VIDEO și transcriere Interviu cu Ambasadorul Federației Ruse în România, 14 iunie 2023

Vă prezentăm un al treilea interviu pe care domnul Valery Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse la București, l-a oferit pentru Forumul Țărilor Nealiniate din România. În cadrul dialogului, am discutat, printre altele, despre:
– Motivele pentru care Rusia a lansat operațiunea militară în Ucraina;
– Stadiul și efectele contra-ofensivei ucrainene;
– Consecințele livrării de armament greu pentru Ucraina din partea NATO;
– Cine a distrus barajul de la Nova Kakhovka?
– Crearea la nivel mondial a unui sistem financiar-economic alternativ;
– Relevanța BRICS în contextul internațional actual.

Vă invităm să urmăriți înregistrarea video a interviului:

*

Iată acum transcrierea integrală a interviului:

Calistrat Atudorei: Bună ziua! Numele meu este Calistrat Atudorei, sunt membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și președinte al Forumului Țărilor Nealiniate din România. Este miercuri, 14 iunie 2023, și ne aflăm în sediul Ambasadei Federației Ruse din București, unde domnul ambasador al Federației Ruse, Valery Kuzmin, a avut amabilitatea de a ne oferi un interviu. Bună ziua, domnule ambasador, vă mulțumim pentru această ocazie!

Valery Kuzmin: Bună ziua! Bine aţi venit la noi! Ca întotdeauna, noi suntem pregătiți să discutăm subiectele actuale și să răspundem întrebărilor pe care le aveți.

C. A.: De fapt, domnule ambasador, acesta este cel de-al treilea interviu pe care îl realizăm împreună de la escaladarea situației din Ucraina. Am considerat și acum, ca și la precedentele interviuri, că este necesar ca în conformitate cu deontologia jurnalistică să informăm publicul din România în mod direct despre poziția Federației Ruse referitoare la evenimentele din prezent în care este implicată Federația Rusă atât pe teritoriul Ucrainei, cât și în lumea largă. Cu toate acestea, primele două interviuri au fost blocate, cenzurate în spațiul public, mă refer în special de mass-media, nu au fost preluate, iar eu personal am fost trecut pe „lista neagră” a „putiniștilor”. Totuși, în virtutea dreptului la liberă informare și a dreptului la informație, cred că este necesar să continuăm aceste interviuri pentru a da șansa publicului din România să își formeze propria opinie cu privire la evenimentele foarte importante pe care le traversăm în prezent. Să începem așadar interviul propriu-zis:

Ministerul Afacerilor Externe al României și-a anunțat joi, 8 iunie 2023, decizia ca personalul diplomatic și tehnico-administrativ al Federației Ruse în România să fie redus cu 40 de persoane în cel mult 30 de zile. MAE român a motivat această hotărâre prin argumentul că personalul Ambasadei Ruse este necesar să fie situat la un nivel/număr apropiat de cel al reprezentării diplomatice și tehnico-administrative a României în Federația Rusă. Au fost invocate de asemenea prevederile art.11 alin. 1 al Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 18 Aprilie 1961 care stabilesc că „în lipsa unui acord explicit asupra misiunii, statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele a ceea ce el considera ca rezonabil și normal, având în vedere împrejurările şi condițiile existente în acest stat și nevoile misiunii în cauza”. Care este opinia dvs. și a conducerii Federației Ruse față de această decizie a oficialilor din România?

V. K.: Este clar că această întrebare se pune cu prioritate, deoarece în relațiile noastre s-a înregistrat un mare regres. Într-adevǎr, în decizia Ministerului Afacerilor Externe al României, este citată în mod corect Convenția de la Veneția. Însǎ aş dori sǎ ştiu şi eu statele în relaţia cu care România aplicǎ acest principiu. Eu aş putea să vă dau câteva exemple, însǎ, pentru a nu vǎ învinovǎţi şi mai mult că ați fi un agent al Kremlinului, nu voi face acest lucru. Pentru mine, numărul efectiv al personalului unei ambasade, în fiecare țară, reprezintǎ nivelul de interes și nivelul de dezvoltare a relațiilor dintre cele douǎ țări. Iată şi o ilustrare a celor menţionate. De exemplu, acum câteva luni, am fost anunțaţi că în luna august Centrul Rus de Ştiinţǎ şi Culturǎ va trebui sǎ se închidǎ. Ni s-a comunicat, de asemenea, că angajaţii Centrului Cultural vor putea fi incluşi în cota personalului diplomatic al ambasadei. Și cǎ, la o datǎ ulterioarǎ, şi în condiţii mai propice, Centrul Cultural îşi va putea relua activitatea. Acum, cu aceste reduceri de personal diplomatic, suntem obligaţi sǎ le solicitǎm angajaţilor Centrului Cultural, pe care altfel i-am dori cu mare plăcere în rândurile noastre ca să se ocupe de relaţiile culturale, să se întoarcǎ în patrie. Decizia a avut un impact foarte puternic asupra personalului tehnico-administrativ. Ca urmare, vom fi constrânşi să închidem Școala Rusă, unde au învățat de-a lungul timpului reprezentanți ai diferitelor naţionalitǎţi, inclusiv români. Însǎ cea mai neplǎcutǎ consecinţǎ asupra relațiilor noastre bilaterale – dacă este sǎ vorbim despre viitor – este aceea că, practic, în perspectivă imediatǎ, se închide posibilitatea – poate nu întrutotul, însǎ în mare mǎsurǎ, de circa 80%, să spunem, de a angaja absolvenţi ai Universitǎţii de Relaţii Internaţionale, respectiv a absolvenţilor cunoscǎtori ai limbii române. Noi i-am primit aici la noi ȋn practică, lor le-a plăcut foarte mult, au început să cunoască țara. Acum sunt absolvenţi, însǎ nu au un loc de muncǎ. Tineri promiţǎtori, tineri cu viziuni noi despre viață, care cunosc foarte bine limba română. Deci, desigur, această decizie a guvernului român are un caracter discriminatoriu în relația cu Rusia. Mai mult, dacă ar fi să studiem argumentele pǎrţii române, acestea sunt cu totul insuficiente. Nu vreau să intru în detalii, o sǎ mai vorbim despre ele, deşi totul este cât se poate de clar. Este o continuare a cursului ilogic, din punctul de vedere al intereselor românești, și greșit, în opinia noastră, un curs în conformitate cu poziţia liderului NATO și a întregii alianţe nord-atlantice. Această decizie a fost dictată de dorinţa de a funcționa în cadrul Alianței, fără a lua în considerare consecinţele negative pentru relațiile dintre cele douǎ state ale noastre. Bineînțeles, partea rusǎ va recurge la măsuri de răspuns și, ca urmare, relațiile noastre vor avea mult de suferit. Aceste relaţii nu vor putea fi pǎstrate nici mǎcar în formatul foarte modest de pânǎ acum.

C.A.: Tot în data de 8 iunie 2023 mai multe publicații occidentale au anunțat că a început contra-ofensiva ucraineană împotriva forțelor armate ale Federației Ruse. The Washington Post menționa că mult-așteptata contra-ofensivă a demarat după o lungă pregătire și că aceasta urmărește restabilirea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, dar și menținerea sprijinului occidental.¹ Ziarul american mai preciza că trupele ucrainene includ unități de atac specializate în utilizarea armelor occidentale, soldații fiind instruiți pe baza tacticilor NATO. Ce modificări a adus pe câmpul de luptă contra-ofensiva ucraineană?

