Corvin Lupu despre drepturile istorice ale românilor asupra Basarabiei (III)

22:13, 19 martie 2023 | | 373 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

Prezentăm prin acest articol o sinteză a informațiilor pe care profesorul universitar doctor Corvin Lupu le-a prezentat în direct într-o emisiune difuzată în direct de postul de televiziune DIS TV în data de 13 martie 2023. Moderatorul emisiunii a fost dr. Calistrat Atudorei.

Vă recomandăm să lecturați de asemenea prima parte și a doua parte a expunerii pe această temă realizată de dl. Corvin Lupu.

 *

Am arătat anterior că sovieticii i s-au adresat prim-ministrului Alexandru Vaida-Voevod și i-au propus o înțelegere, cu precizarea apăsată că problemele teritoriale legate de Basarabia se vor rezolva, dacă România va coopera cu sovieticii. Vaida-Voevod a răspuns că și el dorește să discute cu sovieticii și să ajungă la o înțelegere cu Rusia. Era o șansă istorică a României, poate cea mai importantă din istoria ei contemporană, dar regele l-a demis imediat după aceea pe Alexandru Vaida-Voevod. Este evident că regii noștri, mai ales regina Maria, nu au dorit să se înțeleagă cu sovieticii, asasinii familiei sale dinspre mamă și acest fapt a avut urmări istorice dezastruoase pentru România.

Necooperând cu sovieticii nu aveam nici o șansă să ne atingem vreunul dintre foarte importantele noastre obiective. Toți cei care, de-a lungul a peste un secol care a urmat, au încercat să justifice atitudinea Casei Regale și a Guvernului României, a majorității clasei politice românești, de a nu colabora în nici un fel cu sovieticii, au folosit argumentul că aceștia nu au fost niște parteneri în care să poți avea încredere și că și dacă România ar fi obținut recunoașterea apartenenței Basarabiei la România, sovieticii tot ne-au fi luat-o într-un alt moment istoric. Clasa politică românească aștepta prăbușirea bolșevicilor, ca să ceară recunoașterea apartenenței Basarabiei la România din partea celor care, eventual, ar fi preluat în viitor puterea în Rusia. Această atitudine seamănă cu idealismul și naivitatea politicienilor români și a rezistenței anticomuniste de după 1944, care, în loc să se mobilizeze să se adapteze la noul statut intern și internațional în care fusese arondată România, îi așteptau pe americani. Clasa politică românească nu are scuză pentru eșecul relațiilor României cu Rusia Sovietică pentru că a refuzat să încerce să rezolve această chestiune. Casa Regală și Guvernul României se opuneau unei înțelegeri cu guvernul sovietic pentru a nu supăra pe eventualii guvernanți anti-bolșevici ai Rusiei care ar fi urmat în viitor. Totuși eroarea este una de fond deoarece toate înțelegerile se fac între state, nu între guverne.

Nu mă refer doar la faptul că nu am obținut recunoașterea apartenenței Basarabiei la România și ulterior am pierdut-o. Nu mă refer nici la tezaurul nerecuperat decât parțial. Nu mă refer nici la faptul că ulterior am pierdut și nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Mă refer în special la faptul că adversitatea Rusiei Sovietice, apoi a URSS, a devenit tot mai mare, fiind o vulnerabilitate de negestionat de către clasa politică românească și care va duce la război, la înfrângeri care ne-au afectat grav, în mod repetat, și ne afectează și astăzi. Și este posibil, chiar probabil, să ne afecteze și în viitor.

