O colonie numită Moldova

23:00, 11 iunie 2021 | | 1001 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

de Florin Platon

Zilele acestea în Republica Moldova are loc o lovitură de stat. Un singur om, noul Președinte Maia Sandu a acaparat instituțiile statului și a dizolvat Parlamentul[1]. În orice stat normal, garanția unei democrații funcționale este dată tocmai de existența separată a puterilor în stat (“principiul separației puterilor în stat”), model al tuturor democrațiilor europene. Încercând să subordoneze Justiția și Parlamentul, Maia Sandu contrazice exact modelul european pe care pretinde să-l susțină, în fapt un text repetat demagogic, de ambele maluri ale Prutului, împreună cu Unionismul, timp de 30 de ani, doar să ascundă, de fiecare dată, corupție și oligarhie.

Nu întâmplător, Maia Sandu împarte această pasiune pentru controlul absolut al statului, cu un alt personaj celebru – Vladimir Plahotniuc. Și tot coincidență, aliații de azi ai lui Maia Sandu sunt prietenii de ieri ai lui Plahotniuc.

Atunci când Plahotniuc a fugit din Moldova, urmărit de justiție, n-a fugit în altă parte decât la foștii lui prieteni, aliații actuali ai lui Maia Sandu – Statele Unite. În timpul mandatului de Premier al lui Maia Sandu (iunie 2019 – noiembrie 2019), Plahotniuc a stat bine-mersi în Statele Unite, într-o vilă din Miami, exemplu al “luptei anti-corupție” al Maiei Sandu. Rolul lui Maia Sandu este și mai clar detaliat chiar de către Ambasadorul SUA în Moldova, Derek Hogan, care declara că a discutat situația lui Plahotniuc cu Guvernul condus de Maia Sandu, dar aceștia nu au făcut nicio cerere în privința extrădării sale[2].

Și ca să completeze lista de state și actori politici care l-au susținut pe Vladimir Plahotniuc, desigur acesta nu putea să omită o vizită și prin România, în plimbarea sa relaxată, în dispreț față de justiție. Când prietenii te protejează, justiția e doar o glumă.

Ieri Plahotniuc, azi Maia Sandu

„Acum, țara este blocată, iar singura cale de a depăși situația sunt alegerile anticipate”[3]

Pare cunoscut, dar citatul nu aparține lui Maia Sandu, ci lui Pavel Filip, Premierul PDM al lui Plahotniuc, care în 2019 încerca alegeri anticipate pentru a controla statul moldovean, exact cum face astăzi Maia Sandu. Sprijinit tot de Curtea Constituțională, Pavel Filip, care din Premier devenea și Președinte, a dizolvat atunci Parlamentul și a anunțat alegeri anticipate.

În acest timp, o delegație din România, condusă de Bogdan Aurescu, consilier prezidențial (promovat între timp Ministru de Externe), a făcut o vizită în Moldova, cu scopul, cum declara fostul Premier Ion Sturza – “să-l salveze pe Plahotniuc (…) Așa e când treci Prutul doar pentru ca să-ți iei solda, să te distrezi în cluburi, să mănânci plăcinte gustoase și să bei vin bun…”[4]

Atunci ca și acum, principalul actor și forță politică care au stat împotriva transformării Moldovei într-o oligarhie, au fost Igor Dodon și PSRM. Fără acesta, ca Președinte al statului, și PSRM ca principal partid în Parlament, Plahotniuc nu ar fi fost debarcat de la putere și ar fi controlat statul moldovenesc și astăzi.

„Mergem până la capăt!” (Igor Dodon)[5]

Pentru partenerii lui Plahotniuc, europeni și americani, pierderea omului lor impunea acum un nou înlocuitor, pentru a controla mai departe statul moldovenesc. O simplă rocadă de cadre, Plahotniuc înlocuit cu Maia Sandu, pentru păstrarea influenței și comenzii politice din Vest.

Primăvara Neoliberală

Privind în paralel situația din Moldova cu cea din România, am putea spune că responsabilul extern pentru soarta politică a celor două state e aceeași persoană. Dacă cele două state nu au putut fi unite în destinul lor național, cel puțin au fost unite, prin destinul politic, în aceeași slugărnicie.

De unde vin banii pentru împrumuturi, investiții și alte proiecte, vine și puterea. Iar cine comandă banii, comandă și ordinea politică. Nu întâmplător, ambasadorii acestor state finanțatoare, atât în Moldova, cât și în România, sunt primii în a da instrucțiuni publice privind politicile interne sau externe ale celor două state. Iar măsura promptitudinii și consecvenței cu care politicienii răspund la comanda acestor ambasade străine, conferă și ascensiunea și funcția politică în statul colonie. De altfel, întotdeauna, șeful pe o plantație sau într-o colonie este exact sluga cea mai obedientă și care excelează în executarea fără rețineri a ordinelor stăpânului.

