Noi dezvăluiri referitoare la Lovitura de Stat din decembrie 1989 (partea III)

17:06, 17 septembrie 2023 | | 598 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

După o emisiune bruiată furibund  și până la urmă blocată de cenzorii internetului, vă prezentăm continuarea dezvăluirilor despre modalitățile în care Nicolae Ceaușescu a fost mințit de Securitate, trădat de toți apropiații și mai ales sabotat de propria soție.

Vă recomandăm să consultați și prima parte respectiv a doua parte a seriei.

Vă prezentăm acum a doua parte a expunerii efectuată de domnul Corvin Lupu într-o serie de emisiuni realizate la televiziunea Global News. Moderatorul emisiunii a fost dr. Calistrat Atudorei. Pentru o mai bună asimilare a elementelor prezentate, vă oferim atât înregistrarea video, cât și transcrierea parțială a expunerii.

Această a treia parte a fost difuzată în data de 6 septembrie 2023.

Iată mai întâi înregistrarea video:

Iată și transcrierea parțială a prezentării:

În finalul emisiunii trecute, înainte de a se supăra pe noi cei care ne-au întrerupt emisiunea, arătam că Ceaușescu a fost izolat fizic de popor prin sistemul de securitate de care beneficiază orice șef de stat. Încet, încet, pe parcursul mai multor ani, între Ceaușești și locuitorii țării s-a creat o falie care s-a lărgit și s-a adâncit tot mai mult. În fața Istoriei, Ceaușescu este foarte vinovat de faptul că nu a fost capabil să preîntâmpine această cursă perfidă în care s-a lăsat antrenat.

Aș da și un exemplu sugestiv.

În 1985, la o ședință a CPEx, Ceaușescu a spus că a auzit că în casele oamenilor ar fi foarte frig și a reproșat că nu s-au luat măsuri pentru a se asigura căldura în blocuri. Emil Bobu și Constantin Dăscălescu au sărit imediat și au spus că nu este adevărat, că sunt 17-18 grade în apartamentele din blocuri. Nicu Ceaușescu a luat cuvântul neîntrebat, ceea ce era total neobișnuit în conducerea partidului și a spus că în locuința lui din centrul Bucureștiului, de lângă Uniter, sunt 7 grade în casă și i-a întrebat pe Dăscălescu și pe Bobu: „Cum puteți să-l mințiți pe tovarășul secretar general?” Toată lumea a amuțit.

Legat de Nicu Ceaușescu, ar fi important de aprofundată cercetarea legată de cine a avut ideea să-l trimită la Sibiu, sau cine a susținut această idee, dacă ea ar fi fost inițiată de părinții săi. Ar fi interesant de cercetat dacă planificatorii Planului Dniestr nu au avut în vedere că prezența lui Nicu Ceaușescu în București, în condițiile în care el „mișuna” prin multe cercuri ale puterii, în contact cu multe persoane informate, ar fi putut afla secrete incomode pentru organizatorii complotului anti-ceaușist.

Colonelul de securitate Dumitru Rășină a fost foarte apreciat de conducerea DSS și promovat ca șef al Securității Județului Brăila. La 15 septembrie 1985, la ora 15.30, a avut loc o catastrofă la Brăila, când a ars toată fabrica de celofan din oraș. Era cea mai mare fabrică de celofan din țară. Rășină s-a dus imediat la fața locului. Nu s-a putut face nimic. Conducerea județeană de partid s-a deplasat și ea la locul incendiului. Rășină a auzit cum lui Ceaușescu i s-a raportat că a fost incendiu și a ars o legătură, un balot, de celofan. Noaptea, l-a sunat Ceaușescu personal pe Rășină, iar el i-a spus adevărul. După convorbirea cu Ceaușescu, dimineața, Rășină a fost sunat de Emil Bobu, care l-a întrebat cine i-a dat lui aprobare să-i raporteze direct lui Ceaușescu. Rășină i-a spus lui Bobu că Ceaușescu l-a sunat pe el și l-a întrebat ce s-a întâmplat. Imediat după aceea, pe Rășină l-a sunat generalul Iulian Vlad, care l-a admonestat pentru că a raportat direct lui Ceaușescu și l-a anunțat că a fost mutat șeful Securității într-un județ din partea opusă de țară: la Arad![1]

Colonelul Dumitru Rășină a mai făcut o serie de dezvăluiri de importanță istorică. Astfel, el a vorbit despre faptul că, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, generalul Nuță și oamenii lui au executat pe străzile Timișoarei o serie de agenți străini pe care i-au adunat și i-au dus la Crematoriul „Cenușa” din București. Acei agenți străini au fost incinerați și prezentați în mod fals drept revoluționari români. Timp de un an și jumătate, cadavrele arse la Crematoriul „Cenușa” nu au fost revendicate de nimeni. Ulterior, cadavrelor li s-au găsit aparținători, care au primit indemnizații de urmași de eroi, cu toate celelalte drepturi aferente: terenuri, spații comerciale, scutire de impozitare, locuri de veci gratuite, scutire de taxe școlare pentru copii etc.[2]

Un colonel de securitate pe nume Ion Tameş dezvăluie trădarea unui important personaj politic comunist de la Bucureşti, nume de cod „W” în notele informative ale contraspionajului român, respectiv prim-vice-prim-ministru al Guvernului Republicii Socialiste România şi membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, Gheorghe Oprea. După înaintarea raportului privind trădarea lui „W”, alias Gheorghe Oprea, generalul-locotenent Iulian Vlad nu numai că nu a ordonat luarea unor măsuri absolut obligatorii, din perspectiva gravităţii cazului şi a misiunii încredinţate în calitatea pe care o deținea, dar a schimbat sensul conținutului raportului ofițerilor operativi şi i-a declarat lui Ceaușescu că organele de contraspionaj ale DSS sunt intoxicate de către serviciile secrete străine care vor să compromită cadre de valoare ale aparatului de partid şi de stat. Tameș a spus: „Cei doi conducători ai Securităţii, Iulian Vlad, în special şi Tudor Postelnicu – singurii din asistenţă care cunoşteau identitatea suspecţilor de trădare – au făcut tot posibilul să respingă orice argument şi probe evidente, acreditând ideea că, vezi Doamne, ne-am afla în faţa unei acţiuni a spionajului occidental de a compromite cadre de valoare din conducerea de partid şi de stat, neacceptând posibilitatea trădării în pofida tuturor evidenţelor.”[3]

Nicolae Ceaușescu a fost înconjurat de un lanț de înalți demnitari care nu-i mai erau loiali și care slujeau mai mult interesele pe care le coordona Securitatea, interese diferite de direcțiile pe care încerca să le impună decidentul politic. Securitatea devenise, în conformitate cu limbajul jurnalistic de astăzi, „stat paralel”.

În 17 decembrie 1989, în cadrul ședinței CPEx al CC al PCR, Nicolae Ceaușescu a dispus întreruperea temporară a activității de turism internațional în România. El a arătat că agenții străini pătrund în țară deghizați în turiști. Ceaușescu a menționat în clar că decizia privește și țările socialiste. După închiderea granițelor, în jurul orelor 18-19, noaptea, la ora 24, ministrul de Interne, Tudor Postelnicu, a transmis către frontiere ordinul de contramandare a măsurii dispuse de Ceaușescu în ceea ce privește cetățenii sovietici.

