități de a contacta așa-zisa „Lume de Dincolo”, fiind posibilă chiar semi-materializarea ectoplasmatică a spiritelor persoanelor decedate.

   

Toate aceste posibilități tehnologice și spirituale au fost sistematic blocate de clanurile care controlau societățile secrete și care au preluat controlul umanității mai ales în secolul al XX-lea. Familii precum Rockefeller sau Rothschild au deturnat orientarea medicinii (din naturistă în alopată), a tehnologiilor (care au devenit distructive, consumatoare de combustibili și poluante), au preluat controlul asupra mediului academic (sever marcat de dogme peste care nu se poate trece) și asupra libertății de expresie, inclusiv cea religioasă/spirituală.

Obstrucționările instituite și ofensiva tot mai distructivă asupra populației lumii au ajuns să afecteze întreaga viață de pe Pământ și să tindă să instaureze o dictatură satanică. Din fericire, există în prezent multiple semnale și acțiuni concrete care denotă că dominația exercitată de forțele întunecate se apropie de un inevitabil sfârșit. Ne îndreptăm către un salt de conștiință la nivel planetar, către Ascensiunea umanității pe o nouă treaptă de civilizație. Planeta noastră a intrat deja în Era Vărsătorului, perioadă despre care mai multe tradiții spirituale au anunțat încă demult că va aduce cu sine revelarea unor tehnologii extraordinar de avansate, ce vor fi puse în slujba oamenilor.

Unul dintre primii pași semnificativi în acest sens pare să fie crearea unor comunități de oameni liberi, animați de o ardentă orientare spirituală, care vor beneficia de o cunoaștere avansată, de o puternică protecție militară și de tehnologii care acum celor nepregătiți le apar ca fiind de domeniul Science Fiction.

Echipa de români transmite că în cadrul acestor comunități vor fi în câteva luni distribuite cinci tehnologii modulare: cea de vindecare a cancerului, cea pentru purificarea sângelui de toxine (inclusiv de toxinele prezente în așa-zisele „vaccinuri anti-Covid”), cea pentru stimularea mitocondrială și re-conectarea genelor blocate, cea pentru refacerea funcțiilor creierului și a celorlalte organe de la nivelul capului (ochi, urechi, etc) și cea pentru reîntinerire facială.

În finalul expunerii, generalul român, care a rămas tăcut până atunci, oferă o asigurare mai mult decât binevenită că împreună cu armata sa discretă va veghea pentru protecția și siguranța dezvoltării acestor proiecte. Sacha Stone subliniază la rândul său că dacă această protecție nu ar fi existat, conversația în curs nu ar fi fost posibilă.

Dragi prieteni, știu că în prezent, când suntem copleșiți de asaltul forțelor Răului, astfel de informații par prea frumoase pentru a fi adevărate. Tot ceea ce am urmărit să vă ofer au fost aceste câteva indicii care în opinia mea atestă că lucrurile sunt mai demne de luat în seamă decât o simplă poveste fantezistă. Merită să fim pregătiți (deschiși la minte și la suflet) pentru posibilitatea unui viitor mai mult decât interesant!

 

Facebook Comments