V. K: Consider că nu este întâmplător că dvs. vorbind despre contra-ofensiva forțelor armate ucrainene, aș spune, mai ales, a formațiunilor armate ucrainene, deoarece cuprind de asemenea și detaşamente de mercenari străini, nu este întâmplător că v-aţi referit la ziarul The Washington Post. Despre această contra-ofensivǎ se vorbeşte de vreun an de zile. Eu însǎ am o altǎ sursǎ de informaţii: preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, care, ieri, în întâlnirea cu corespondenții noştri de război, a confirmat că în 4 iunie a început contra-ofensiva ucraineanǎ. Ținând cont că în Occident, această ştire a început să fie difuzatǎ mai întâi de SUA, am putut vedea astfel cine dă comanda de contra-ofensivǎ și cine evalueazǎ cu adevǎrat ceea ce se întâmplă în Ucraina din punctul de vedere al Occidentului. Ştim că în Europa, de exemplu, dl. Borrel, şeful diplomaţiei europene, precum și alţii (de exemplu, preşedintele francez Macron) au discutat despre faptul că Rusia trebuie înfrântǎ pe câmpul de luptǎ. Deci întrebarea dvs. este cu totul justificată și aș dori sǎ subliniez aici câteva aspecte. Prima informație, cea mai actualǎ, a fost cea de ieri de la întâlnirea lui Putin cu corespondenţii de război. Putin a spus că, în timpul atacului pe mai multe direcții de front, iar frontul ştiţi cǎ este destul de lung – aproximativ 1.000 de km – au fost distruse aproximativ 160 de tancuri, inclusiv câteva tancuri “Leopard”, mai mult de 360 de vehicule blindate, de fabricaţie americanǎ, care sunt, de fapt, tancuri uşoare. A fost distrusă multă altă tehnică de luptǎ, iar formaţiunile de luptǎ ucrainene, precum şi mercenarii au suferit pierderi grele. Cât de mari sunt aceste pierderi? Sunt pierderi importante. La începutul operaţiunii speciale, de exemplu, au fost distruse – conform Ministrerului Apǎrǎrii din Rusia – numeroase tancuri și vehicule blindate, au fost distruse 426 instalaţii de rachete, încluzând complexul defensiv “Patriot”, de fabricaţie americanǎ, din preajma Kievului. În consecinţǎ, pe bursele occidentale, valoarea acțiunilor companiilor americane de armament a scǎzut în medie cu 5-7%, uneori chiar cu 10%. După cum a declarat ieri preşedintele Rusiei perspectivele evoluţiei situației militare în Ucraina vor depinde de ce potențial real vor avea cele două părți în momentul terminǎrii contraofensivei. În acest moment, putem constata foarte clar că pe nici un segment de front, forțele ucrainene și mercenarii NATO nu au reușit să strǎpungǎ apǎrarea noastră și nici sǎ avanseze în mod semnificativ. Pe de altă parte, conflictul a dovedit prezenţa în Rusia a celor mai moderne tipuri de armament. De exemplu, cu ajutorul armelor hipersonice au fost distruse bateriile “Patriot”, precum și sediul comandamentului serviciilor de informaţii militare ale Ucrainei, cele al cǎror şef promisese să-i ucidă pe ruşii de peste tot din lume. Existǎ şi alte momente şi aspecte pe care ar trebui să invocăm dar, e imposibil să le enumărăm pe toate. Însă, dupǎ cum a subliniat de mai multe ori președintele nostru, noi, spre deosebire de Ucraina, nu avem dreptul de a funcționa ca un stat terorist. Folosim numai armament de înaltǎ precizie, nu atacǎm populaţia civilǎ, spre deosebire de Ucraina, care, obținând în mod constant armamente occidentale, le folosește pentru a ataca populaţia civilǎ, foloseşte populaţia civilǎ ca scut uman în timpul ostilităților, continuǎ vǎrsarea de sânge şi distruge economia, inclusiv a celor cinci noi subiecți ai Federației Ruse. Și nu doar a noilor regiuni. În ultimul timp, în regiunea Belgorod din Rusia, au fost desfășurate atacuri în care – autoritățile belgiene au descoperit – că în aceste atacuri de pe teritoriul Rusiei a fost folosit armament belgian. Faptul cǎ pe teritoriul Rusiei cad rachete, drone sau obuze de calibre occidentale, se pare cǎ nu intereseazǎ pe nimeni în Occident. Desigur, în Occident, cei care spun adevǎrul care contravine intereselor monopolurilor militare americane și altele, trebuie pedepsiţi. Pentru că ei încalcă Marea Lege al Minciunii care domnină în așa zisă „societate democratică” occidentală. Cel mai important lucru este să şocheze publicul folosind poziția sa dominantă în domeniul comunicǎrii în masă, iar după ce publicul e şocat ei repetă de mii de ori aceleași minciuni astfel ca publicul să ajungă să creadă ȋn minciună ca într-un adevăr. Este o metodă din învǎţǎturile lui Goebbels, ministrul propagandei din Germania nazistǎ. Cel mai recent exemplu al acestui gen de ”adevǎr răsturnat”, dacǎ se poate spune aşa, este un caz cu o televiziune ucrainiană care a difuzat înregistrări video cum partea ucraniană salveazǎ oamenii după inundaţiile produse de ruperea barajului hidrocentralei de la Kahovka. Doar că au fost imagini „împrumutate”, de fapt furate, (nu cred că au achitat ceva pentru copyright) au fost imagini despre cum unitățile Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţǎ îi salvează pe civilii care au suferit din cauza inundației pe malul stâng al Niprului, aflat sub controlul forţelor ruse. Timp de câteva zile un post TV ucrainean a difuzat aceste imagini. Doar după câteva zile cineva a dezvǎluit falsul. Nu m-ar surprinde dacă aici, în România, cineva ar difuza aceste imagini preluate de la televiziunea ucraineanǎ. Dar eu, de fapt, nu pot urmǎri asftel de intervenţii mediatice în integralitatea lor aici în România. În ceea ce privește tema demonizării Rusiei, eu cred că vom reveni la aceasta de mai multe ori în timpul interviului.

C. A.: Occidentul a livrat până acum o mare cantitate de arme Ucrainei. Pentru a da câteva exemple menționez tancurile Leopard, sistemele de apărare antirachetă Patriot, lansatoarele de rachete Himars (High Mobility Artillery Rocket System) sau rachetele anti-tanc Javelin. Despre fiecare dintre acestea s-a anunțat, pe parcursul a diferite etape, că vor schimba cursul războiului. Cât de mult au schimbat situația frontului armele occidentale oferite Ucrainei? Se pare că vor urma în câteva luni și avioanele F16 despre care există estimări că ar putea „găzdui” arme nucleare.