În vara anului 1920, după demisia lui Duiliu Zamfirescu, noul ministru de Externe, Take Ionescu, a schimbat o serie de telegrame cu guvernul sovietic, prin care a declarat că România s-a legat de marile puteri cu promisiunea de a nu negocia nemijlocit cu guvernul sovietic. Pe 29 august 1920, guvernul sovietic răspunde printr-o scrisoare semnată de comisarul Cicerin, transmițând guvernului român că singura cale a României de a se înțelege cu Rusia Sovietică și prin care s-ar putea ajunge la un acord și la semnarea unui tratat sunt negocierile directe între cele două țări. „Noi suntem convinși că este în interesul ambelor părți de a începe de urgență aceste tratative”, scriau guvernanții sovietici în telegrama trimisă la București. Dar Take Ionescu a telegrafiat la Paris și la Londra pentru a afla poziția celor două state occidentale față de noua propunere sovietică și nu a dat curs ofertelor sovietice de negociere directă a complexelor diferende româno-ruse. Take Ionescu și-a justificat decizia prin faptul că Marile Puteri au semnat Tratatul de Pace de la Paris din 28 octombrie 1920 ignorând Rusia Sovietică și el susținea că „un acord cu sovietele ne-ar primejdui situația față de viitorul guvern rus”. La 8 octombrie 1920, în cadrul schimbului de telegrame dintre guvernele român și sovietic, prim-ministrul Alexandru Averescu a comunicat comisarului sovietic Gheorgy Cicerin punctul de vedere al guvernului României.[1] Judecata diplomației române era una șchioapă, întrucât relațiile internaționale se încheie între state, nu între guverne.

La 28 octombrie 1920, ca urmare a victoriilor Armatei Roșii împotriva Gărzilor Albe și a armatelor coaliției internaționale anti-bolșevice, care au îndepărtat mult șansele prăbușirii regimului judeo-bolșevic de la Kremlin, Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia, patru dintre principalele puteri aliate, au hotărât să recunoască unirea Basarabiei cu România. Tratatul pentru această recunoaștere a fost depus la Paris abia la 19 mai 1922. Dintre cele patru puteri, Japonia a refuzat să ratifice tratatul. Marea Britanie, Franța și Italia au condiționat recunoașterea apartenenței Basarabiei la România de plata unor importante despăgubiri pentru supușii expropriați din Basarabia și de semnarea Tratatului Minorităților, majoritatea acestora fiind evrei. Abia după ce aceste condiții au fost îndeplinite de România, Marea Britanie a semnat și a cerut și reprezentantului ei la Paris să ceară Ministerului de Externe al Franței să facă același lucru. Protocolul de la Paris era important și pentru faptul că el cuprindea angajamentul Marii Britanii de a acorda asistență României în cazul în care URSS ar încerca să redobândească Basarabia. Marea Britanie nu a dat curs acestei obligații nici în 1940, nici în 1944 și nici în 1947, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris. Ea s-a mulțumit să-și asigure despăgubirile pentru proprietățile din Basarabia și să asigure drepturi pentru evreii din România, uitând de obligațiile luate printr-un tratat de drept internațional. Mai mult decât atâta, în anul 1927, însuși premierul britanic David Lloyd George s-a pronunțat pentru revizuirea granițelor în Europa, menționând explicit că Uniunii Sovietice i s-au luat provincii la sfârșitul Primului Război Mondial.[2]

Cu prilejul negocierilor pentru încheierea acestui tratat, diplomația română a fost în dificultate. Reprezentantul României, Dimitrie N. Ciotori, urmărea să obțină recunoașterea unirii de către Rusia Sovietică, pe care o aprecia ca fiind mai importantă decât orice tratat internațional. Reprezentantul Rusiei Sovietice, Leonid Borisovich Krassin, reproșa diplomaților de la București, pe un ton amenințător, că România preferă să se „asigure” prin tratate cu aliații internaționali, în loc să se înțeleagă direct cu Rusia Sovietică. Krassin a afirmat că „Noi, comuniștii, nu punem preț pe teritorii și pe frontiere, dar cerem măcar să fim avizați când se cedează un teritoriu care a făcut parte din Rusia, cu care puterile din Apus au fost aliate”.[3] La 1 noiembrie 1920, Rusia Sovietică a dat o declarație de nerecunoaștere a Protocolului de la Paris.[4]

Este cert că această declarație nu se mai înscria pe linia adoptată de Lenin în perioada care a urmat puciului judeo-bolșevic de la 7 noiembrie 1917, până la încheierea războiului civil și a intervenției militare străine împotriva Rusiei Sovietice, când, în scopul de a câștiga timp și a detensiona presiunea internațională deosebit de mare împotriva Sovietelor, conducerea bolșevică era dispusă să piardă unele teritorii, pentru a-și reduce multiplele adversități. Această linie politică a fost inaugurată de Lenin, cu al său Decret asupra popoarelor. Acest moment istoric deosebit de favorabil pentru România, nu a fost valorificat diplomatic. După 1922 și mai ales după venirea lui Stalin la conducerea URSS (1924), această linie politică a sovietelor va fi abandonată și politica expansionistă imperială țaristă, lansată de Petru cel Mare, va fi reluată sub steagul ideologiei internaționalismului proletar, predecesorul globalismului din zilele scrierii acestor rânduri, ambele fiind forme ale dorinței de realizare a unui imperiu mondial condus de la un centru, în scopul supunerii popoarelor și acaparării resurselor lor. Atât conducerea Cominternului, care promova internaționalismului proletar, cât și mari bancheri occidentali care susțin astăzi, ca și ieri, globalismul erodator al națiunilor suverane, au fost și sunt kazari și evrei.

În ciuda susținerii lui de către statele mulțumite cu prevederile sale, inclusiv de către România, Tratatul de Pace de la Paris a fost unul vulnerabil.

La plecarea spre Europa, pentru a participa la tratativele de pace, președintele SUA, Woodrow Wilson, a promis poporului american o pace trainică încheiată pe principii morale nemaiîntâlnite în istoria relațiilor internaționale, respectiv o pace încheiată în condiții de deplină egalitate între învingători și învinși. În cele din urmă, în mod dezamăgitor, tratatul a fost apreciat ca fiind un dictat al învingătorilor împotriva învinșilor. Congresul SUA a respins prin vot Tratatul de Pace de la Paris și el nu a devenit niciodată lege.

Statele Unite nu au recunoscut niciodată apartenența Basarabiei la România. În această perioadă, în ciuda faptului că, oficial, SUA nu recunoscuse statul sovietic, Departamentul de Stat al SUA a cerut Legației din București să nu facă nici un gest diplomatic prin care să recunoască în vreun fel apartenența Basarabiei la România, pentru ca guvernul SUA să nu afecteze perspectivele încheierii de relații diplomatice cu URSS și pe cele ale unei posibile viitoare bune colaborări cu această țară.

Până în 1933, când SUA a încheiat relații diplomatice cu URSS, diplomația americană a tratat problema apartenenței Basarabiei la România cu rezerva consimțământului URSS față de Protocolul de la Paris din 28 octombrie 1920. Această rezervă a guvernului SUA era formulată ținând cont de legăturile ascunse ale serviciilor secrete sovietice cu cercurile evreiești din SUA, inclusiv cu viitorul președinte Francis Delano Roosevelt, pe care Stalin l-a ajutat să câștige alegerile prezidențiale[5], întrucât prin Raportul nr. 1 din 6 aprilie 1919, Comitetul pentru studiul problemelor teritoriale ale României și Iugoslaviei, preciza drepturile de fond ale României asupra Basarabiei, din punct de vedere al argumentelor geografice, etnice, istorice și economice. Sovieticii nu recunoșteau Protocolul de la Paris din 28 octombrie 1920, considerând că el nu este în vigoare, întrucât nu fusese ratificat de toți semnatarii.[6]

După al Doilea Război Mondial, în cadrul tratativelor de pace de la Paris (1946-1947), SUA a recunoscut apartenența Basarabiei la URSS. De asemenea, în anul 1975, în cadrul Conferinței de Pace și Securitate în Europa (OSCE), prin Actul Final al Conferinței, s-a recunoscut status-quo-ul teritorial, inclusiv apartenența Basarabiei la URSS.

Inițial, Germania a refuzat semnarea tratatului, moment în care mareșalul Ferdinand Foch, comandantul șef al armatei Franței, a primit ordin să reia operațiunile militare împotriva Germaniei și să îndrepte armata înspre Rin, în vederea represaliilor. În imposibilitate de a se apăra, Germania și-a trimis reprezentanții care au semnat tratatul pe loc, „cu ochii închiși”.

Germania și Rusia Sovietică au întreținut, pe parcursul întregii perioade interbelice, în secret, relații strânse de colaborare, mai ales în domeniul militar. În anul 1922, cele două state, excluse de la dreptul de a face din Societatea Națiunilor, au încheiat Tratatul de la Rapallo, prin care reluau relațiile diplomatice și se angajau să coopereze, politic, economic și militar, majoritatea prevederilor având caracter secret. În anul 1926, după ce Germania a fost primită în Societatea Națiunilor (numită și Liga Națiunilor), cele două țări au semnat un nou tratat prin care Germania se angaja să nu participe la nicio coaliție internațională împotriva Uniunii Sovietice. Aceste relații strânse, vor culmina cu încheierea Pactului Molotov-Ribbentrop, la 23 august 1939 și cu recunoașterea intereselor sovietice asupra Basarabiei, ca urmare având loc anexarea provinciei românești la Uniunea Sovietică, împreună cu nordul Bucovinei, cu Ținutul Herța și, ulterior, cu Insula Șerpilor.

Faptul că trei foarte mari puteri ale Lumii, respectiv SUA, URSS și Germania, nu au recunoscut apartenența Basarabiei la România a vulnerabilizat grav actul Unirii de la 27 martie 1918.

Nerecunoscând Rusia Sovietică, marile puteri occidentale, ca și aliatele lor, inclusiv România, nu au recunoscut nici tratatele semnate de Rusia Sovietică în perioada următoare preluării puterii de către bolșevici și nici anularea unora dintre ele.

Referințe bibliografice:

[1]Ion Al. Popescu, Relații româno-ruse și sovieto-române între anii 1914-1924, în volumul Eugen Petrescu (coordonator), Primul război mondial și Marea Unire a românilor. 100 de ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon (1920-2020), Editura Universitaria, Craiova, 2020, pp. 409-410. Autorul este de părere că „Lăsând la o parte neîncrederea cercurilor conducătoare românești în stabilitatea guvernului sovietic, trebuie spus că era vorba de o gravă eroare de ordin juridic: relațiile nu se stabileau cu un <guvern>, ci cu un stat, ca atare, indiferent de regimul lui politic.” Vezi și Valeriu Florin Dobrinescu, op. cit., p. 86.

[2]Valeriu Florin Dobrinescu, Bătălia pentru Basarabia, Editura Junimea, Iași, 1991, pp. 88-89 și 99.

[3]Ioan Ciupercă, România în fața recunoașterii unității naționale. Repere, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 1996, p. 39.

[4]Valeriu Florin Dobrinescu, op. cit., p. 88.

[5]Vezi și Corvin Lupu, Grațian Lupu, Istoria relațiilor internaționale (1919-1947), Prefață de Gheorghe Buzatu, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2013, pp. 61-62.

[6]Valeriu Florin Dobrinescu, op. cit., pp. 23 și 216.

Vă invităm să urmăriți și înregistrarea video a emisiunii:

NOTĂ:

Emisiunea a fost puternic cenzurată, fiind ștearsă atât de platforma Youtube, cât și de Rumble.

Din acest motiv vă oferim postarea de pe platforma Odysee. Postăm atât emisiunea integrală, cât și fragmentul de început, în care dl. Corvin Lupu a explicat situația internațională. Se pare că exact acest fragment nu a putut fi tolerat de Youtube și de Rumble.

Emisiunea integrală: https://odysee.com/@Marvin.RO:d/EMISIUNE_INTERZIS%C4%82_Corvin_Lupu_despre_drepturile_istorice_ale_rom%C3%A2nilor:a

 

 

Iată și fragmentul care a deranjat teribil: https://odysee.com/@Marvin.RO:d/Corvin-Lupu-explic%C4%83-situa%C8%9Bia-interna%C8%9Bional%C4%83-actual%C4%83:9

Prezentăm sintetic și ideile principale din acest fragment:

