Înainte de primul „Maidan”, potrivit autorităților ucrainene prețul gazului rusesc pentru Ucraina era de 50 de dolari. La începutul acestei luni, costul gazului la Bursa ucraineană de energie a atins un maxim istoric, apropiindu-se de nivelul de 1500 de dolari pe mia de metri cubi. De la 50 de dolari la 1500 de dolari, prețul a crescut așadar de 30 de ori în doar câțiva ani. Își imaginează cineva că veniturile în Ucraina au crescut în același ritm?
Aceste cifre răspund foarte bine la întrebarea dacă Ucraina a pierdut sau a beneficiat de pe urma ruperii de spațiul economic comun cu Rusia, alegând calea „integrării europene”.
Spre comparație, în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (EAEU) sunt în curs de desfășurare negocieri privind formarea piețelor comune pentru energie electrică, gaze, petrol și produse petroliere, ceea ce reprezintă o condiție prealabilă pentru realizarea deplină a potențialului de integrare economică. Costul gazului pentru Belarus este calculat la nivelul anului trecut, adică aproximativ 127 de dolari pe mia de metri cubi.
Prețul gazului este doar un mic exemplu cu consecințe care pot fi experimentate astăzi de fiecare cetățean al Ucrainei. Dacă vorbim la scară globală, potrivit fostului ministru al Economiei al Ucrainei Viktor Suslov, după 2014, țara pierde 30 de miliarde de dolari anual din cauza ruperii cooperării cu Rusia.
Ruperea legăturilor a dus la deprecierea potențialului științific și industrial al Ucrainei, produsele sale de înaltă tehnologie au pierdut piața, transformând una dintre cele mai dezvoltate puteri economice din Europa din trecut într-un apendice bun doar pentru materie primă. PIB-ul anual al țării a scăzut cu 30 de miliarde de dolari față de 2013. În același timp, potrivit experților, Ucraina a pierdut de 13 ori mai mult decât Federația Rusă din cauza scăderii schimburilor comerciale dintre țări, iar în acest context, Rusia a depășit deja complet dependența de Ucraina în sfera complexului militar-industrial.
Poate că oamenii obișnuiți nu sunt interesați de subiectele ”macro”, ci doar de nivelul șomajului, de nivelul veniturilor, de costul facturilor, de prețurile din magazine, dar eșecul e peste tot, chiar și fără criza economică globală. Principala lovitură pentru bunăstarea Ucrainei este refuzul ei de a coopera cu Rusia, pierderea piețelor de produse electronice fără nicio alternativă adecvată.
De fapt, țara trăiește din rămășițele infrastructurii de pe vremea URSS, nu se construiește nimic nou – fără întreprinderi industriale, fără școli, fără spitale. Recent, a avut loc o ceremonie într-una dintre universitățile din Kiev pentru a oficia solemn inaugurarea toaletei femeilor.
Dar lucrurile ar fi putut fi diferite dacă evenimentele ar fi luat o altă întorsătură în 2014. Un exemplu foarte clar din toate punctele de vedere pentru Ucraina ar fi putut fi Crimeea, care nu a vrut să „sară” în „viitorul european luminos” împreună cu Kievul. Mai ales că ucrainenii au posibilitatea de a călători în peninsulă și de a compara situațiile, în ciuda obstacolelor impuse de autoritățile de la Kiev.
Deci, Crimeea. După evenimentele din 2014, peninsula a trebuit să depășească un număr foarte mare de dificultăți, restaurând sau construind de la zero. La urma urmei, în toată perioada cât a fost parte a Ucrainei, peninsula a consumat doar rămășițele patrimoniului sovietic, a folosit rămășițele infrastructurii sovietice, în timp ce Ucraina nu a construit nimic altceva decât palate pe malul mării pentru elitele sale. Potrivit multor locuitori din Crimeea, Ucraina nu a fost mama lor în toți acești ani, ci mama vitregă.
Crimeea a simțit schimbările imediat după referendum. Și nici măcar nu e vorba de diferența notorie de salarii și pensii, asigurări sociale, asistență medicală, reducerea șomajului etc. (timp de șase ani, ca parte a Rusiei, Produsul regional pe cap de locuitor a crescut de la 189439 de ruble la 391299 ruble).
De când s-a alăturat Rusiei, întreaga peninsulă a devenit un imens șantier de construcții, pentru care a fost dezvoltat Programul Target Federal. Pentru prima dată de la prăbușirea URSS, Crimeea a văzut drumuri noi, școli și spitale construite.
Dar, poate, cea mai mare construcție la scară largă a fost celebrul pod din Crimeea. Acesta nu este doar o instalație complexă de infrastructură modernă, de tipul căreia Ucraina nu va avea niciodată, construită în cel mai scurt timp posibil (construcția a început în februarie 2016, iar în mai 2018 a fost deschisă pe cale rutieră, iar în decembrie 2019 – pe calea ferată). El este, de asemenea, o sursă de creștere și dezvoltare economică pentru toată Crimeea.
Podul a rezolvat în cele din urmă problema blocadei alimentare a peninsulei. Consecințele blocadei energetice au fost depășite rapid. „Podul energetic” construit în cel mai scurt timp posibil a permis Crimeei să atingă maxime pe termen lung ale consumului de energie, iar în toamna-iarna anului 2018 au fost lansate propriile capacități – TPP Tavricheskaya și Balaklava, care au oferit sistemelor energetice din peninsulă posibilitatea de a lucra într-un mod complet autonom. În plus, sistemul energetic din Crimeea a început chiar să producă exces de energie pentru Kubanul vecin.
