Miza planetară a alegerilor americane

14:20, 28 octombrie 2020 | | 1175 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

de Gabriel Purcăruș

Dacă vreți să știți cum de au ajuns chinezii cei atât de cuminți și disciplinați să domine lumea (deocamdată numai economic), informați-vă despre așa numitul „credit social”. Inspirat din sistemul de credit financiar practicat în țările occidentale, care măsoară disciplina financiară a consumatorilor, noul sistem folosit în China se dorește o extensie a acestuia în toate domeniile comportamentului public.

„Creditul social” este un sistem de supraveghere, recompensare și penalizare a cetățenilor, controlat de partid, care alocă sau scade „puncte” în funcție de o serie de factori precum disciplina și devotamentul la locul de muncă, respectarea legilor, obediența față de partid, etc. Punctajul îți poate crește dacă ești cuminte și serios sau îți scade dacă treci pe roșu, comentezi deciziile șefilor, întârzii la job.

Nu mai zic ce se întâmplă dacă fluieri în biserica partidului….și te pune necuratul să nu fii de acord cu linia oficială… În funcție de punctajul atins la un moment dat, poți primi sau ți se pot refuza credite bancare favorabile, ți se aprobă sau interzice să pleci în vacanțe, să te deplasezi în alte țări, etc.

Sistemul este controlat printr-o tehnologie foarte avansată – camere de supraveghere instalate la companii, la bănci, în piețele publice, supermarketuri sau pe stradă. Cetățenii sunt identificați prin programe de „face recognition” și li se atribuie sau scad puncte în „real time” în momentul în care au comis ceva ieșit din norme, fie bine sau rău, conform cu definițiile de bine și rău din manualele de partid și de stat.

La ce a dus acest sistem este ușor de constatat. Cum spuneam, oricât de mare ar fi populația unei țări, progresul economic spectaculos nu se putea obține cu o forță de muncă leneșă sau indisciplinată, nici cu o clasă de afaceriști total independentă de conducerea partidului.

Tehnologia a permis înlocuirea treptată (dar nu totală) a delațiunii și spionajului uman cu cel cibernetic, iar penalizările și stimulentele sociale au înlocuit perimata tortură fizică din perioada maoist-stalinistă.

Dar supravegherea populației nu se oprește pe teritoriul R.P. Chineze. Emigrația, care numără peste 50 milioane de indivizi, răspânditi în marile metropole europene și nord americane, este și ea infiltrată de agenți fideli partidului. Practic chinezul care trăiește în Los Angeles, Montreal, Paris sau Londra rămâne toată viața atașat valorilor patriei de origine și mai puțin patriei de adopție.

Emigranții de origine chineză sunt prezenți pretutindeni: de la universități și centre de cercetare, la marile companii high tech sau biotehnologie, dar și în foarte popularele bazare sau magazine de la colțul străzii.

Cartiere întregi din marile metropole din Vest sunt invadate lent, dar sigur, de noii locuitori de origine asiatică. Majoritatea achizițiilor de „real estate” rezidențial sau comercial se face cu bani cash, a căror proveniență este deseori greu de urmărit. Emigrarea are loc prin programele de vize special concepute pentru investitori. Mai toate țările occidentale au sisteme de emigrație cu mai multe viteze. În timp ce un muncitor ucrainean poate aștepta ani de zile pentru a primi o viză de emigrare pentru Canada, America sau Europa, un investitor din Arabia Saudită sau China o poate obține în câteva luni, dacă demonstrează autorităților că are capacitatea de a cumpăra proprietăți sau de a investi o anumită sumă (care variază de la stat la stat). O imensă forță umană aflată sub influența statului chinez profită de breșele politicii de emigrație și de credulitatea occidentalilor.

Practic, atât înăuntru cât și în afară, partidul comunist chinez se asigură de cooperarea nechestionabilă a unor cetățeni gata oricând să urmeze indicațiile sau ordinele primite de la centru.

În afară de ocuparea cartierelor, a mediilor de afaceri și instituțiilor de cercetare din Occidentul prosper, China se extinde și în Africa, achiziționând milioane de hectare pentru viitoarea exploatare, investește prin programul „Belt and Roads” pentru dezvoltarea infrastructurii în peste 70 de țări (!), cumpără și îngroapă petrol de oricâte ori prețurile devin convenabile, construiește în Costa Rica un canal alternativ la Canalul Panama, investește în tehnologii de vârf și invită companiile străine să fabrice bunuri de toate felurile pe teritoriul său în condiții foarte avantajoase. Cu un singur bemol: producția respectivă, de cele mai multe ori, nu este protejată de legi clare de „copy right”, ceea ce duce la copierea lor de către companiile chineze, fie că e vorba de automobile, electronice, computere, sau chiar armament, așa cum o poate mărturisi chiar unul dintre aliații militari ai Chinei, adică Rusia. Pentru că obiectivul următor al Chinei este să devină, după obținerea supremației economice, și prima putere militară mondială. Desigur, nu peste noapte. Pentru că dacă există ceva pur chinezesc în această expansiune globală, este planificarea pe termen lung și implicit răbdarea. Pentru că liderii de la Beijing (ca și cei de la Moscova, dealtfel) nu au constrângerea timpului, impusă de mandate scurte, așa cum au cei din democrațiile occidentale.

În Statele Unite, China are ca parteneri marile companii de high tech și comerciale, cu care face schimburi uriașe. Walmart, Amazon, Apple, Microsoft, Ford, General Motors și multe altele își produc marfa sau o vând în China. Cu riscul, se pare conștient asumat, ca unele din produsele lor să fie copiate fără licență. Cât despre mass-media occidentală clasică și modernă, controlată de moguli ca Jeff Bezos, George Soros, Tim Turner, Bill Gates sau Warren Buffet, aceasta promovează o formă de globalism în perfectă armonie cu planurile de expansiune ale Republicii Populare Chineze.

