Vladimir Putin afirmă că a prezenta Rusia ca fiind agresivă „înseamnă că ne luaţi drept idioți”

00:09, 22 decembrie 2020 | Asia | 1282 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

de Xavier Colas, corespondent al publicației ”El Mundo”

Președintele rus a declarat, joi 17 decembrie 2020, că presupusa ingerință a Moscovei în alegerile din Statele Unite nu este decât o invenție lansată pentru a strica  relațiile dintre cele două țări. El a adăugat că atunci când Occidentul acuză Rusia de activitate agresivă, îi ia pe ruși drept „idioţi”.

La conferința de presă anuală a lui Putin, corespondentul BBC l-a întrebat pe liderul rus dacă, de când este la putere de 20 de ani, se consideră parțial responsabil pentru deteriorarea relațiilor dintre Rusia și Occident. Sau dacă, dimpotrivă, crede că autoritățile ruse sunt „la fel de bune și moi ca un ursuleț de pluș alb”.

Liderul rus a ridicat mănușa comparației și a afirmat că Rusia acționează pur și simplu ca răspuns la agresiunile Occidentului. „Suntem albi și blânzi în comparație cu d-voastră şi, da, de aceea am fost încrezători când ne-au spus că NATO nu se va extinde spre est”. Dar „infrastructura militară a NATO se apropie” de granițele Rusiei. El a reamintit, de asemenea, că nu Moscova, ci Washingtonul a ieșit din Tratatul privind rachetele anti-balistice, din Tratatul INF și din Tratatul „Cer deschis”.

Și ce putem face în acest context? Să lăsăm totul așa cum e? Veți zbura peste noi și veți împărtăși totul cu partenerii dvs. americani, iar noi nu vom avea această posibilitate de a efectua zboruri de supraveghere pe teritoriul SUA. Sunteți oameni inteligenți, atunci de ce ne luați drept idioți?, l-a întrebat el retoric pe reporterul BBC.

În schimb, Putin a indicat că întreține relații bune cu președinții Chinei și Turciei. „Am opinii divergente cu privire la anumite probleme cu președintele turc, Recep Tayyip Erdogan. Uneori chiar opinii opuse. Dar el este un om care se ține de cuvânt. Dacă el crede că ceva este benefic pentru țara sa, merge până la capăt”, a spus Putin.

În ceea ce privește China, Putin a afirmat că, probabil, interesele comune dintre el și președintele chinez Xi Jinping îi ajută să aibă „relații amiabile și, mai presus de toate, de lucru, dar în același timp relaţii de încredere și prietenie”.

Putin asigură că presupusa ingerință a Rusiei în alegerile din Statele Unite este o invenție care încearcă să strice relațiile dintre cele două țări și „un pretext pentru nerecunoașterea legitimității actualului președinte american din motive de politică internă”, a spus Putin în conferinţa sa de presă anuală. Unul dintre participanți l-a întrebat pe Putin de ce „hackerii” ruși nu l-au ajutat pe Trump de data aceasta să revalideze un al doilea mandat.

„De ce nu l-au ajutat? Mai mult decât o întrebare, aceasta este o provocare”, a răspuns președintele, asigurând că „hackerii ruși nu l-au ajutat niciodată pe actualul președinte american să-și obţină primul mandat şi nu au intervenit în afacerile interne ale acestei ţări minunate”.

În acel moment al discuției un băiat rus l-a întrebat pe președinte prin intermediul părinților săi „De ce alte state nu iubesc Rusia?”. „Mulți iubesc Rusia, dar avem conflicte între adulți”, i-a explicat didactic și cu umor Vladimir Putin.

„Încă nu am luat o decizie dacă voi participa sau nu la alegerile din 2024”, a declarat președintele la marea sa conferință de presă anuală. El a adăugat că „în mod oficial există permisiunea oamenilor”. El se referea la recentele amendamente aduse Cartei Magna a Rusiei, care a intrat în vigoare în iulie și limitează la două maximul de mandate prezidenţiale de șase ani pe care aceeași persoană le poate deţine. Dar acest lucru nu se aplică „persoanei care deține sau a deținut funcția de președinte al Rusiei înainte de momentul intrării în vigoare” a modificărilor. Acest lucru îi vizează pe Putin și Dmitri Medvedev (care a fost și el șef de stat rus între 2008-2012).

Putin a concluzionat spre finalul întâlnirii că bilanţul acestui an este pozitiv pentru Rusia: „Nu mai există nicio bază pentru a fi calificaţi drept benzinărie mondială”, pentru că „lăsăm în urmă dependența de petrol”. El a precizat că 70% din buget nu mai provine din petrol și că „dependența (de petrol, n.n.) este încă mare, dar se reduce destul de repede”. (Rador)

Traducerea: Rodezia Costea

Sursa

Facebook Comments