de dr. Calistrat M. Atudorei
Tensiunile militare din proximitatea peninsulei coreene au escaladat major în ultimele săptămâni. În parteneriat cu Coreea de Sud și Japonia, Statele Unite au desfășurat cele mai ample exerciții militare efectuate în zonă în ultimii șase ani, cu obiectivul precis de simulare a unui atac împotriva Coreei de Nord. De cealaltă parte, Coreea de Nord și-a amplificat potențialul nuclear și declară că va răspunde devastator în cazul în care va fi atacată.
Exercițiile militare conduse de partea americană în apropierea Coreei se desfășoară în crescendo de mai mult de 70 de ani, mai exact de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Nivelul la care au ajuns acum este însă nemaivăzut.
În cadrul simulărilor militare ce au avut loc perioada 13-23 martie 2023, numite Freedom Shield (Scutul Libertății) au fost deplasate în areal portavionul USS Nimitz (nava principală cu propulsie nucleară a SUA, cu un deplasament de peste 100.000 de tone), portavionul USS Makin Island (45.000 de tone), distrugătoarele Wayne E. Meyer și Decatur (deplasament de peste 7.000 de tone fiecare) și numeroase vehicule amfibie blindate de asalt (cu deplasament de 23 de tone).
Exercițiile aeriene, care le-au dublat pe cele maritime, au implicat bombardiere nucleare B-52, aeronave transportoare Osprey, avioane de luptă „invizibile” F-35B, plus elicoptere de atac. Au fost mobilizați peste 2.000 de soldați americani care au operat împreună cu cei din baza Camp Humphreys de pe teritoriul Coreei de Sud. Camp Humphreys este cea mai mare bază militară americană din afara Statelor Unite, cu un personal de peste 36.000 de oameni.
Și totuși, conform referințelor publicate de oficialii armatei americane, această uriașă mobilizare nu a reprezentat decât „un exercițiu de rutină, orientat spre apărare, menit să consolideze securitatea în Peninsula Coreeană și stabilitatea în Asia de Nord-Est”[1]. Pe aceeași linie, colonelul Samuel Meyer, comandantul Unității Expediționare a 13-a Marină a SUA, declara pentru CNN că „Este cea de-a 70-a aniversare a acestui exercițiu. Nu este nimic nou. Doar urmăm o rutină, pe baza a ceea ce am văzut și experimentat”[2].
Scopul strategic declarat de forțele americane include totuși obiective deloc neutre: ocuparea Phenianului, înlocuirea conducerii R.P.D. Coreene și căderea regimului comunist.[3] Un exercițiu încă și mai amplu, ce va simula din nou un atac asupra Coreei de Nord, va avea loc în luna iunie 2023. SUA și Coreea de Sud au anunțat că acesta va fi „cel mai mare exercițiu comun de anihilare a puterii de foc” nord-coreene și va presupune implicarea tuturor forțelor combinate terestre, navale și aeriene, precum și a celor mai moderne arme.[4]
Oficialii nord-coreeni iau însă exercițiile conduse de SUA foarte în serios. „Rutina” despre care vorbesc militarii americani generează o acută îngrijorare la Phenian. Choe Son-hui, ministrul afacerilor externe al Coreei de Nord, a subliniat în data de 21 aprilie 2023 că acțiunile militare ale SUA și aliaților săi sunt „nesăbuite și provocatoare”, având efectul de a genera un „mediu de securitate instabil”.[5]
Întrucât aceste manevre militare trenează de peste 70 de ani ca o apăsătoare amenințare la adresa populației din Coreea de Nord, conducătorii de la Phenian au ales să își întărească pe toate căile securitatea națională, inclusiv prin armament nuclear. Sub conducerea Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord și a guvernului R.P.D. Coreene, au fost dezvoltate multiple sisteme de rachete, drone și torpile, capabile să producă distrugeri masive în tabăra oricărui agresor. Această decizie a fost adoptată ca un imperativ de prim rang de către partidul comunist din Coreea, având în vedere genocidul pe care forțele armate americane l-au efectuat asupra Coreei de Nord între anii 1950-1953.