Coincidență sau nu, în timp ce România are un Premier fost angajat al `Băncii Europene de Investiții`, Moldova are un Președinte fost angajat al `Băncii Mondiale` – amândoi, promotori ai Neoliberalismului.

Cartea “luptei anti-corupție” este de altfel demagogia folosită copy-paste în toate statele în care Neoliberalismul își consolidează puterea. Cum altfel ar putea fi aleși când programele lor politice aduc de fapt sărăcie pentru majoritatea și bogăție pentru câțiva?! Și tocmai pentru că aceste regimuri sunt îndreptate împotriva populației, printre prioritățile lor figurează întotdeauna – controlul serviciilor secrete și de opresiune, jandarmerie, poliție, armată – și investiții masive în armament, pentru faptul că – în spatele oricărui stat neoliberal, se află voința pentru putere, chiar și cu prețul războiului și în dispreț față de oameni, binele și viața lor. Urmăriți aceste indicii și veți descoperi autoritarismul și corupția morală și politică a acestor lideri – “lupi paznici la oi”.

Prim instrument pentru acapararea puterii este controlul Justiției. Cât de coruptă este această justiție ajunsă în mâinile lor, am arătat deja cu exemplul lui Plahotniuc care s-a plimbat nestingherit prin SUA și Europa, fără să-l deranjeze nimeni, asta în timp ce un jurnalist ca Julian Assange stă închis de ani de zile, arestat chiar în UE, pentru faptul că și-a făcut datoria de jurnalist. Desigur, când e vorba de libertatea presei, drepturile omului, democrație, regulile și obligațiile se aplică pentru alții, și nu pentru cei puternici; se aplică doar pentru dușmani, nu și pentru prieteni. În barca privilegiaților, justiția e doar o bâtă cu care sunt loviți neaveniții ce nu înțeleg distincțiile din ierarhia puterii și cărora nu le este clar cine stă în barcă și cine înoată pe lângă.

 Sacoșa de rafie a Maiei Sandu

Printr-un concurs de împrejurări, se pare că atât Moldova, cât și România și-au uitat istoria și ce au însemnat ele, în trecut, în apărarea Europei în fața invaziilor. Iar liderii lor se ploconesc astăzi pe la porți străine pentru un dram de atenție sau bunăvoință, pentru a fi acceptați într-o Europă din care ei au făcut parte, de altfel, dintotdeauna. Dacă urmărești performanța europeană a României – de a-și putea trimite cetățenii, în plină pandemie, să culeagă sparanghel în Germania, putem spune cu siguranță că Moldova este și ea integrată cu brio în Europa, cel puțin la acest capitol. Dacă mai adăugăm prostituția, traficul de persoane, pedofilia și sclavia modernă, România și Moldova sunt integrate cot la cot în acest vis european.

Desigur ar fi o impertinență să pretindem ca sluga să aibă același vis cu stăpânul. Iar ce e vis pentru unul, poate foarte bine să fie coșmar pentru celălalt.

Și astfel, proaspăt aleasă Președinte, Maia Sandu a pornit să viziteze porți străine, după ordinea importanței, interesului și oblăduirii fiecăruia. Prima care a amintit Moldovei poziția sa raportată la Europa, a fost chiar diplomația română, care prin intermediul Ambasadorului României în Moldova, i-a numit pe moldoveni, simplu: “Primitivi”.

Dar să știți, dacă aș putea deschide centre de vaccinare în ambasade, nicidecum nu i-aș vaccina pe cetățenii moldoveni contra COVID-ului, i-aș vaccina poate contra moldovenismului primitiv sau contra sentimentelor pe care le au, la un moment dat, contra României.[6] (Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău)

Pe 19 mai, într-o întâlnire cu Angela Merkel – Cancelarul Germaniei[7], Maia Sandu mulțumea Germaniei ca “susținător al parcursului nostru european”, “apreciind deschiderea părții germane de a gestiona migrația circulară a muncitorilor sezonieri din Moldova” și ca ”această relație să se dezvolte la fel de productiv mai departe”. Altfel spus – căpșunari, culegători de sparanghel, sclavi moderni si forță de muncă ieftină, de abuzat și exploatat – acesta pare a fi “traseul european” al Maiei Sandu – “la fel de productiv mai departe”.