Acordurile internaționale comerciale sau ecologice au favorizat constant China, mereu scutită de ținte de reducere a poluării, atât la Kyoto cât și la Paris. Liderii puterilor occidentale, inclusiv Barack Obama, au deranjat rareori planurile sale. Nimeni nu părea că ar avea voința sau capacitatea de a opri sau măcar încetini marea galbenă, care riscă să invadeze întreaga planetă.

Până când a apărut Donald Trump.
Ajuns președinte al Statelor Unite pe fondul nemulțumirii lucrătorilor și fermierilor americani, care asistau la migrarea companiilor și joburilor de calitate din America spre Mexic și China, miliardarul american a a avut curajul de privi în ochi marele elefant din sufragerie și a promis că va reseta relația cu rivalul asiatic.

Și nu a pierdut deloc timpul! Abia ales, Trump a dat semnalul de atac, repunând Taiwanul pe hartă, zgândărind orgoliile Chinei și abandonând, cel puțin în aparență “One China policy”, neatinsă de la Nixon încoace, a încurajat punerea sub acuzare de spionaj de către FBI a companiei Huawei, a pornit războiul comercial (trade war) prin aplicarea de tarife având ca scop restabilirea balanței comerciale și a cerut Chinei să înceteze furtul de tehnologie, forțând negocierea unui nou parteneriat economic.

După aproape doi ani de tensiune și război de tarife, se părea că America și China vor ajunge la un nou acord. În ianuarie 2020, cele două părți semnează prima parte a noului tratat comercial. Este momentul în care se declanșează pandemia cu originea în Wuhan, iar întreaga planetă este dată peste cap. Simultan campania electorală prezidențială se acutizează. Pe acest fundal, tensiunile dintre America și China cunosc o nouă escaladare, Trump acuzând autoritățile chineze de neglijență în gestionarea infecției COVID. Practic, resetarea relațiilor comerciale dintre cele două superputeri intră în stand-by până la finalizarea campaniei americane. Ce se va petrece mai departe va depinde foarte mult de persoana aleasă la Casă Albă.

De menționat că deși candidații principali din partea Partidul Democrat nu au contestat nevoia unui nou deal cu China, acest subiect nu pare a fi nicidecum prioritar. Dimpotrivă, retorica democrată în materie de politică externă pare a considera în continuare Rusia drept principal rival al Americii. Aceeași Rusie pe care presa democrată a identificat-o de la început ca fiind un aliat al lui Trump.

Care ar fi interesele Rusiei în alegerile americane este foarte greu de precizat. Rusia are o relație ambivalentă cu marele său vecin din Sud. Fiind formal aliat al Chinei, atât economic cât și militar, Rusia are totuși motive serioase să se teamă de o creștere excesivă a acesteia. China este o țară cu o economie mult mai puternică și cu o populație de 10 mai numeroasă, care poate deveni peste noapte un pericol major pentru securitatea și stabilitatea sa. Rusia face tot posibilul să țină sub control situația – printre altele întărindu-și alianța politică, economică și militară cu India, un rival principal al Chinei. Așadar Rusia este prinsă între vechea rivalitate cu America pentru rolul de superputere și un posibil impact viitor cu vecinul din Sud. Cu siguranță că Rusia ar prefera ca viitorul președinte american, oricare ar fi acela, să mențină o poziție dură în fața Chinei.

Însă ideea că Rusia ar putea impune președintele în contextul în care Statele Unite au cel mai puternic sistem de spionaj și contra-spionaj din lume, bazat pe 17 agenții oficiale, plus o solidă rețea de alianțe externe de servicii secrete, este de domeniul fantasticului. Că rușii ar putea avea o oarecare influență asupra electoratului nu este exclus, dar nici pe departe de magnitudinea Chinei și aliaților săi interni din State, adică miliardarii care controlează aproape toată mass media.
De altfel, narațiunea principală a presei pro-democrate americane din zilele de astăzi este „pericolul rusesc”. „Pe cine ar prefera Rusia lui Putin la Casa Albă?”, suntem mereu întrebați, în încercarea de a ni se distrage atenția de la adevărata problemă: „Pe cine ar dori China ca președinte al Americii?”.

Desigur că pentru noi, ca est-europeni, este normal să îi privim pe ruși cu circumspecție. Dar SUA au luat măsuri de protecție pentru țările din zonă: avem inițiativa celor trei mări, apartenența la NATO și parteneriatul strategic, care, toate la un loc, ar trebui să ne țină ceva mai liniștiți.

Așadar, dincolo de mizele interne, bătălia electorală din America are dimensiuni globale, fiind vorba de confruntarea dintre globalismul controlat de China pe de o parte, și civilizația occidentală care face eforturi de a se opune invaziei asiatice pe de alta. Ceea ce vor alege americanii pe 3 noiembrie va influența, ca de obicei, direcția și ritmul în care o va lua întreaga planetă în anii care urmează.

Sursa

Notă din partea redacției Geopolitika.ro:

Subscriem întrutotul la poziția exprimată de autor, mai puțin la temerile privind „amenințarea rusă” și „norocul” că în România am fi apărați de bazele americane și de integrarea în NATO. Considerăm că acesta este un punct de vedere creat artificial de puterile globaliste (care îl agrează pe Joe Biden și îl resping cu înverșunare pe Donald Trump) tocmai pentru a obține un motiv (pretext) să își extindă influența spre est. În aceste condiții considerăm că România a devenit mai degrabă o colonie a globaliștilor decât un „aliat” al acestora.

Facebook Comments
Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , , , ,