.
Extrase din cartea profesorului universitar doctor Corvin Lupu, Confruntare și cooperare în relațiile României cu Rusia, China și SUA, Editura Paul Editions, București, 2024 – partea 15
*
Precizări despre fostul ministru al Securității, Ion Stănescu (Ianos Szilágy), agent al URSS
În cadrul campaniei declanșată împotriva cărții subsemnatului Trădarea Securității în decembrie 1989, Editura Elion, București, 2015, de către unii reprezentanți ai aripii trădătoare a fostei Securități, cu deosebire de către gen. bg. (r) Aurel Rogojan, secretarul fostului șef al Securității, generalul Iulian Vlad, în perioada 1977-1989 și de către col. (ret.) Filip Teodorescu, fost prim-adjunct al directorului SRI din perioada controlului absolut al serviciului de către agentura sovietică, am fost acuzat că am „profanat memoria lui Ion Stănescu”. Aceasta s-a petrecut atât în presă, cât și prin viu grai. Ulterior, în articolul lui Aurel Rogojan Respect pentru memoria lui Ion Stănescu, apărut în revista „Vitralii-lumini și umbre”, nr. 27/2016, autorul a reluat formulări critice la adresa afirmațiilor din carte referitoare la Ion Stănescu. Ca istoric, nu doresc să profanez memoria nimănui, ci să relatez și să analizez evenimente și, desigur, actori ai acestora.
Aurel Rogojan contestă faptul că Ion Stănescu ar fi fost agent sovietic, cu toate că reputatul istoric american Larry L. Watts a dovedit acest lucru fără putință de tăgadă, folosind surse diferite.[1] Larry L. Watts citează documente ale STASI, ajunse și în posesia serviciilor secrete ale SUA[2], transcriptul audierii generalului Victor Neculicioiu din 12 iunie 1994 și afirmațiile anticeaușiste/antiromânești făcute în străinătate de generalul Nicolae Doicaru, în numele lui Ion Stănescu, descoperite tot în rapoartele din arhivele STASI. De asemenea, Larry L. Watts îl citează pe generalul KGB Oleg Kalughin, șeful Direcției de Contrainformații a Directoratului I al KGB, care a raportat conducerii serviciului sovietic despre complotul anticeaușist, de fapt antiromânesc, al lui Ion Stănescu și a complicilor săi din Securitate.
De asemenea, Larry L. Watts a avut acces și a citat din documentele cuprinzând concluziile anchetei desfășurată din ordinul lui Nicolae Ceaușescu la DSS, în 1978, din care rezultă cu claritate că și recrutarea și folosirea lui Mihai Caraman de către KGB s-a făcut cu aprobarea lui Ion Stănescu. De asemenea, în afirmațiile sale, inclusiv în cele privitoare la activitatea lui Ion Stănescu, Larry L. Watts a folosit documente strict secrete ale Departamentului Securității Statului.[3] Deci, fără putință de tăgadă! Eu cred că documentarea lui Larry L. Watts, pe care eu am „îndrăznit” să-l citez, este foarte solidă.
În anul 1960, conducerea Securității din România, respectiv șeful Securității, generalul Gheorghe Pintilie (nume real Timofei Bodnarenko) și cu șeful Direcției de Informații Externe a Securității Statului, generalul Nicolae Doicaru, au încheiat un acord secret de colaborare scris cu conducerea de atunci a KGB, respectiv cu președintele KGB, Alexandr Nicolaevici Șelepin, care era și prim-vice-premier al URSS. Dacă nu era denunțat de nici una dintre părți, acordul se reînnoia automat din 10 în 10 ani. El nu a fost denunțat niciodată. Din cercetări, a reieșit că existența acestui acord nu a fost cunoscută de conducătorii statului român, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu. Încă din 1962, prim-secretarul PMR, Gheorghiu-Dej și secretarul cu probleme organizatorice și de cadre al PMR, Nicolae Ceaușescu, au interzis colaborarea Securității cu KGB-ul, relațiile României cu URSS, inclusiv pe linie informativă, urmând a fi promovate doar de către conducerea partidului. Ca urmare a acestei stări de lucruri, este exclus ca acest acord de colaborare secret să fi fost cunoscut. De asemenea, acest acord de colaborare secret nu a fost inclus prin vreun ordin în rândul actelor normative ale statului român. Ca urmare, el nu a conferit nici o obligație legală instituției Securității și/sau activului de comandă al instituției. Astfel, putem afirma fără putință de tăgadă că toate colaborările ulterioare anului 1962, făcute în baza acestui acord de colaborare secret au fost ilegale și au reprezentat încălcări ale consemnului dat de conducerea țării, încălcări care se încadrează legal ca și fapte de trădare a țării.
