Unirea României – între realitate istorică și demagogie

.

de Florin E. Platon

Deși Unirea Românilor într-o singură țară a fost visul și idealul românilor de pretutindeni, totuși dincolo de emfaza patriotică, pentru o țară mică precum România de atunci, astfel de realizări au ținut mai mult de deciziile și interesele ‘Marilor Puteri’ care au hotărât în final Unirea de la 1918, la fel ca toate celelalte evenimente importante din istoria României.

În toată această conjunctură de decizii providențiale pentru România, poate cel mai important rol pentru Unirea Românilor, l-a avut, ne place sau nu, chiar Rusia.

În primă instanță, bătăliile de la Mărăști, Mărășești, Oituz au fost duse alături de armata rusă, cu pierderi de soldați ruși luptând pe frontul românesc mai mari chiar decât pierderile românilor[1]. A fost victoria strategică ce a permis României să reziste până la armistițiul din Decembrie 1917, apoi până la tratatul din Mai 1918 și ulterior reintrarea României în război, cu o zi înainte de capitularea Germaniei.

La fel ca obținerea independenței României în războiul din 1877, rezistența României în Primul Război Mondial a fost alături de Rusia și luptând alături de ei.

Al doilea factor care a permis Unirea din 1918, a fost Revoluția Bolșevică din Rusia din Oct. 1917 (7 Noiembrie) și mai puțin cunoscută, Revoluția marinarilor și muncitorilor din Germania (3 Noiembrie 1918) care a pus practic capăt Primului Război Mondial, cu abdicarea Kaiserului Wilhelm II și capitularea două zile mai târziu, pe 11 Noiembrie 1918. Revoluții Socialiste care au condus amândouă la oprirea războiului și eliberarea și emanciparea teritoriilor naționale de sub imperiile Țarist și Austro-Ungar.

Revoluția Bolșevică a conferit dreptul la autodeterminare pentru națiunile din fostul Imperiu Țarist, care a permis Basarabiei să-și declare independența și să proclame Republica Democratică Moldovenească, la 2 Decembrie 1917. Tot prin Revoluția Bolșevică, Moldova va beneficia atunci și de alte politici progresiste, introduse de Revoluția Rusă, precum – dreptul la vot universal, inclusiv pentru femei, cu femei alese chiar în Sfatul Țării (Parlament), precum și înproprietărirea țăranilor. Toate aceste reforme progresiste vor fi anulate de Regatul României, inclusiv dreptul la vot universal și pentru femei, care va fi reintrodus abia in 1946, de către comuniști.         

Și tot Revoluția Bolșevică a determinat și ‘Marile Puteri’ din Europa de Vest să sprijine Unirea Românilor, sub coroana de Hohenzollern a Regatului României, pentru a opri extinderea comunismului în Europa, rol pe care armata română îl va exercita imediat prin răsturnarea regimului comunist al lui Béla Kun din Ungaria (August 1919) și înăbușirea în sânge a protestului tipografilor din București, Decembrie 1918, precum și a următoarelor proteste ale muncitorilor pentru diferite drepturi de care beneficiem azi și le considerăm absolut normale.

Am putea astfel în final să înțelegem că marile evenimente din istorie, atât realizări, cât și mari eșecuri țin atât de noroc, cât mai ales de pregătirea și folosirea contextului geopolitic în beneficiu național propriu. Și nimic nu este etern în granițele și orânduirile statale, decât dorința pentru bunăstarea și drepturile cetățenilor, indiferent de statul unde se găsesc cuprinși de vremelnicia vremurilor și a conducătorilor lor politici. Iar când traiul, demnitatea și libertățile cetățenilor sunt batjocorite, așa cum este în prezent, sărbătoarea Unirii rămâne doar o demonstrație de dispreț și demagogie goală pentru o țară care nu mai aparține cetățenilor ei, fiind predată din nou intereselor străine și la voia lor.