Dintre prioritățile Maiei Sandu, nu a putut lipsi și întâlnirea cu reprezentanții NATO în Moldova (Kęstutis Kudzmanas, contactul NATO în Moldova)[8], cu care a discutat, printre altele, și “cooperarea Moldovei cu NATO (…) pentru reforma sectorului de apărare și securitate”. Proiecte care desigur vor avea nevoie de un Guvern obedient, care să direcționeze către NATO, cheltuielile necesare din bugetul public. Coincidență, în aceeași zi cu consultarea cu NATO, Maia Sandu a anunțat public și decizia – “după consultări” – de a dizolva Parlamentul[9]. Și în aceeași ordine de idei, a menționat, chiar ea, că este – “nevoie de un Parlament responsabil care să învestească și să sprijine un Guvern stabil și competent” care să “reprezinte cu adevărat interesele”. Desigur Guvernul ei și interesele aferente.

La nici două zile după întâlnirea cu NATO, Maia Sandu s-a întâlnit, cum altfel, cu Ambasadorul SUA în Moldova, Dereck J. Hogan, cu care a discutat despre “prioritățile de asistență ale SUA în Republica Moldova”[10].

Pe firul logic, după întâlnirea cu reprezentanții NATO și SUA, chiar a doua zi, pe 2 aprilie[11], ca un elev silitor și ascultător, Maia Sandu a participat la reuniunea de coordonare a “Inițiativei de Consolidare a Capacității de Apărare”. Ați ghicit, o inițiativă a NATO pentru – “pachet de expertiză și asistență pentru dezvoltarea și modernizarea Armatei Naționale a Republicii Moldova”. Și cum declara chiar Maia Sandu – “Avem nevoie de modernizarea și transformarea continuă a Armatei Naționale” – mai exact, bani publici cheltuiți din bugetul public pentru înarmare, în țara cea mai săracă din Europa.

Desigur, bani plătiți “partenerilor externi”, pentru a se înțelege și “prioritățile” americane în Moldova, discutate doar cu o zi înainte de Maia Sandu cu Ambasadorul SUA. Și ca să se vadă fără echivoc cât de serioasă este doamna Președinte în cheltuirea banului public pentru “partenerii externi”, a ținut să menționeze – “plan ambițios” și “voi susține demersurile de a majora bugetul pentru modernizarea armatei”.

Pe 15 aprilie, când Curtea Constituțională dădea undă verde deciziei de a dizolva Parlamentul, Maia Sandu declara –

“Un nou Parlament înseamnă (…) cheltuirea cu folos a banului public.”[12]

Bani pentru înarmare, din banii cetățenilor, plătiți “partenerilor” Vestici, prieteni vechi, ieri susținătorii lui Plahotniuc, azi ai lui Maia Sandu. Până la urmă, când s-a furat, Miliardul tot afară la prieteni s-a dus…

Acesta este “parcursul european” și “lupta” Maiei Sandu pentru Moldova. Un destin tragic pentru o țară sărăcită de neoliberalism, umilită și redusă la forță de muncă ieftină; prinsă în expansiunea Occidentului către Est, pentru noi terenuri și resurse, visul împlinit al Nazismului German, la 80 de ani de la invazia și genocidul lui Hitler pe aceleași locuri. Colonialism și supremație de rasă, reambalat astăzi în visul european… după 30 de ani, privilegiu pentru câțiva, sărăcie pentru majoritatea.

Referințe:

[1] https://www.facebook.com/maia.sandu/photos/a.219948991547061/1573760992832514/

[2] https://tass.com/world/1094805

[3] https://www.dw.com/ro/pdm-%C8%99i-a-anun%C8%9Bat-retragerea-de-la-guvernare/a-49207300

[4] https://www.dw.com/ro/pdm-%C8%99i-a-anun%C8%9Bat-retragerea-de-la-guvernare/a-49207300

[5] https://www.dw.com/ro/dualitate-de-putere-la-chi%C8%99in%C4%83u-%C8%99eful-statului-suspendat-de-cc/a-49118197

[6] https://www.hotnews.ro/stiri-international-24727674-ambasadorul-romaniei-chisinau-daca-deschide-centre-vaccinare-ambasade-vaccina-unii-cetateni-moldova-contra-moldovenismului-primitiv.htm

[7] https://www.facebook.com/maia.sandu/photos/pcb.1588510021357611/1588509514690995/

[8] https://www.facebook.com/maia.sandu/photos/a.219948991547061/1552835498258397

[9] https://www.facebook.com/maia.sandu/photos/a.219948991547061/1552874794921134/

[10] https://www.facebook.com/maia.sandu/photos/pcb.1554886548053292/1554886424719971

[11] https://www.facebook.com/maia.sandu/photos/pcb.1555735294635084/1555731887968758/

[12] https://www.facebook.com/maia.sandu/photos/a.219948991547061/1564832560392024/

Facebook Comments
Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , , , ,