Există deja tehnologia de a induce direct în creiere o Falsă Realitate

01:53, 5 decembrie 2021 | | 1441 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

de Marvin Atudorei

Dictatorii au știut dintotdeauna că pentru a controla masele trebuie să capturezi mințile oamenilor într-un sistem de concepții cu aparență de normalitate. Dar pentru că ideologiile se perimează inevitabil, s-a trecut la metode mai invazive față de psihicul indivizilor.

În urmă cu câteva zeci de ani CIA făcea experimente cu droguri (de exemplu cu LSD) pe sute de subiecți umani neavizați în cadrul programelor de mind control. Mult mai eficiente s-au dovedit a fi mijloacele mass-media, care creează un fel de hipnoză colectivă. Au apărut apoi telefoanele mobile, care seduc zilnic, ore în șir, mințile naivilor. Însă metodele de subjugare a maselor au avansat în prezent la un nivel pe care cei mai mulți dintre noi nici nu ni-l imaginăm. Descoperim pe zi ce trece aceste metode în puzzle-ul „pLandemiei” actuale. Abia acum înțelegem mai bine, de exemplu, o serie de informații apărute public încă din anul 2018 privind legătura dintre rezultatele neurobiologiei și cele ale nanotehnologiei. Știați că încă de atunci se făceau experimente la nivel guvernamental pentru a conecta creierele umane la o rețea în scopul de a le fi indusă o falsă realitate?

Deja nu mai este niciun secret că proiectul Neuralink, dezvoltat de Elon Musk, a reușit să conecteze de la distanță creierul uman cu o platformă computerizată. Pot fi astfel transferate informații în ambele sensuri: inteligența artificială poate prelua informații (și chiar imagini) din creier sau creierul poate fi încărcat rapid cu informații dintr-un computer.

Cercetările de tip militar au mers mult mai departe. Ca să ne facem o idee mai concretă, să examinăm pe scurt prezentarea ținută în aprilie 2018 de dr. Charles Morgan în fața cadeților de la Academia militară West Point din SUA. Dr. Morgan a predat 20 de ani la Universitatea Yale, este expert în studii de securitate națională, expert în neuro-biologie și este colaborator apropiat al CIA și DARPA (agenție militară specializată în cercetări tehnologice avansate).

În video-ul de mai jos îl puteți vedea pe dr. Morgan explicând că interfețele cu inteligența artificială au permis încă din anii 2010 / 2011 să fie controlate de la distanță corpurile și percepțiile unor insecte sau animale, ceea ce le transforma în veritabile drone vii. Experimente de succes au fost înregistrate și în controlul de la distanță al funcțiilor motorii ale unui subiect uman. Sau în transferul de informații și percepții în creier. A putut fi în acest mod reconfigurată memoria unor persoane. Au fost introduse memorii false, adică experiențe pe care de fapt persoana în cauză nu le-a trăit. Sau au putut fi șterse informații față de care subiectul nu va mai fi conștient. Bineînțeles, în felul acesta reperele cognitive, motivațiile, convingerile oamenilor pot fi complet modificate după cum dorește programatorul.

De asemenea, cercetările au arătat că programul genetic al unui individ (sau chiar la nivelul unei comunități) poate fi complet rescris, cu efecte comportamentale imediate. Modificările pot fi operate prin injectarea unei substanțe sau prin pulverizarea respectivei substanțe cu un spray special. Substanța inoculată conține un gel (hidrogel) ce include compuși nanotehnologici care la un anumit semnal electromagnetic se pot reasambla în corp și pot executa o gamă complexă de operațiuni. Acești compuși ar putea de exemplu să distrugă celule, organe sau să faciliteze controlul de către programator al creierului „gazdei”.