V. K.: Am atins parţial acest subiect. Occidentul mizează constant pe furnizarea de armament tot mai modern către Ucraina în speranța de a schimba soarta conflictului. Însǎ un observator obiectiv ar trebui să remarce cǎ aceastǎ strategie a Occidentului este una dictatǎ de situaţie pentru că ceea ce a fost livrat la început nu s-a dovedit eficient pentru a asigura victoria sau, cel puțin, pentru a schimba soarta conflictului. Unul dintre factori principali, în opinia mea, care este inclusiv una dintre motivațiile importante pentru poziția noastră, pentru strategia noastră, este faptul că în timpul acţiunilor militare, forțele armate ruse înregistrează incomparabil mai puține pierderi de vieţi omeneşti și de rǎniţi. Fapt recunoscut nu o datǎ de cǎtre analiştii militari occidentali. Deoarece salvarea vieţilor ostașilor, soldaților noştri reprezintǎ unul dintre cele mai importante obiective ale armatei noastre. Acum ne aflǎm în apǎrare strategică. Personalul militar aflat în apǎrare are pierderi mai mici decât în situaţie de atac. Menționez că sursele clasice și precedentele în arta militară arată că atacatorul pierde aproximativ de 3 ori mai mulţi oameni în comparație cu cel care se apǎrǎ. Dar privind raportul real al pierderilor, conform surselor occidentale, pierderile sunt de aproximativ 7-8 ori mai mari de partea ucraineanǎ. Estimǎrile noastre pentru pierderile ucrainene sunt că ar fi de 9-10 ori mai mari. În concluzie, armamentul occidental nu a putut schimba cursul conflictului în favoarea Occidentului, în favoarea regimului ucrainean și kievean neonazist. Iar salvarea oamenilor, inclusiv a militarilor, a populaţiei civile, este o prioritate constantă în politica noastră și în acțiunile forțelor armate ruse. Dar nu se poate spune că acum, accelerând la a doua „vitezǎ cosmicǎ” – nu știu dacă puteți traduce „a doua a vitezǎ cosmicǎ” – Occidentul a afirmat că Ucraina va primi nu doar tancuri Leopard, care au fost distruse cu un imens succes de noi pânǎ acum… Dealtfel, în Germania au început să spună că „De ce vorbiți despre tancurile Leopard germane? Sunt tancurile care au venit din Polonia, Portugalia, Spania. Ce legătură ele au cu Leopard-uri germane?”. Acum se vorbește despre avioane moderne. De exemplu, F16, care poate purta arme nucleare. Noi, din partea noastră, putem doar constata că în Rusia există răspuns la toate aceste provocări. Dar, traversarea acestei limite (tehnologice, dacă vreți) înseamnă o escaladare foarte periculoasă, care împinge întreaga lume într-o etapă nouă, foarte periculoasă. Și atunci devine foarte posibil să se treacă de această linie roșie, după cum e numită uneori, să se treacă în mod forțat la folosirea armelor nucleare operativ-tactice, adică o altă etapă de escaladare, care nu e cea ultimă, apropo, dacă folosim această logică a Occidentului. Auzim multe critici despre faptul că guvernele Rusiei și Belarusului, statul aliat nouǎ, s-au înţeles și realizează acțiuni de amplasare a armamentului nuclear tactic pe teritoriul Belarusului. Subliniez, e vorba de un stat aliat, cu un teritoriu comun și o mulţime de alte elemente care ne unesc. În același timp, în Occident Campania internațională pentru abolirea armelor nucleare, coordonată de Alicia Sanders-Zakre, aratǎ că în ultimul timp, America a adus în secret, în Europa, aproximativ 150 de focoase nucleare noi care se găsesc în bazele americane din Europa. În acest context Europa include și Turcia. Ce mai pot adăuga? Poate faptul că Federația Rusă are toate posibilitățile și potențialul pentru a contracara toate ameninţǎrile care se constituie acum. Bineînțeles, mă gândesc cu îngrijorare la soarta activitǎţii acestei doamne, Alicia Sander-Zakré, care în cadrul unei campanii internaționale pentru lichidarea armelor nucleare încearcă să facǎ publicǎ pregătirea unor acţiuni militare secrete ale SUA. Cel mai important este faptul că SUA de mai mulţi ani instaleazǎ arme nucleare în afara teritoriului național, la mii de km distanţǎ. Ceea ce, în principiu, este o încǎlcare brutalǎ a convenţiilor privitoare la neproliferarea armelor nucleare. Mai ales că acum a început un proces de instruire a personalului militar din ţǎrile NATO, privitor la utilizarea acestor focoase nucleare, a muniţiei nucleare. În orice caz, îi dorim doamnei Alicia Sanders-Zakre, sǎ nu fie nevoitǎ sǎ-şi abandoneze activitatea, aşa cum s-a întâmplat cu directoarea Amnesty International.

C.A.: În data de 6 iunie 2023 a fost parțial distrus barajul de la Nova Kahovka de pe râul Nipru. Apa a inundat orașe și sate întregi, terenuri agricole, a afectat grav zeci de mii de oameni și a provocat daune masive mediului. Oficialii ucraineni acuză Federația Rusă pentru această acțiune teroristă. Una dintre explicațiile invocate de susținătorii Ucrainei este aceea că prin distrugerea barajului Rusia ar fi urmărit să blocheze sau să îngreuneze contra-ofensiva ucraineană. Cum comentați aceste acuzații?

V. K.: Distrugerea barajului de la Nova Kahovka este foarte bine documentată. Pot să vă ofer o listă pe trei pagini, documentată de partea rusă, despre cum forțele armate ale Ucrainei au bombardat barajul, începând din iulie 2022. În 21 octombrie 2022, Rusia a distribuit în Consiliul de Securitate ONU o scrisoare în care a solicitat ȋncetarea atacurilor ucrainene asupra barajului Kahovka. În acest document se spune că după cinci luni armata ucraineană atacă orașul Novaia Kahovka din regiunea Herson, unde se află hidrocentrala, supusă unui bombardament zilnic cu circa 120 de rachete și obuze grele. În decembrie, un general ucrainean a făcut o mărturisire neașteptată iar Washington Post a scris despre acest lucru. El a declarat în interviu cum se trage asupra barajului, asupra ecluzelor, pentru a vedea cum este influențat debitul de apă. S-a tras cu rachete Hymars, de calibru mare, precum și cu rachete din alte sisteme americane și occidentale. După cum a spus ieri președintele Putin, acum nu a fost totuși ȋnregistrată o explozie de proporții. Barajul a fost distrus ca urmare a mai multor cauze. În primul rând, pentru că a fost bombardat sistematic, timp de aproape un an. De asemenea, acum pe Nipru nivelul de apă a crescut ca rezultat al ploilor abundente și a topirii zăpezii de primăvară. Toată această masă uriașă de apă, de zeci de kilometri cubi de apă, este reținută de o cascadă de baraje pe Nipru. În ultimele zile, chiar înainte de distrugerea barajului de la Kahovka, precedentul baraj pe firul apei – cel de la Dneprovsk – a început să evacueze apa ȋn exces. Așa că probabil că principalul motiv care a condus la cedarea barajului de la Kahovka a fost impactul hidrologic. Dar aceasta pentru că barajul a fost avariat de foarte multe ori în decursul anului care a trecut. Totul a ȋnceput în iulie trecut. Astăzi suntem în iunie a anului curent. Timp de 11 luni ei au bombardat acest baraj.

