X

Realizare științifică epocală: profesorul român Florian Colceag a descoperit „Genomul Universului”

Distribuie

de Marvin Atudorei

Iată-ne din nou în situația în care meritele excepționale ale unor români cu totul remarcabili sunt ignorate în România, dar sunt extrem de apreciate de personalități marcante din alte țări.

Suntem deja obișnuiți să vedem știri despre copii geniali din România care primesc premii la cele mai înalte nivele în cadrul unor concursuri internaționale, dar care în țara lor natală nu sunt mai deloc apreciați și trăiesc în mari lipsuri și în nedreptăți flagrante. Tocmai de aceea mulți dintre ei aleg să emigreze pentru că doar așa își pot valoriza capacitățile extraordinare pe care le au. Inventatorii români care ar putea efectiv revoluționa economia națională sau care ar putea oferi contribuții majore pe linie de sănătate, conservarea mediului, îmbunătățirea calității vieții sau asigurarea securității sunt blocați și obstrucționați cu îndârjire de „autoritățile” care ne guvernează (mai exact spus ne sabotează sistematic). Însăși istoria României este grav denaturată și mistificată cu rea-voință de acești trădători puși prin presiuni externe în fruntea țării, care au rolul de a ne ține cu orice preț în ignoranță și neputință. Este edificator în acest sens că până și nenumărate personalități prodigioase din afara țării afirmă pe bază de documente că meleagurile noastre reprezintă însăși leagănul civilizației europene (și nu numai). Și totuși în România astfel de informații sunt total rejectate oficial sau sunt, cel mult, catalogate ca exagerări fantasmagorice.

Cazul profesorului român Florian Colceag iese însă cu totul din comun, chiar și față de realizările cu totul speciale enumerate mai sus. Probabil puțini oameni de pe Pământ au în prezent capacitatea de a înțelege în profunzime modul în care funcționează aparatul matematic elaborat timp de peste 50 de ani de dr. Colceag. Este vorba despre o algebră a fractalilor și despre o semantică informațională ce cuprinde practic toate nivelele existențiale. Prin intermediul acestor instrumente domnul Colceag a identificat un cod universal, ce poate fi numit pe drept cuvânt un veritabil „limbaj al lui Dumnezeu”. Aplicațiile acestor algoritmi semantici explică foarte cuprinzător cauzele și procesele Universului, de la caracteristicile Big-Bang-ului (explozia primordială din care a derivat continuumul spațio-temporal), la apariția și manifestarea forțelor fundamentale, și la toate evenimentele care au survenit ulterior, inclusiv în sfera biologică și socială. Mai mult, aplicațiile teoriei oferă și modalități concrete prin care (prin intermediul unor computere cuantice) putem efectiv stabili o comunicare cu Natura, de exemplu cu copacii, cu animalele, cu oceanul, cu norii. De altfel, profesorul Colceag demonstrează matematic că tot ceea ce există are o formă de viață, că Universul însuși este viu, este inteligent și are o Conștiință. O conștiință cu care putem comunica!

Relevanța acestor descoperiri grandioase a fost (introductiv) prezentată la câteva dintre simpozioanele Lazarus Initiative, organizate de Sacha Stone. Am menționat referirile pe această temă în alte două articole anterioare (vezi aici și aici ).

Așa cum menționam și în articolele precedente, Stone este o personalitate deosebit de prolifică pe scena mondială, care organizează conferințe, simpozioane, tribunale internaționale, realizează filme documentare, stabilește conexiuni cu domenii și oameni excepționali sau înființează comunități pentru a implementa un mod de viață superior. Toate acestea în scopul de a trezi umanitatea din hipnoza malefică în care este ținută captivă de „elita” din umbră care înaintează insidios pe calea instaurării unui Guvern Mondial tiranic. Dezvălurile cuprinse în fiecare dintre simpozioanele Lazarus Initiative sunt absolut iluminatoare și entuziasmante privind posibilitățile fenomenale de salt în cunoaștere și putere pe care le are cu certitudine umanitatea.

