de dr. Calistrat M. Atudorei
ABSTRACT. The spiritual dimension of social development has been less taken into account over the past decades in Western social theories and policies. This appears to be paradoxical if we notice that over 80% of the world’s population has a religious orientation. I consider it useful to investigate the causes of this neglect of a feature that still represents a major aspect in the lives of billions of people. The article highlights the favourable role that some great spiritual organizations have on social development in their countries. In my opinion, the spiritual factor exerts a significant influence on the complexity of the human communities’ dynamics. This influence has lasted for thousands of years and continues to do so by configuring a meaning of existence, a group identity and a structural stability status.
Keywords: spirituality, religion, science, social theories, development, charity, compassion, altruism, love, quantum physics, relativity, entanglement, synchronicity, consciousness.
Factorul religios astăzi
Sedusă de aparenta atotputernicie a rațiunii, societatea occidentală pare că a uitat în prezent ce mai înseamnă „înțelepciunea” sau „spiritualitatea”. Dacă în antichitate marii filosofi care au pus bazele civilizației europene urmăreau, ca scop fundamental, să se apropie de înțelegerea existenței lui Dumnezeu și a tainelor sufletului, filosofia de astăzi a devenit mai mult un fel de teorie socială laică. Fără a minimaliza valoarea extraordinară a realizărilor științei, care au adus civilizația umană pe culmi nebănuite în trecut, merită să observăm că mulți oameni de știință au fost și sunt adânc ancorați în valori spirituale. Astfel de savanți au atras constant atenția că atât știința, cât și spiritualitatea sunt la fel de necesare. Albert Einstein, de exemplu, afirma că „Știința fără religie este schiloadă, iar religia fără știință este oarbă”2, indicând astfel necesitatea unei simbioze armonioase între ştiință şi religie pentru ca ele, împreună, să servească nevoilor umanității. În mod asemănător, marele scriitor francez François Rabelais a exprimat încă din secolul al XVI-lea același adevăr raportându-se la dimensiunea conștiinței, fără de care știința devine iresponsabilă și periculoasă: „Știința fără conștiință nu este decât ruina sufletului”3.
În prezent însă, pare că preocuparea majoră a căutărilor filosofice occidentale nu ar mai fi spiritualitatea, ci mai degrabă economia, științele politice și consecințele lor sociale. Religia a fost exilată din sfera publicului în cea privată, proces cunoscut ca secularizare. Și totuși, aşa cum a subliniat şi C.G. Jung, fondatorul psihologiei analitice, „religia rămâne una dintre manifestările cele mai generale şi profunde ale sufletului uman”4. Însăși ponderea uriașă la nivelul umanității a celor care duc în continuare o viață religioasă dovedește relevanța factorului religios pentru cele mai adânci resorturi ale conștiinței umane. În acest sens analizele demografice arată că la nivel mondial, opt din zece oameni sunt mai mult sau mai puțin identificați cu un grup religios. Un studiu5 condus de institutul Pew Research Center privind Religia și Viaţa Socială a estimat că în anul 2015 existau aproximativ 5,8 miliarde de oameni afiliați religios în întreaga lume, reprezentând 84% din populația globului.
În acest context apare destul de surprinzător că deși pentru majoritatea populației lumii concepțiile spirituale au o fundamentală importanță, acestea și-au diminuat totuși relevanța în studiile și cercetările de dezvoltare socială din ultimele decenii. Într-adevăr, după cum arată mai mulți cercetători ai dinamicilor dezvoltării sociale – cum ar fi Gerard Clarke, Jenny Lunn sau Emma Tomalin – în literatura academică a apărut în urmă cu aproximativ 60 de ani tendința ca preocupările religioase ale maselor de oameni să fie ignorate sau marginalizate.
Diferite explicații privind neglijarea domeniului spiritual în teoriile dezvoltării sociale
În lucrarea sa The Role of Religion, Spirituality and Faith in Development6, Jenny Lunn observă că teoriile dezvoltării au fost în mare parte influențate de ideile lui Marx, care a considerat religia ca fiind o simplă invenție creată pentru a face viața mai suportabilă. Marx vorbea despre religie ca despre
„opiul poporului”7, în ideea că religioșii și-ar distrage astfel atenția de la realitatea dură a vieții întrucât nu au determinarea de a accede spre o viață mai responsabilă și mai demnă. Din acest motiv Marx combătea fervent concepțiile religioase și spirituale, considerându-le o frână în calea emancipării sociale.
O altă explicație importantă pe care o evidențiază Lunn este aceea că teoriile dezvoltării au apărut în perioada reformelor aduse de modernizare și industrializare, adică începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea. Teoriile dezvoltării aveau atunci obiectivul explicit al studierii creșterii economice, în cadrul mai larg al științelor sociale pozitiviste care cunoșteau o ascensiune spectaculoasă. În acel context religia a fost văzută ca un factor irelevant pentru societățile moderne, o instituție depășită, bazată pe concepții simpliste care vor dispare prin însăși afirmarea inevitabilă a noilor concepții rezultate din descoperirile științei. Se considera că o consecință a progresului va fi aceea că oamenii vor renunța la „superstițiile primitive” și la „concepțiile retrograde asupra lumii”. Teoreticienii respectivi apreciau că pe măsură ce comunitățile umane vor evolua în societăți dezvoltate (după modelul care se prefigura în Occident), credințele religioase ar fi putut chiar să își piardă funademntul conceptual.
În aceeași ordine de idei, Gerrie Ter Haar și Stephen Ellis arată în
„The Role of Religion in Development”8 că teoriile clasice ale dezvoltării nu au mai acordat o atenție semnificativă religiei pur și simplu pentru că orientările religioase păreau nesemnificative pentru procesele economice analizate. Haar și Ellis aduc argumente că această mentalitate a persistat inclusiv în abordarea predominantă a sociologilor Uniunii Europene.
Au fost formulate și argumente conform cărora concepțiile religioase tind să alunece în dogmatizare și fanatism, ceea ce le face să devină exact opusul dezvoltării sociale. Este în special vorba despre impactul formelor religioase „fundamentaliste” sau „conservatoare”. În studiul „Religions and development”9 sociologul Emma Tomalin a indicat cazuri în care astfel de orientări au divizat sau învrăjbit comunitățile. Tomalin a constatat dificultățile cu care se pot confrunta până și agențiile de dezvoltare însele (guvernamentale și non-guvernamentale) în situațiile în care există suspiciunea că ar susține sau respinge o tradiție religioasă sau alta. Reacția comunităților radicalizate este adeseori sensibilă, subiectivă și instabilă chiar dacă sunt abordate cu cele mai bune intenții.
Se poate observa că deși există un mare potențial al învățăturilor religioase originale de a potența dezvoltarea socială, unele dintre sensurile lor au fost ulterior interpretate, aplicate sau chiar manipulate în moduri care nu au fost deloc benefice pentru dezvoltare. Ca să dau un exemplu mai cunoscut pentru istoria europeană, perioada colonialistă a fost văzută ca o datorie creștină de a civiliza și de a converti (chiar și cu forța!) popoarele „înapoiate”. Dar a fost vorba în mod real de o civilizare sau a fost doar un pretext pentru dominare și exploatare? Câte popoare indigene au fost decimate sub motivația aparentă a „civilizării”? Să ne gândim în acest sens la marile agresiuni făcute în numele religiei de Inchiziție, de cruciați, sau de conchistadorii spanioli, care în numele „civilizației” și al „creștinismului” au ucis milioane de amerindieni și le-au furat pământurile și aurul. Și în zilele noastre identitățile religioase au fost apreciate ca surse de prejudicii și violență. Conform unui studiu10 publicat în anul 2000 de sociologul Christopher Candland, în patru țări asiatice monitorizate – respectiv Indonezia, Pakistan, Sri Lanka și Thailanda – s-a constatat că ideologiile religioase militante au promovat oribile violențe împotriva unor comunități locuite de minorități religioase sau ateiste.
Având în vedere toate acestea se poate înțelege mai bine de ce în multe dintre lucrările din domeniul științelor sociale există o rezervă serioasă în a trata religiile ca pe un factor de progres sau solidaritate socială. Din acest gen de motive preocupările religioase și spirituale au fost trecute într-un plan secundar în societatea vestică din secolul al XX-lea. În plus, nu numai că domeniului spiritual a fost marginalizat de studiul academic, dar această raportare s-a generalizat și în opțiunile de viață la nivelul populației. Chestiunile legate de religie nu mai au acum un caracter oficial, de stat, ci reprezintă doar o alegere personală, privată. Aceasta face ca mulți occidentali să se simtă în prezent destul de inconfortabil dacă e să vorbească în public despre propria credință religioasă sau despre concepția lor spirituală.
Opinii pozitive despre religie
Cu privire la poziția încă destul de răspândită în zilele noastre (specifică mai ales celor cu viziuni ateiste) că orientarea spirituală indică o anumită ancorare într-o formă de conștiință empirică, este interesant de observat că există totuși chiar printre savanții, oamenii de cultură sau filosofii contemporani, o pleiadă întreagă de personalități eminente care au convingeri spirituale. Potrivit unui sondaj11 Pew Research din 2009, procentul de oameni de știință americani care cred într-o formă de divinitate este de 51%. Iar printre laureații Nobel media este chiar mai mare. Potrivit studiului „100 Years of Nobel Prize”12 numărul savanților onorați cu Nobel care și-au declarat credința în Dumnezeu în secolul care a trecut (între 1901 și 2000) a fost de peste 60%. Apare deci nejustificată ideea că religia s-ar ancora într-o formă de anacronism și ignoranță.
Cu privire la concepția că religiile ar induce o stare de agresivitate, dogmatism și fanatism ar fi important să sesizăm că de fapt astfel de orientări se îndepărtează de la linia autentică, tradițională a religiilor respective. La o analiză obiectivă deviațiile se dovedesc a fi interpretări și aplicări cu totul greșite ale preceptelor fundamentale ale acelor căi spirituale. O analiză utilă în acest sens a fost realizată de renumitul istoric al religiilor Mircea Eliade în „Istoria credințelor și ideilor religioase”13. Studiul indică omniprezența aspirațiilor umane cele mai înalte în esența credințelor religioase, care sunt practic întotdeauna încununate de valori precum iubirea de semeni și altruismul.
Poate cele mai cunoscute exemple pentru noi, ca europeni, sunt îndemnurile biblice atribuite lui Iisus: „Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți” sau chiar „Iubește-ți dușmanii”. Este evident că practicile Inchiziției sau ale coloniștilor care pretindeau că instituie creștinismul cu forța armelor nu aveau de fapt nicio legătură cu fondul învățăturii cristice. Consider că ar fi o mare eroare să identificăm sau amalgamăm întregul filon spiritual autentic și originar cu diferitele forme de extremism și fanatism.
Să observăm de asemenea că mulți filosofi sau savanți au remarcat că valorile tuturor tradițiilor spirituale sunt în esență comune, fiind orientate în principal către iubire, toleranță și compasiune. Toate aceste atitudini sunt privite ca izvorând din sacralitatea legăturii Creatorului cu creațiile sale. Revenind la observațiile lui Mircea Eliade, el identifică sacrul ca fiind un element intrinsec conştiinței, fără de care este greu să ne imaginăm cum ar putea funcționa spiritul uman. Potrivit lui Eliade, o importantă valență morală a religiei rezidă în aceea că ea „presupune şi afirmă transcenderea profanului, oferindu-i omului posibilitatea să perceapă sacrul”14.
La o scară pur socială, putem observa că raportarea religioasă reprezintă o pârghie fundamentală a afirmării identității individuale şi de grup, ce contribuie la procesul de integrare socială prin susținerea unor norme morale. Într-o perspectivă mai largă, constatăm că diverse societăți au adus prin spiritualitate propriile lor contribuții la factorii de dezvoltare și progres. Astfel de idei și inițiative sunt de multe ori articulate într-o expresie religioasă, nu în ultimul rând pentru că noțiunile de dezvoltare și religie au de fapt foarte multe sensuri comune. Ambele conțin o viziune a unei lumi ideale și a locului oamenilor în aceasta.
Beneficii concrete ale activității organizațiilor religioase la dezvoltarea socială
Caritatea este considerată în toate religiile a fi una dintre virtuțile esențiale, deopotrivă o datorie morală și un criteriu de evaluare a profunzimii în credință. Întreaga istorie a practicilor religioase este străbătută de exemple ilustre de dăruire în folosul comunității. „Iubirea de aproapele” este în creștinism, alături de iubirea față de Tatăl Ceresc, semnul distinctiv al unui credincios adevărat. Acest ajutor plin de dăruire, cultivat de toate tradițiile spirituale, s-a manifestat din plin în perioade de criză, războaie, calamități, când tocmai sacrificiul pentru ceilalți a dat măsura nobleței și puterii spiritului uman. Instituțiile religioase au constituit adeseori de-a lungul timpului cele mai eficiente organizații de sprijin a comunităților umane. Nu doar sprijin material, ci mai ales spiritual, sufletesc, ca o lumină pentru minte și inimă. Credința a fost pentru milioane de oameni factorul care le-a oferit un ajutor salutar în cele mai dramatice situații.
Un bine-cunoscut exemplu de dăruire totală în folosul celorlalți îl reprezintă viața celei care a rămas cunoscută ca „Maica Tereza”. Impulsionată de devoțiunea față de Iisus Hristos a reușit prin eforturile sale să mobilizeze comunitățile pentru a ajuta la tratarea a milioane de bolnavi și la îngrijirea a sute de mii de copii abandonați. A întemeiat numeroase organizații de ajutorare, ramificate în mai multe țări. În anul 1979 a primit Premiul Nobel pentru Pace, iar în anul 2016 a fost canonizată de Biserica Romano-Catolică.
Un alt exemplu extraordinar de influență binefăcătoare asupra comunităților îl reprezintă viața și activitatea actualului Dalai Lama, conducătorul spiritual al Tibetului, care a reușit să transmită la scară mondială un mesaj de toleranță și compasiune. Chiar dacă poporul său a fost supus unei opresiuni cumplite din partea autorităților chineze, Dalai Lama recomandă angajarea în reacții non-violente, izvorâte din înțelepciune și compasiune. El afirmă că „Iubirea și compasiunea nu sunt doar un lux. Ca sursă atât pentru pacea interioară cât şi exterioară, sunt fundamentale pentru supraviețuirea speciei noastre”15. Pentru impactul excepțional pe care îl au învățăturile sale, Dalai Lama a primit în anul 1989 Premiul Nobel pentru Pace.
Studiul16 publicat de Christopher Candland la care m-am referit anterior pune explicit în evidență influența pozitivă exercitată asupra unor largi comunități umane de către unele dintre cele mai importante organizații religioase din Asia de Sud. Ca o confirmare și completare a concluziilor eminentului sociolog Amartia Sen, Christopher Candland afirmă că și credința poate fi o formă de capital social, deoarece valori precum încrederea și bunăvoința merg în cazurile studiate dincolo de responsabilitățile formale ale membrilor respectivelor organizații religioase. Cazurile studiate de Candland arată că politicile publice referitoare la activitatea organizațiilor religioase pot stimula capacitatea oamenilor de a-și activa capitalul social în vederea dezvoltării sociale.