În ceea ce privește contra-ofensiva, aici putem analiza din perspective diferite. De exemplu, după ce s-a produs inundarea malului stâng, urmare a distrugerii barajului de la Kahovka, militarii ucranieni, forțele armate ucrainene au ȋnceput evacuarea din zona Herson, a trupelor suplimentare pentru a le aduce ȋn alte puncte ale frontului. Aceasta, deoarece acest sector al frontului, inundat, a devenit sigur întrucât ȋn zona inundată trupele ruse nu pot ȋnainta. Nici cele ucrainene desigur că nu pot ȋnainta. Ei știu acum precis că nu vor fi atacați. Așa că au transferat o mare parte din forțele lor pe direcția altor atacuri. Există și alte considerente. Președintele Putin, de exemplu, a declarat ieri că un atac ȋn această direcție ar fi fost mai simplu pentru că pe această direcție se poate apăra mai ușor. Este, în principiu, o zonă deschisă. Malul stâng este un mal jos, care este sub controlul forțelor ruse. Este parte a teritoriului unuia dintre noii subiecți federali (parte din Rusia). În ceea ce privește acuzațiile de terorism, de provocare deliberată a unor daune uriașe, rezultă că rușii ar fi decis să-și provoace ei ȋnșiși un act de terorism împotriva lor ȋnșile, împotriva poporului, să-și distrugă propria economie, să-și distrugă propriile terenuri cultivate, să-și inunde locuințele, să amenințe cu declanșarea unor epidemii, deoarece acolo se află niște cimitire de vite care au fost bolnave de antrax. Nu se pot lua ȋn serios astfel de povești. Asta nu este nici măcar o propagandă de război, ci pur și simplu, o mulțime de minciuni adunate laolaltă.

C.A: V-aș ruga să ne spuneți mai exact care este sursa acestor informații privind bombardarea timp de 11 luni a barajului. Sunt date oficiale, verificabile?

V. K.: Ce ați dori să verificați oficial? Este o cronică a evenimentelor, ȋnregistrate de noi. Adresarea către Consiliul de Securitate ONU o puteți vedea pe website-ul Consiliului de Securitate al ONU. Pentru Washington Post, verificați pe website-ul acestei publicații dacă vă interesează atât de mult… Cine altcineva ar fi putut să facă așa ceva dacă barajul a fost bombardat timp de 11 luni cu rachete și obuze? Dacă urmăm această logică, care în Occident este considerată o logică normală, cum că rușii au visat dintotdeauna să-și facă singuri rău, atunci nu mai este nevoie să spunem nimic. Dacă vă interesează faptele, vă dăm trimiteri și referințe la fapte, documente și mărturii pe care le puteți găsi. Acestea nu sunt documente, ci sunt o cronică a evenimentelor. Sunt cronica evenimentelor petrecute acolo. Această cronică este făcută de către Ministerul Afacerilor Externe. Puteți consulta un document ce prezintă această cronologie efectuată de MAE Rus. (n. n.: Copia acestei cronologii este postată la finalul transcrierii)

C.A.: Mulțumesc. Asta am vrut să știu. Să trecem la o altă chestiune. Au trecut aproape nouă luni de la distrugerea conductelor Nord Stream 1 și 2. În presa vestică (a se vedea de exemplu CNN² sau Politico³) se afirma (și atunci, ca și acum) că cel mai probabil Rusia și-ar fi distrus propriile conducte. Pentru a fi mai explicit menționez că ziarul Politico (având sediul la Bruxelles și birouri suplimentare la Londra, Berlin și Paris) a publicat la scurt timp după incident un articol cu titlul „Doar Rusia ar putea fi în spatele sabotării conductelor Nord Stream”, iar expertiza cu această concluzie venea din partea fostului șef al Serviciilor de Informații germane, Gerhard Schindler. Rezultatele investigațiilor publicate de jurnalistul american Seymour Hersh (conform cărora SUA au fost în spatele atacului) au fost vehement contrazise de oficialii de la Washington. Mai nou se vehiculează ipoteza că agenții ucraineni ar fi făcut-o. După cunoștințele dvs. există noi rezultate ale unor investigații concludente privind acest atac terorist? Vom ști vreodată adevărul sau și acest incident va rămâne învăluit în „teorii conspiraționiste”?

V. K.: Aș dori să vă întreb: nu vi se pare ciudat faptul pe care l-am discutat că distrugerea hidrocentralei de la Nova Kahovka este atât de asemănătoare cu o altă concluzie occidentală, anume că Rusia și-ar fi distrus gazoductele Nord Stream? Pare că Rusia și-ar fi sabotat singură un proiect în care a investit miliarde de dolari împreună cu mai multe corporații occidentale. Aparent cu obiectivul de a-i pricinui rău și Occidentului. Acela a fost însă doar începutul. În ceea ce privește informația senzațională publicată de jurnalistul Seymour Hersh, foarte cunoscut pentru rezultatele investigațiilor sale, aș vrea să subliniez un aspect. Făcând referire la surse cu autoritate provenite din forțele armate și de la alte agenții de informații din SUA, el a spus că, tehnic vorbind, un astfel act de sabotaj putea fi efectuat de numai trei țări, respectiv SUA, Marea Britanie și, cu o anumită implicare, Norvegia, țări care au experiență în acest domeniu. Pentru că acest act de sabotaj a fost un act terorist precum și o mare catastrofă ecologică deoarece o cantitate enormă de gaz a fost expulzată ȋn aer. A fost o operație foarte complicată din punct de vedere tehnologic. Adâncimea unde se aflau conductele era de 90-100 metri. O adâncime foarte mare. Noi doi nu putem să ne scufundăm înnot până acolo nici chiar dacă ne-am dori. Dar acum să ne ȋndepărtăm de cronica evenimentelor. Cronica poate fi destul de densă ȋn evenimente, ȋnsă poate să nu fie suficient de convingătoare. Să ȋncepem cu punctele-cheie. Așadar înainte de începutul operațiunii speciale, și, în special, după aceea, aceste știri, documentate de mediul informațional al SUA, circulau deja. Președintele SUA, împreună cu echipa sa, înalți reprezentanți ai Departamentului de Stat (de exemplu, Victoria Nuland) în comisiile Congresului american au afirmat deschis înainte de începerea conflictului (în 8 februarie 2022) că vor scoate din funcțiune conductele Nord Stream. Iar după ce conductele au fost distruse și-au exprimat satisfacția pentru distrugerea lor. Să trecem la momentul de după explozie. Federația Rusă a cerut imediat o investigație internațională transparentă deoarece este co-proprietară a acestor conducte. O cerere legitimă. Și totuși Rusiei i s-a răspuns cu “Nu!”. Am zis că o să facem noi investigația noastră. Dar Rusiei nu i se permite participarea la investigație. În aceste condiții noi nu avem informații complete, nici despre rezultate și, în general, nici despre mersul „investigației”. Se spune că au participat Suedia, Danemarca, Germania, ȋnsă nouă (Rusiei) nu ni se comunică rezultatele. Ce concluzie s-ar putea trage folosindu-ne de știința criminalistică? Făptașul, grăbit să părăsească locul faptei, încearcă să ascundă orice informații despre ceea ce a făcut. Deci toate acestea au avut loc în toamna anului trecut, iar anul acesta au început să fie aruncate pe piața de știri niște povești despre ucraineni care n-ar avea nici o legătură cu guvernul ucrainean sau cu Zelenski, care – prin Polonia – la bordul unui mic iaht, cu ajutorul unei surori medicale ar fi cărat două tone de explozibil și ar fi sabotat conductele. Și cu toții (oficialii din Occident) au dat crezare acestor afirmații, ba chiar dezvoltându-le. Și iată că acum apare o nouă versiune: un fost șef al serviciilor secrete germane, care… Ce legătură are cu sabotajul? El a fost cel care a avariat conductele? De ce a început deodată să se vorbească despre asta? Acum apar tot mai multe versiuni doar pentru a distrage atenția publicului de la rezultatele investigației și de la dezvăluirile jurnalistului Seymour Hersh. Rezultatele sale nu au fost definitive, dar este un material convingător, care arată posibilii vinovați. Și menționez aici, în acest context, că în Rusia, s-a conturat o anecdotă, o glumă tristă, care zice așa: „Cum ne dăm seama când persoanele oficiale din lumea anglo-saxonă mint? Și cum putem stabili când spun adevărul?” Răspunsul e simplu, mai spune gluma: „Când veți vedea că buzele lor se mișcă, atunci au început să mintă”. Cunoașteți zicala? Deci, ce să mai spunem? Doar un lucru. Hoțul se simte cu musca pe căciulă. Noi solicităm o investigație. De asemenea, solicităm o investigație și pentru Nova Kahovka. Și totuși Vestul nu are nicio reacție.

C. A.: Începând cu data lansării de către Federația Rusă a „misiunii militare speciale” în Ucraina, în 24 februarie 2022, presa din spațiul euro-atlantic caracterizează această acțiune a Rusiei drept un act de „agresiune brutală și nejustificată” asupra Ucrainei, o „invazie” menită să cucerească noi teritorii, să aducă mai multă putere Rusiei, dar care prejuduciază catastrofal și inadmisibil suveranitatea, independența și integritatea Ucrainei. Occidentul susține că în fața acestei grave încălcări a normelor internaționale de către Rusia, statele democratice ale lumii sprijină Ucraina și condamnă Rusia. Vă rog să mai precizați încă o dată, pe scurt, de ce a decis Federația Rusă să lanseze această operațiune militară împotriva Ucrainei.

V.K.: Să ȋncepem cu dimensiunea internațională și juridică a subiectului. E justificat să facem așa pentru că ȋn Occident, inclusiv în România, Dreptul Internațional este amintit doar atunci când respectivilor le convine. Occidentul și alianța NATO construiesc o Nouă Ordine Mondială „bazată pe reguli”. Nu pe Dreptul Internațional. O ilustrare a ceea ce am spus, este, de exemplu, intervenția americană în țări precum Afganistan, Irak, Siria… În Siria încă există forțe militare americane, ȋmpotriva voinței guvernului sirian. Există multe alte exemple. Nu mai amintesc de primul război din Golf, cu ocuparea Kuweit-ului. În anul 2003, când americanii au constituit o coaliție nelegală (nici măcar confirmată de vreo instanță internațională), pe baza unei acuzații false aduse lui Saddam Hussein și regimului său cum că ar poseda arme chimice, astăzi este dovedit faptul că Colin Powell, care a susținut acest lucru, știa ȋncă de pe atunci că este o mare minciună, că nu este adevărat, dar el a mințit ȋn fața Consiliului de Securitate al ONU. Cu toate acestea, Consiliului de Securitate nu a aprobat atunci niciun atac asupra Irakului. Și totuși SUA au atacat. Toate aceste lucruri sunt considerate în prezent bune, pentru că ar fi „altceva”. Nu se consideră că ar reprezenta vreo ȋncălcare a drepturilor internaționale. Exemplul meu a fost doar o ilustrare, un simplu comentariu. Ar fi utile și multe alte comentarii, dar nu să ne ȋndepărtăm de subiect. Astfel de comentarii se pot face la infinit. Acum, concret, despre normele dreptului internațional. În Carta ONU sunt prevăzute integritatea teritorială, suveranitatea statului și dreptul popoarelor la autodeterminare. Dar nu se spune cum să fie aplicate aceste principii într-o situație de contradicție. În anul 1970, când lumea era divizată în două uriașe coaliții, două lagăre, comunist și capitalist, răsăritean și occidental, a fost adoptată declarația despre principiile dreptului internațional. Orice jurist vă poate confirma. Denumirea oficială e mai lungă: „Declaraţia asupra principiilor dreptului internaţional privind relaţiile prieteneşti şi de cooperare dintre state”, conform Cartei ONU. Dar nu contează. Spunem pe scurt: „Declarația despre principiile dreptului internațional” adoptată în anul 1970, cred că prin septembrie. Dacă ar fi să formulăm foarte pe scurt sensul acestui document referitor la dreptul de autodeterminare și la principiul respectării integrității teritoriale și a suveranității, a fost fixat primatul, adică importanță primordială, a principiului autodeterminării ȋn raport cu principiul respectului integrității teritoriale. Aici este spus în detaliu că dacă guvernul unei țări nu controlează, sau mai bine spus, nu reprezintă populația întregii țări respective, și dacă guvernul acestei țări nu respectă drepturile cetățenilor, discriminează cetățenii pe baze religioase, rasiale, etc., atunci, Dreptul Internațional nu mai garantează protejarea integrității teritoriale. Această situație s-a petrecut în estul Ucrainei, în primul rând, dar și în Crimeea în anul 2014. Occidentul preferă să nu amintească de faptul că în 2014, împotriva propriei Constituții, guvernul de la Kiev, format ȋn mod anti-constituțional prin lovitura de stat de la Maidan, a început un război împotriva propriilor cetățeni din estul țării. În 2014 a început un război de amploare. Sar peste detalii. În februarie 2015, după două confruntări militare, la Minsk au fost semnate anumite acorduri, o foaie de parcurs despre cum trebuie reglementat acest conflict prin metode pașnice, democratice. Planul acesta a fost confirmat ȋn unanimitate de Consiliul de Securitate al ONU. Dar populația acestor regiuni nu a beneficiat de acest Acord Minsk-2 pentru că au fost declanșate atacuri asupra orașelor, adevărate crime ȋn masă, și, în special, distrugerea alimentării cu apă a orașelor mari din această regiune, ceea ce, în conformitate cu dreptul internațional, este considerat ca genocid. Nu mai amintesc despre represaliile asupra populației, despre interzicerea limbii ruse în regiune, despre persecuția culturii ruse, despre distrugerea monumentelor, etc. Aceste lucruri sunt deja detalii din punctul nostru de vedere, acum, la o distanță de aproximativ 10 ani. Dar nu pot să omit un alt aspect. Când a încheiat faza activă a acțiunilor militare, armata ucraineană a ȋnceput bombardarea sistematică a localităților din Donbass, ucigând masiv populația pașnică, inclusiv copii, lucru pe care Occidentul nu vrea să-l remarce. Iar în ajunul începutului operațiunii, cancelarul german Scholz i-a spus lui Putin că este ridicol să vorbim despre un genocid al populației rusofone din Donbass. Lui i se părea ridicol! Oamenii au murit cu miile, lucru recunoscut chiar de ONU. Aceasta este situația la care m-am referit anterior, menționată în declarația asupra principiilor dreptului internațional. Guvernul nu mai reprezintă cetățenii de pe ȋntreg teritoriul țării. Guvernul ȋncalcă drepturile cele mai elementare ale oamenilor: la viață, la apă, la orice altceva. Iar în declarația aceea se spune că cetățenii, în astfel de situații, au dreptul la autodeterminare. Inclusiv la separarea de acel stat, la asocierea cu un alt stat. Dreptul internațional veritabil a prevăzut totul. Și aceasta a avut loc de fapt la sfârșitul anului trecut. Aceste regiuni – Lugansk și Donețk – de fapt au repetat referendumurile. Pentru că aceste referendumuri au mai fost ținute și ȋn luna mai a anului 2014, privind reunirea cu Rusia. Așadar au repetat aceste referendumuri, au obținut din nou aceleași rezultate, și iată că au intrat în componența Rusiei și au fost recunoscute de Federația Rusă. Iar noul statut al acelor regiuni a fost introdus în Constituția rusă. Acesta este unul dintre cele mai importante aspecte care au servit drept motiv pentru ȋnceperea operațiunii speciale. Mai trebuie ținut cont de faptul că la începutul lunii februarie 2022, Ucraina ȋncepuse un atac masiv asupra Donbass-ului, bombardând în mod nebunesc orașe și locuitori pașnici. Dar, bineînțeles, Occidentul nu a dat importanță acestor lucruri, anume că Donbass-ul a fost bombardat ȋn mod continuu în toți acești ani. Kievul declara că rușii sunt cei care se bombardează pe ei ȋnșiși. Așa cum tot ei și-ar fi distrus ulterior conductele Nord Stream, și apoi tot ei și-ar fi aruncat ȋn aer barajul de la Kahovka. Și de curând tot rușii pare că ar fi vrut să își distrugă Kremlinul cu drone, ș.a.m.d. Aceasta este prețul real (adică zero) al acestor afirmații cum că operațiunea specială a Federației Ruse nu ar fi fost provocată, că ar fi ilegală și ar fi un act răuvoitor de agresiune. Dar acesta a fost doar primul aspect. Urmează al doilea aspect.

A doua situație foarte importantă, pe care nu putem omite astăzi, o voi menționa pe scurt: este expansiunea NATO către Est, în direcția granițelor Rusiei. URSS și Rusia, la începutul anilor ’90 s-au retras de la granițele NATO. Ne-am evacuat forțele armate, am lichidat bazele militare. Am încercat să colaborăm cu NATO. A fost semnat chiar Actul Fundamental din anul 1997, semnat la Paris, despre faptul că țările vor interacționa pașnic în diverse forme. Atunci, NATO a promis să nu avanseze cu forțele sale în jurul granițelor Rusiei. Multe negocieri au avut loc, însă în timp acordurile au ajuns să fie încălcate sau ignorate. Nu cred că trebuie să detaliem, ȋnsă dacă doriți… Rusia a denunțat Tratatul privind armele convenţionale în Europa. Acest tratat a fost semnat pe vremea când în Europa existau două blocuri militare, Pactul de la Varșovia și NATO. Apoi, când relațiile s-au modificat, acesta trebuia să fie adaptat. Rusia, Belarusul și alte câteva țări, cred că Kazahstanul și altcineva, au semnat. Însă din partea NATO nici un stat nu a ratificat acordul adaptat. Au fost și alte tipuri de situații. Noi am încercat să ne punem de acord. În decembrie 2021, aproximativ cu două luni ȋnainte de începutul operațiunii speciale în Ucraina, Rusia a propus SUA și NATO proiecte de acorduri privitor la anumite garanții de securitate pe care le considerăm ca strict necesare pentru interesele noastre legitime în domeniul securității, în fața extinderii NATO. Menționez că, pe lângă extinderea NATO, NATO la acel moment de fapt a început deja să folosească Ucrania împotriva Rusiei, fără a accepta formal Ucraina ca membru al Alianței, ci ca pe un teritoriu al său pentru a crea baze operaționale contra Rusiei. Propunerile noastre în vederea unui acord au fost respinse de Occident. Au refuzat să discute cu noi. Lor le convenea ceea ce se întâmpla. Rusia urma să fie ȋnconjurată cu baze militare, cu implicarea României, unde, încă de atunci existau baze americane cu o mare importanță strategică. În primul rând, baza Deveselu, dar și baze ale altor țări. Noi nu am putut accepta acest lucru. De aceea, Federația Rusă a fost nevoită, după cu am prevenit Occidentul, să pregătească măsuri militare și tehnice pentru a garanta interesele noastre legitime de securitate națională. Cam asta este totul, chiar dacă se poate spune mult mai mult.

C.A.: Este cunoscut faptul că după lansarea de către Rusia a operațiunii militare speciale în Ucraina, statele occidentale au înghețat/blocat peste 330 de miliarde de dolari în resurse financiare deținute de elita Rusiei și de Banca Centrală a Rusiei.⁴ Această imensă sumă reprezintă mai mult de jumătate din totalul de rezerve valutare în valoare de 630 de miliarde de dolari pe care Banca Centrală Rusă le deținea⁵ la începutul anului 2022 și care erau accesibile prin sistemul de transfer financiar-bancar SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication). Este de asemenea cunoscut faptul că respectiva situație a reprezentat un semnal puternic pentru multe state ale lumii de a înțelege că și activele lor în dolari pot fi oricând blocate dacă nu se aliniază la „ordinea bazată pe reguli” promovată de SUA. Prin urmare, observăm că mai multe state au decis să înceapă să evite dolarul și să prefere să își convertească activele în alte valute. Cât de semnificativă este în prezent această tendință a „de-dolarizării”?

V. K.: Astfel de situații au avut loc de mai multe ori de-a lungul timpului, anume când americanii au blocat pentru mulți ani activele multor țări. Activele Iranului, de exemplu, au fost blocate pentru că acolo a avut loc Revoluția Islamică. Și cele ale mai multor alte țări sunt blocate chiar și în prezent. Dar acum, în plus, Occidentul a ȋnceput să caute un fundament juridic. Nu un regulament internațional, nici vreo prevedere a legii bazată pe dreptul roman, ci o nouă regulă, care să permită confiscarea activelor Rusiei, ca să le folosească – spun ei – pentru reconstruirea Ucrainei. Dar acest lucru o să îl lăsăm la aprecierea lor. Ei nu-și fac scrupule atunci când mint. În privința distrugerilor din Ucraina, după părerea mea, Occidentul trebuie să plătească pentru că furnizează arme grele de toate felurile regimului de la Kiev. Iar acel regim folosește armele grele primite fără a distinge ȋntre ținte militare și civile. Chiar preferă țintele civile. Distruge infrastructura civilă: orașele, cartierele de locuit, etc. Dar nu despre asta este acum vorba. Tendința la care v-ați referit se poate considera ca o dorință obiectivă a statelor de stabilire a unei noi valute de rezervă. Deoarece dolarul, ca o valută de rezervă internațională, nu mai este de ȋncredere, mai ales dată fiind actuala politică a Washington-ului, care este capabil de a confisca orice active sau, de a le ȋngheța pentru 100 de ani. Acum nu există o alternativă viabilă pregătită pentru ȋnlocuirea dolarului ca valută de rezervă globală. Să avem de exemplu în vedere că chiar dacă economia chineză se apropie de cea americană, totuși volumul de tranzacții în valuta chineză este mult mai mic decât cel în dolari SUA. De aceea, această tendință, despre care vorbim, care se numește de-dolarizare, adică eliberarea de dolari, ar putea avea două etape majore. Prima etapă, care a început și pe care o vedem în multe cazuri în comerțul internațional, constă în faptul că mare parte a schimburilor internaționale se vor face în valutele naționale, cum ar fi în ruble, în yuani, în drahme, în dirhami ai Emiratelor Arabe Unite sau în alte valute naționale, în special în cele ale țărilor mari, care sunt și cele mai stabile, adică cele care demonstrează mai multă stabilitate. Dar asta nu este o soluție radicală. Parțial, nu se poate exclude răspândirea schimburilor barter efectuate practic fără folosirea valutelor internaționale. Acest lucru nu-l putem exclude. Dar toate acestea sunt cazuri izolate, sunt diferite opțiuni, nu sunt o soluție finală. Totodată, în cadrul BRICS, de exemplu, se discută o altă inițiativă. Care nu se poate exclude… Brazilia a venit deja cu această inițiativă de a crea o nouă valută. Un răspuns ar putea fi – pentru ȋnceput – o unică valută BRICS. Aceasta este a doua etapă. Este deja ȋn discuție. Trebuie spus că în BRICS nimeni nu își impune voința asupra celorlalți. Se va găsi un echilibru de interese. Cred că noi toți vom afla despre acest lucru. Cum se spune, necesitatea ne va dicta soluția. Se pare că este ceva inevitabil, deoarece, de exemplu, în cadrul BRICS potențialul economic reunit este deja comparabil, sau poate chiar puțin mai mare decât potențialul economic al G7. Apoi, populația BRICS depășește considerabil populația tuturor statelor din Grupul celor 7. Și nimeni nu încearcă să tragă SUA la răspundere pentru agresiune economică sau ceva de acest gen. Lăsăm sancțiunile deoparte pentru moment. Să menționăm doar că Rusia a devenit campion în materie de sancțiuni. Cineva a încercat să le numere și a ajuns la circa 15.000 de sancțiuni diferite, dintre care unele au fost introduse cu mult ȋnaintea operațiunii speciale. Statele Unite au fost cele mai active ȋn acest sens. În perioada președintelui Trump, de exemplu, Trump a afirmat că poate colabora cu Putin. Da, și totuși în aceeași perioadă, a președenției lui Trump, a fost atins un record, anume că tot atunci au fost impuse mai multe sancțiuni ȋmpotriva Rusiei decât în timpul administrației predecesorului lui, Obama. Acum, întrucât mandatul lui Biden nu s-a ȋncheiat, poate recordul din perioada lui Trump va fi doborât. Dar toate aceste sancțiuni se construiesc pe două premise false. Prima este aceea că economia și potențialul Rusiei sunt subevaluate cu bună știință pentru a obține mai mult profit, cu metode de concurență neloială. De exemplu, spuneau că Rusia este „stația de benzină” a lumii, dar acum, de când a apărut OPEC+, s-a dovedit că totul este mult mai complicat. Fără să intrăm ȋn multe detalii despre măsurile luate de guvernul nostru, să observăm că subevaluarea acestora a fost o altă greșeală a Occidentului. Au subevaluat capacitatea guvernului nostru de a se adapta la o situație nouă. Iar a doua premisă greșită, sau chiar a treia, a Occidentului a fost că nu au luat în calcul modificările petrecute pe plan internațional. În ciuda sancțiunilor Occidentului, Rusia a identificat numeroase alte țări ale lumii care sunt pregătite să se colaboreze cu ea. Aceasta deoarece respectivele țări își urmează pur și simplu interesele naționale. Ele au ales să nu mai urmeze dictatul hegemonului mondial. Cam asta ar fi pe scurt.

C.A.: Cum evaluați alianța dintre Federația Rusă și China? Occidentul spune că există și multe probleme.

V. K.: În ceea ce privește Occidentul, am răspuns deja parțial la această întrebare. Occidentul nu înțelege că lumea s-a schimbat în mod radical. Nu e vorba doar despre Rusia și China, ci despre întreaga lume. Majoritatea statelor sunt foste colonii care nu vor să se întoarcă într-o perioadă colonială, sub jugul colonial, nu vor să rămână obiecte de exploatare neo-colonială. Când Occidentul spune că ar exista probleme cu China și alte lucruri de genul acesta… Vă mai amintiți anecdota pe care o spuneam? Dacă ȋi vedeți pe anglo-saxoni că-și mișcă buzele, să știți că mint. Ceea ce în Occident este prezentat ca o problemă, cum că China ar vrea să profite de Rusia, etc., arată că este omis cu bună știință caracterul nou al relațiilor care se constituie ȋntre cele două state ale noastre, aspect relevant mai ales în comparație cu relațiile pe care le are Occidentul cu partenerii săi. Ce probleme ar exista între Rusia și China, de exemplu? Din păcate, capacitatea infrastructurii de cale ferată, capacitatea conductelor de petrol și gaze între țările noastre, este adevărat că acum nu satisface toate nevoile colaborării noastre economice. Trebuie să le modernizăm și să le extindem în mod urgent. Aceasta este o problemă. Da, există și alte probleme. De exemplu, diferența de standarde tehnice. E o problemă obișnuită pentru relații economice internaționale. Și în Uniunea Europeană această problemă este foarte întâlnită. Dar tot restul nu reprezintă o problemă, cel puțin nu în sensul în care încearcă Occidentul să le prezinte. Sunt probleme nerezolvate sau sunt obiective pe care ni le propunem să le atingem. Anul acesta, liderii noștri s-au ȋnțeles ca schimburile comerciale dintre cele două țări să depășească 200 de miliarde de dolari. Și cred că acest obiectiv va fi atins. Și poate în anul următor această sumă nu se va mai măsura în dolari, ci într-o altă valută. Poate în yuani, poate în valuta BRICS-ului, nu știu. Restul se poate reglementa prin negocieri, pe baza echilibrului de interese, pe baza înțelegerii, pe baza respectului pentru interesele legitime ale fiecărei părți. Aceasta este o diferență calitativă a relațiilor ruso-chineze. Chinezii sunt foarte buni oratori ca să spunem așa, au elaborat niște formulări foarte frumoase. Ce spun aceste formulări? Ele vorbesc despre ȋnțelegerea reciprocă, despre respectul reciproc al intereselor, despre înțelegerea interesului celuilalt, despre intenția de a găsi un compromis și despre acorduri avantajoase pentru ambele părți. Aceste formulări reflectă bine parteneriatul strategic între statele noastre, pe termen lung, fondat într-o epocă nouă, parteneriat care e mai presus de alte alianțe din istorie. Este fondat pe dorința de cooperare ȋntre state, de a coopera sincer, cu bună credință, fără concurență neloială, așa cum am văzut în cazul exploziei gazoductelor din Marea Baltică. De ce s-a făcut asta? Cine a avut nevoie de asta? Americanii au avut nevoie de asta pentru a-și vinde gazele lor lichefiate! Adică, revenind, între Rusia și China este vorba de relații mai presus de orice alianță. Sunt relații care nu au limite. Acestea sunt frumoasele formulări chineze. Desigur, acele gaze lichefiate americane sunt mult mai scumpe decât gazele care veneau de la noi prin conducte. Acest preț al gazelor lichefiate americane era prea mare chiar și înainte ca prețurile să crească. Iar ulterior, când prețurile vor scădea, aceste gaze lichefiate tot excesiv de scumpe vor rămâne. Dar Europa cumpără cu plăcere acest gaz scump! Iată că în Germania a început recesiunea. Nu sunt obișnuiți cu gazul scump, dar vor trebui să se obișnuiască. Deci cam așa este relația noastră cu China.

