de Calistrat Atudorei
Din perspectiva oficială occidentală, în data de 24 februarie 2022 Rusia ar fi recurs la o agresiune brutală, nejustificată și neprovocată împotriva unui stat suveran și independent, Ucraina.
Politicienii și mass-media din spațiul euro-atlantic susțin că Federația Rusă ar fi singura vinovată (și în special președintele Vladimir Putin) pentru izbucnirea conflictului. Se consideră că Vestul nu a avut nicio implicare în generarea acestui rezultat violent, iar politicienii, strategii și jurnaliștii independenți nu ar vrea decât să ajute pe toate căile democrația din Ucraina. Tocmai de aceea, cu sprijinul majoritar al opiniei publice, Occidentul Colectiv trimite sute de tone de arme în Ucraina, zeci de miliarde de dolari și euro și este de acord să își reducă drastic economiile de stat pentru a susține rezistența și democrația Ucrainei.
Din punctul de vedere al Rusiei realitatea este cu totul alta: Vestul (și în special Statele Unite) a încălcat tratatele de colaborare pașnică semnate cu Rusia, a înarmat Ucraina intensiv și sistematic, timp de foarte mulți ani, și a transformat fosta republică sovietică într-un cap de pod împotriva Rusiei. În acest efort strategic au fost utilizate fără nicio rezervă inclusiv efective paramilitare de orientare radical-extremistă, cum ar fi batalioanele ucrainene de tip nazist. În aceste condiții, din perspectiva Rusiei, operațiunea militară specială din Ucraina a avut trei obiective precise: de-militarizarea Ucrainei (1), de-nazificarea teritoriului (2) și stabilirea (chiar și prin forță, dacă altfel nu se poate) unui statut de neutralitate al Ucrainei (3).
Au aceste trei obiective ale Rusiei vreun sens? Se justifică ele în vreun fel, se bazează pe elemente reale? Să analizăm aceste chestiuni într-o manieră concretă și documentată.
Voi începe cu problema demilitarizării și voi investiga răspunsurile pentru următoarele întrebări: a trimis SUA armament în Ucraina înainte de februarie 2022? A antrenat/mobilizat America trupele ucrainene împotriva Rusiei? Dacă ar fi așa, nu ar fi reprezentat aceasta o amenințare la adresa securității Federației Ruse față de care aceasta din urmă ar fi avut, pe bună dreptate, un motiv de îngrijorare? Ei bine, se pare că exact acesta este cazul. Să examinăm câteva argumente și probe în acest sens. Mă voi raporta la declarațiile oficiale ale unor reprezentanți de marcă ai SUA și ai NATO.
Amiralul John Kirby, de exemplu, purtător de cuvânt al Pentagonului, a declarat în mai 2022 că SUA, Canada, Marea Britanie și alți aliați au organizat „antrenamente și eforturi în ultimii opt ani pentru a pregăti Ucraina pentru acest tip de război”. Rezultatul, mai afirma Kirby, a fost transformarea armatei ucrainene într-o forță militară „aliniată la modalitățile vestice de gândire și acțiune”. [1] Așadar Pentagonul recunoaște că a făcut eforturi serioase începând cu anul 2014 pentru a pregăti Ucraina pentru război și că a aliniat Kievul la mentalitatea și tehnicile de luptă vestice.
Exact în aceeași idee, secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat pentru agenția de știri Agerpres în martie 2022 că „Armata ucraineană este astăzi o armată de tip NATO pentru că i-am antrenat timp de ani de zile”.[2] Până și cotidianul american The Wall Street Journal recunoștea în aprilie 2022, la începutul conflictului, că „Secretul succesului militar al Ucrainei constă în anii de pregătire din partea NATO”.[3]
O întrebare legitimă care apare aici este aceasta: cu ce drept a fost orientată armata Ucrainei pe prioritățile strategice, principiile și standardele NATO când de fapt Ucraina nu era membră NATO? Constatăm cu alte cuvinte că deși Ucraina nu a intrat în NATO, se poate spune că NATO a intrat în Ucraina! Iar NATO a orientat Ucraina conform obiectivelor proprii. Chiar dacă Occidentul invocă „agresivitatea Rusiei” ca motivație a înarmării Ucrainei, nu ar fi trebuit oare respectate tratatele internaționale cum ar fi Tratatul de la Paris (1997), Tratatul de la Istanbul (1999) sau Acordurile de la Minsk? O simplă consultare a respectivelor prevederi indică faptul că acestea au fost în mod flagrant încălcate (așa cum am analizat într-un alt articol).