Cine este Florian Colceag?

Înainte să intrăm ceva mai mult în detaliile descoperirilor realizate de profesorul Colceag, să vedem pe scurt cine este el mai exact, prin ce a fost cunoscut până acum. Florian Colceag s-a născut în data de 17 martie 1951 în orașul Novaci din județul Gorj. A absolvit Facultatea de Matematică a Universității București, a primit titlul de Master în educație din partea Universității Utah din Statele Unite, iar ulterior a primit titlul de doctor în economie. Este expert mondial în educație, a elaborat în anii 2000 pentru Guvernul României Legea Educației, dar modelul propus de el a fost din păcate cu desăvârșire ignorat de autorități. A fost timp de 18 ani (1982-1999) antrenorul echipei olimpice internaționale de matematică a României. Timp de 11 ani (2003-2013) a fost președintele Institutului Român de Studii și Cercetări Avansate. Este co-fondator al asociatiei Kogaion Gifted Academy, cunoscută drept „academia de genii” și a fondat Institutul de Cercetare și Dezvoltare a Cunoașterii Umane. A fost și este consultant în multiple echipe de cercetare din domenii precum biochimie, biofizică, biologie celulară, educaţie, sociologie, teoria complexităţii, economie. A colaborat cu numeroase organizații internaționale printre care European Council for High Abilities, Asia Pacific Federation, Comisia Arion din cadrul Comunității Europene, Institutul de Integrare Europeană, Institutul de Cercetări Educaționale sau Institutul de Cercetări Biologice. Printre contribuțiile sale științifice de marcă, mai cunoscute sunt algebra fractalilor și Teoria Gaia (model de explicare a mecanismelor de mediu și sursă generoasă de oferire a unor soluții eficiente și integratoare). Dată fiind experiența și profunzimea de care a dat în mod constant dovadă acest geniu incontestabil al României, ne-am fi așteptat să îl vedem numit în funcții de conducere în plan național (sau internațional) sau măcar să vedem că inițiativele sale (cu aplicabilitate practică imediată) ar fi fost măcar parțial implementate în societate. Toate acestea nu s-au petrecut, fiind numite în schimb pe posturi de miniștri sau secretari de stat tot felul de personaje cu diplome falsificate sau diverși tinerei „progresiști” care execută cu slugărnicie o agendă globalistă, în mod evident anti-națională.

În ceea ce privește rezultatele cele mai avansate ale cercetărilor profesorului Florian Colceag, acestea sunt rezumate, de exemplu, pe site-ul Institutului de Cercetare și Dezvoltare a Cunoașterii Umane. Una dintre ideile fundamentale care transpare din descoperirile sale este aceea că trăim într-un Univers inteligent, care are conștiință, iar această concluzie survine nu pe o cale mistică, ci în urma unor certe observații științifice. Dl. Colceag a descoperit fără nicio urmă de îndoială că în Univers există anumite câmpuri informaționale, iar acestea se bazează pe feed-back-uri de răspuns și adaptare, pe ciclicități și reacții super-inteligente. Ceea ce este fascinant este că toate aceste mecanisme informaționale pot fi reduse la o anume esență codificată, care reprezintă un gen de „alfabet universal”.