C.A.: Sunt de remarcat multe noi alianțe care modifică major sistemul de relaționare internațional. Menționez aici alianțele dintre China și India, dintre India și Pakistan, dintre Siria și Arabia Saudită (urmată de revenirea Siriei în Liga Arabă), alianța dintre Iran și Arabia Saudită, dintre Turcia și Siria, dintre Turcia și Iran. Bineînțeles, nu le putem analiza aici pe fiecare în parte, dar tabloul general pare să se modifice semnificativ. Care este opinia dvs.? De asemenea, cu privire la un tablou internațional mai larg se constată că tot mai multe state ale lumii doresc să adere la organizația BRICS. Prin extinderea organizației, statele BRICS susțin totodată și ideea unei lumi multipolare, în opoziție cu unipolaritatea americană. Care sunt în opinia dvs. șansele BRICS de a răsturna ordinea globală contruită de SUA și de aliații săi (ordinea democratic-liberală)?

V. K.: Da, este o întrebare bună, dar trebuie să constat că am discutat deja pe această temă. Acum ȋn Occident se ridică multe întrebări referitoare la, de exemplu, la reconcilierea dintre Arabia Saudită și Siria, asta în primul rând, și, în general, despre revenirea Siriei în Liga Statelor Arabe. Referitor la reluarea relațiilor diplomatice dintre Iran și Arabia Saudită, aceasta nu este o alianță ȋndreptată ȋmpotriva cuiva. Până acum, nu este decât o normalizare a relațiilor dintre cele două țări. Și mai există multe astfel de exemple. De exemplu, între Rusia, Turcia și Iran, se desfășoară discuții constructive și se pregătesc soluții pozitive pentru a reglementa situația în Siria. Există și alte exemple. Între China și India, India și Pakistan, au existat diferende ȋndelungate. Acum, de regulă, chiar dacă nu există o soluție politică definitivă, se reușește menținerea problemelor în cadrul unor negocieri care permit căutarea unor acorduri care să satisfacă ambele părți, a unor soluții de compromis, dar echilibrate, în baza respectului reciproc. Acesta este de fapt procesul de formare a unei lumi multipolare. Majoritatea țărilor, treptat, după cum am mai spus, încep să-și urmeze propriile interese naționale. Nu mai doresc să asculte povețele hegemonului și nici să-l urmeze ȋn politica sa globală. Iar acest proces este facilitat de faptul că hegemonul nu mai are putere pentru a-și impune voința prin forța armelor, prin război, prin agresiuni, etc. Și în plan economic, de asemenea, așa cum am discutat, părțile găsesc soluții reciproc avantajoase fără arbitraje, fără apel la nu știu ce judecător suprem din Washington, districtul Columbia. Câteva organizații care au fost menționate, incluzând aici și Organizația pentru Cooperare de la Shanghai, și, desigur, BRICS, sunt lideri în acest proces. Nu pot spune cu siguranță câte, dar aproximativ 19 țări, în mod sigur mai mult de 15, și-au exprimat dorința să intre în BRICS, să se alăture, mai ales pentru că BRICS nu este doar o organizație. Este o structură, un forum voluntar al câtorva țări mari de pe toate continentele. Și, de asemenea, în timpul lucrărilor BRICS, sunt avansate idei noi, pe care le-am menționat aici. Aceea de a crea o nouă valută, de a crea un nou mecanism de tranzacții financiare în locul actualului SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication) pentru că acesta a fost folosit de Occident ca instrument de discriminare. Și în acest sens, membrii BRICS și ai altor structuri nu-și propun ca obiectiv să răstoarne ordinea unipolară. Ei ȋși propun ca obiectiv neutralizarea agresivității Occidentului și construirea unor relații internaționale mai democratice, cu adevărat democratice. De exemplu, cele menționate de dvs., nu sunt doar alianțe, ci reprezintă normalizarea relațiilor, sunt noile înțelegeri, noile structuri de cooperare. Ele reprezintă răspunsul la principiul – binecunoscut și în România și foarte popular încă din epoca Romei Antice – Divide et impera. Înainte, Washington-ul era cel care ȋmpărțea și stăpânea, și mai înainte a fost Londra, etc. Iată că acum nu se mai poate. Iar în ceea ce privește această frumoasă formulă de „ordine liberal-democratică”, vă întreb: când a fost ea liberal-democratică în relațiile internaționale? Dați-mi un exemplu. Dacă acum popoarele nu au dreptul la referendum pentru a decide ceva, iar în relațiile internaționale se ȋncearcă perturbarea activității tuturor mecanismelor internaționale pentru a obține foloase doar pentru occidentali, atunci unde e democrația? Unde e? De exemplu, atunci când se adoptă rezoluții anti-rusești în Adunarea Generală a ONU referitor la situația din Ucraina știm foarte bine de la partenerii noștri din Lumea a Treia, din sudul globului, că acolo există o presiune foarte puternică exercitată de SUA. Și, deoarece de aceste rezoluții țin foarte puțin cont de ceea ce se întâmplă, ele acceptă răul cel mai mic, votează sau se abțin de la vot. Dar acum situația se schimbă. Înainte americanii amenințau, făceau presiuni, dar și promiteau tot felul de recompense celor care se conformau. Acum americanii fac aceeași lucru, dar în plus ȋi amenință pe cei care nu se conformează. Îi amenință cu intervenția militară sau cu sancțiuni economice. Problema lor este că America nu mai are forță. Așa că nu le-a ieșit nimic cu „ordinea liberal-democratică”. Nemaivorbind de faptul că sub stindardul „filosofiei liberale” se produc multe lucruri nedorite astfel ȋncât, iată, Parlamentul din Uganda este obligat să adopte un regulament ȋmpotriva propagandei agresive LGBT. Desigur, SUA a anunțat imediat sancțiuni ȋmpotriva Ugandei. Ați auzit despre situația acestei țări din Africa? Se află aproape de Ecuator. Dar cred că Uganda se va descurca, totuși.

C. A.: Domnule ambasador, atunci când m-am referit la „ordinea democratic-liberală” a Occidentului am vrut să menționez efectiv sintagma care este foarte des folosită în spațiul public din România, din toată Europa și din Statele Unite. Însă foarte mulți cetățeni din România au o mare problemă în a accepta aceste noțiuni pentru că noi, în România, suntem foarte „pățiți”, dacă pot să spun așa, în sensul că după lovitura de stat din 1989 ne-au fost furate resursele, am fost aduși la un plafon de îndatorare uriaș, avem 150 de miliarde de dolari datorie… Iar cu privire la drepturile omului, acestea au devenit o ideologie, efectiv, se urmărește să se creeze pur și simplu o discriminare a majorității prin impunerea acestor așa-zise „drepturi ale minorităților sexuale”. Nu aș dori să intrăm mai mult în detalii, am vrut doar să menționez cum privește Occidentul această ordine internațională. Cred că nici în România foarte mulți oameni, milioane de oameni – aș putea spune că majoritatea – nu susțin aceste politici. Ele ne sunt impuse.

Cu aceasta o să încheiem aici acest interviu. Cred, dragi telespectatori, că ați aflat foarte multe informații noi pe care în spațiul public al mass-media din România nu le regăsiți și cred că în aceste condiții aveți acum o mai bună bază pentru a vă forma propria opinie. Eu personal nu vă sugerez că adevărul este într-o parte sau în alta, ci doar am dorit să vă ofer prilejul de a decide cu propria dvs. judecată unde considerați că este adevărul. Cu acesta, domnule ambasador, vă mulțumesc foarte mult pentru acest interviu, și, dragi telespectatori, vă mulțumesc și dvs. că ne-ați urmărit.

V. K.: Mulțumesc și eu. La revedere!

Referințe bibliografice