de Frederick William Engdahl
(articol publicat prima dată în 11 februarie 2021)
Forumul Economic Mondial globalist de la Davos proclamă necesitatea atingerii unui obiectiv mondial de „carbon net zero” până în anul 2050. Pentru majoritatea oamenilor acest lucru pare o problemă ce aparține unui viitor îndepărtat și, prin urmare, este în mare măsură ignorat. În realitate, însă, este vorba despre un model pentru un corporatism totalitar tehnocratic global, unul care promite șomaj uriaș, dez-industrializare și colaps economic deliberat. În tot acest context ar fi de reținut câteva aspecte.
Forumul Economic Mondial al lui Klaus Schwab promovează în prezent tema sa preferată, „Marea Resetare” a economiei mondiale. Cheia de decriptare a strategiei pentru toate acestea constă în înțelegerea a ceea ce au în vedere globaliştii prin „carbon net zero până în 2050”. Uniunea Europeană conduce cursa, cu un plan îndrăzneț de a deveni primul continent „neutru în carbon” din lume până în 2050 și de a-și reduce emisiile de CO2 cu cel puțin 55% până în 2030.
Într-o postare din august 2020 pe blogul său, țarul global al vaccinurilor, Bill Gates, a scris despre viitoarea criză a climei: „Oricât de îngrozitoare este această pandemie, schimbările climatice ar putea fi și mai grave… Scăderea relativ mică a emisiilor din acest an clarifică un lucru: nu putem ajunge la zero emisii pur și simplu – sau chiar în mare parte – decât dacă vom călători cu avionul și cu autoturismul mai puțin.”
Cu un monopol aproape total asupra presei dominante, precum și asupra rețelelor sociale, lobby-ul încălzirii globale a reușit să determine o parte importantă dintre oameni să creadă că cel mai bun lucru pentru omenire este eliminarea hidrocarburilor, inclusiv petrolul, gazele naturale, cărbunele și chiar electricitatea nucleară ”liberă de orice carbon” până în 2050, astfel evitându-se creșterea cu 1,5-2 grade Celsius a temperaturii medii mondiale. Dar în legătură cu toate acestea există o singură problemă. Și anume faptul că întreaga poveste are menirea să acopere o Agendă criminală.
Originile ”încălzirii globale”
Multă lume a și uitat are era teza știintifică inițială, afișată pentru a justifica o schimbare radicală a surselor noastre de energie. Nu era vorba despre „schimbările climatice”.
Clima Pământului este în continuă schimbare, corelată cu modificările emisiilor de erupții solare sau cu ciclurile petelor solare care afectează clima pământului. La începutul mileniului, când ciclul anterior de încălzire condus de soare nu mai era evident, Al Gore și alții au modificat narațiunea printr-o scamatorie lingvistică, plonjând de la „încălzirea globală” spre „schimbări climatice”.
La ora actuală narațiunea fricii a devenit atât de absurdă, încât fiecare eveniment meteorologic mai ciudat este tratat drept „criză climatică”. Fiecare uragan sau furtună de iarnă este prezentată ca fiind o dovadă a faptului că zeii climei ne pedepsesc pe păcătoșii de noi, oamenii, pentru emiterea de CO2. (Iar în România la fiecare ploaie urlă în disperare alarmele automatizate ale telefoanelor! Nota redacției)
Dar stați puțin. Întregul motiv pentru tranziția la surse alternative de energie – cum ar fi cea solară sau eoliană – și pentru abandonarea surselor de energie cu carbon, este afirmația lor cum că acest CO2 ar fi un gaz cu efect de seră, care cumva urcă în atmosferă, unde formează o pătură care (se presupune că) încălzește Pământul, și anume asta produce încălzirea globală. Emisiile de gaze cu efect de seră, potrivit Agenției pentru Protecția Mediului din SUA, provin în principal din CO2. De aici și accentul pus pe „amprentele de carbon”.
Ceea ce nu ni se spune aproape niciodată este faptul că dioxidul de carbon (CO2-ul) nu poate urca în atmosferă ca o proveniență din gazele de eșapament eliminate de automobile sau din emisiile de la centralele de cărbune, sau din alte cauze produse de activitatea umană. Dioxidul de carbon nu este carbon sau funingine. Este un gaz invizibil, inodor, esențial pentru fotosinteza plantelor și pentru toate formele de viață de pe pământ, inclusiv pentru noi. CO2 are o greutate moleculară cu puțin peste 44, în timp ce aerul (în principal oxigen și azot) are o greutate moleculară de doar 29. Greutatea specifică a CO2 este de aproximativ 1,5 ori mai mare decât cea a aerului. Acest lucru ar sugera că gazele de eșapament având chipurile la bază CO2 de la vehicule sau centrale electrice nu se ridică în atmosferă la aproximativ 12 mile sau mai mult deasupra pământului pentru a forma temutul efect de seră.
Maurice Strong
Pentru a aprecia ce acțiuni criminale se desfășoară astăzi în jurul lui Gates, Schwab și susținătorii unei presupuse economii mondiale „sustenabile”, trebuie să ne întoarcem la anul 1968, când David Rockefeller și prietenii săi au creat o mișcare în jurul ideii ce pretindea că excesivul consum produs de oameni și de creșterea populației ar fi principala problemă a umanității. Rockefeller, a cărui bogăție provenea din afacerile petroliere, a creat Neo-Malthusian Club de la Roma chiar la vila sa din Bellagio, Italia. Primul lor proiect a constat în finanțarea unui studiu găunos, realizat de Massachusetts Institute of Technology, în 1972, intitulat „Limitele creșterii”.
Un organizator cheie al agendei de „creștere zero” a lui Rockefeller la începutul anilor 1970 a fost prietenul său de multă vreme, un petrolist canadian pe nume Maurice Strong[1], și el membru al Clubului de la Roma. În 1971, Strong a fost numit subsecretar al Națiunilor Unite, iar apoi secretar general al conferinței ”Ziua Pământului”, care s-a desfășurat la Stockholm în iunie 1972. Acesta a fost și director al Fundației Rockefeller.
Maurice Strong a fost printre primii propagatori-cheie ai teoriei nefondate științific, conform căreia emisiile produse de om de la vehiculele de transport, centralele de cărbune și agricultură au provocat o creștere dramatică și accelerată a temperaturii globale, care amenință civilizația, așa-numita „încălzire globală”. Anume el a inventat termenul elastic „dezvoltare durabilă”[2].
În calitate de președinte al Conferinței sub egida ONU de la Stockholm, Strong a propovăduit reducerea populației și scăderea nivelului de viață în lume pentru ”a salva mediul”. Câțiva ani mai târziu același Strong a declarat: ”Oare nu este singura speranță a planetei ca civilizațiile industriale să se prăbușească? Și oare nu este responsabilitatea noastră să facem asta?” Anume aceasta este agenda cunoscută astăzi cu numele de ”Marea Resetare” sau Agenda ONU 2030. Strong a creat Grupul Interguvernamental al Națiunilor Unite pentru Schimbările Climatice, un organism politic care promovează afirmația nedovedită conform căreia emisiile de CO2 produse de om ar fi pe cale să arunce lumea noastră într-o catastrofă ecologică ireversibilă.
Unul dintre co-fondatorii Clubului de la Roma, Alexander King, a admis frauda esențială a agendei lor ecologiste cu câțiva ani mai târziu, în cartea sa ”Prima revoluție globală”. Acesta afirma:
”În căutarea unui nou dușman care ne-ar uni, noi am avansat ideea că poluarea, pericolul încălzirii globale, deficitul de apă, foametea și altele de acest fel s-ar potrivi. Toate aceste pericole sunt cauzate de intervenția umană și pot fi depășite doar prin schimbarea atitudinilor și comportamentelor. Adevăratul dușman este, așadar, omenirea însăși.”