Voi prezenta acum pe scurt și câteva date concrete evidențiate de studiile de caz ale lui Christopher Candland.
Mișcarea Sarvodaya, fondată în anul 1958 de A.T. Ariyaratne, este una dintre cele mai mari și mai eficiente organizații de dezvoltare a societății din Sri Lanka. Majoritatea celor 24.000 de sate din această țară au avut contact și au beneficiat de munca de emancipare comunitară oferită de membrii mișcării Sarvodaya. Urmând tradiția mișcării, milioanele de membri Sarvodaya se angajează în activități conexe cu serviciile de caritate și tabere de muncă voluntară în folosul comunității, urmărind să transmită tuturor respectul pentru normele sociale tradiționale și dragostea pentru semeni. Sarvodaya este una dintre cele mai mari organizații de dezvoltare neguvernamentale din lume, care vizează toate ariile unei înfloriri comunitare. Mișcarea a creat chiar o serie de instituții naționale pe linia ajutorului umanitar, cum ar fi: servicii de asistență socială pentru copiii străzii, pentru deținuți sau dependenții de droguri, precum și numeroase centre sociale pentru orfani și persoane cu dizabilități.
Organizația Nahdlatul Ulama este cea mai mare organizație musulmană din lume. Fondată în Indonezia în anul 1926, se estimează că numără în prezent aproximativ 35 de milioane de adepți. Toate activitățile organizației sunt bazate pe faptul că binecuvântările lui Allah ar aparține tuturor oamenilor, fără deosebire de religie sau rasă. Membrii organizației sunt angajați în diverse servicii de ajutor comunitar mergând de la aspectele de îngrijire medicală, educație, religie și cultură, până la programe economice și de dezvoltare. Unul dintre liderii mișcării, Gus Dur, a fost o perioadă și președinte al Indoneziei.
Organizația Jamaat-i-Islami numără aproape 4,5 milioane de membri și își asumă responsabilitatea de a asigura bunăstarea și dezvoltarea pentru întreaga comunitate musulmană din Pakistan. Aceste comunități religioase se concentrează asupra educației, îngrijirii medicale sau a serviciilor familiale (inclusiv asistență financiară). Printre principiile de bază asupra cărora această comunitate pune accent se află toleranța și acceptarea diferențelor ideologice.
Noi orientări în perceperea rolului dimensiunii spirituale
În pofida estimărilor multor teoreticieni din perioada modernistă a dezvoltării, teza legată de secularizare a ajuns să fie contestată, dat fiind rolul important pe care religia și spiritualiatea continuă să îl joace în viața publică, atât în multe țări dezvoltate, cât și în țări aflate în curs de dezvoltare. Religia continuă să existe alături de procesele de modernizare și globalizare, înregistrând forme mai adaptate și uneori chiar intensificate, ca răspuns la schimbarea mediului social, economic și politic. Chiar și în așa- numitele națiuni „dezvoltate”, credința și practica religioasă reprezintă în continuare aspecte importante al vieții multor oameni. În Statele Unite, de exemplu, un studiu17 publicat în 2016 arată că un procent de 67% din populație afirmă că este afiliată unei forme de credință în Dumnezeu.
Un factor important al unei transformări de paradigmă a teoriilor dezvoltării cu privire la religie a fost trecerea de la poziția dominantă a înțelegerilor pur economice specifice anilor ’50 către un accent pe o abordare mai centrată pe om. A contribuit foarte mult impactul teoriei
„capabilităților” asupra dezvoltării umane, elaborată de Amartya Sen. Sau unele recomandări de dezvoltare participativă transmise de Banca Mondială referitoare, de exemplu, la modalități de soluționare a unor situații dramatice cauzate de sărăcie. Această modificare de perspectivă a deschis spațiu pentru acceptarea unor considerente legate de religie și cultură în dezvoltare.
Cam de prin anii 1970, în special cercetătorii direcției practice a dezvoltării au început să recunoască faptul că dezvoltarea cuprinde mai multe dimensiuni și că latura culturală, spirituală sau cea de mediu, se poziționează alături de prioritățile de ordin economic și tehnic. Experta în științe sociale Jenny Lunn evidențiază18 că în prezent înțelegerea dezvoltării s-a extins dincolo de domeniile economic și tehnic, către o abordare multidimensională, mai sensibilă la contextul cultural și religios.
În literatura academică19 această nouă abordare a devenit mai vizibilă în special după anul 2000. Analiștii dezvoltării au început să afirme că dezvoltarea durabilă poate fi realizată numai atunci când încorporează valorile culturale și credințele religioase și că, în multe cazuri, organizațiile religioase sunt cele mai efective „agenții” pentru a furniza o dezvoltare pe teren.
