Dinamica multipolară a noii economii globale

de dr. Calistrat M. Atudorei

Este acum un fapt unanim acceptat că pe scena internațională au loc schimbări absolut majore, care survin în ritm accelerat. Cred că cea mai potrivită expresie paradigmatică ce surprinde realitatea acestor transformări este constatarea că lumea a devenit deja multipolară.

Vechea dinamică unipolară este în prezent complet depășită, fapt care determină în mod implicit și noile dinamici economice la nivel mondial. Pe an ce trece, soarta lumii este tot mai puțin dictată de „comunitatea statelor civilizate, libere și democratice”, așa cum își auto-denumeau „elitele” globaliste și neo-colonialiste sfera de influență, pe care urmăreau să o extindă la nivel mondial prin intermediul unipolarității americane. Prin crearea celor mai importante organizații internaționale, care aparent ar fi constituit forurile cele mai sigure de cooperare între state, Occidentul a urmărit constant de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial configurarea unui monopol al pârghiilor de putere. ONU, Banca Mondială, FMI, OMS, WTO, SWIFT, NATO, UE și multe altele au devenit instrumente de exercitare tot mai agresivă a hegemoniei occidentale neo-liberale. Pe acestă bază au fost create în mod artificial felurite crize, care au urmărit în ultimele decenii să grăbească ruinarea dizidenților și instaurarea unei guvernanțe globale.

Un punct major de inflexiune al relațiilor de pe scena internațională a fost (și parțial încă mai este) conflictul de pe teritoriul Ucrainei. Dincolo de propaganda vehiculată în spațiul euro-atlantic, există argumente foarte elocvente ce demonstrează că războiul a fost de fapt declanșat de anumite grupuri de interese din Occident, care au folosit Ucraina ca pe un proxy împotriva Rusiei. În mod conjugat cu această criză militară, a fost angrenat și un veritabil război economic, care prin folosirea dolarului și a sancțiunilor economice ca sui-generis arme, a vizat și el slăbirea și izolarea Federației Ruse.

Însă planul globalist nu a reușit, ba chiar s-a întors ca un bumerang împotriva celor care l-au provocat. Tot mai multe state ale lumii optează în prezent pentru un sistem internațional alternativ față de cel globalist, un sistem ai cărui piloni de bază au fost și au rămas Federația Rusă și China. Ridicate la rangul de super-puteri, China și Rusia constituie acum, alături de Statele Unite, încă doi poli fundamentali în configurația multipolară. America însăși, mai ales în noul mandat al lui Donald Trump, pare să fi înțeles că nu mai poate acționa discreționar, pe post de „Jandarm Mondial”, și că nu mai are decât posibilitatea de a se adapta din mers la noul echilibru de putere.

Imperialism versus cooperare

Motorul principal al noii dinamici economice multipolare apare a fi organizația BRICS+, care a preluat deja conducerea ca pondere a eficienței la nivel global. Modelul economic al statelor BRICS dezvoltă o dinamică net emergentă, care acoperă acum 35% din totalul economiei globale. Prin comparație, modelul statelor din G7, cele care au dominat și colonizat lumea în ultimele sute de ani, înregistrează o scădere evidentă, acoperind la începutul acestui an doar 30% din totalul economiei globale.¹ Cuprinzând în prezent aproape jumătate din populația lumii (43%) și aflată în creștere pe toți indicatorii principali, BRICS+ captează intenția de aderare din partea altor zeci de state. Atractivitatea modelului BRICS rezidă în capacitatea statelor membre de a dezvolta relații reciproc avantajoase și echitabile, care le potențează foarte rapid economic. Este de subliniat că BRICS+ promovează modele de dezvoltare care acordă prioritate suveranității statelor. De cealaltă parte, politicile neoliberale ale statelor occidentale promovează o conducere supranațională, coordonată de instituții internaționale.

Aceste comparații sunt și mai relevante dacă ne raportăm la practicile financiar-bancare desfășurate de Occident. Experiența dureroasă din ultimele decade revelează de exemplu că practicile de creditare oferite de FMI sau de Banca Mondială au urmărit de fapt atragerea a numeroase state într-o capcană dramatică a unor datorii care creșteau exponențial. Situația ducea inevitabil la faliment și la cedarea către creditori a tuturor pârghiilor strategice naționale. Țările Africii sunt, în marea lor majoritate, un exemplu ilustrativ în acest sens. Ajutorul și consultanța promise statelor africane de către creditorii FMI au condus în realitate nu doar la angajarea iremediabilă în caruselul datoriilor scăpate de sub control, dar și la impunerea unor politici severe de austeritate în țările respective, care au subminat timp de 50 de ani sănătatea, educația și dezvoltarea mai largă pe continent.² Conform mai multor rapoarte convergente, metodele aplicate de FMI cresc în mod net costurile îndatorării pentru un mare număr de țări care erau deja foarte îndatorate, fapt care evidențiază concluzia că politicile finaciare și economice promovate de aceste instituții globaliste rămân, așa cum o recunoaște chiar Centrul pentru Cercetări Economice și Politice din Washington, „oneroase, prociclice și contraproductive”.³

Spus mai direct, astfel de practici au prelungit în secolul al XXI-lea abordările de tip colonialist și imperialist, față de vechiul imperialism schimbându-se doar metoda de suprafață. În trecut statele erau colonizate prin forța armată, acum sunt colonizate în primul rând printr-o perfidă subjugare economică și financiar-bancară. Popoarele lumii își manifestă însă tot mai hotărât voința de a nu mai permite să fi exploatate și jefuite. Statele considerate până nu demult ca făcând parte din „Lumea a Treia” sau „subdezvoltate” sunt adeseori tocmai cele care dețin cele mai mari resurse și care au fost de fapt menținute în sărăcie pentru folosul oneros al colonizatorilor. În prezent lanțurile sclaviei au început să cadă și aceasta în special pentru că pe scena lumii a apărut șansa unui sistem economic alternativ, cel promovat de BRICS și de ordinea multipolară.

Studiu de caz: România

Înainte de 1990, în timpul regimului socialist, România atinsese un grad de dezvoltare economică ce o situa pe unul dintre locurile de frunte la nivel mondial pe diferite domenii industriale cum ar fi: extracția de petrol și gaze, producția de energie electrică, producția de oțel și aluminiu, construcția de autocamioane, locomotive, vapoare, motoare, etc.⁴ Producția industrială a țării a crescut cu peste 650% din 1950 până în 1989.⁵ Cu toate acestea, după așa-zisa „Revoluție” din decembrie 1989 (care a fost în realitate o lovitură de stat), situația României a început să se deprecieze substanțial. România nu mai deține în prezent niciun fel de capacități industriale semnificative, toate marile întreprinderi socialiste au fost „privatizate” și apoi casate, iar țara a ajuns o simplă piață de desfacere pentru mărfurile companiilor multinaționale din Occident. Mai mult, aceste companii multinaționale, care au anual cifre de afaceri de sute de milioane de euro, declară că au „profit zero” și prin urmare nu plătesc practic niciun fel de impozit statului român.⁶ De asemenea, și resursele naturale ale României sunt exploatate aproape exclusiv de companiile din Vest, care însă achită statului român redevențe umilitoare.⁷ Pe acest fundal catastrofal al devalizării României (jaf efectuat cu complicitatea unor guvernanți ce servesc în mod evident alte interese decât cele ale țării), strategia principală a administrațiilor din ultimii 35 de ani a fost aceea a împrumuturilor și a îndatorării țării.⁸