Resorturile strategice și istorice ale tensiunilor
Peninsula coreeană reprezintă de peste 150 de ani un esențial obiectiv strategic pentru puterea în creștere a Statelor Unite ale Americii. Atât Japonia, cât și Coreea, au fost văzute ca poziții principale de pe care SUA „trebuia” să obțină dominația în zona Asia-Pacific. Politicienii Statelor Unite au început încă din anul 1845 să emită politici de „deschidere a Coreei” și au efectuat în acest sens multiple intruziuni militare în regiune. Acestea au culminat la sfârșitul secolului al XIX-lea cu o invazie armată pe scară largă, în anul 1871, dar care nu a reușit.
În anul 1905 Statele Unite au sprijinit Japonia în acțiunea de anexare a Coreei. Oficialii americani au semnat un tratat explicit în acest sens, cunoscut ca „Acordul Taft-Katsura”. Stăpânirea efectivă a Imperiului Japonez asupra Coreei a început în anul 1910. Politicile colonizatoare ale Japoniei au recurs la metode extrem de dure, mergând până la tentativa de dezrădăcinare a conștiinței naționale a coreenilor. Din 1910 până în 1921 japonezii au ars peste 200.000 de volume de istorie a Coreei[6] și au strămutat aproape 100.000 de familii japoneze în Coreea. Dominația s-a încheiat totuși în anul 1945, când Japonia a fost învinsă de coaliția anti-fascistă. Lovitura de grație a fost dată de SUA, care a detonat o bombă atomică la Hiroshima și o alta la Nagasaki. Deflagrațiile au afectat foarte grav și populația din Coreea. Ulterior Japonia însăși a intrat sub dominația SUA, ca și partea de sud a peninsulei Coreene. Partea de nord a Coreei, devenită Republica Populară Democrată Coreeană, a intrat în sfera de influență a Rusiei și Chinei.
După al Doilea Război Mondial demersurile Statelor Unite de a controla întreaga Coree s-au intensificat. Pe fondul iminenței unei crize economice ce demarase în SUA în anul 1948, complexul militar-industrial american a solicitat în mod insistent declanșarea unei operațiuni militare în Coreea. În data de 25 iunie 1950, urmând comenzile date de SUA, armata Coreei de Sud a lansat o provocare militară la adresa armatei Coreei de Nord, care a răspuns prin contra-atac. Acțiunea de provocare a fost abil camuflată, inclusiv prin influența Americii asupra ONU, astfel încât să pară că nord-coreenii ar fi început conflictul. Trupele americane au intervenit în forță împotriva Coreei de Nord pretinzând că acționează sub mandat ONU. Stratagema a fost ulterior demascată de mai mulți demnitari de rang înalt ai ONU, însă oficial nu este recunoscută nici în prezent.[7]
În anul 1951 generalul Douglas MacArthur, comandantul de atunci al forțelor americane din Orientul Îndepărtat, îi expunea într-o scrisoare senatorului Joseph Martin motivele pentru care SUA are nevoie să controleze toată Coreea: „Dacă pierdem acest război în fața comunismului din Asia, căderea Europei (sub influența comunistă, n.n.) este inevitabilă. Cucerind toată Coreea, putem tăia în bucăți unica și singura linie de aprovizionare care leagă Siberia sovietică și sudul Asiei. Vom putea să controlăm întreaga zonă dintre Vladivostok și Singapore. Nimic nu ar fi în afara puterii noastre”[8].
Atacul forțelor SUA asupra Coreei de Nord, început în iunie 1950, a fost pur și simplu bestial. În conformitate cu un studiu realizat de Bruce Cumings, președintele Departamentului de Istorie al Universității din Chicago, Statele Unite a bombardat în perioada 1950-1952 Coreea de Nord cu mai multe bombe decât au fost folosite în întreaga campanie împotriva Japoniei în al Doilea Război Mondial. Cunigs oferă date exacte: este vorba de „635.000 tone de explozibili convenționali și 32.557 tone de napalm”.[9] Au fost complet rase de pe fața pământului 50.941 de fabrici și întreprinderi, 28.632 de clădiri de școli, 4.534 de clădiri de unități medicale, 579 de clădiri ale instituțiilor de cercetare științifică, 8.163 de clădiri de organe de presă și cultură și peste două milioane de case de locuit.[10]
Potrivit generalului american Curtis LeMay – șeful comandamentului strategic al Forțelor Aeriene ale SUA din timpul războiului coreean – „Ne-am dus acolo și am luptat și, în cele din urmă, am pârjolit fiecare oraș din Coreea de Nord”. LeMay estima că în timpul celor trei ani de război armata Statelor Unite a ucis 20% (peste trei milioane de civili) din populația Coreei de Nord.[11] Într-un mod asemănător, Secretarul de stat american Dean Rusk a descris foarte plastic că Statele Unite a bombardat atunci în Coreea de Nord „fiecare cărămidă care stătea una peste alta și tot ce se mișca”[12].
Războiul s-a încheiat în anul 1953 printr-un Armistițiu. Coreea de Nord și-a păstrat independența, fiind sprijinită de China și URSS, dar pierderile suferite au fost catastrofale. De asemenea, a fost adâncită suferința diviziunii naționale întrucât două jumătăți ale aceluiași popor au fost de atunci împinse să se urască între ele. Dincolo de toate acestea, suferințele poporului nord-coreean au continuat.
În pofida semnării Acordului de încetare a focului, clar stabilit de Armistițiul semnat în data de 27 iulie 1953, armata americană l-a încălcat de nenumărate ori în zilele, lunile și anii care au urmat, efectuând noi și noi atacuri asupra teritoriilor Republicii Nord-Coreene. Ca răspuns la noile propuneri de acord venite din partea Phenianului în cadrul unor reuniuni diplomatice (la Geneva, în cadrul ONU, etc), reprezentanții americani au boicotat, subminat și discreditat orice demersuri de stabilire a păcii și au recurs inclusiv la ieșirea unilaterală din sălile ședințe.
În perioada cuprinsă între sfârșitul anilor 1950 și 1980, SUA au transportat în Coreea de Sud peste 1.000 de focoase nucleare, ceea ce a făcut din Coreea de Sud cea mai concentrată zonă de arme nucleare din lume. A fost adusă de asemenea o imensă gamă de dispozitive și aparate militare ultramoderne, care au transformat literalmente Coreea de Sud într-o teribilă expoziție de arme mortale.
Din anul 1954, când a organizat Focus Lens, primul exercițiu militar comun cu Coreea de Sud, SUA au desfășurat fără încetare tot felul de exerciții de război între care: Freedom Bolt, Team Spirit, Ulji Focus Lens, Joint Wartime Reinforcement Exercise, Key Resolve, Foal Eagle sau Ulji Freedom Guardian. Aceste exerciții au depășit cu mult orice alte exerciții de război care au avut loc în diferite regiuni ale lumii în ceea ce privește frecvența și sfera de aplicare. Ele au cuprins întreaga triadă nucleară strategică, fiind implicate portavioane nucleare, submarine nucleare sau bombardiere strategice nucleare. Toate acestea au fost mobilizate pentru exercițiile de război nuclear care urmăreau explicit operațiuni îndreptate împotriva Coreei de Nord. Natura exercițiilor a devenit pe an ce trece tot mai agresivă și mai provocatoare. Au fost lăsate la o parte clasicele pretexte de exerciții „defensive” și „antrenamente anuale” și au fost formulate în văzul lumii obiective de antrenament care vizau „operațiuni de decapitare” (a conducerii inamice), „lovituri de precizie”, „invazie a Phenianului” și multe altele. La toate acestea s-au adăugat nenumărate amenințări directe cu lovitură nucleară adresate de-a lungul anilor de oficialii SUA Phenianului.
În mod evident, ceea ce îi irită teribil pe vulturii războiului din Washington este că poporul nord-coreean nu acceptă să își cedeze suveranitatea și a ales să se apere recurgând la dezvoltarea unor proiecte nucleare avansate.
Măsurile defensive aplicate de Phenian
Guvernul Coreei de Nord a autorizat dezvoltarea unor arme de mare putere ce constau în rachete balistice și de croazieră intercontinentale, purtătoare de focoase nucleare. Începând cu anul 2006 Coreea de Nord își întărește constant capacitatea sa militară și validează pașii pe care îi face prin diferite teste de eficiență a dispozitivelor sale.