Iată deci că King practic a recunoscut că „amenințarea încălzirii globale” a fost doar un truc menit să justifice un atac asupra „umanității însăși”. Exact acest lucru este acum implementat cu titlul de ”Mare Resetare”, făcându-se uz de trucul ”zero emisii nete de carbon”.
Dezastrul energiei alternative
În 2011, urmând sfatul lui Joachim Schnellnhuber de la Potsdam Institute for Climate Impact Research (PIK), Angela Merkel și guvernul german au impus o interdicție totală a energiei nucleare până în 2022, ca parte a strategiei guvernamentale din 2001 numită Energiewende adică Turnura Energetică. Strategia se baza în schimb pe energie solară și pe cea eoliană, dar și pe alte energii „regenerabile”. Scopul a fost acela de a face din Germania prima națiune industrială „neutră de carbon” (”carbon neutral”).
Această strategie s-a dovedit a fi o catastrofă economică. Având una dintre cele mai stabile rețele de generare a energiei electrice, cu cele mai reduse și fiabile costuri din lume, Germania a devenit astăzi cel mai scump generator de electricitate din lume. Potrivit asociației germane a industriei energetice BDEW, cel mai târziu până în 2023, când se va închide ultima centrală nucleară, Germania se va confrunta cu un acut deficit de energie electrică. În același timp, cărbunele, cea mai mare sursă de energie electrică, este eliminat treptat pentru a se ajunge la zero carbon.[3] Industriile care în mod tradițional sunt consumatoare de energie, cum ar fi cea a oțelului, producția de sticlă, produsele chimice de bază, producția de hârtie și ciment, se confruntă cu costuri crescânde și blocaje sau offshoring-uri[4], precum și cu pierderea a milioane de locuri de muncă pentru personal calificat. Energia eoliană și cea solară fiind ineficiente, costă astăzi de șapte până la nouă ori mai mult decât gazul.
Germania are puțin soare în comparație cu țările tropicale, așa că vântul este văzut ca fiind sursa majoră de energie verde. Este nevoie de cantități uriașe de beton și aluminiu pentru a produce parcuri solare sau eoliene. Dar pentru a produce toate acestea este nevoie în primul rând de energie ieftină – gaz, cărbune sau energie nucleară. Pe măsură ce acestea sunt eliminate treptat, costul devine prohibitiv, chiar și fără „taxe pe carbon” suplimentare.
Germania are deja aproximativ 30.000 de turbine eoliene, mai multe decât oriunde altundeva în UE. Turbinele eoliene gigantice generează probleme serioase de zgomot sau infrasunete periculoase pentru sănătate, afectând locuitorii aflați în preajma acestor structuri uriașe, care în plus mai contribuie și la deteriorarea vremii și la un impact devastator cu păsările. Până în 2025, se estimează că 25% din morile de vânt germane existente vor trebui să fie înlocuite. Pe lângă asta, eliminarea deșeurilor constituie o problemă colosală. Companiile sunt date în judecată pe măsură ce cetățenii își dau seama ce dezastru reprezintă toate acestea. Pentru a atinge obiectivele globaliste până în 2030, Deutsche Bank a recunoscut recent că statul va trebui să creeze o „dictatură ecologică”.
În același timp, presiunile de a se pune capăt transportului bazat pe benzină sau motorină până în 2035 în favoarea vehiculelor electrice sunt pe cale să distrugă cea mai mare și mai profitabilă industrie a Germaniei, sectorul auto, și să elimine milioane de locuri de muncă. Vehiculele alimentate cu baterii litiu-ion au o „amprentă de carbon” uriașă atunci când sunt incluse efectele extragerii litiului și producerea tuturor pieselor, ceea ce este mult mai nociv decât la mașinile diesel. Iar cantitatea de energie electrică suplimentară, necesară pentru o Germanie cu zero carbon până în 2050 ar fi mult mai mare decât în prezent, deoarece milioane de încărcătoare de baterii vor avea nevoie de electricitate de rețea cu o putere fiabilă. La ora actuală Germania și UE încep să impună noi „taxe pe carbon” sub pretextul de a finanța tranziția la zero carbon. Iar aceste taxe vor face energia electrică și mai scumpă, asigurând colapsul mai rapid al industriei germane.