– Situația curentă în conflictul din Ucraina;
– NATO nu mai are muniție, se recunoaște oficial;
– decizia lui Iohannis de a aproba trimiterea de forțe militare românești în afara țării.
– Conflictul va mai dura, încă nu se pune problema să fie împinse România și Rep Moldova în război;
– România a încălcat regulamentele internaționale privind Iugoslavia, Irak și Afganistan.
– Toate deciziile, absolut toate deciziile strategice ale guvernului român sunt luate de stăpânitorii americani.
– Armata română mai are în total doar 56.000 de soldați, încap toți pe un stadion.
– Trupele de mercenari care vin în România pentru a executa misiuni de pe teritoriul nostru sunt întreținute de poporul român.
– Ucraina nu a fost niciodată prietena României.
– În Transnistria este cel mai mare depozit de armament din Europa de Est.
– Propaganda occidentală e penibilă, zic mereu că Putin ar fi grav bolnav, ceea ce e complet fals.
– Rusia nu e interesată în prezent să dea o lovitură de stat în Moldova pentru că, paradoxal, regimul Maia Sandu convine Rusiei. Pentru că populația Moldovei e împotriva unirii cu România/NATO/UE și asta convine Rusiei.
– Moldova e vizată de Occident pentru a fi exploatată pe diferite domenii de mare interes.
– Se cere din Vest ca hidrocentralele din România să fie sabotate pentru a menține prețul ridicat la curent, astfel încât să fie importat curent electric din Occident.
– Războiul din Ucraina clar avantajează Rusia pe plan intern. Motive.
– Înscenarea atacului terorist din 11 septembrie 2001.
– Ucraina execută ordinele familiei Rotschild, iar Maia Sandu e păpușa lui Soroș.
– SUA dă Moldovei 300 milioane de dolari, în mod cert pentru a o aduce în sclavie deplină.
– Protestele din Moldova sunt organizate de serviciile din Rusia.
– China are o politică de de-globalizare și se dezvoltă exponențial.
– SUA este un imperiu care se dezmembrează și acționează ca atare.
– Alegerile din SUA din 2020 au fost fraudate cu 40 milioane de voturi ceea ce este enorm pentru un total de 200 de milioane de votanți.
– „Asaltul Capitoliului” din 6 ianuarie 2020 din SUA a fost o altă înscenare organizată de Deep State.
– Poporul francez s-a răsculat nu pentru pensii, ci împotriva Sistemului.
– Putin a întors foaia față de Occident și a explicat deseori de ce. Rusia nu mai vrea să dea gaz pentru Europa pentru că a fost trădat.
– Africa a întors spatele Occidentului și s-a deschis față de colaborarea cu Rusia.
– Arabia Saudită, odată intrată în BRICS, a dat o mare lovitură globaliștilor pt că era parteneră fundamentală a SUA.
– Brazilia, o țară foarte bogată, are cu noul președinte, Lula da Silva, aceeași poziție pe care o avea și cu Bolsonaro, adică pro-Rusia, pro-BRICS.
– SUA profită de prelungirea războiului pentru că le merge din plin afacerea cu vânzarea de armament.
– SUA au distrus conductele Nord Stream pentru a bloca relația Germaniei cu Rusia.
– Pentru evrei și Occident pe primul plan sunt banii.
– Pentru Rusia, China sau India pe primul plan nu sunt banii, ci relațiile de cooperare.
– Bazele militare din România și Polonia fac parte din „cordonul sanitar” menit să sugrume Rusia dar ac strategie nu mai funcționează.
– Iranul este agresat de Occident, le omoară savanții și oamenii politici.
– Odessa este un vechi centru evreiesc, cel mai mare port la Marea Neagră. De un an de zile sunt ținuți fără gaz și fără curent electric.
– Rușii s-au oferit de mai multe ori să dea României gaz foarte ieftin pe care românii să îl vândă apoi mai departe, dar politicienii români de la guvernare, fiind trădători de țară, au refuzat de fiecare dată oferta.
– George Friedmann, mare analist politic american, a fost oaspetele d-lui Corvin Lupu și i-a spus că niciun soldat american nu va muri pentru a apăra România.
– Mișcarea Legionară a apărut ca o reacție față de bolșevismul care escalada în România.

– Toate cele 4 baze militare străine de pe teritoriul România sunt baze americane, nu baze NATO. Sunt întreținute cu sume uriașe, dar total netransparente față de poporul român.
– Fiecare zi în care mai rămânem în NATO și UE este o continuare a dezastrului în care cade România de după lovitura de stat din decembrie 1989. Ieșirea din NATO și UE ar fi o necesitate urgentă;
– România plătește 6,5 mld de euro pe an dobânzi, ceea ce este total lipsit de sens față de interesul național;
– Se pare că UE se va destrăma în maximum șapte ani.

(VA URMA)

Facebook Comments