Ucraina continuă genocidul religios în Bucovina de Nord. De ce tace comunitatea ortodoxă română?

Comunitatea Bisericii Ortodoxe Ucrainene din comuna Mihalcea, raionul Storojineț, regiunea Cernăuți, efectuează o pravilă de rugăciune neîncetată timp de 1000 de zile împotriva încercărilor așa numitei ”Biserici Ortodoxe a Ucrainei” de a le lua biserica. Aceasta este o zonă locuită de etnici români, dar comunitatea ortodoxă din România nu știe sau nu intervine (din motive politice ?) în apărarea fraților lor cărora le sunt luate bisericile cu forța.

13:34, 10 noiembrie 2021 | Europa | 1066 vizualizări | 2 Comentarii
Distribuie

Data de 6 noiembrie 2021 marchează împlinirea a 1000 de zile de pravilă de rugăciune neîncetată pentru dreptul de a se ruga în biserica proprie, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, drept pentru care se luptă comunitarea religioasă a Bisericii Ortodoxe Ucrainene din comuna Mihalcea, raionul Storojineț, regiunea Cernăuți.

De când au început acest canon, credincioșii au fost ridiculizați și insultați de reprezentanții așa numitei „Bisericii Ortodoxe a Ucrainei”, s-au confruntat cu presiuni la locul de muncă, cu nepăsare din partea judecătorilor și a oficialilor guvernamentali, bătăi cu bastoane și atacuri cu gaze lacrimogene, agresiune asupra copiilor și multe alte feluri de atacuri. De exemplu, în 2019, atacatorii schismatici au doborât ușile bisericii, iar în 2020 au blocat intrarea în biserică.

„Dar aceste 1000 de zile au adus roade utile comunității religioase: credincioșii au devenit mai apropiați unii de alții, mai prietenoși, de parcă ar avea o singură inimă, și-ar iubi mai mult biserica, au început să-și aprecieze mai mult strămoșii, care le-au păstrat și lăsat moștenire biserica, li s-a insuflat dragoste pentru biserică și pentru Dumnezeu ”, se spune în mesaj biroului de presă al Episcopiei Cernăuți-Bucovina a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Se observă că rugăciunea și închinarea au devenit cea mai mare comoară pentru apărătorii bisericii Adormirea Maicii Domnului. În perioada pravilei, s-au format patru grupe de câte 20 de persoane pentru citirea Psaltirii; credincioșii erau întăriți spiritual și fizic, pentru că trebuiau să se roage în aer liber în orice moment al anului și pe orice vreme.

Trebuie reamintit că credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Mihalcea au desfășurat o pravilă de rugăciune neîncetată în apropierea Bisericii Adormirea Maicii Domnului începând cu data de 10 februarie 2019. Biserica lor era amenințată cu sechestrarea după o întâlnire a comunității teritoriale care a votat ca această biserică să fie alocată parohiei schismatice a alșa numitei „Biserici Ortodoxe a Ucrainei”. Re-înregistrarea a fost efectuată de un oficial al Administrației Regionale de Stat din Cernăuți, Micola Gergeliuc. De atunci, credincioșii își protejează biserica zi și noapte de atacuri, se roagă pentru pace și păstrarea credinței ortodoxe în Bucovina.

Un semnal de susținere din partea ortodocșilor români ar fi mai mult decât salutar, mai ales că drepturile minorității române din Ucraina sunt puse la grea încercare, și nu doar din punct de vedere religios. Aceeași presiune se pune și pe educație și limba română, Kievul încercând asimilarea românilor din Ucraina pe toate căile. Între timp, Bucureștiul se laudă cu rolul de ”aliat” al Ucrainei, doar că statul vecin fae tot ce poate pentru a le nega drepturilor românilor care trăiesc în această țară.

 

Teodor Bujor

Facebook Comments