X

GRUPUL PENTRU ROMÂNIA. Comunicatul Nr. 7

Distribuie

Dragi români,

Suntem GRUPUL PENTRU ROMÂNLA. Nu îngăduiți vremelnicilor conducători ai acestor timpuri să ducă România spre dezastrul suprem, războiul. România nu are nicio datorie față de Ucraina, țară care nu i-a fost niciodată prietenă, dar căreia i-a plătit deja, în conjunctura altor conflicte, un tribut de teritorii și sânge românesc!

Români, nu acceptați justificările mincinoase pe care cei care ne decid destinele astăzi le rostogolesc atunci când vorbesc despre nevoia de înarmare și despre pericolul iminent al unei agresiuni străine. Trădarea vine din interiorul nostru, vine chiar de la aceia care ne prezintă zilele acestea toate scenariile apocaliptice!

Nu-i lăsați să ne sacrifice copiii, soții, părinții, pe cei dragi, să ne dezrădăcineze și mai mult decât au făcut-o până acum, nu-i lăsați să ne distrugă sufletul, să ne fure identitatea! Nu lăsați să ne acopere un război care nu este al nostru, care va lua vieți și ne va pustii pământurile! Nu permiteți ca România să devină scena unui conflict în raport cu care este străină.

Un popor care iubește pacea și înțelegerea, așa cum este poporul român, neconflictual, care militează împotriva războiului nu poate să accepte o politică a înarmării și a provocărilor, cum se întâmplă zilele acestea. Am criticat politica de ocupație care ne-a ținut prizonieri zeci de ani, dar acceptăm/primim astăzi cu atâta ușurință alți ”ocupatori”, fără nicio rezervă.

Nu-i lăsați pe acești conducători vremelnici să sacrifice România pentru interesele lor personale, pentru angajamente care le aparțin! România nu va plăti prețul unui război pentru laudele și intențiile de preamărire ale unora care i-au răpit deja șansa unui alt prezent. Puterea și decizia sunt încă la noi! Vom proteja viitorul nostru numai dacă nu vom cădea în capcana pe care ne-o întind în fiecare zi acești jefuitori și manipulatori de destine!

România nu este a lor! România este a noastră, a celor mulți și tăcuți despre care nimeni nu vorbește, care nu se văd, a celor care suferă deja despărțirea de cei dragi, înstrăinați pe meleaguri străine! România mai este și a celor rămași acasă pentru prezentul pe care-l trăim și pe care ni-l spulberă zilnic cei care se află la conducerea țării de peste 30 de ani.

Viitorul României depinde și de cum le îngăduim sau, dimpotrivă, nu vom accepta ca vânzătorii de istorie și de neam să distrugă poporul român. Priviți-le cu atenție chipul ascuns sub măștile pe care le poartă și le veți descoperi semnele trădării! Avem credința în Dumnezeu, loialitatea față de strămoșii care au iubit acest popor, care s-au jertfit pentru ce am fost și pentru ce suntem astăzi, avem devotamentul și sinceritatea trăirilor, dar și realitățile acestor zile! Nu avem cum să nu reușim!

GRUPUL PENTRU ROMÂNIA

16 martie 2024

Facebook Comments
Calistrat Atudorei:
Comentează