Larry L. Watts arată proiectele neregulamentare ale lui Ion Stănescu și Nicolae Doicaru de a stabili o alianță secretă de strânsă cooperare cu serviciile secrete ale URSS și ale sateliților ei, care contraveneau ordinelor comandantului suprem Ceaușescu și politicii statului român din acel moment istoric. Proiectul elaborat în acest sens de Consiliul Securității Statului a fost predat de gen. Nicolae Doicaru șefului spionajului est-german, Markus Wolff. Larry L. Watts arată cu claritate că ministrul Ion Stănescu, împreună cu alți complici din Securitate, pe care autorul îi nominalizează, „își căutau aliați pentru a răsturna conducerea din acea perioadă a partidului și a întoarce politica de independență a României, aducând-o din nou sub control sovietic.”[4] Completez eu că aceasta reprezintă un act de trădare națională gravă care ar fi trebuit să se încheie în fața plutonului de execuție, în conformitate cu legislația timpului.
Lucrurile sunt limpezi! Nu mai este loc de povești decât pentru rău intenționați, sau pentru proști! Contestarea repetată a operei lui Larry L. Watts de către domnii Aurel Rogojan, Filip Teodorescu și alții, în scris sau prin viu grai, nu le face cinste, domniile lor nefiind istorici, ci ofițeri de securitate, care, prin examene de diferență în regim de cursuri fără frecvență au dobândit diplome de juriști.
Din alt punct de vedere, contestarea lui Larry L. Watts, care a beneficiat de sprijin pentru publicarea lucrărilor sale din partea SRI, a directorului George Cristian Maior, personal, apare ca justificabilă. Mă refer la implicarea directă a lui Larry L. Watts, începând cu anul 1992, în eliminarea din serviciile secrete românești a agenturii sovietice. În chiar acel prim an în care Larry L. Watts a deținut funcția de consilier pentru reformarea serviciilor secrete românești, ca urmare a noii linii politice pe care s-a înscris România, col. Filip Teodorescu a fost eliberat din funcția de prim-adjunct al directorului SRI. Col. Filip Teodorescu a fost numit în funcție de Ion Iliescu printr-un decret secret care nu a fost publicat în Monitorul Oficial, el fiind oficial condamnat și aflat în penitenciar, alături de foști demnitari ai regimului Ceaușescu, de la care a aflat lucruri foarte utile pentru noua conducere a țării. De asemenea, în același an 1992, a fost destituit din funcția de director al SIE și trecut în rezervă agentul sovietic Mihai Caraman etc. România schimba direcția, abandonând, pentru o etapă, cărările Moscovei. De aici supărarea filierei fostelor servicii sovietice și răsfrângerea supărării ei pe Larry L. Watts și pe subsemnatul.
Din alt punct de vedere, dacă ar fi fost un profesionist al Istoriei, Aurel Rogojan ar fi văzut că referirile la Ion Stănescu au fost preluate și citate din opera lui Larry L. Watts. Dumnealui nu a obiectat asupra operei lui Larry L.Watts, nici nu s-a sesizat de „profanarea memoriei lui Ion Stănescu” de către autorul american al cercetării, ci a criticat afirmațiile din cartea mea, menționată mai sus. Această carte este cea care deranjează cel mai mult gruparea trădătoare din Securitate pentru faptul că face lumină în noianul de informații disparate, devenite publice pe parcursul unui sfert de secol, informații pe care opinia publică nu le putea procesa, în condițiile uriașei manipulări promovată de toți cei implicați în lovitura de stat din decembrie 1989, în crimele care au însoțit-o și în jefuirea României, care a urmat evenimentelor. Această carte îi deranjează pe trădători pentru că este explicită în clarificarea unor adevăruri de necontestat.
Aurel Rogojan încearcă, fără succes, să conteste aceste surse și, șmecherește, afirmă că Larry L. Watts ar fi revenit și, în volumul următor, intitulat Cei dintâi vor fi cei din urmă, nu l-ar fi mai nominalizat pe Ion Stănescu printre agenții sovietici trădători. Or, volumul Ferește-mă, doamne, de prieteni… tratează problematica unor activități ale Securității până în anul 1978, iar Ion Stănescu a fost ministru al Securității până în 1973. Volumul al doilea al lui Larry L. Watts, Cei dintâi vor fi cei din urmă, tratează momente din istoria României, inclusiv a Securității, în perioada 1978-1989, când Ion Stănescu nu mai lucra în Securitate și nu a mai fost în atenția autorului, nemaiavând calități care să fi interesat cercetările autorului, în timp ce alți patru trădători din Securitate au fost menționați de Larry L. Watts în ambele volume, pentru că au continuat să fie activi în Securitate și să slujească serviciile sovietice și după 1978. Larry L. Watts se referă la agenții sovietici Nicolae Doicaru, Mihai Pacepa, Iosif Constantin și Mihai Caraman, deconspirați în ancheta din anii 1978-1979, când Ion Stănescu nu mai lucra de 5-6 ani în Securitate și nu era vizat în mod prioritar, el ne mai prezentând interes operativ în Securitate și nici pentru anchetatori.[5]
De asemenea, Aurel Rogojan contestă și unele dintre documentele despre trădarea unor cadre de conducere din Securitate, descoperite de profesorul Stejărel Olaru, de la Academia Națională de Informații. Nu se pune problema nici o clipă că documentele descoperite de Stejărel Olaru ar fi false și nici că Larry L. Watts ar fi retractat faptul că Ion Stănescu a fost agent sovietic. Când Nicolae Ceaușescu l-a destituit pe Ion Stănescu din funcția de președinte al Consiliului Securității Statului, i-a spus în plină ședință: „M-ai vândut!”
Aurel Rogojan contestă și originea etnică a tatălui lui Ion Stănescu. Este cert că tatăl lui Ianos Szilágy (Ion Stănescu), a fost căsătorit de două ori. Din prima căsătorie l-a avut pe Leon Szilágy, devenit ulterior Leontin Sălăjan, viitor general și ministru al Apărării. Prima soție, evreică, i-a murit și s-a recăsătorit cu o olteancă, stabilindu-se în Ghercești (Dolj), unde s-a născut Ion Szilágy, devenit Ion Stănescu.
O altă chestiune pe care o contestă Aurel Rogojan este faptul că în anul 1973, Ion Stănescu a fost eliminat, pentru moment, din toate funcțiile executive, chiar dacă nu a fost dat afară din calitatea onorifică de membru al CC al PCR. Arăt că funcția în care a fost mutat după destituire a fost cea de șef de sector la Gospodăria de partid. Abia după câțiva ani, în care timp a stat în conservare totală, în anul 1984, el a fost numit ministru al Turismului, susținut de un alt om al sovieticilor, prim-ministrul Constantin Dăscălescu, activist care a stat șase ani la studii în URSS, unul dintre stâlpii inducerii în România a unei crize de bunuri alimentare, energetice și de larg consum pentru populație, în scopul creării de nemulțumiri ale populației față de Nicolae Ceaușescu, care să poată fi folosite în momentul declanșării loviturii de stat.
Interesant este că Rogojan nu se referă deloc la Vladimir Tismăneanu (Volodea Tismenițki), autorul care merge mai departe și susține că Ion Stănescu „a fost direct implicat în tenebroasa afacere a morții (sinucidere sau asasinat) doctorului Abraham Schächter, ani de zile medic personal al lui Nicolae Ceaușescu și al Elenei Ceaușescu…”[6] A fi pe deasupra și criminal este și mai grav decât am afirmat eu.