La baza înțelegerii acestui cod se află așa-numitele diagrame unicursale, caracterizate de existența a șase noduri și șase vectori. (Este frapantă în acest sens similitudinea cu hexagramele din sistemul multimilenar I Ching, acea artă divinatorie chineză care a uimit lumea științifică prin complexitatea și capacitățile sale fenomenale de predicție). Un alt instrument fundamental cu care lucrează algebra fractalică a domnului Colceag este cel care derivă din automorfismele dreptei proiective. Potrivit explicațiilor oferite în sinteza introductivă a matematicii fractalilor algebrici aceasta este bazată pe biraport și pe conservarea permanentă a trei din cele patru repere esențializate, și anume: 0, 1/2, 1 și infinit. Cercetările au arătat că universul este de tip fractal algebric și prezintă izomorfisme structurale (coerențe informaționale) între toate etajele de complexitate. De aici apare și extraordinara ordine și coerență a universului. La baza acestei ordini implicite (care dezvoltă o ordine explicită) se regăsește tocmai acel cod informațional pe care domnul Colceag l-a numit „codul genetic al Universului”. Pentru a ajunge la descifrarea acestui sui-generis limbaj universal, a fost folosită o logică multivalentă. Profesorul Colceag subliniază că rezultatele cunoașterii apar în funcție de logica (modul de a gândi) utilizat/ă. Iar logica binară este cea mai sărăcăcioasă, simplistă, defectuoasă. Genomul Universului transpare în structuri informaționale extrem de complexe, ce reprezintă relații între informaţii. Este de remarcat că algoritmul fractalic de „traducere” a acestui limbaj universal nu are nimic de-a face nici cu fizica și nici cu matematica, însă feed-back-urile obținute generează conexiuni informaționale relevante, ce pot fi utilizate și în aplicațiile IT. Pentru a investiga semantica unui anumit fenomen (oricare) se folosește o matrice de funcții care problematizează sub forma a șase interogații corespondente formulate în limbaj uman: „cine?”, „ce?”, „cum?” „unde?”, „când?”, „de ce?”. Se obține astfel o descriere completă a evenimentelor și a logicii multidimensionale prin care Universul Conștient (Dumnezeu) poate răspunde întrebărilor.

Deși poate să pară șocant, prin decodificarea acestor câmpuri informaționale au fost identificate legile materiei și antimateriei, legile unor universuri paralele, legile câmpurilor electromagnetice, ale câmpurilor gravitaționale, legi esențiale ale fizicii cuantice (din care derivă, de exemplu, principiul incertitudinii elaborat de Heisenberg) sau corelațiile din care apare succesiunea șirului lui Fibonacci. Șirul lui Fibonacci și rația Numărului de Aur descriu foarte fidel apariția tuturor formelor din Natură, inclusiv proporțiile corpului uman.

Este aproape inutil să mai subliniem că potențialul explorator al modalităților cognitive și al aplicațiilor descoperite de Florian Colceag este practic infinit. Se pot configura sisteme economice, educaționale, modalități de organizare perfectă a unor comunități/societăți, se pot elabora instrumente de identificare a compatibilităților profesionale sau profile psihologice foarte precise. Mai mult decât atât, se pot prescrie soluții maximale de ieșire din crizele complexe cu care se confruntă în prezent umanitatea.

Trebuie să mai precizăm că în pofida vălului gros de ignoranță în care este învăluită populația, în ultima perioadă a început să se afle că în România există și alți savanți cu totul remarcabili, cu care de altfel domnul Colceag colaborează de multă vreme. Și noi am dezvăluit pe site-ul geopolitika.ro o parte dintre tehnologiile uimitoare pe care acești inventatori de geniu le pregătesc în folosul umanității. Cu privire la toate acestea, profesorul Colceag afirmă

Există inventatori, pe unii îi cunosc personal de mulți ani, care pot crea energie din nimic, care pot depolua complet aerul și apa, care pot extrage metalele din cianuri și apoi descompun cianurile astfel încât să rămână doar atomii liberi și fără toxicitate, care pot reversa încălzirea globală, care pot aduce din nou apa la suprafață, care pot opri îmbătrânirea țesuturilor, pot prelungi mult viața activă și multe altele.

