de Calistrat Atudorei
De mai mult de două luni atenția întregii lumi este ațintită asupra Statelor Unite ale Americii deoarece în funcție de administrația care se va stabili la Casa Albă după data de 20 ianuarie 2021, vor urma consecințe diferite la nivel mondial. Deși curentul principal al mass-media occidentale, care îl anunță fără dubii pe Joe Biden ca fiind viitorul președinte, există semnale concludente că jocurile încă nu au fost făcute. Se pare că tensiunile din interiorul SUA sunt în creștere, dar acestea pot avea implicații și la nivel internațional, inclusiv pe plan militar. În acest context complicat, trimiterea de către Pentagon a unui set de drone cu mare potențial operațional în România nu poate decât să ridice nivelul de îngrijorare.
USA Air Force a trimis în data de 4 ianuarie 2021 mai multe drone MQ-9 Reaper și aproximativ 90 de militari la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii. Așa cum era de așteptat, comunicatul de ieri al Forțelor Aeriene americane a fost foarte laconic cu privire la scopul operațiunii. S-a afirmat în esență că dronele sunt menite
să desfășoare misiuni de culegere de informații, supraveghere și recunoaștere în sprijinul operațiunilor NATO” și că operațiunea urmărește „să arate adversarilor că SUA pot răspunde rapid la orice amenințare emergentă”.
La prima vedere, misiunea ar putea fi încadrată în ceea ce pare să fi devenit o rutină în cadrul NATO întrucât pe teritoriul României acesta este cea de-a treia de acest gen din ultimii doi ani (precedentele au fost în iulie 2019 și ianuarie 2020). Și totuși, având în vedere un context mai larg, ce ține seama de situația actuală foarte specială din Statele Unite, putem construi și scenarii mai atipice.
Să avem în vedere că cei doi candidați la președinție – Donald Trump și Joe Biden – au viziuni complet diferite în ceea ce privește politica externă a SUA. Trump nu a mai angrenat America în niciun război pe tot parcursul mandatului său și a căutat să retragă armata americană din principalele teatre de operațiuni ale lumii. Pe de altă parte, în anticiparea principalelor sale obiective în politica internațională, Biden a menționat, de exemplu, că urmărește reluarea presiunilor asupra Siriei până la răsturnarea de la putere a lui Bashar al-Assad. El a confirmat astfel că intenționează să reia linia expansionismului și intruziunii americane către alte state, la fel cum au făcut-o și președinții dinaintea lui Trump. De asemnea, să observăm că în timp ce Trump caută să „îndiguiască” China, pe care o acuză printre altele de o veritabilă infiltrare în treburile interne ale Statelor Unite, Biden pare să fie în relații suspect de apropiate, pe mai multe linii, cu liderii chinezi.
Societatea din SUA este extrem de polarizată în acest moment. Există două tabere situate într-un antagonism funcțional cronic. Tabăra lui Trump acuză că alegerile din 3 noiembrie au fost masiv fraudate și că fără demascarea ilegalităților nu se mai poate vorbi de libertate în America. Tabăra lui Biden, care beneficiază de sprijinul majoritar al Congresului și al mijloacelor mediatice, susține că Trump nu vrea să accepte că a pierdut și de aceea ar aduce acuzații ridicole. Potrivit mai multor analiști americani, indiferent care dintre cei doi va fi desemnat până la urmă președinte, reacția celeilalte tabere poate escalada până la cote apropiate de un război civil.
Miza preluării conducerii Casei Albe fiind de o uriașă importanță și pe plan internațional, administrația de la Washington a luat în considerare scenariile implicării unor forțe externe pe acest fundal de instabilitate în SUA. Din acest punct de vedere nu este surprinzător că Pentagonul a ordonat în ultima lună ample deplasări de trupe în special la nivel maritim. A fost fortificată prezența flotelor americane în Atlantic, în Marea Chinei de Sud, iar în urmă cu două zile revenirea portavionului Nimitz din proximitatea strâmtorii Urmuz a fost contramandată.
Se pare că principalele calcule strategice se fac în legătură cu China și cu posibilele mișcări și alianțe ale sale. Să avem în vedere că potrivit unor documente publicate de presa canadiană în decembrie 2020, interesul Chinei pentru situația din America ar fi implicat chiar pârghiile militare prin aducerea unor trupe în Canada. Pentagonul ia probabil în calcul și o posibilă alianță a Chinei cu Iranul și cu Rusia.
În acest context capătă mai multe valențe trimiterea dronelor americane în România, la baza din Câmpia Turzii. Este util să știm că această bază este destinată de strategii americani să devină unul dintre centrele operaționale cele mai importante din Europa de Est, în special pentru controlul spațiului aerian aferent Mării Negre. Principalul adversar vizat de alianța euro-atlantică în această zonă este, așa cum bine știm, Federația Rusă. Aceasta este, desigur, retorica NATO indusă opiniei publice de cel puțin șase ani, prin care Rusia a fost constant și sistematic descrisă ca reprezentând o „amenințare” pentru stabilitatea și pacea Europei și a lumii întregi. Nu voi mai insista asupra acestei narațiuni lipsite de sens în condițiile în care la orice examinare lucidă Rusia apare mai degrabă ca fiind asediată de un lanț de baze NATO care o încercuiesc și nicidecum ca „agresoare”.
Ceea ce are însă o relevanță mai mare în acest moment este că strategia de a ataca Rusia este mai degrabă apanajul administrației paralele (numită de unii ”Deep State”) care îl sprijină pe Biden. Așadar o politică agresivă față de Rusia lansată din România ar fi foarte puțin probabil să fie dictată de o eventuală administrație Trump, ci de una la a cărei conducere ar fi Joe Biden.
Dincolo de toate aceste scenarii, realitatea însăși ne va clarifica foarte curând semnificația mișcărilor la care asistăm pe scena politico-militară. Un moment cheie în acest sens va avea loc mâine, 6 ianuarie, când la Washington va avea loc numărarea oficială a voturilor marilor electori și, în același timp, sute de mii de americani se vor aduna în jurul clădirii Congresului, în sprijinul lui Donald Trump.