Grupul pentru România invocă abuzul de putere realizat de Curtea Constituțională a României în pronunțarea Hotărârii nr. 2 din 5 octombrie 2024 privind contestarea înregistrării candidaturii doamnei Diana Iovanovici – Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.
Comportându-se ca o instanță de judecată, situație incompatibilă cu statutul său de unică ,,autoritate de jurisdicție constituțională” , Curtea a realizat o judecată nepermisă tocmai de Constituția pe care o invocă în sprijinul său, dar și de legea sa organică, precum o instanță care beneficiază de plenitudine de jurisdicție, împrejurare în care a evaluat conduita și declarațiile publice ale doamnei Diana Iovanovici – Șoșoacă, dar și efectele acestora pe plan constituțional, pornind de la mai multe informări de presă sau alte alegații cu aspect de ,,bârfă” națională, nefundamentate în niciun mod.
Curtea Constituțională omite să spună că declarațiile publice și conduita politicianului menționat mai sus, care a avut anterior calitatea de senator al României în legislatura 2020-2024, au fost realizate în exercitarea funcției sale beneficiind astfel de imunitatea parlamentară garantată prin Constituție .
Cu adevărat periculoasă este și mențiunea din paragrafele 59 și 60 în cuprinsul cărora este dezvoltată, pe de o parte, ideea că nu are relevanță dacă un candidat la funcția de Președinte al României transmite informații, mesaje, idei, opinii, convingeri, judecăți sau raționamente dintr-o calitate oficială sau nu, întrucât nu pot fi tolerate manifestările și derapajele anarhice exprimate în spațiu public. Acest mod de abordare a înțelesului și sensului libertății de exprimare și a diversității de opinie conduce la concluzia că politica statelor totalitare și a celor mai cumplite momente de opresiune, experimentate în România în regimul anterior, în urmă cu peste 70 de ani, nu au fost deloc epuizate.
Motivarea deciziei Curții, sprijinită pe astfel de argumente, reprezintă o modalitate de înfrângere ascunsă, tăcută și perversă a oricărei posibile forme de revoltă a poporului exprimată nu într-o stare de conflict declarată și sângeroasă, ci într-un alt mod. Consecințele unei astfel de gândiri pot fi mai dramatice și mai imposibile decât orice formă de luptă deschisă.
Istoria ne-a dovedit mereu că lecțiile din care nu am învățat deloc s-au repetat cu o și mai mare violență. Asistăm la o expunere pe față a unei viziuni macabre de viitor societar, unde nu va mai conta în niciun mod calitatea și substanța ideilor și a proiectelor de viitor cât timp nu ești de acord cu dimensiunile orânduirii în care trăiești, și pe care se apreciază de către unii sau de alții că încerci să le ,,subminezi”.
Pe de altă parte, este criticat discursul public, luările de poziții și exprimarea unor convingeri, considerate de Curte ca fiind în contradicție cu valorile constituționale și cu exigențele unei societăți democratice, adăugând la toate acestea și ,,participarea la anumite evenimente publice”, apreciate ca fiind temeiuri suficiente în măsură să conducă la concluzia că prin intermediul lor se urmărește înlăturarea unor garanții esențiale precum calitatea de stat membru al UE și NATO.
Dar cine a stabilit, cu valoare de principiu, de netăgăduit faptul că o societate care se pretinde a fi democrată trebuie să rămână prizoniera opțiunilor exprimate și consemnate într-un anumit moment temporal și că doar evenimentele la care participă unii reprezentanți ai structurilor de stat sau de partid, eventual îmbrăcați în ,,geacă roșie”, sunt relevante și potrivite, iar altele sunt de neîngăduit?
Curtea atunci când amintește, în paragraful 42 din motivarea hotărârii, despre jurământul Președintelui României, lasă a se înțelege faptul că Legea fundamentală doar acestuia îi prevede formula și conținutul, reglementându-l expres, subliniind și accentuând obligația titularului de a ,,respecta Constituția și de a apăra democrația.” Ce nu spune instanța de contencios constituțional, din lipsă de aprofundare sau poate chiar din intenție este că potrivit art. 104 alin. 1 din Constituție ,,Primul – ministru, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului vor depune individual în fața Președintelui României, jurământul de la articolul 82.” Trimiterea la dispozițiile art. 82 vizează același jurământ pe care, după validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de Președinte al României, candidatul trebuie să-l depună în ședința comună a Camerei Deputaților și a Senatului, împrejurare ce înlătură exclusivitatea de conținut, formă și, prin urmare, atribuții stabilite numai în sarcina Președintelui României, despre care eronat a reținut Curtea Constituțională.
Prin urmare, nu doar Președintele României ,,veghează la respectarea Constituției” ci și toți factorii de decizie care gestionează puterea politică, jurământul de credință reprezentând totodată și o condiție obligatorie de valabilitate și de început al exercitării mandatului.
Curtea mai susține, într-un mod aberant, faptul că este de notorietate că prin discursul său public, candidata a îndemnat la schimbarea fundamentelor democratice ale statului și a ordinii constituționale, împrejurare ce ne relevă viziunea de viitor a celor care, în prezent, în mod oficial, dezvoltă și promovează politica de stat și de partid. Prin expunerea unei astfel de mentalități, România pare a fi deja îngropată pentru totdeauna.
Fără a explica modalitatea în care a stabilit și folosit unitatea sau instrumentul în baza căruia a măsurat ,,declarațiile publice, luările de poziții și exprimarea unor convingeri”, pe care le-a apreciat ca fiind în contradicție cu valorile constituționale și cu exigențele unei societăți democratice (paragraful 61, pag. 15), Curtea a ridicat ,,îndoiala” la rang constituțional, împrejurare în care a concluzionat, după propria sa apreciere, care sunt condițiile pentru a candida la funcția de Președinte al României, peste condițiile de formă și de fond abilitate prin Legea fundamentală dar și prin cea organică, nesocotind astfel orice posibilă voință exprimată de corpul electoral cu ocazia alegerilor.
Putem concluziona faptul că, în viziunea Curții Constituționale, o poziție critică enunțată în raport de apartenența României la UE și NATO, reprezintă o chestiune mai gravă chiar și în raport de o interdicție stabilită formal prin lege sau prin intermediul unei hotărâri definitive pronunțată de o instanță de judecată, când acestea există.
Derapajul Curții Constituționale relevat în data de 5 octombrie 2024 reprezintă nu doar un atentat la dreptul suveran al poporului român de a alege și a fi ales, o îngrădire abuzivă și de netolerat a unei gândiri otrăvite și a unor mentalități primitive, dar poate reprezenta și pretextul, invocat de altfel în ultimele zile, de ,,reformare” a instituției constituționale și de trecerea a acesteia, precum lovitura unui prădător ascuns, în mâinile altor doritori de putere totalitară, mascați în oameni de bine, reformatori și mari vizionari.
La vedere sau din umbră, cei care au trădat interesele naționale de aproape 35 de ani, cu sprijinul total al serviciilor secrete care nu mai aparțin demult țării, folosind sloganuri și diverse teorii, fără nicio substanță, duc planul de îngenunchere totală a României și de ruinare a demnității și a voinței unui popor vrednic, mai departe.
Grupul pentru România
14 octombrie 2024