Rolul potențial al religiei în ceea ce privește dezvoltarea a fost discutat timp de mai mulți ani chiar de către principalele instituții financiare20 internaționale implicate în strategiile de dezvoltare, cum ar fi Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional (FMI). Unele agenții bilaterale au început să se implice organizând întâlniri între reprezentanții săi și cei ai diferitelor grupări religioase pentru a înțelege modul în care acestea din urmă ar putea contribui la accelerarea dezvoltării.
Înțelegerea acestor „organizații religioase bazate pe credință”21 (FBO) ca având un rol distinct sau chiar un avantaj față de organizațiile seculare, a ajuns să se contureze în multe dezbateri privind dinamicile dezvoltării. În acest sens se atrage atenția că multe FBO, chiar mai multe decât ONG-urile, oferă servicii de dezvoltare eficiente, îi ajută pe cei mai săraci, sunt apreciate de cei defavorizați și stimulează susținerea largă a societății civile.
Perspective în relația dintre știință și spiritualitate
În prezent au loc în Occident două fenomene paradoxale. Pe de o parte, marile explicații religioase asupra vieții și Universului sunt percepute ca depășite. Instituțiile religioase își pierd în mod galopant capacitatea culturală şi socială de a-şi promova practicile. Bisericile tradiționale rămân pe zi ce trece fără adepți și alunecă spre o tot mai pronunțată marginalizare socială. De cealaltă parte, avem de-a face cu o creștere a numărului de oameni care aderă la spiritualitate pe baza conexiunii acesteia cu știința modernă. Este surprinzător, dar pare că religia renaște într-o nouă formă.
Să vedem ceva mai concret în ce mod apare acest nou fenomen social, prin ce rezultate au ajuns rezultatele științei să apropie oamenii de spiritualitate. Sunt de remarcat câteva etape în diseminarea științei în societate.
La începutul secolului al XX-lea Teoria Relativităţii elaborată de Albert Einstein a produs nu doar o mutație fundamentală în fizică, dar și o revoluționare a concepțiilor filosofice. Printre altele, teoria arăta că întreaga realitate face parte dintr-un continuum unificat, materie-spațiu-timp, ale cărui caracteristici apar ca fiind relative, în funcție de sistemul de referință din care sunt măsurate. Masa era văzută ca fiind echivalentă cu energia, sau cu alte cuvinte, materia este un fel de energie condensată! Toate acestea au reprezentat o uriașă modificare față de concepția mecanicistă newtoniană, care vedea Universul ca un ansamblu de obiecte materiale complet separate între ele și aflate într-un referențial paradigmatic mult mai îngust, ce curge liniar de la minus infinit către plus infinit.
Tot în acea perioadă, odată cu descoperirile lui Max Plank, Werner Heisenberg şi Niels Bohr, a apărut noul domeniu al mecanicii cuantice, care a revelat că la baza Naturii se află o dimensiune enigmatică a realității, ce transcende cauzalitatea și determinismul. O proprietate surprinzătoare, care a bulversat comunitatea științifică a fost cea de „entanglement” adică legătura indisolubilă a două particule elementare polare, numită și „inseparabilitate cuantică”. Este poate cea mai definitorie și uluitoare caracteristică a lumii cuantice și se referă la faptul că două particule care inițial au fost în legătură directă acționează corelat (perfect simultan, instantaneu) și după ce ar fi despărțite, indiferent de distanța la care ar fi separate (chiar și la capetele opuse ale Universului, la milioane de ani lumină). Aspectul uimitor este acela că prin această legătură instantanee, dincolo de spațiu și timp, este transcensă chiar și Teoria Relativităţii, ce se fundamentează pe principiul cauzalității și pe ideea că viteza luminii ar fi cea mai mare viteză din Univers. Valențe extraordinare ale acestei realități dovedită22 experimental au fost scoase în evidență prin colaborarea a doi savanți geniali, Wolfgang Pauli și Carl Gustav Jung, care au dezvoltat o teorie conform căreia Universul nu este guvernat doar de legile cauzalității, ci și de legile a-cauzale ale sincronicității, care au ca substrat conștiința. Un studiu de referință al lui Jung pe acest subiect a fost intitulat „Sincronicitate: Un principiu de conectare a-cauzală”23 în care el reliefează tocmai această concluzie că sincronicitatea cuantică este intim corelată cu dimensiunile conștiinței. Este o tematică prodigioasă, explorată și în zilele noastre de reviste de specialitate precum NeuroQuantology24.
