Reflecții asupra Ordinii Multipolare (partea 1)

16:09, 27 mai 2023 | | 837 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

 

Vă prezentăm prima parte a unei serii de emisiuni care au vizat analiza proceselor internaționale care au loc în prezent pe fondul tranziției către ordinea sistemică multipolară. Pe parcursul acestor emisiuni veți putea urmări punctele de vedere ale unor experți de renume din numeroase țări.

Invitații primei emisiuni, care a fost difuzată în direct de televiziunea DIS TV în data de 8 mai 2023 au fost:

  • Alexandru Bovdunov: analist politic, scriitor, din Moscova, unul dintre organizatorii conferinței despre Multipolaritate din 29 aprilie 2023;
  • Youssef Hindi, scriitor, publicist, expert în tematici geopolitice și religioase;
  • Iurie Roșca, jurnalist, scriitor, analist politic, fost vicepremier și vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova.

Moderatorul emisiunii a fost Calistrat Atudorei, scriitor, doctor în filozofie și președinte al Forumului Țărilor Nealiniate din România.

Oferim mai jos și transcrierea câtorva dintre ideile prezentate în emisiune.

Alexander Bovdunov: Cu privire la conferința despre multipolaritate, aceasta a fost inițiată de o serie de intelectuali din America Latină, în special de organizația Nuova Resistenza, de Mișcarea internațională eurasiatică din Rusia, de Forumul Gânditorilor (Thinkers Forum) din China și de Partidul Patrioților din Turcia. Au participat aproape 150 de vorbitori din aproximativ 70 de țări. Cu privire la această reuniune cunoscutul filozof și scriitor rus Alexander Dughin a afirmat că: „Este o conferință istorică pentru că este pentru prima dată când se vorbește public despre Multipolaritate într-un mod coerent și organizat, cu o atât de mare participare internațională”.

Privitor la situația actuală, domnul Bovdunov consideră că hegemonia americană este tot mai mult contestată. India, Brazilia, China, Iran, și multe alte state sunt împotriva sancțiunilor americane aplicate Rusiei.

Domnul Bovdunov a vorbit și despre influența foarte nefastă pe care au jucat-o în Rusia continuatorii foștilor nomenclaturiști din URSS, care au urmărit să confiște în folos personal economia Federației Ruse.

Youssef Hindi: Occidentul Colectiv este de fapt lumea anglo-saxonă (anglo-americană), care a absorbit civilizația Europei continentale. Europa a ajuns acum lipsită de orice autonomie i independență în interiorul acestei construcții geopolitice (NATO-UE). T istoric există trei mari diferențe între lumea anglo-americană și Europa continentală: la modul general, Europa continentală este greco-latină, catolică și germanică. Pe de cealaltă parte, lumea anglo-americană este talasocratică, protestantă, calvinistă, parțial și lutherană. Ceea ce a fost mai puțin remarcat și evidențiat este că lumea anglo-americană duce un adevărat război de dominație față de Europa continentală. Am văzut deja că SUA au fost gata oricând să își sacrifice propriii vasali europeni de exemplu prin defavorizarea europenilor în procesul sancțiunilor impuse Rusiei sau chiar prin distrugerea conductelor Nord-Stream.

Există un război civil care se poartă în interiorul statelor occidentale (SUA/UE) între oligarhia dominantă și popoare. Este un conflict dintre lumea speculativă și cămătărească a oligarhiei financiar-bancare (pe de o parte) și lumea producătorilor reali, a celor care muncesc cu adevărat (de cealaltă parte). Acest război a început în perioada 1960-1980 odată cu ridiciarea ideologiei neo-liberale. În cadrul acestui război a fost mai întâi distrusă clasa muncitoare din Occident, iar acum este pe punctul să fie distrusă clasa medie din Europa Continentală. Pe plan istoric și geografic vorbim despre conflictul dintre periferie (populația pauperizată din afara marilor orașe) și „Hiperclasa”, „burghezia” care acumulează toată puterea economică. S-a văzut asta chiar înainte de protestele „Vestelor Galbene” din 2016, dar de atunci s-a accentuat foarte mult. Odată cu sancțiunile impuse pe fondul crizelor Covid-19 și a celei generată de conflictul din Ucraina, acum ținta „elitelor” au devenit proprietarii și conducătorii unor întreprinderi industriale ce fac parte din economia productivă. Mai mult decât atât, constatăm că de când a avut loc pandemia Covid-19 este atacată însăși ființa biologică a omului, iar prin ideologia de gen este atacată în cel mai direct mod structura familiei, ca bază a societății tradiționale. Este un război de natură antropologică, ce amenință însăși existența speciei și a civilizației umane.

În ceea ce privește Revoluția Franceză din anii 17789-1799, aceasta a reprezentat o imensă catastrofă pentru națiunea franceză întrucât a distrus autoritatea spirituală și pe cea monarhică. În perioada 1962-1965 (numită Vatican II), catolicismul francez a fost total deviat (iudaizat). Societatea franceză a fost atomizată, destructurată, individualizată. În prezent însă populația din Franța este pe cale să se re-structureze, să își recristalizeze valorile tradiționale și coerența națională.

Soluția ieșirii de sub dominația khazaro-americană este aceea ca statele să își recapete suveranitatea

Iurie Roșca abordează perspectiva multipolarității cu mai multă prudență întrucât el identifică și o serie de „semnale de alarmă” privind atacul foarte periculos al organizațiilor globaliste asupra umanității: execuția a comandă a pLandemiei Covid-19, impunerea fără opreliști la nivel mondial a tehnologiei 5G, avansul planului unei societăți fără numerar, supravegherea electronică omniprezentă, impunerea orașelor și a tehnologiei bazate pe Inteligența Artificială și scamatoria „schimbărilor climatice”. Un alt atac care trebuie luat foarte serios în considerare este războiul cultural și chiar – la o scară mai mare – războiul cognitiv care este purtat împotriva tuturor entităților culturale, lingvistice, religioase și naționale ce urmărește uniformizarea populațiilor și anularea rădăcinilor/reperelor care le definesc. Alte două fenomene extrem de periculoase sunt tehnocrația (ca formă ultimă de dominație, prin intermediul unor tehnologii) și trans-umanismul (ce alterează însăși natura umană sub pretextul potențării ei). Toate acestea au fost deja incluse ca proiecte globaliste de marile organizații supra-naționale cum ar fi ONU sau OMS sub titulatura avansării „Agendei 2030”. Globaliștii urmăresc de asemenea de-popularea planetei, pauperizarea populațiilor și distrugerea societății patriarhale, ierarhice tradiționale (prin promovarea indecenței, a fluidității de gen și a altor teorii cu totul a-normale).

Domnul Roșca a evocat și constatările unui mare om de cultură din Franța secolului XX, Rene Guenon, care în lucrarea „Domnia cantității și semnele timpului” atrăgea atenția asupra inversării valorilor și diminuarea dramatică a ponderii factorului spiritual. Un alt autor francez foarte renumit, Silvient Durant, evidenția că orice societate tradițională este sprijinită pe o triadă fundamentală: Dumnezeu – Regele – Capul familiei (tatăl). Distrugerea ierarhiilor care au subminat societatea de azi se referă exact la aceste trei elemente.

Iurie Roșca a concluzionat că pentru obiectivul ieșirii unei națiuni din starea de sclavie este indispensabilă constituirii unei elite a intelectualității, care să fie capabilă, eventual, chiar de sacrificiu.

Puteți urmări în continuare și înregistrarea video a emisiunii:

(VA URMA)

 

Facebook Comments