Astfel, în data 23 februarie 2023 a fost efectuat cu succes un test de lansare a patru rachete strategice de croazieră de tip „Hwasal-2”. Rachetele au zburat pe un traseu eliptic și au lovit cu precizie țintele situate la 2.000 de km distanță.[13]
În data de 12 martie 2023, a fost efectuat un exercițiu de lansare subacvatică a două rachete strategice de croazieră. Cele două rachete au urmat un traseu eliptic și au lovit cu precizie ținta prestabilită, situată la 1.500 de km.[14]
Ulterior, în 28 martie 2023, Academia de Științe Militare din R.P.D. Coreeană a efectuat cu succes testarea unei drone subacvatice de atac nuclear de tip „Haeil-1”. Drona a lovit în mod precis o țintă situată la distanța de 600 de kilometri. Cu această ocazie au fost verificați toți parametrii tehnici și operaționali ai acestei arme cu totul redutabile.[15] Tot în 28 martie 2023 a fost efectuat un test de lovire cu explozie nucleară (simulată) cu două rachete balistice tactice sol-sol.[16]
Mai recent, în 13 aprilie 2023, o nouă rachetă balistică intercontinentală a fost testată cu succes sub supravegherea strictă a președintelui Kim Jong Un. Este vorba despre racheta de tip ICBM Hwasongpho-18, care funcționează cu combustibil solid, fapt care o face mai ușor de depozitat, de întreținut, de transportat și de lansat. În același timp, o astfel de rachetă cu combustibil solid este mult mai greu de detectat și de anihilat. Față de majoritatea rachetelor, care funcționează cu combustibil lichid, cele cu combustibil solid reprezintă un important câștig strategic.
G7 și UE acuză R.P.D. Coreeană de utilizare ilegală a armei nucleare
În fața avansului militar al Republicii Democrate Coreene, comunitatea statelor G7 (Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Italia și Japonia) precum și cea a Uniunii Europene au emis în data de 15 aprilie 2023 un comunicat prin care își exprimă solicitarea imperioasă față de Coreea de Nord ca aceasta să își „abandoneze armele nucleare, programele nucleare existente și orice alte arme de distrugere în masă și programe de rachete balistice într-o manieră completă, verificabilă și ireversibilă”. G7 și UE invocă respectarea reglementărilor Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare, dispozițiile Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA) și deciziile Consiliului de Securitate al ONU. Pe baza acestor considerente, reprezentanții G7 și UE au declarat în data de 19 aprilie 2023 că „Coreea de Nord nu poate și nu va avea niciodată statutul de stat dotat cu arme nucleare”.[17]
Răspunsul diplomației nord-coreene
La două zile după emiterea respectivului comunicat al G7 și UE, ministrul afacerilor externe al Coreei de Nord, Choe Son-hui, a transmis la rândul său un comunicat de presă prin care afirmă că nu poate fi vorba ca G7 să dețină „autoritatea sau calificările necesare pentru a contesta exercitarea suveranității și statutul național al Republicii Populare Democratice Coreea”.[18] În opinia ministrului Choe Son-hui ideea că doar SUA și micul său grup închis de aliați ar avea dreptul de a deține arma nucleară este total anacronică. În ceea ce privește așa-zisa încălcare a Tratatului de Neproliferare de către Coreea de Nord, oficialul de la Phenian a reamintit că țara sa s-a retras din tratat în anul 2004 în deplin acord cu condițiile prevăzute la punctul 10. Cât despre deciziile Consiliului de Securitate al ONU, acestea nu au fost unanime în a condamna programul militar al Coreei de Nord întrucât China și Federația Rusă și-au exprimat veto-ul față de această speță.[19]
Dincolo de afișarea unei preocupări formale pentru pace, oficialii și analiștii nord-coreeni afirmă că în realitate tensiunile sunt generate de exercițiile militare ale SUA, care simulează în mod repetat invazia Coreei de Nord cu scopul de a trece la un moment dat la operațiunea efectivă. Această escaladare a tensiunilor va duce la o „catastrofă ireversibilă” și va împinge regiunea „în pragul unui război nuclear” este de părere Choe Ju Hyon, un foarte cunoscut analist de securitate din R.P.D. Coreeană. Statele Unite pun în scenă o „repetiție de război (împotriva Coreei de Nord, n.n.) fără precedent, fără paralel în lume, în ceea ce privește natura belicoasă, amploarea și intensitatea”, mai afirmă acesta.[20]