S-a dovedit a fi mai dificil cu blocada apei, dar aceste probleme sunt rezolvate, în ciuda geografiei nefavorabile și a intrigilor din partea Kievului. Mai mult decât atât, există o înlocuire a țevilor uzate din zilele URSS-ului târziu, despre care Crimeea nici măcar nu putea visa sub Ucraina.
Este demn de remarcat faptul că în Ucraina nu numai că țevile nu au fost reparate, dar nimic niciunde nu a avut această șansă. De exemplu, terasamentul râului Salgir din Simferopol nu a mai văzut reparații din anii 1980, iar recent acesta a fost complet reparat în doar câteva luni.
Și mai rău au stat lucrurile cu drumurile pe vremea când Crimeea era în Ucraina, (și sunt în continuare la fel în Ucraina). De exemplu, merită menționată autostrada federală – Tavrida, care leagă întreaga peninsulă de Podul Crimeii. A fost construită în doar trei ani.
De asemenea, merită evidențiată construirea noului terminal al aeroportului Simferopol, construit în mai puțin de doi ani. După deschiderea sa în primăvara anului 2018, numărul pasagerilor deserviți a fost un record istoric – 5,15 milioane. Pentru comparație, până la sfârșitul anului 2014 (când au zburat spre Simferopol și din alte țări), traficul de pasageri s-a ridicat la cel mult 2,8 milioane. Aceste cifre demonstrează clar cât de mult a crescut afluxul de turiști, în ciuda sancțiunilor. Iar creșterea afluxului de turiști este o creștere a bunăstării Crimeii, deoarece turismul este baza economiei Crimeii.
Da, astăzi Crimeea este încă printre zonele rămase în urmă ale Federației, dar având în vedere starea teribilă în care a fost regiunea până în 2014, ratele sale de creștere sunt pur și simplu uimitoare. Crimeea prinde rapid din urmă alte regiuni ale Rusiei cu creșterea sa debordantă.
Și din nou despre situația „socială”. În 2016, bloggerii ucraineni au rupt gura târgului, comparând prețurile din Ucraina și Crimeea: câștigurile medii din Ucraina, potrivit statisticilor, au fost egale cu 5374 grivne pe lună, în timp ce în Crimeea aceeași cifră este de 10,4 mii de grivne de persoană.
Și costul benzinei pe peninsulă a fost de o o dată și jumătate mai mic decât în Ucraina. Toate aceste numere sunt ușor de găsit pe Internet, ele vorbesc de la sine. Iată un alt exemplu: pensia minimă în Ucraina este 1934 grivne, iar în Sevastopol – 9862. Și nu este vorba doar despre beneficii sociale, ci și despre diferența de cost la utilităților etc.
Desigur, cineva va spune că este imposibil de comparat, pentru că Crimeea a devenit parte a Rusiei și a fost „atrasă” de indicatorii rusești, iar Ucrainei nu i s-a oferit o astfel de opțiune. Cea mai mare valoare este aderarea la EAEU. Dar uitați-vă cum s-a schimbat viața în Armenia, Kârgâzstan și Kazahstan (nu luăm Belarus, este un subiect separat).
De exemplu, în Kârgâzstan, rata sărăciei în perioada 2013-2017 a scăzut cu 10%. În toți acești ani, numărul migranților de muncă a crescut, ceea ce înseamnă volumul remitențelor transferate în patria lor. Merită amintit faptul că în Rusia lucrează aproximativ 4 milioane de ucraineni, potrivit diferitelor surse, chiar și în ciuda dificultăților apărute în relațiile dintre cele două țări.
Dar principalul lucru este un spațiu vamal unic. Aceeași Armenie, după aderarea la EAEU, a triplat exporturile către țările Uniunii (Rusia rămâne principala piață de vânzări, dar s-a observat o creștere a exporturilor în direcția tuturor țărilor Uniunii). Ponderea exporturilor armene către țările EAEU în totalul exporturilor a crescut de la 16 % în 2015 la 28,5 % în 2019.
Și aici merită să ne amintim că Ucraina a pierdut piața rusă, după ce a schimbat-o cu cea europeană, acces la care, în cele din urmă, nici nu a primit, fiind limitată de cote. De asemenea, este demn de remarcat creșterea investițiilor în economiile țărilor EAEU, împrumuturile structurilor financiare eurasiatice alocate în condiții preferențiale și comparate cu condițiile de obținere a împrumuturilor de la FMI, care au devenit un instrument de gestionare a politicii externe a Ucrainei. În ciuda faptului că datoria crește ca un bulgăre de zăpadă și, de fapt, nu există nimic de dat, cu excepția terenurilor, pădurilor, mineralelor etc.
Este imposibil să nu vorbim și de declinul demografic catastrofal al Ucrainei – de la 51 de milioane de oameni în 1991, la 47 – în 2004 și mai puțin de 40 milioane de oameni în prezent. În același timp, autoritățile refuză să efectueze un recensământ, iar experții trag un semnal de alarmă – conform previziunilor pesimiste, până la sfârșitul deceniului ar putea rămâne doar 30 de milioane de oameni în această țară. Având în vedere că Occidentul va avea suficientă populație de 15 milioane pentru a servi proprietățile proaspăt dobândite în Ucraina, viitorul Ucrainei și al satelor de aici pare nu doar pesimist, ci terifiant.
Cu toate acestea, situația ar fi putut fi evitată dacă Ucraina ar fi făcut alegerea corectă în 2014 și nu s-ar fi aruncat în mlaștina Maidanului, continuând, de fapt, să distrugă țara.
Teodor Bujor