Perspectiva oferită de profesorul Colceag în cadrul simpozionului Lazarus Initiative

Pentru a se convinge personal de valoarea savanților din România și de realitatea tehnologiilor avansate existente aici, în luna octombrie a anului trecut Sacha Stone a venit la noi în țară, a vizitat laboratoarele respectivilor savanți, s-a întâlnit cu domnul Colceag și în final a oferit un interviu (destul de rezervat) postului de televiziune Nașul TV. Abia o lună mai târziu, în noiembrie, Stone a dezvăluit într-un interviu oferit unui post de televiziune din America mai mult din ceea ce a văzut în România. La scurt timp după ce a fost postat pe youtube, cenzorii acestei rețele au eliminat postarea, dar interviul a fost repostat (chiar de noi) pe platforma BitChute , alături de un colaj care a cuprins doar referirile la tehnologiile avansate din România. Stone a anunțat atunci că în decembrie îl va invita online pe profesorul Colceag să își prezinte descoperirile în cadrul Lazarus Initiative Symposium, fapt care a avut într-adevăr loc în data de 18 decembrie 2021. Vă oferim în acest articol un colaj ce reunește câteva fragmente din acea prezentare. Să menționăm mai întâi că ceilalți participanți din respectiva sesiune sunt Shehnaz Soni (inginer senior al NASA, specializată în biologie și sisteme aero-spațiale), David Sereda (expert în fizica particolelor, colaborator apropiat al NASA, al Pentagonului, al companiei Lockheed Martin și al altor mari companii cu renume mondial), precum și Eliza Donavan (consultant științific în cadrul unor mari corporații). Domnul Colceag a fost asistat de Bruno Mihăilescu, un profesionist vizionar în domeniul proiectării de sisteme ecologice și sustenabile.

Profesorul Forian Colceag arată că matematica semantică pe care a descoperit-o relevă existența unui genom al Universului, care redus la esență are patru semnificanți de bază. Pe linia proiectivă a acestei matematici a fractalilor există doar patru repere: 0, ½, 1 și ꝏ (infinitul). Ca o explicație simplificată la extrem, el a arătat că prin combinarea acestor semnificanți simbolici doi câte doi, și prin aplicarea algoritmurilor fractalice, a fost posibil să identifice patternurile de formare a celor patru forțe fundamentale ale Universului (gravitația, electromagnetismul, interacțiunea slabă și interacțiunea tare), precum și condițiile creării Universului la momentul așa-numitului „Big Bang”. Descoperirile sale au relevat de asemenea că numărul exact de particule elementare este 216 (fapt cu totul neclar în fizica academică actuală). Foarte surprinzător, primele proiecții (simboluri) semantice ale Universului pot fi traduse în mesaje, iar unul dintre acestea transpare din structura vectorială (de spin) a tetragramatonului. Pe baza unei „traduceri” în limbaj uman prin matricea celor șase întrebări, acelei structuri îi poate fi atribuit sensul „Eu sunt cel ce sunt”. Pe ansamblu, se formează în mod esențial peste tot trei pachete de câte trei simboluri, ceea ce denotă omniprezența trinității. Dl. Colceag găsește foarte semnificativ faptul că trinitatea a fost revelată pe toate căile spirituale, în creștinism fiind cea formată din Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Găsim aceeași relație esențială de triangulație în teoria disipativă a lui  Ilya Prigogine, laureat al premiului Nobel și colaborator al profesorului Florian Colceag. Prigogine a evidențiat existența unui feed-back universal de funcționalități, pe care l-a valorizat și domnul Colceag. Este vorba despre triada Sursă, Senzor, Decident.

Algoritmul semantic descoperit descrie Universul pe o scară gigantică, pornind de la ceea ce există înainte de constanta lui Plank până la dimensiunile cele mai vaste ale Macrocosmosului, ce nu au mai fost explorate. Aplicațiile pot decripta istoria trecută și viitoare a lumii, sau mai exact spus, modul în care „funcționează” istoria lumii. În analiza oricărui fenomen există opt nivele de complexitate, ceea ce oferă o etapizare în acuratețea răspunsului.