Foarte importantă a fost declarația dată ulterior evenimentelor de Tudor Postelnicu, care a justificat contramandarea ordinului lui Nicolae Ceaușescu, prin faptul că s-ar fi consultat cu Elena Ceaușescu. Este cunoscut faptul că Postelnicu era un demnitar foarte apropiat de Elena Ceaușescu, la cererea căreia a pus tehnică operativă de ascultare în Cabinetul 1, pentru ca soția președintelui să afle tot ce se vorbește în biroul soțului ei. Din această cauză, Nicolae Ceaușescu, care bănuia că este ascultat de Securitate și de soția sa, purta anumite discuții pe coridor, inclusiv cu secretarul său personal. Legat de acest aspect, subliniez că Ceaușescu devenise circumspect pentru că se temea de Elena, pentru că ea cunoștea anumite secrete periculoase, pe care le-ar fi putut dezvălui și cu care îl șantaja pe soțul ei. Ceaușescu nu mai avea încredere în soția lui. Ea dorea să dețină puterea efectivă în stat și de aceea îl tutela de aproape, nu pentru a-l ajuta și nu din dragoste.

Unul din foștii secretari personali ai conducătorului României, Constantin Boștină, a scris că în anul 1982, într-o ședință de CPEx, când Ceaușescu a învinuit Securitatea că îi ascultă cu tehnică operativă pe unii înalți demnitari de partid, măsură interzisă încă din anul 1973, Cornel Burtică i-a spus lui Ceaușescu tare în acea plină ședință că Securitatea îl ascultă și pe el.[4]

În acest fel, Ceaușescu era prins într-o menghină: dintr-o parte îl presa subtil Securitatea, din cealaltă parte, propria lui soție. Amândouă părțile doreau să-i ia din putere și, indirect, subminau întreaga țară.

Postelnicu îi făcea permanent servicii Elenei Ceaușescu, avea deci spatele asigurat și îl trăda pe șeful statului. Menținerea liberei circulații a sovieticilor prin frontierele României a fost o vulnerabilitate esențială care a influențat succesul loviturii de stat și a preluării controlului asupra României de către trădătorii care au jefuit-o și au dat-o mai departe străinilor.

Elena Ceaușescu a avut și doi amanți: Emil Bobu și Ioan Ursu. Împreună cu acești doi înalți demnitari, alături de Ion Dincă și de ministrul de Interne, Tudor Postelnicu, ea a creat un centru paralel de putere, pe care l-a tot lărgit, până în decembrie 1989.[5] Pentru a-l înconjura pe Ceaușescu cu un cerc de oameni controlați de Elena Ceaușescu, prin Tudor Postelnicu, au fost racolați și angajați în Securitate copiii unor persoane foarte importante. Astfel au fost fetele lui Ion Dincă, fiica și ginerele generalului Victor Athanasie Stănculescu, fiul vice-prim-ministrului Ștefan Andrei, fiul vice-prim-ministrului Gheorghe Oprea și mulți alții. Postelnicu i-a propus și lui Constantin Boștină, o vreme secretar personal al lui Nicolae Ceaușescu, un post de colonel de securitate. Boștină l-a întrebat pe Postelnicu dacă Ceaușescu știe despre propunere, iar Postelnicu a declarat că Ceaușescu nu știe! Boștină a refuzat intrarea în Securitate. Elena Ceaușescu a avut puterea să-l alunge pe Boștină de lângă soțul ei. În 22 decembrie 1989, Constantin Boștină era prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Județean Botoșani…

Dovada luptei surde pentru puterea în România între Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu este mărturisită de memorialistul onest Constantin Boștină. Elena Ceaușescu avea dorința ca directorul de cabinet al lui Nicolae Ceaușescu, șeful Cancelariei și consilierii, când aveau ceva de raportat președintelui să meargă mai întâi să-i spună ei și după aceea să meargă la soțul ei. Constantin Boștină, încurajat de Nicu Ceaușescu, care-i spusese să nu asculte de mama lui, nu a acceptat să-i raporteze Elenei Ceaușescu problemele importante.

La un moment dat, s-a prezentat în audiență ambasadorul Siriei, care i-a înmânat lui Nicolae Ceaușescu un plic strict secret, privitor la negocierile dintre Israel și statele musulmane din Orientul Mijlociu. Erau informații de importanță mondială. Întrucât urma să plece din sediu, Ceaușescu l-a chemat pe Boștină în Cabinetul 1, loc unde Elena avea tehnica operativă de ascultare, i-a dat plicul și i-a spus să nu îl dea nimănui. Boștină a înțeles că de cerut putea să-l ceară doar Elena Ceaușescu. După plecarea lui Ceaușescu, la Boștină în birou a intrat Elena Ceaușescu care i-a cerut plicul. Boștină a mințit și i-a spus că, l-a plecarea lui Nicolae Ceaușescu din sediu, l-a condus până la scări, iar președintele i-a cerut plicul înapoi. Elena Ceaușescu și-a dat seama că Boștină minte și l-a admonestat sever. Seara, Ceaușescu nu s-a mai întors pe la sediu și l-a chemat pe Boștină la reședința din Primăverii să-i raporteze problemele care au mai apărut în lipsa lui. Boștină i-a spus că Elena Ceaușescu i-a cerut plicul și că nu i l-a dat. Nicolae Ceaușescu a spus: „Foarte bine ai făcut. Ține minte. N-am cedat încă puterea nimănui.”[6]

În 1989, secretar personal al lui Nicolae Ceaușescu era Constantin Manea. El a declarat că: „Elena Ceaușescu se amesteca în treburile cancelariei lui Nicolae Ceaușescu. Pentru noi, devenise ceva normal: când el se odihnea, ea venea și cotrobăia pe masa lui de lucru. Veneau plicuri sigilate de la Securitate, Ministerul de Externe, Ministerul de Interne. Toate aceste plicuri le desfăcea.”[7]

Note bibliografice

[1] Corvin Lupu, Trădarea Securității în decembrie 1989. Secrete ale intervenției străine împotriva României, București, 2015, pp. 70-71.

[2] Privitor la operațiunile „Trandafirul”, „Vama” și „Arderea”, de incinerare a cadavrelor unor agenți străini omorâți în evenimentele din decembrie 1989 de la Timișoara, vezi și Corvin Lupu, România în decembrie 1989. De la revolta populară la lovitura de stat, Ediția a II-a revizuită și adăugită, București, 2020, pp. 95-98, Corvin Lupu, Trădarea Securității în decembrie 1989. Secrete ale intervenției străine împotriva României, Editura Elion, București, 2015, pp. 118-145, Ilie Stoian, Decembrie 89 – Criminala capodoperă, Editura Evex, București, 1998, pp. 40-41 și Aurel Perva, Carol Roman, Misterele Revoluției Române. O mărturie autentică după 20 de ani, București, 2009, p. 28.

[3] Ion Tameş, Mărturia unui contraspion, Bucureşti, 2008, p. 97.

[4]Alice Barbu, S.R. Stănescu, op. cit., p. 150.

[5] Legat de acest aspect, persoanele nominalizate nu erau singurele care, în mod duplicitar, mimau supunere oarbă, dar pe fond nu îi erau devotate președintelui Ceaușescu. Nu trebuie minimalizat rolul prim-ministrului Constantin Dăscălescu în inducerea crizei alimentare, energetice și de bunuri de larg consum. Dăscălescu a trăit șase ani în Uniunea Sovietică și relația lui specială cu URSS a fost temei pentru numirea sa ca șef al Guvernului României. Este cunoscut faptul că toți cei care erau trimiși oficial la studii în URSS erau recrutați de serviciile secrete sovietice.

[6] Alice Barbu, S.R. Stănescu, op. cit., pp. 41-42, 174, 176-177 și 189.

[7] Marius Oprea, Ultimul episod al revoluției. Arestarea lui Iulian Vlad. Brucan către Iliescu: <Cum vrei să lucrezi cu fostul șef al Securității, nu-ți dai seama că e o idee monstruoasă?>, mediafax.ro din 30.12.2021.

(VA URMA)

Facebook Comments