Substratul pe care savanții îl descoperă tot mai mult ca fiind însuși liantul întregului Univers nu pare a fi altceva decât Conștiința. Faimosul fizician David Bohm făcea în 1990 afirmația: „Conștiința este factorul unificator care menține totul în Univers”25. Astfel de concepții sunt foarte răspândite între savanții care au aprofundat știința cuantică. Marele fizician britanic Sir James Jeans spunea că „Universul începe să arate mai mult ca un gând măreț decât ca o maşină măreață”26. Iar Eugene Wigner, laureat Nobel pentru fizică, spunea că „Nu este posibil să formulăm legile teoriei cuantice într-un mod complet, fără a ne referi la conştiință”27. Mai recent, o echipă de renumiți fizicieni europeni au avansat sub titlul „Sincronicitatea, informația cuantică şi psihicul”28 argumente conform cărora mintea unui individ este conectată la un inconştient colectiv prin fenomenul de entanglement cuantic. Sesizăm deci, tot mai mult, că pentru savanți deosebit de prestigioși conștiința este privită ca fiind liantul care unifică ființa individuală cu un substrat măreț și misterios, văzut ca un fel de Câmp-Sursă din care emană totul și care întrepătrunde totul. Unii savanți nu au ezitat să asocieze această realitate esențială cu un fel de Conștiință cosmică, Universală. Tocmai acest gen de apropieri l-au făcut pe Fritjof Capra, laureat Nobel pentru fizică, să afirme că „fizica modernă, manifestarea unei specializări extreme a minții raționale, ia acum contact cu misticismul, care este esența religiei și o manifestare a specializării extreme a minții intuitive”29.
O altă concluzie uimitoare a fizicii cuantice este că în această nouă înțelegere experimentatorul, savantul, nu mai poate fi considerat ca martor obiectiv și neimplicat al fenomenului pe care îl observă, ci trebuie mai degrabă denumit „participant”. Date absolut științifice demonstrează că un electron, de exemplu, se comportă ca o undă atunci când nu este observat, dar este colapsat într-o particulă prin simpla sa observare, chiar și atunci când sunt utilizate mijloacele cele mai fine și sofisticate de măsurare, menite să evite orice influență fizică. În interpretarea dr. Amit Goswami, profesor emerit la Universitatea din Oregon, aceste constatări contrazic tendința noastră obișnuită de a considera că „lumea este deja acolo, în afară, independentă de experiența noastră. Nu este. Fizica cuantică a fost atât de clară în legătură cu aceasta”30. Înseamnă că fiecare om își configurează propria realitate prin modul în care conștiința sa participă la experiențele pe care le trăiește. La o concluzie similară a ajuns și dr. John Hagelin, un alt savant renumit, care spune că lumea apare dintr-un vast ocean de potențialități non-fizice, iar conștiințele noastre aduc în manifestare o parte din aceste potențialități. El afirmă că Universul este departe de a fi inert, ci are la bază un câmp al energiilor unificate, o Conștiință Universală. În opinia dr. Hagelin, „pura experiență a Conștiinței transcende orice religie”31.
Iată deci concluzii cu totul a-tipice pentru științele materialiste! Mai mult decât atât, constatăm că aceste orientări au început de câteva decenii să reconfigureze standardele științelor moderne cu privire la Univers. Transpare astfel o tot mai plauzibilă convergență în viitor a științei cu spiritualitatea.
Este de remarcat că în prezent se creează un grup tot mai mare de savanți care pledează pentru o modalitate mai holistică a abordărilor științifice. Dat fiind că religia este un aspect integrator în viața multor oameni, se apreciază că religia (și spiritualitatea în general) nu ar trebui să mai fie „compartimentată” sau văzută ca o „extra-opțiune” pentru dezvoltare.
Această viziune holistică a dezvoltării trece dincolo de dualismele înrădăcinate în mentalitatea occidentală care au menținut sacrul separat de secular și domeniul material separat de cel spiritual. Susținătorii noii orientări arată că acum calea de urmat constă în unificarea celor două concepții (a sacrului și a laicului) și dezmembrarea prejudecăților legate de astfel de dualisme. Sunt elocvente pe această linie opiniile savantului S. Agnivesh despre „spiritualitatea aplicată”32, prin care valorile seculare și spirituale ar putea fi integrate în contexte economice, politice și sociale. De asemenea, în lucrarea sa „Religie și progres”33, savantul K.C. Soedjatmoko analizează perspectiva cooperării dintre știință și spiritualitate pentru binele omenirii și scoate în evidență „potențialele sinergii” între laic și abordările religioase ale dezvoltării. Remarcăm așadar conexiuni complexe între știință și spiritualitate, care ne fac să privim vechile așteptări ale sociologilor cum că spiritualitatea nu ar fi decât o relicvă a istoriei s-au dovedit a nu fi atins realități mai profunde.
Concluzie
Consider că factorul spiritual exercită o influență marcantă, ce nu mai poate fi neglijată, în complexitatea dinamicii comunităților umane. Această influență a dăinuit în viața comunităților de-a lungul a mii de ani, configurând un sens al existenței, identitate de grup și stabilitate structurală. Valorile spirituale au fost mai mereu în istorie asumate cu o mare convingere pentru că ele prezervau reperele morale cele mai înalte, fiind astfel de natură să consolideze și să mobilizeze comunitățile. Tocmai de aceea decidenții politici și instituționali – adevărații arhitecți ai dezvoltării durabile și sustenabile – sunt chemați să ia în considerare, cu măsura adecvată și cu responsabilitate, și această latură a vieții sociale. Noua înțelegere apare nu doar ca un rezultat firesc al depășirii unor prejudecăți, dar și ca o necesitate a societății actuale de a găsi un sens existențial pentru problemele acute cu care ne confruntăm.