O analiză foarte avizată și atent documentată a fost prezentată în iunie 2022 de către profesorul universitar emerit John Mearsheimer, cel mai distins și respectat savant de la Universitatea din Chicago. Mearsheimer este totodată și director al Institutului pentru Politici de Securitate Internațională din SUA. Într-o conferință susținută în data de 16 iunie 2022 la Institutul Universitar European (EUI) din Florența, renumitul politolog american a arătat că „Alianța occidentală a început să antreneze armata ucraineană în 2014, în medie câte 10.000 de trupe antrenate anual în următorii opt ani, indiferent cine a ocupat Casa Albă”.[4] Aceasta a făcut ca în 2022 Ucraina să aibă aproape 100.000 de soldați antrenați la nivelul trupelor NATO și echipați cu cele mai moderne dispozitive de luptă NATO, cu scopul explicit de a înfrunta Federația Rusă.
De asemenea, este edificator că deși teoretic nu făcea parte din NATO, armata ucraineană a început să participe la exerciții militare comune cu forțele NATO. În iulie 2021, Kiev și Washington au organizat împreună Operațiunea Sea Breeze, un exercițiu naval în Marea Neagră, care a inclus forțe maritime din 31 de țări.[5] Operațiunile vizau în mod direct un potențial conflict cu Rusia. Două luni mai târziu, în septembrie 2021, armata ucraineană a condus exercițiul Rapid Trident 21, pe care oficialii americani l-au descris ca fiind „conceput pentru a spori interoperabilitatea între națiunile aliate și partenere, pentru a demonstra că unitățile sunt pregătite și gata să răspundă oricărei crize”.[6] Exercițiile NATO s-au desfășurat mai precis între Marea Neagră și Marea Baltică, însoțite de o creștere semnificativă a zborurilor de recunoaștere de-a lungul frontierelor rusești.
Rusia a desfășurat la rândul său mai multe exerciții (mai ales ZAPAD 21) pentru a testa pregătirea operațională a trupelor sale și pentru a arăta Vestului că monitorizează desfășurarea evenimentelor.
Să mai observăm că Congresul SUA a demarat încă din ianuarie 2022 un proiect de lege privind înarmarea efectivă și pe față a Ucrainei. Astfel, Proiectul S.3522, inițiat în data de 19 ianuarie 2022 și semnat ulterior de președintele Biden, prevedea un acord de ajutor militar imediat oferit Ucrainei. Potrivit descrierii de pe site-ul Congresului, legea S. 3522 urmărește mai precis „să ofere președintelui SUA o autoritate sporită de a încheia acorduri cu Guvernul Ucrainei în scopul de a împrumuta sau închiria articole de apărare (adică armament, n.n.) respectivului guvern, pentru a proteja populația civilă din Ucraina față de invazia militară rusă”.[7]
Constatăm așadar că înarmarea Ucrainei nu a început nicidecum ca o reacție la acțiunile de după 24 februarie 2022 ale Federației Ruse, ci mai degrabă Rusia a reacționat la o operațiune militară care era deja în pregătire împotriva sa.
Un alt element foarte important în tot acest tablou strategic și operațional este că încă de la începutul anului 2021 (deci cu un an înainte de declanșarea conflictului fierbinte), președintele Zelenski a dat ordin ca trupele sale să preia prin forță Crimeea. Astfel, conform datelor oficiale ale administrației din Kiev, în data de 24 martie 2021, Biroul prezidențial al președintelui Zelenski a făcut public anunțul deciziei de reluare prin forță a Crimeei. Mai exact, în 11 martie 2021 președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat un decret de promulgare a deciziei Consiliului ucrainean pentru Securitate Națională și Apărare (NSDC) cu privire la o „Strategie de dez-ocupare și reintegrare a teritoriului ocupat temporar al Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol”. Decizia a fost făcută publică pe 24 martie 2021 pe site-ul Biroului Prezidențial al Ucrainei.[8]
Ca urmare, în lunile următoare armata ucraineană a început să se deplaseze spre sud și sud-est, spre Donbass. Este semnificativ să observăm că șeful Consiliului de Securitate ucrainean, Oleksiy Danilov, a declarat în decembrie 2021 și apoi din nou, în ianuarie 2022, că la acel moment nu existau semne ale pregătirii unui atac rusesc asupra Ucrainei![9] Ce logică avea în aceste condiții decizia Ucrainei de a-și muta masiv trupele dacă nici măcar în ianuarie 2022 nu se întrevedea vreo amenințare reală din partea Rusiei? Rezultă clar că nu rușii au declanșat ostilitățile, ci ei doar au reacționat la mișcările ucrainene și de aceea Moscova a trimis la rândul său trupe la granița cu Ucraina. Din această ordine a evenimentelor, deplasările trupelor rusești apar ca o consecință, nu ca o cauză care să fi îngrijorat administrația de la Kiev. Mass-media și oficialii din Occident au ignorat însă complet informațiile despre ordinul lui Zelenski de a deplasa trupe spre Crimeea. Toată presa euro-atlantistă a susținut că Vladimir Putin și-ar fi comasat „fără justificare” trupele la granița cu Ucraina și că deci Rusia se pregătește de atac! Ulterior această mutare a Rusiei a fost ruptă din context și considerată drept justificare a pregătirii de război a trupelor ucrainene și a celor din statele NATO.