Bineînțeles, pentru o persoană neavizată toate aceste noțiuni par foarte greu de înțeles. Iar dogma științifică oficială nu a permis preluarea în universități sau școli a unui astfel de sistem cognitiv. Însă, așa cum mărturisește profesorul Colceag, el a explorat aceste corelații timp de peste 50 de ani. În tot acest timp a consultat (printr-o metodă de citire rapidă) între 500 și 1000 de pagini de lucrări științifice pe zi (!), dar mai ales a observat/studiat natura. În urma obținerii unor rezultate atât de extraordinare, dl. Florian Colceag afirmă cu modestie că… a fost norocos: „Dumnezeu și-a pus degetul pe mine”.

Așa cum puteți constata din înregistrarea video, ceilalți participanți din cadrul sesiunii Lazarus au fost realmente copleșiți de valoarea descoperirilor prezentate. Reacția acestora este cu atât mai semnificativă cu cât ei fac parte din elita științifică mondială și au înțeles mult mai bine decât privitorii obișnuiți profunzimea sistemului elaborat de profesorul Florian Colceag. În opinia lui David Sereda, de exemplu, sistemul descoperit de savantul român este genial și accede mai departe decât orice ne-am imaginat până acum. Mai în glumă, mai în serios, ceilalți membri ai sesiunii au declarat cu toții că sunt gata să devină elevii domnului Colceag. La rândul său, Sacha Stone este de părere că algoritmul descoperit de profesorul Colceag are efectiv potențialul de a transforma fața lumii.

Dispozitivele avansate de vindecare au ajuns la faza de prototip

Simpozionul din decembrie al Lazarus Initiative a indicat că descoperirile științifice făcute în România, nu doar de către profesorul Florian Colceag ci și de alți cercetători străluciți (cum ar fi Cristea Cezar Antonio) vor permite restaurarea genetică a speciilor dispărute și refacerea genomului uman original. Pentru că, subliniază Sacha Stone, chiar dacă mulți oameni nu sunt conștienți de aceasta, genomul uman a fost deja modificat și reprogramat prin diverse tehnologii nocive. De zeci de ani în corpurile noastre au fost în mod insidios introduse substanțe toxice prin hrana modificată genetic, prin apă infestată sau prin aerul impregnat de chemtrails-uri. Au fost utilizate diverse fluoride, dar și metale grele cum ar fi sodium, bariu, stronțiu. Plus alte molecule sintetice.

Să remarcăm și că realizarea celor cinci module despre care menționam în articolele anterioare avansează conform etapelor prevăzute, sub protecția unor facțiuni din cadrul serviciilor secrete (fapt prin el însuși uimitor). Primele dispozitive fac parte din linia LifePod și au ajuns la faza de prototip, fiind pregătite pentru producția de serie. Cele cinci module anunțate se referă la:

  • căștile pentru armonizarea undelor cerebrale și regenerare facială;
  • vizoarele de regenerare a vederii;
  • unitățile de stimulare mitocondrială și inversare a procesului de entropie/îmbătrânire (acționează de la nivelul tălpilor);
  • unitățile care dizolvă tumorile canceroase (se aplică pe corp și pot extrage energia din formațiunile carcinogene chiar dacă acestea au ajuns la nivel de metastază);
  • dispozitivele care curăță sângele de cheagurile/trombii din sânge (aceste module sunt extrem de necesare mai ales pentru cei afectați de „vaccinurile” anti-covid).

 

Considerăm că aceste informații merită să fie cunoscute în România, fiind vorba tocmai despre realizările excepționale ale unor savanți și inventatori din propria noastră țară. Credem că merită să ieșim din matricea psihologică ce ne-a încorsetat concepțiile timp de zeci de ani într-o paradigmă a neputinței și deznădejdii. Este cazul să înțelegem că lumea este mult mai vastă și mai plină de potențialități binefăcătoare decât am fost sugestionați să credem. Avem aici și acum capacitatea de a ne trăi viețile în libertate și putere dumnezeiască. Să ne deschidem inimile și mințile și vom constata că mai ales prin forța unității noastre vom orienta cu cea mai mare ușurință lumea, cu ajutorul lui Dumnezeu, către Bine, Armonie și Adevăr.

Facebook Comments
Calistrat Atudorei:
Comentează