Bibliografie
Lucrări citate
2 Albert Einstein, Science and Religion, Ideas and Opinions. New York: Citadel Press, 1956, p. 26.
3 François Rabelais, Pantagruel roy des Dipsodes restitué à son naturel, avec ses faictz et prouesses espoventables, ch. viii (1532) în: Œuvres complètes, Pléiade ed. 1955, p. 206.
4 C.G. Jung, Imaginea omului şi imaginea lui Dumnezeu, Bucureşti, Editura Teora, 1997, p. 21.
5 Conrad Hackett, David Mcclendon, Christians Remain World’s Largest Religious Group, but They Are Declining in Europe, Pew Research Center, 5 aprilie 2017, https://www.pewre search.org/fact-tank/2017/04/05/christians-remain-worlds-largest-religious-group-but-the y-are-declining-in-europe/, accesat la 26 noiembrie 2018.
6 Jenny Lunn, The Role of Religion, Spirituality and Faith in Development: A Critical Theory Approach, University of London, 2009.
7 Karl Marx, Frederic Engels, Despre religie, Editura Politică, București, 1960, http://www.c nsas.ro/documente/materiale_didactice/marxism_leninism/Marx%20Engels%20Despre% 20religie.pdf, .
8 Gerrie Ter Haar, Stephen Ellis, The Role of Religion in Development: Towards a New Relationship between the European Union and Africa, Harvard University, 2010 http://isites.harvard.ed u/fs/docs/icb.topic729162.files/Week%2010%20-%20Religious%20Worlds/ellis%20and%2 0ter%20haar%20religion%20and%20development%2006.pdf, .
9 Emma Tomalin, Religions and Development, Routledge, 2013.
10 Christopher Candland, Faith as Social Capital: Religion and Community Development in Southern Asia, Kluwer Academic Publishers, 2001.
11 Scientists and Belief, Pew Research Center, 5 noiembrie 2009, https://www.pewforu m.org/2009/11/05/scientists-and-belief/
12 Baruch A. Shalev, 100 Years of Nobel Prize, The Americas Group, 2002, pp. 57-59.
13 Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, Editura științifică, București, 1991, Volumele I-III.
14 Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, Bucureşti, Ediura Humanitas, 1992, p. 108.
15 Margaret Moodian, „Lessons of Compassion From the Dalai Lama headshot”, Huffington Post, 24 iulie 2015.
16 Christopher Candland, loc. cit.
17 Elaine Howard Ecklund, David R. Johnson, Christopher P. Scheitle (și alții), „Religion among Scientists in International Context: A New Study of Scientists in Eight Regions”, Journals Sage Pub, 1 septembrie 2016, https://journals.sagepub.com/doi/full/10.1177/2 378023116664353
18 Jenny Lunn, loc. cit.
19 Au existat tematici speciale în reviste academice asupra legăturii dintre religie și de dezvoltare în „Gen și dezvoltare” (1999), „Culturi și Dezvoltare” (1999) și „Dezvoltare” (2003). În ultimii ani au apărut de asemenea o serie de cărți importante pe tema relației dintre religie și dezvoltare, cum ar fi Quarles Van Ufford & Schoffeleers, Religion and Development; X Couplet & D Heuchenne (eds), Religions et Developpement, Paris: Economica, 1998; sau Giri și alții, The Development of Religion.
20 Katherine Marshall, Lucy Keough, Mind, Heart, and Soul in the Fight against Poverty, Washington, DC, 2004.
21 W. Tyndale, Key Issues for Development: A Discussion Paper for the Contribution by the World Faiths Development Dialogue (WFDD) to the World Bank’s World Development Report 2001, Occasional Paper No 1, Canterbury: World Faiths Development Dialogue, 1998.
22 Alfredo Carpineti, Quantum Entanglement Proved To Be Correct Even Billions Of Light-Years Away, iflscience, 21 august 2018, https://www.iflscience.com/physics/quantum-entanglement- proved-to-be-correct-even-billions-of-lightyears-away/
23 C.G. Jung, Synchronicity: An Acausal Connecting Principle, Routledge, 2013.
24 Igor V. Limar, Carl G. Jung’s Synchronicity and Quantum Entanglement: Schrödinger’s Cat ‘Wanders’ Between Chromosomes, NeuroQuantology, Vol 9, No 2 (2011), https://www.neuroquantology
.com/index.php/journal/article/view/376, .
25 David Bohm, Wholeness & Fragmentation, 1990, https://www.youtube.com/watch?v=hf HzfonAgX4, .
26 Sir James Hopwood Jeans, The Mysterious Universe [New Revised Edition], Pickle Partners Publishing, 2017, ISBN 1787207927; online la https://archive.org/details/in.ernet.dli.2015.1401 1/page/n113, p. 114, .
27 Eugene Wigner, Symmetries and Reflections: Scientific Essays, Ox Bow Press, 1979.
28 Francois Martin, Federico Carminati, Giuliana Galli Carminati, „Synchronicity, Quantum Information and the Psyche”, Journal of Cosmology, 2009, Vol 3, pp. 580-589. Cosmology, October 8, 2009, online la http://journalofcosmology.com/QuantumConsciousness103.html, .