Depopularea
Potrivit celor care promovează agenda zero carbon, este exact ceea ce își doresc: dezindustrializarea celor mai avansate economii, o strategie calculată de decenii, așa cum spunea Maurice Strong, pentru a provoca colapsul civilizațiilor industrializate.
A întoarce actuala economie industrială mondială înapoi la o distopie în care sunt arse lemne, care revine la moara de vânt, unde întreruperile devin o normă, așa cum se întâmplă în momentul de față în California, este o parte esențială a unei transformări de genul ”marea resetate” în cadrul Agendei 2030: Pactul global al ONU pentru durabilitate.
Consilierul pentru probleme climatice al doamnei Merkel, Joachim Schnellnhuber, un ateu, a prezentat în 2015 agenda verde radicală a Papei Francisc, scrisoarea enciclică, Laudato Si, în calitate de persoană numită de Francisc la Academia Pontificală de Științe. Tot el a fost cel care a consiliat UE în chestiunea agendei verzi. Într-un interviu acordat în 2015, Schnellnhuber a declarat că „știința” a stabilit că o capacitate maximă a unei populații umane „durabile” ar fi implica aproximativ șase miliarde de oameni mai puțin: ”Într-un mod foarte cinic, este un triumf pentru știință pentru că în sfârșit am stabilit ceva – și anume estimările pentru capacitatea optimă a planetei, și anume sub un miliard de oameni”.
Pentru a obține așa ceva, lumea industrializată trebuie demontată. Christiana Figueres, colaboratoare la agenda Forumului Economic Mondial și fost secretar executiv al Convenției-cadru a ONU privind schimbările climatice, a dezvăluit adevăratul scop al agendei ONU privind schimbările climatice într-o conferință de presă din februarie 2015 la Bruxelles, unde a declarat: „Este pentru prima dată în istoria omenirii când ne punem sarcina de a schimba în mod intenționat modelul de dezvoltare economică ce a dominat de la Revoluția Industrială încoace”.
Declarațiile doamnei Figueres din 2015 consonează astăzi cu cele ale președintelui francez Macron, făcute în cadrul „Agendei de la Davos” a Forumului Economic Mondial din ianuarie 2021, unde acesta a susținut că „în circumstanțele actuale, modelul capitalist și economia deschisă nu mai sunt fezabile. Macron, un fost bancher Rothschild, a susținut că „singura modalitate de a ieși din această epidemie este crearea unei economii care să fie mai concentrată pe eliminarea decalajului dintre bogați și săraci”. Merkel, Macron, Gates, Schwab și prietenii lor vor face acest lucru reducând nivelul de trai din Germania și din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică la nivelurile Etiopiei sau Sudanului. În asta și constă distopia lor cu zero carbon. Limitarea drastică (pentru marea masă, nu și pentru „elite”, n. red.) a călătoriilor cu avionul, a călătoriilor cu mașina, a circulației oamenilor, închiderea industriei „poluante”, toate în scopul de a reduce emisiile de CO2. Este ciudat cât de „la fix” a picat pandemia de coronavirus, care a pregătit scena pentru Marea Resetare și pentru Agenda ONU 2030 cu a sa strategie de „zero carbon net”.
Traducere de Iurie Roșca
[1] Maurice Strong a fost mentorul lui Klaus Schwab. Ultimul a scris un elogios omagiu prilejuit de decesul învățătorului său în 2015. (n. trad.)
[2] Straniu, dar campionul național al ”dezvoltării durabile”, Călin Georgescu, n-a suflat niciodată niciun cuvânt despre părintele fondator al enigmaticei sale profesii de ”expert în dezvoltarea durabilă. (n. trad.)
[3] În prezentul din august 2022 Germania a admis să redeschidă totuși câteva mine de cărbuni (n. red.)
[4] Offshoring – practica de a plasa unele dintre procesele sau serviciile unei companii în străinătate, astfel încât să se profite de costuri mai mici (n. trad.).