Pe bună dreptate, nemulțumirea populației a crescut tot mai mult, fapt pentru care la recentele alegeri prezidențiale, de la finele anului 2024, cel care a câștigat primul tur de scrutin a fost un candidat suveranist, care este masiv susținut de popor. Însă, printr-un abuz nemaivăzut în întreaga lume, procesul electoral a fost anulat în timpul desfășurării etapei finale. Autoritățile statului au pretextat că ar fi avut loc un atac cibernetic concertat din partea Federației Ruse, care ar fi urmărit destabilizarea Flancului Estic al NATO.⁹ Deși nimeni nu a prezentat vreodată nici un fel de probe în acest sens, aserțiunea a fost sprijinită de numeroase oficialități din administrația Biden, cum ar fi secretarul de stat Antony Blinken¹⁰ sau un fost ambasador (democrat) al SUA în România¹¹. Și mai grav este că un fost comisar al Uniunii Europene, Thiery Brreton, a admis cu privire la anularea alegerilor că „Am făcut-o în România, evident că o vom face și în Germania” referindu-se la alegerile parlamentare extrem de importante din 23 februarie din Germania.¹² Cu alte cuvinte, „elitele” supra-naționale recunosc pe față că nu mai dau doi bani pe „democrație”, noțiune care a ajuns doar un șablon util pentru amăgirea popoarelor. Să mai adăugăm că pentru aceste oficialități menționate anterior nu a avut nici un fel de importanță că printr-un raport urgent, Comisia de la Veneția a mustrat la finele lunii ianuarie 2025 autoritățile din România pentru lipsa de transparență, pentru decizii slab motivate și pentru încălcarea procedurilor juridice adoptate în cazul alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.¹³

Consider că acest exemplu al situației României reflectă foarte elocvent conjunctura prezentă, în care economia unui stat este practic blocată, iar țara este într-o stare de aservire față de entități străine. Este în opinia mea foarte grav că un astfel de lucru se poate petrece în Europa, într-o țară membră a NATO și a Uniunii Europene, structuri care teoretic garantează cetățenilor menținerea și respectarea valorilor democratice. Faptele arată că nu este deloc așa, ci dimpotrivă, aceste structuri supranaționale au devenit organizații opresoare. Situația este din păcate întâlnită frecvent și în alte țări din spațiul euro-atlantic și nu numai. Să remarcăm în acest context că fiecare țară are un anumit tip de resurse prețioase, care dacă ar fi utilizate în mod liber și adecvat de cetățenii săi ar putea ridica rapid respectivul stat din punct de vedere economic și social. Domeniul economic este însă, așa cum bine se știe, controlat de sectorul politic, motiv pentru care potențialul economic poate fi ținut blocat sau exploatat samavolnic.

Avem motive temeinice să credem că integrarea statelor în noua ordine de tip multipolar va crea premisele valorizării judicioase a potențialului de dezvoltare al fiecărei țări. Aceasta pentru că vechile practici hegemonice și colonialiste nu vor mai putea fi exercitate de un stăpân ce deține o influență imposibil de contrabalansat. Noile pârghii instituționale specifice organizării multipolare vor oferi mult mai multe posibilități de reglare echitabilă a oricărei forme de abuz venită, eventual, din partea vreunui actor statal sau non-statal.

Noile tendințe economice globale

Cred că este important să subliniez că factorul fundamental care a determinat marile transformări politico-economice care au loc în prezent la nivel mondial este tocmai emergența statelor BRICS. Planul inițial al elitelor globaliste a fost acela de a stopa această ascensiune mai întâi prin subminarea militară și economică a Federației Ruse. În același timp, s-a urmărit blocarea ascensiunii Chinei printr-un război economic. Ambele aceste fronturi de acțiuni subversive deschise de Occident au eșuat. Mai mult, globaliștii au pierdut puterea și în Statele Unite, unde la conducere a reintrat Donald Trump, exponent declarat al naționalismului și al suveranismului. Trump a luat decizii decisive pentru a opri conflictul dintre NATO și Federația Rusă, desfășurat pe teritoriul Ucrainei, și se declară un opozant fățiș al organizațiilor soroșiste care conduc Uniunea Europeană. Este de subliniat că în urma nenumăratelor abuzuri săvârșite actuala conducere soroșistă a Uniunii Europene precum și Deep State-ul american au devenit complet compromise și vor fi repudiate la coșul de gunoi al istoriei.

În aceste condiții, fără o reformă drastică a conducerii sale politice, Uniunea Europeană se va confrunta cu mari dificultăți socio-economice. În funcție de alegerile făcute, statele europene vor putea lucra fie împreună (în cadrul UE), fie separat. Reformele adoptate de statele europene ar presupune reluarea urgentă a cooperării echitabile cu Federația Rusă și cu China. Țările europene au fost în ultimii trei ani secătuite de resurse prin angajamentele luate de politicienii lor corupți în scopul de a susține Ucraina în războiul provocat artificial împotriva Rusiei. Această stare nefirească de lucruri nu mai poate continua. Popoarele Europei își exprimă tot mai puternic voința de a trăi în pace, cooperare și suveranitate, fără a se mai lăsa atrase în conflicte absurde, care nu servesc decât agendei globaliste.

China își continuă traseul său economic ascendent, prin care de aproape 10 ani are o creștere anuală aproape dublă față de SUA.¹⁴ Acest ritm o va plasa în câțiva ani, fără îndoială, pe poziția de primă putere economică a lumii. Războiul economic care i-a fost declarat de America nu poate fi decât sinucigaș pentru aceasta din urmă întrucât economia Statelor Unite este în multe sectoare esențiale dependentă de economia Chinei. De asemenea, față de speculațiile privind o eventuală atragere a Federației Ruse într-o alianță cu Statele Unite în vederea unei subminări a Chinei sau a alianței BRICS, se poate previziona că astfel de planuri nu au nicio șansă de succes dată fiind cooperarea deosebit de strânsă și onestă dintre Rusia și China.

Sub administrația Biden, Statele Unite au înregistrat un colaps major din punct de vedere economic, situație similară cu cea a Uniunii Europene. Deși SUA, Germania, Franța sau Italia apar încă pe primele locuri în clasamentul economiilor cel mai bine cotate din lume, în realitate aceste state au fost în mod drastic afectate de implicarea în „aventura” ucraineană.

Pe de altă parte, în pofida numărului record de sancțiuni economice care i-au fost aplicate de alianța globalistă în ultimii trei ani, Federația Rusă a înregistrat o surprinzătoare creștere economică chiar și în condițiile angajării sale într-un război foarte dur cu Ucraina și cu NATO. Este relevant să știm că în anul 2024 economia rusă a avut o creștere mai rapidă decât toate economiile statelor G7, inclusiv față de cea a Statelor Unite.¹⁵ Acest fapt demonstrează cu prisosință efectul reorientării politicilor economice ale Federației Ruse, care departe de a fi izolată printr-un „cordon sanitar” de către Occident, a dezvoltat relații economice deosebit de fructoase cu țările din Asia, Africa, Orientul Mijlociu sau America Latină.

O altă strategie majoră a statelor BRICS a fost aceea de a evita tranzacțiile în dolari americani, monedă care nu mai are demult acoperire în active fizice sau în servicii. Dolarul a devenit o abstracție bancară (fiat money), care servește în mod ilicit unei „elite” oculte financiar-bancare în scopul îndatorării statelor, și care pe deasupra a generat și o uriașă inflație la nivel mondial.

În concluzie, toate aceste dinamici evidențiate mai sus reflectă cu claritate în primul rând că strategia hegemonică neo-liberală specifică unipolarismului a eșuat definitiv. Metoda ținerii captive a statelor în organizații internaționale opresoare de tip guvernanță mondială nu mai funcționează.

În al doilea rând, observăm că sistemul economic alternativ, creat pe linia ordinii multipolare, dovedește eficiența de neegalat a conlucrării pe baze echitabile între statele suverane ale lumii.

Strategiile de înșelare și exploatare nu pot dăinui la nesfârșit. Pe termen lung civilizația umană avansează și evoluează, iar pe acest fundal în relațiile dintre state nu pot prevala decât libertatea de conștiință, cooperarea și pacea.

Note bibliografice