După 22 decembrie 1989, în timp ce înalți demnitari comuniști ca Ioan Totu sau Nicolae Giosan mureau asasinați, iar alții înfundau temnițele FSN-iste, Ion Stănescu a fost păstrat încă câteva luni în funcția de ministru în guvernul Petre Roman, după care a devenit unul dintre conducătorii Partidului Socialist al Muncii, aliat al FSN și folosit de acesta în lupta împotriva partidelor istorice, cu sprijinul a numeroși foști securiști implicați direct în această luptă. Este cunoscut că în perioada imediat următoare evenimentelor din decembrie 1989 au fost numiți sau păstrați în funcții importante de conducere doar oamenii de mare încredere ai Moscovei sau ai agenturii din România a Kremlin-ului.
Mai precizez că SRI-ul înființat de rețeaua sovietică reprezentată la cel mai înalt nivel de Ion Ilici Iliescu, Vasile Ionel și Virgil Măgureanu, s-a constituit în birourile Ministerului Turismului, condus de Ion Stănescu. Dacă Ion Stănescu nu ar fi fost un om de mare încredere al Moscovei, el nu ar fi fost implicat în acele operațiuni care au însemnat practic reluarea controlului sovietic asupra României și a serviciilor ei de informații, control parțial pierdut în perioada lui Nicolae Ceaușescu.
Determinarea cu care ambalează generalul Aurel Rogojan minciuni, pentru a încerca zadarnic să nege trădarea legislației în vigoare de către unii comandanți ai Securității este demnă de dispreț. El face parte dintr-un grup care ar dori să țină prizonieră întreaga istorie a Securității și să o „livreze” machiată și fardată opiniei publice, „stupid people”, cum ne numea Saul Bruckner, cel deghizat în român sub numele de Silviu Brucan, cel pe care conducerea Securității, în loc să-l țină în arest la domiciliu, în Dămăroaia, cum a ordonat Ceaușescu, l-a trimis în secret cu pașaport în SUA, Marea Britanie, Austria și Uniunea Sovietică, pentru a concepe și a realiza proiectul cooperării împotriva lui Nicolae Ceaușescu, mai corect spus, împotriva României. În cadrul acestei istorii falsificate, pe care, după cum se vede de la distanță, și-o dorește Aurel Rogojan și grupul care-l împinge în față, în Securitate nu au existat nici torționari, nici duplicitari, nici trădători, nici manipulatori și nici criminali, iar noi, istoricii, suntem niște proști. Îi recomand lui Aurel Rogojan, care a scris foarte mult ocolind tot ce era mai important, să se lase de istorie și să se ocupe de singura lui meserie, cea de ofițer de securitate, care, prin examene de diferență date în regim de „fără frecvență”, a obținut diploma de jurist, ulterior descalificându-se în această meserie de jurist, ca urmare a neprofesării în domeniu, preferând să fie secretarul generalului Iulian Vlad, poziție din care avea toată România la picioare.
Prof. univ. dr. Corvin Lupu
Referințe bibliografice
[1] Vezi Larry L. Watts, Ferește-mă, doamne, de prieteni…, București, Editura Rao, 2011, pp. 367, 523-526 și 583-589.
[2] După reunificarea Germaniei, Arhiva STASI a fost pusă la dispoziția serviciilor secrete ale SUA.
[3] Vezi notele 1, 2 și 3 de la p. 586, notele 1 și 2 de la p. 587 și notele 2, 3 și 4 de la p. 588 din Larry L. Watts, Ferește-mă, Doamne, de prieteni…
[4] Larry L. Watts, Ferește-mă, doamne, de prieteni…, București, Editura Rao, 2011, p. 526.
[5] Larry L. Watts, Cei dintâi vor fi cei din urmă. România și sfîrșitul Războiului Rece, Traducere din limba engleză Adriana Bădescu, Editura Rao, București, 2013, p. 139.
[6] Vladimir Tismăneanu, Pinacoteca malefică: Ion Stănescu, aparatcik, cadrist și securist, în www.hotnews.ro și în www.contributors.ro, din 8 mai 2015.