de Adrian Pătrușcă
Armenia și Azerbaidjanul se află în pragul războiului, după ce au izbucnit noi lupte între trupele azere și cele din regiunea separatistă Nagorno-Karabah, sprijinite de armeni.
Iată mai jos un punctaj care explică situația extrem de complicată și de periculoasă din zonă.
Ce este Nagorno-Karabah?
Este vorba de o regiune situată pe teritoriul Azerbaidjanului, cu o populație de aproape 150.000 de locuitori, în majoritate armeni. Situată în Cauzaz, fâșia de pământ al cărei nume înseamnă Karabahul Superior este mărginită de Marea Neagră în vest și de Marea Caspică în est, la nord învecinându-se cu Rusia și cu Armenia, iar la sud cu Turcia și Iranul.
Cât de vechi este conflictul?
Nagorno Karabah este revendicat de Armenia și de Azerbaidjan încă de la prăbușirea Imperiului Rus odată cu revoluția bolșevică din 1917.
Dictatura comunistă va reuși totuși să țină înăbușit conflictul, Nagorno Karabah rămânând un teritoriu autonom în interiorul Republicii Socialiste Sovietice Azerbaidjan până la destrămarea URSS.
Pe 10 decembrie 1991, profitând de dispariția Uniuniunii Sovietice, Nagorno Karabah își proclamă independența cu sprijinul Armeniei, iar conflictul se aprinde din nou.
Masacrele din anii 1990
Odată cu plecarea trupelor sovietice, forțele armene lansează o serie de ofensive în 1991, și apoi 1993, până când, pe 17 mai 1994, este semnat un acord de încetare a focului, intermediat de Moscova.
La acea dată, Armenia controla o cincime din teritoriul azer, în care se afla și Nagorno Karabah, după ce luptele făcuseră 30.000 de victime.
De ce conflictul nu a putut fi stins până acum?
Toate tentativele de instaurare a păcii în regiune au eșuat. În 1994, așa-numitul „grup de la Minsk”, constituit sub egida OSCE (Organizația de Securitate și Cooperare în Europa), adună trei țări – Rusia, Statele Unite și Franța – încearcă să găsească o soluție. Însă, în ciuda numeroaselor discuții și negocieri, nu s-a reușit încheierea unui tratat de pace nici până azi.
Speranțele zadarnice de după 2000
În noiembrie 2008, Armenia și Azerbaidjanul semnează o declarație comună în care fac apel la o „rezolvare pașnică” a dat naștere la multe speranțe, dar ciocnirile nu au încetat.
În noiembrie 2014, un elicopter militar armean este doborât în Nagorno Karabah de forțele azere.
În aprilie 2016, reizbucnirea unor lupte intense trezește temeri că războiul se va aprinde din nou, 110 persoane fiind ucise. Însă, din nou, Moscova reușește să negocieze un acord de încetare a focului.
Luptele de duminică reprezintă o surpriză?
A existat un avertisment pe 12 iulie anul acesta, când s-au înregistrat schimburi violente de focuri la frontiera de nord dintre cele două țări: președintele azer a amenințat că părăsește negocierile de pace, declarând că are dreptul să apeleze la o „soluție militară a conflictului”.
Intensitatea luptelor a scăzut de atunci, fără a înceta în totalitate.
Ce s-a petrecut duminică, 27 septembrie?
Informațiile disponibile sunt destul de confuze. Certă este însă violența luptelor. Armenia a proclamat mobilizarea generală și a instituit legea marțială pe teritoriul său, lucru făcut și de autoritățile din Nagorno-Karabah. Exemplul a fost urmat și de Azerbaidjan, spre seară.
Autoritățile din Nagorno-Karabah afirmă că au distrus patru elicoptere și zece tancuri azere.
De partea sa, azerii anunță că au cucerit un punct strategic, muntele Murovdag și șase localități, lucru dezmințit de armeni.
Deși toate părțile au deplâns victimele civile și militare, nici una din părți nu a furnizat o cifră precisă.
La ce să ne așteptăm?
Istoria conflictului arată că este greu de făcut previziuni.
Rusia a făcut apel la „o încetare imediată a focului” și la reluarea negocierilor de pace.
Același apel l-au făcut Franța, ca mediator, și Uniunea Europeană.
Ca la orice conflict din regiune, belicosul lider al Turciei, Erdogan, face opinie separată, promițând sprijin necondiționat, inclusiv militar, Azerbaidjanului.
La fel ca în Siria, de exemplu, Erdogan a ales să îl înfrunte deschis pe Putin.
Faptul că este un conflict cu puternice accente confesionale, între Armenia creștină și Azerbaidjanul musulman, implicarea activă și agresivă a Turciei și sprijinul deocamdată discret acordat azerilor de către Iran, fac din Nagorno-Karabah un butoi cu pulbere care poate arunca în aer Orientul Mijlociu.