Un alt reper foarte concludent, dar total neglijat în presa centrală din Occident, este că în perioada 12-16 februarie 2022 armata ucraineană a bombardat masiv linia de contact cu regiunile Donetsk și Luhansk. Informația poate fi verificată în datele publice menționate în Rapoartele zilnice[10] ale OSCE. Deși semnalul de escaladare a tensiunilor de către Kiev era cât se poate de evident, nici mass-media vestică, nici organismele Uniunii Europene, nici NATO, nici vreun guvern occidental nu au reacționat și nu au intervenit. Asupra acestui aspect s-a păstrat o tăcere deplină. Și totuși, prin consultarea site-lui OSCE se poate constata că acordul bilateral de încetare a focului a fost încălcat de sute de ori la începutul lui februarie 2016. Este destul de evident că agresorii nu au fost nici rușii, nici separatiștii din Donbass pentru că dacă ar fi fost așa putem fi siguri că în Occident ar fi apărut un scandal imens privind dovezile „agresiunii ruse”. Agresiunea a fost în realitate efectuată de armata ucraineană și a reprezentat pentru Federația Rusă indiciul indubitabil că regimul de la Kiev urma să efectueze o ofensivă militară de proporții împotriva celor două republici autonome locuite de etnici ruși.
Ca urmare, în data de 15 februarie 2022 Parlamentul rus (numit Duma de stat), a adoptat o rezoluție prin care propunea recunoașterea independenței celor două republici. În zilele imediat următoare președintele rus Vladimir Putin a evitat să facă acest pas, dar pe măsură ce bombardamentele ucrainene s-au intensificat, a decis pe 21 februarie 2022 să răspundă pozitiv solicitării parlamentare și a semnat un decret de recunoaștere a independenței republicilor Luhansk și Donetsk. Bombardamentele de artilerie ale armatei ucrainene asupra populației din Donbass au continuat în perioada 21-23 februarie, ceea ce a făcut ca pe 23 februarie 2022 cele două republici să ceară, în noua lor calitate de republici suverane recunoscute de Moscova, asistență militară din partea Rusiei.
De aici a decurs justificarea intervenției militare directe a Federației Ruse. În data de 24 februarie 2022 președintele Putin, a invocat articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, care prevede asistență militară reciprocă în cadrul unei alianțe defensive. Articolul 51 din Carta ONU confirmă dreptul de auto-apărare în cazul unei coaliții de state care au un acord de securitate colectivă în condițiile în care măcar unul dintre aliați este stat membru al ONU:
Nimic din prezenta Cartă nu va aduce atingere dreptului inerent la autoapărare individuală sau colectivă dacă are loc un atac armat împotriva unui membru al Națiunilor Unite, până când Consiliul de Securitate va lua măsurile necesare pentru menținerea păcii și securității internaționale.[11]
De remarcat că intervenția Rusiei în Ucraina poate fi privită ca fiind înscrisă și în doctrina occidentală a „Dreptului de a proteja” (Right to Protect, R2P). Această doctrină a fost des invocată și aplicată de SUA și de coaliția NATO în executarea „misiunilor umanitare” asupra altor state, chiar și fără a mai aștepta aprobarea Consiliului de Securitate al ONU. Astfel de „misiuni umanitare” a efectuat SUA în Iugoslavia, Irak, Libia, Siria, etc. Ceea ce este însă mult mai grav în cazul SUA este că în timpul misiunilor sale „umanitare” au fost utilizate în mai multe state bombe cu material radioactiv aruncate asupra populației civile, de exemplu în Iugoslavia.[12] Este necesar să sesizăm că politicienii, analiștii și jurnaliștii din Vest nu au fost deloc deranjați de astfel de grave încălcări ale convențiilor internaționale săvârșite de NATO/SUA în numele „păcii”, „democrației” și „drepturilor omului”. Au fost abuzuri și agresiuni care au dus la uciderea a sute de mii de civili, dar acțiunile militare respective sunt și astăzi descrise de oficialii din spațiul euroatlantic ca fiind legitime și chiar exemple de succes operațional.[13]
Referințe bibliografice
- John F. Kirby: US is training the Ukrainians for more than 8 years, youtube, 30 mai 2022, https://www.youtube.com/watch?v=DjDCCnnx5zs
- Adrian Dumitru, Mircea Geoană: Armata ucraineană este o armată de tip NATO pentru că i-am antrenat timp de ani de zile, Digi24, 24 martie 2022, https://www.digi24.ro/stiri/externe/mircea-geoana-armata-ucraineana-este-o-armata-de-tip-nato-pentru-ca-i-am-antrenat-timp-de-ani-de-zile-1883039
- The Secret of Ukraine’s Military Success: Years of NATO Training, The Wall Street Journal, 13 aprilie 2022, https://www.wsj.com/articles/ukraine-military-success-years-of-nato-training-11649861339
- John Mearsheimer, The Causes and Consequences of the Ukraine Crisis, The National Interest, 23 iunie 2022, https://nationalinterest.org/feature/causes-and-consequences-ukraine-crisis-203182?page=0%2C1; Vezi și: The Robert Schuman Centre for Advanced Studies, The causes and consequences of the Ukraine war A lecture by John J. Mearsheimer, youtube, 16 iunie 2022, https://www.youtube.com/watch?v=qciVozNtCDM&t=125s
- A se vedea de exemplu Edward Lundquist, Exercise Sea Breeze 2021 Comes to a Close in Black Sea, Sea Power Magazine, July 13, 2021, https://seapowermagazine.org/exercise-sea-breeze-2021-comes-to-a-close-in-black-sea/
- Sommer Brokaw, Ukraine-led Rapid Trident to increase U.S., NATO interoperability, United Press International, 20 septembrie 2021, https://www.upi.com/Defense-News/2021/09/20/ukraine-army-nato-rapidtrident21-exercise-begins/8581632150304/
- All Information (Except Text) for S.3522 – Ukraine Democracy Defense Lend-Lease Act of 2022, 117th Congress (2021-2022), https://www.congress.gov/bill/117th-congress/senate-bill/3522/all-info?r=1&s=1
- Президент затвердив Стратегію деокупації та реінтеграції тимчасово окупованого Криму, ПРЕЗИДЕНТ УКРАЇНИ, 24 березня 2021, https://www.president.gov.ua/documents/1172021-37533
- The National Security and Defense Council chaired by the President considered the issue of ensuring national security from internal and external threats, President of Ukraine, 24 January 2022, https://www.president.gov.ua/en/news/rnbo-pid-golovuvannyam-prezidenta-rozglyanula-pitannya-zabez-72529
- OSCE Special Monitoring Mission to Ukraine (SMM) Daily Report 36/2022 issued on 16 February 2022, OSCE Kyiv, 16 February 2022, https://www.osce.org/special-monitoring-mission-to-ukraine/512326
- Organizația Națiunilor Unite, Carta Națiunilor Unite din 26 iunie 1945, https://www.un.org/en/about-us/un-charter/full-text
- 20 years later: the victims of NATO’s use of uranium weapons in the Balkans must finally be helped, World Beyond War, Berlin, March 24, 2019, https://worldbeyondwar.org/20-years-later-the-victims-of-natos-use-of-uranium-weapons-in-the-balkans-must-finally-be-helped/
- Am documentat pe larg aceste abuzuri în lucrarea Planurile Americii pentru hegemonia mondială, editura ePublishers, București, 2020.
Notă: Acest articol face parte din lucrarea „Tranziția Sistemului Internațional de la Ordinea Unipolară la cea Multipolară”, de Calistrat M. Atudorei, aflată în curs de publicare.