Copie la indigo
Situația tensionată din peninsula coreeană nu este câtuși de puțin singulară ca schemă strategică. Vedem în esență o aceeași amorsare în maniera unui „război de proximitate” între două blocuri de putere. Pe de o parte sesizăm manevrele politice și militare ale Washingtonului de a-și menține/extinde influența hegemonică în zona Asia-Pacific, iar de cealaltă parte, constatăm susținerea de factură naționalist-suveranistă pe care o oferă Federația Rusă și China în efortul de a contracara pârghiile unipolarității americane. La o analiză mai profundă am putea afirma că de fapt obiectivul unipolarității a fost planificat de forțele de tip globalist, care au folosit ca braț armat puterea militară a Americii. În cazul de față am detaliat ostilitățile care se desfășoară în jurul peninsulei coreene, o zonă extrem de importantă strategic în arealul Asia-Pacific.
O situație similară a fost amorsată în jurul Taiwanului și o alta (care deja a explodat) în jurul Ucrainei. Suportul invocat de SUA pentru a interveni este cel al bunelor intenții de a apăra valorile universale ale libertății, păcii și democrației. Cu exact aceleași argumentații au fost invadate și devastate Somalia (în 1992), Iugoslavia (în 1999), Irak (în 2003), Libia (în 2011), Siria (în 2011) și multe alte state. Lumea a fost împărțită de ideologii americani în tabăra statelor democratice și cea a statelor autocratic-dictatoriale. Este de datoria „Jandarmului Mondial” să apere libertatea de pe tot cuprinsul lumii, nu-i așa? Chiar și împotriva voinței celor pe care vulturii războiului de la Washington vor să-i „elibereze” și să-i guverneze după regulile stabilite de ei!
Lumea se află însă într-o accelerată transformare. „Comunitatea internațională” a „statelor civilizate” centrate în jurul Statelor Unite nu mai numără decât un miliard de oameni. Și chiar dintre aceștia mulți demască politicile globaliste fățarnice care au ca scop impunerea controlului atât pe planul intern al statelor, cât și pe cel extern. Ceilalți șapte miliarde de locuitori ai planetei au început deja să se consolideze în alianțe economice, politice și militare puternice, care evită globalizarea unipolară centrată în jurul Americii. China, Federația Rusă, India, America Latină, Africa și, din ce în ce mai mult, chiar și Europa devin noi poli de putere, care aspiră la autonomie, suveranitate, cooperare reală și respect reciproc. Am putea estima că ordinea internațională multipolară a început deja să se manifeste. Tensiunile care încă persistă în zone precum Ucraina și peninsula coreeană nu sunt decât reminiscențe ale vechii lumi, aflată pe punctul de inflexiune al unei transformări fundamentale.
Referințe bibliografice
[1] Walter Ham, US Army all hazards command participates in Exercise Freedom Shield in South Korea, US Army, April 14, 2023, https://www.army.mil/article/265758/us_army_all_hazards_command_participates_in_exercise_freedom_shield_in_south_korea
[2] Brad Lendon, Paula Hancocks and Yoonjung Seo, US and South Korea send thousands of troops and 23-ton vehicles to practice beach assault, CNN, March 29, 2023, https://edition.cnn.com/2023/03/28/asia/us-marines-south-korea-amphibious-landing-intl-hnk-ml/index.html
[3] KCNA Commentary on War Maniacs’ Reckless Moves, Korean Central News Agency, April 2, 2023, https://dprktoday.com/abroad/news/45130
[4] Jeong Ho-Lee, U.S. and South Korea plan ‘largest-ever’ live-fire drills in June, Japan Times, March 22, 2023, https://www.japantimes.co.jp/news/2023/03/22/world/us-south-korea-live-fire/
[5] *** Choe Son-hui, Minister of Foreign Affairs of the Democratic People’s Republic of Korea, Korean Central News Agency, April 21, 2023, http://www.kcna.kp/kp/article/q/5d25e2abbc52a061fa6e57979a63cda7.kcmsf
[6] Hong Beom Rhee, Asian Millenarianism: An Interdisciplinary Study of the Taiping and Tonghak Rebellions in a Global Context, Cambria Press, 2007, pag 13.
[7] A se vedea de exemplu Scrisoarea din partea Secretarului General al ONU Boutros Boutros-Ghali către Ministrul Afacerilor Externe al RPD Coreene din data de 24 iunie 1994 în care Ghali afirmă că „ONU nu a instituit Comandamentul Unificat împotriva Coreei de Nord ca organ subsidiar sub controlul său, ci acesta a ajuns să fie plasat sub autoritatea SUA”; O declaraţie similară a oferit Kofi Annan în 21 decembrie 1998 în Scrisoarea Secretarului General al ONU către Preşedintele Prezidiului Adunării Populare Supreme a RPD Coreene.
[8] Herschel Meyer, “Modern History of America”, p.148
[9] Bruce Cumings, The Korean War: A History, Modern Library, 2011.
[10] Comunicat de presă: Withdrawal of U.S. Hostile Policy towards DPRK – Indispensable Prerequisite for Peace and Stability on Korean Peninsula, Ministry of Foreign Affairs of the Democratic People’s Republic of Korea, 25 iunie 2020, http://www.mfa.gov.kp/view/article/11708
[11] Richard Kohn, Joseph Harahan, Strategic air warfare: an interview with generals Curtis E. LeeMay, Leon Johnson, David Burchinal, Jack Catton, DIANE Publishing, Office of Air Force History, Washington DC 1988, volumul USAF Warrior Studies, p. 88.
[12] Dean Rusk intervievat de Thomas J. Schoenbaum și Thomas W. Ganschow, 1985, http://russelllibrarydocs.libs.uga.edu/Rusk_OH_KK.pdf
[13] *** Strategic Cruise Missile Launching Drill Conducted, Voice of Millions, February 24, 2023, http://www.voiceofmillions.org/news.aspx?id=3256
[14] *** Underwater Launching Drill of Strategic Cruise Missiles Conducted, KCNA, 13 martie 2023, https://kcnawatch.org/newstream/1678658902-140672143/underwater-launching-drill-of-strategic-cruise-missiles-conducted/
[15] *** Underwater Strategic Weapon System Test Held, KCNA, 28 martie 2023, https://kcnawatch.org/newstream/1679962655-359660491/underwater-strategic-weapon-system-test-held/
[16] Army Unit in Charge of Important Operation Task in Central Front Conducts Missile Firing Drill, Asia-Pacific News Agencies, March 28, 2023, https://www.oananews.org/content/news/army-unit-charge-important-operation-task-central-front-conducts-missile-firing-drill
[17] Office of the Spokesperson/Press Releases , G7 Foreign Ministers’ Statement On the launch of an Intercontinental Ballistic Missile by North Korea, US Department of State, March 19, 2023, https://www.state.gov/g7-foreign-ministers-statement-on-the-launch-of-an-intercontinental-ballistic-missile-by-north-korea/
[18] *** Choe Son-hui, Minister of Foreign Affairs of the Democratic People’s Republic of Korea, Korean Central News Agency, April 21, 2023, http://www.kcna.kp/kp/article/q/5d25e2abbc52a061fa6e57979a63cda7.kcmsf
[19] Edith M. Lederer, US says China and Russia blocking UN action on North Korea, AP, March 21, 2023, https://apnews.com/article/north-korea-missiles-us-china-6ce477f7e6267aba412cd4020f0bd263
[20] Choe Ju Hyon, Expansion of U.S.-led War Drills for Aggression Is Trigger for Driving Situation on Korean Peninsula to Point of Explosion, KCNA, April 6, 2023, http://kcna.kp/en/article/q/64e900f5bd0353837ca02d7babcce3ad03a7f314b7f3ef67013938e73437e783a71110c246820e75b27f0800d3bfeaf6.kcmsf