Încep să se lege piesele? De ce insistă oare atât de mult marionetele puse în fruntea guvernelor să fie vaccinată toată lumea împotriva Covid-19, chiar dacă vaccinurile, în mod evident, nu vindecă și nu protejează pe nimeni? Dimpotrivă, țările cele mai vaccinate sunt și cele mai pline de noi îmbolnăviri și de efecte adverse grave ale vaccinurilor. De ce vedem de ani de zile în toate țările dâre imense de substanțe chimice pe cer? De ce sunt ascunse față de public depozițiile unor experți care arată cu probe că chemtrails-urile sunt substanțe extrem de toxice? În mod penibil ni se livrează în schimb versiunea că acelea ar fi decât gaze de condensare atmosferică…

Dr. Charles Morgan mai spune că în reprogramarea ADN-ului se folosesc computere cuantice, care pot încărca o imensă cantitate de date. În doar un gram de ADN se pot transfera 700.000 de GB. Iar organismul modificat genetic va reproduce informația pe o perioadă nedefinită, inclusiv de-a lungul generațiilor următoare, de ca și cum s-ar fi format o altă specie. Foarte eficientă este și programarea mentală prin repetarea unor cuvinte sau/și prin expunerea sistematică la sugestii audio-video.

Recunoaștem toate acestea în campania furibundă prin care de doi ani de zile ni se impune insidios manipularea că ne-am afla într-o pandemie. Acesta este noul război al zilelor noastre! Este un război în care se lucrează efectiv prin tactici militare pentru destabilizarea percepțiilor „inamicului”. Numai că de data aceasta inamicul suntem noi toți, marea masă a populației din toate țările. Iar agresorul este „elita” care a format deja un Guvern Mondial (încă în umbră), ce este hotărât să instituie cât mai rapid așa-zisa Noua Ordine Mondială, sau cum le place mai nou să îi spună: „Marea Resetare”, „Noua Normalitate”.

Dr. Morgan ne oferă în final și o imagine de ansamblu despre ceea ce se pare că își doresc cei care au plătit cercetările. Prin emiterea unui semnal potrivit (a se avea în vedere rețeaua 5G) toate creierele deja receptivizate de componentele nanotehnologice inoculate (cel mai ușor prin vaccinuri) vor putea fi conectate într-o rețea invizibilă și legate la un computer central capabil să le inducă în mod colectiv o Falsă Realitate. Pentru cei care observă cu atenție cursul evenimentelor apare destul de clar că exact acesta este scopul înființării „orașelor inteligente” (smart cities): înregimentarea roboțeilor umani ai viitorului în unități de control total, în care nicio rebeliune față de „stăpâni” nu ar mai fi posibilă. Iată deci că filmul Matrix nu ne mai apare acum ca un simplu SF, ci a devenit deja o prefigurare fidelă a planului diabolic de transformare a umanității într-o masă de indivizi zombificați sau de androizi fără conștiință proprie. Aceste formulări ar putea fi catalogate foarte ușor drept „teorii ale conspirației”, dar veți vedea că se desprind exact din afirmațiile unui expert în aplicații militare avansate utilizate de serviciile speciale.

Să nu uităm însă că „elitele” de psihopați (care se cred zei pe Pământ) nu vor avea niciodată puterea de a i se opune lui Dumnezeu. Spre deosebire de mulți dintre noi, ei știu foarte bine că dacă noi l-am chema din tot sufletul pe Dumnezeu, atunci puterea înșelăciunii lor ar fi spulberată. Un om care își trezește conștiința și este conectat la Dumnezeu nu mai poate fi controlat de nicio rețea demonică. Iar forța unității celor conștienți ar anihila Răul cu mare ușurință. Metoda principală a acestor ființe demonizate care conduc guvernele este tocmai adormirea/paralizarea minții oamenilor. Dincolo de aparențe, ne aflăm în mijlocul unui război spiritual în care miza este chiar conștiința noastră.

Puteți urmări mai jos și prima parte a prezentării, cu subtitrare în limba română.

https://www.youtube.com/watch?v=0uRwxMVf5wo

 

Facebook Comments
Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , , ,