Acum înțelegeți de ce vor să îl aresteze pe Donald Trump?

13:08, 23 martie 2023 | America | 1415 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

 

În data 21 martie 2023 Donald Trump, fost președinte al Statelor Unite, a anunțat noul său plan de desființare a Deep State-lui (Statul Subteran) din America. Planul ar urma să fie pus în aplicare imediat după ce Trump și-ar începe al doilea mandat la Casa Albă, în 2024. Reamintim că în anul 2020 Donald Trump a fost brutal îndepărtat de la putere prin cea mai masivă fraudă electorală din istoria lumii, care este însă și acum acoperită sub voalul tăcerii de către media aservită rețelei globaliste care urmărește instaurarea unui Guvern Mondial tiranic.

Iată cum și-a prezentat Trump cele 10 puncte ale programului său de eliberare a Americii de sub jugul globalist:

„Iată planul meu de a dezmembra Statul Subteran (Deep State), de a ne revendica democrația și de a elimina corupția din Washington odată pentru totdeauna.

În primul rând. Voi reitera imediat Ordinul Executiv pe care l-am dat în 2020 prin care restabileam autoritatea președintelui de a elimina birocrații necinstiți și vă asigur că voi exercita această putere foarte ferm.

În al doilea rând. Vom curăța toți agenții corupți din aparatul nostru de securitate națională și de informații. Și sunt foarte mulți printre ei. Departamentele și Agențiile care au fost instrumentate vor fi complet revizuite, astfel încât birocrații fără chip să nu mai poată ținti și persecuta pe creștinii conservatori sau pe dușmanii politici de stânga, ceea ce fac acum la un nivel pe care nimeni nu-l poate crede nici măcar posibil.

În al treilea rând. Vom reforma total instanțele FISA (Foreign Intelligence Surveillance Court) care sunt atât de corupte, încât judecătorilor se pare că nu le mai pasă când sunt mințiți. În solicitările de emitere a mandatelor de arestare primite atât de mulți judecători au văzut atât de multe cereri încât știu care sunt eronate sau cel puțin ar trebui să știe. Dar nu fac nimic în privința asta și se lasă mințiți.

În al patrulea rând. Să dezvăluim fraudele și abuzurile de putere care ne-au sfâșiat țara. Vom înființa o Comisie pentru Adevăr și Reconciliere pentru desecretizare și vom publica toate documentele despre cenzura, spionajul și corupția Deep State. Sunt destule.

Cinci. Vom lansa o represiune majoră împotriva agenților guvernamentali care se ocupă cu difuzarea de știri false pentru a oferi în mod deliberat narațiuni eronate și pentru a submina guvernul și democrația noastră. Când va fi posibil, vom depune și acuzațiile penale.

Şase. Vom face ca fiecare birou al inspectorului general să fie independent și separat fizic de departamentele pe care le supraveghează, astfel încât inspectorii din teritoriu să nu devină protectorii Statului Subteran (Deep State).

Șapte. Voi cere Congresului să stabilească un sistem independent de audit pentru a monitoriza în permanență agențiile noastre de informații și pentru a ne asigura că nu îi spionează pe cetățenii noștri sau că derulează campanii de dezinformare împotriva poporului american sau că nu spionează campania electorală a cuiva, așa cum au spionat campania mea.

În al optulea rând. Vom continua efortul lansat de Administrația Trump de a muta părți ale stufoasei birocrații federale în noi locații situate în afara mlaștinii din Washington. Exact la fel cum am mutat Biroul de Administrare a Terenurilor în Colorado. La fel trebuie să facem cu aproximativ 100.000 de posturi guvernamentale care ar putea fi mutate. Și le voi muta imediat din Washington în locuri pline de patrioți care iubesc America. Și ei chiar iubesc America.

Nouă. Voi lucra pentru a interzice birocraților federali să accepte locuri de muncă la companiile cu care au de-a face și pe care le reglementează. Deci ei au de-a face cu aceste companii și reglementează aceste companii și apoi vor să ia locuri de muncă de la aceste companii. Nu merge așa! O astfel de rușine publică nu poate continua. Dar acum este în curs, așa cum avem cazul companiilor care lucrează cu Big Pharma.

Zece. Voi promova un amendament constituțional pentru a impune limite de mandat membrilor Congresului.

Deci așa voi spulbera Statul Subteran (Deep Stae) și voi restabili guvernul controlat de popor, pentru popor.

Vă mulțumesc foarte mult.”

Știrea despre planul lui Trump de a scoate definitiv din rădăcină Statul Subteran (Deep State-ul) a fost însă zgomotos și prompt acoperită de scandalul fabricat al actriței porno (cu numele de scenă) Stormy Daniels care afirma că în anul 2016 a primit 130.000 de dolari de la Trump pentru a nu scrie o carte despre relația sa cu acesta din anul 2006. Este rețeta clasică de a compromite imaginea publică a unui om politic, indiferent dacă povestea a fost sau nu reală. Ipocrizia corporațiilor mediatice din SUA și din statele partenere cu aceasta este însă evidentă dacă avem în vedere că scandalul real al afacerilor familiei Biden, al laptopului lui Hunter Biden și multe altele nu au generat niciun fel de amenințare cu arestarea sau suspendarea președintelui marionetă instalat în funcție exact de păpușarii din Deep State.

Întrebare pentru cei care mai pot gândi neafectați de hipnoza indusă de Sistem: Mai aveți vreo îndoială pentru care motiv Kabala din umbră cere arestarea lui Donald Trump?

 

Facebook Comments
Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , ,