Crimeea rămâne luată! Rusia promite să fie cuminte, Consiliul Europei o iartă

23:25, 21 octombrie 2020 | Asia | 466 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

de Valeriu Daniel

Federația Rusă și Consiliul Europei au decis în data de 20 octombrie 2020 restabilirea completă a relațiilor, deteriorate după anexarea Crimeei.

Serghei Lavrov, șeful diplomației de la Moscova, şi secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric, au constatat, luni, restabilirea completă a relaţiilor dintre Rusia şi această organizaţie paneuropeană, situaţie calificată de şeful diplomaţiei ruse drept „un punct final al crizei”, transmite EFE.

Consiliul Europei este cea mai mare organizație în materie de drepturi ale omului de pe continent. Aceasta include 47 de state membre, dintre care 28 sunt state membre ale Uniunii Europene, potrivit instituției.

Consiliul Europei militează pentru libertatea de expresie și pentru libertatea presei, libertatea întrunirilor, egalității și protecția minorităților.

Consiliul ajută statele membre să lupte împotriva corupției și terorismului, și să adopte reforme juridice necesare.

Grupul său de experți constituționali, cunoscut drept Comisia de la Veneția, oferă consiliere juridică țărilor de pe tot globul.

„Cu această vizită (…) punem un punct final simbolic crizei sistemice în care s-a văzut adâncită organizaţia între 2014 şi 2019 din cauza măsurilor complet ilegale şi contrarii statutului adoptate de unii membri ai Adunării Parlamentare”, a declarat ministrul rus de Externe.

Rusia denunță „limbajul forței, ultimatumurile  și presiunile”

Tensiunile dintre Consiliul Europei şi Rusia au început în 2014, după anexarea ilegală de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea şi decizia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de a suspenda dreptul de vot al delegaţiei ruse.

În acest context, trei ani mai târziu, în iunie 2017, Moscova a declarat că nu mai achită contribuţia sa anuală de 33 de milioane de euro către Consiliu. Rezultatul a fost o criză financiară gravă.

Vara aceasta, în iunie, APCE a aprobat restabilirea dreptului de vot al delegaţiei rus  iar ulterior tensiunile au început să se risipească, scrie Agerpres.

„Drepturile parlamentarilor ruşi au fost restabilite integral şi principala lecţie pe care o învăţăm este că e inadmisibil să folosim limbajul forţei, ultimatumurile şi presiunile în Consiliul Europei, este inadmisibil să încercăm să încălcăm cele mai importante principii care stau la baza Consiliului Europei”, a insistat ministrul rus de Externe.

Marija Pejcinovic Buric a constatat că relaţiile dintre organizaţie şi Moscova „s-au îmbunătăţit considerabil” şi a subliniat importanţa faptului că Rusia „şi-a restabilit în totalitate participarea în Consiliul Europei”.

„Sper ca vizita mea să contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor dintre Rusia şi Consiliul Europei”’, a apreciat ea.

Sursa

 

Facebook Comments
Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,