29 Fritjof Capra, The Turning Point: Science, Society, and the Rising Culture, Bantam Books, 1983, p. 21.
30 Dr. Amit Goswami în documentarul „The Holographic Universe”, youtube, 2012, https://www.youtube.com/watch?v=lMBt_yfGKpU, accesat în 24 noiembrie 2018.
31 John Hagelin, Consciousness & Superstring Unified Field Theory, youtube, 2007, https://www.youtube.com/watch?v=OrcWntw9juM, .
32 S Agnivesh, „A spiritual vision for the dialogue of religions”, Development, 46 (4), 2003.
33 K.C. Soedjatmoko, ‘Religion and progress’, în K Newland & KC Soedjatmako (editori), Transforming Humanity: The Visionary Writings of Soedjatmoko, West Hartford, CT: Kumarian Press, 1994, pp 159-185.
Lucrări consultate
AGNIVESH, S. „A spiritual vision for the dialogue of religions”, Development, 46 (4), 2003.
CANDLAND, Christopher, Faith as social capital: Religion and community development in Southern Asia, Kluwer Academic Publishers, 2001.
CAPRA, Fritjof, The Turning Point: Science, Society, and the Rising Culture, Bantam Books, 1983, ISBN 0553345729.
EINSTEIN, Albert, Science and Religion. Ideas and Opinions. New York: Citadel Press, 1956.
ELIADE, Mircea, Sacrul şi profanul, Bucureşti, Ediura Humanitas, 1992. JEANS, James Hopwood , The Mysterious Universe [New Revised Edition], Pickle Partners Publishing, 2017, ISBN 1787207927; online la https://ar chive.org/details/in.ernet.dli.2015.14011/page/n113 p. 114, accesat la 12 octombrie 2018.
JUNG, Carl Gustav, Imaginea omului şi imaginea lui Dumnezeu, Bucureşti, Editura Teora, 1997.
JUNG, Carl Gustav, Synchronicity: An Acausal Connecting Principle, Routledge, 2013, ISBN 113496852 Marx, Karl; Engels, Frederic, Despre religie, Editura Politică, București, 1960.
WIGNER, Eugene, Symmetries and Reflections: Scientific Essays, Ox Bow Press, 1979.
The Holographic Universe, youtube, 2012, https://www.youtube.com/watch?v=lMBt_yfGKpU.
BOHM, David, Wholeness & Fragmentation, 1990, https://www.youtube.com/watch?v=hfHzfonAgX4.
CARPINETI, Alfredo, Quantum Entanglement Proved To Be Correct Even Billions Of Light-Years Away, iflscience, 21 august 2018, https://www.iflscience.co m/physics/quantum-entanglement-proved-to-be-correct-even-billions-of-lightyears-away/,
ECKLUND, Elaine Howard; Johnson, David R.; Scheitle , Christopher P. (și alții), Religion among Scientists in International Context: A New Study of Scientists in Eight Regions, Journals Sage Pub, 1 septembrie 2016, https://journals.sagepub.com/doi/full/10.1177/2378023116664353.
ELIADE, Mircea, Istoria credintelor si ideilor religioase, Editura științifică, București, 1991, Volumele I-III.
HAAR, Gerrie Ter; Ellis, Stephen, The Role of Religion in Development: Towards a New Relationship between the European Union and Africa, Harvard University, 2010 http://isites.harvard.edu/fs/docs/icb.topic729162.files/Week%2010%2 0-%20Religious%20Worlds/ellis%20and%20ter%20haar%20religion%20an d%20development%2006.pdf.
HACKETT, Conrad; Mcclendon, David, Christians remain world’s largest religious group, but they are declining in Europe, Pew Research Center, 5 aprilie 2017, https://www.pewresearch.org/fact-tank/2017/04/05/christians-remain-worl ds-largest-religious-group-but-they-are-declining-in-europe/,
HAGELIN, John, Consciousness & Superstring Unified Field Theory, youtube, 2007, https://https://www.youtube.com/watch?v=OrcWntw9juM
LIGMAR, Igor V., Carl G. Jung’s Synchronicity and Quantum Entanglement: Schrödinger’s Cat ‘Wanders’ Between Chromosomes, NeuroQuantology, Vol 9, No 2 (2011), https://www.neuroquantology.com/index.php/jou rnal/article/view/376
LUNN, Jenny, The Role of Religion, Spirituality and Faith in Development: a critical theory approach, University of London, 2009.
MARTIN, Francois; Carminati, Federico; Carminati, Giuliana Galli, Synchronicity, Quantum Information and the Psyche, Journal of Cosmology, 2009, Vol 3, pages 580-589. Cosmology, October 8, 2009, online la http://journalofcosmology.com/QuantumConsciousness103.html
Scientists and Belief, Pew Research Center, 5 noiembrie 2009, https://www.pewforu m.org/2009/11/05/scientists-and-belief/, accesat la data de 23 noiembrie 2018. SHALEV, Baruch A., 100 Years of Nobel Prize, The Americas Group, 2002, ISBN 0935047379.
TOMALIN, Emma, Religions and Development, Routledge, 2013, ISBN 1136827471.