Am să vă aduc aminte de ticăloșiile făcute de gunoaiele mioritice împotriva Marelui Român.
Titu Maiorescu este principalul conspirator al asasinării Marelui Român, fiind cunoscut ca ,,avocatul jidanilor”, tot așa cum o altă mare lepră mioritică – Vasile Pîrvan – a arătat o dușmănie nemărginită față de tăblițele de plumb descoperite la Sinaia, atunci cînd a ocupat funcția de director al Institutului de Arheologie din București. El a fost un credincios slujitor al mafiei cazare din România și cam tot ce a scris despre strămoșii mei (ai lui erau scorniții traci veniți de la mama dracilor), a fost numai împotriva adevărului istoric și filologic.
Prin aceste făcături ei au ,,dovedit științific” că poporul român s-a format în sudul Dunării între secolele III-VIII, după care a migrat prin vremuri și locuri neștiute la nord de fluviu, aducîndu-le mari nenorociri jidovilor sau cazarilor !
Ori, această idee era tocmai ce doreau să ne învețe tartorii masoneriei mozaice Cremieux și Montefiore la 1866. Însă toată mîrșăvia lor a fost sprijinită de ideile istoricilor germani și austrieci: Franz Josef Sulze(1727-1791), Josef Karl Eder (1750?-1830?) și Johann Christian von Engel (1770-1814), ce au susținut că dacii au fost un grup de păstori venit din Tracia la nord de Dunăre în secolul IV î.e.n., însă pentru că îi supărau pe romani cu desele năvăliri, aceștia i-au nimicit pînă la ultimul. Românii de azi ar fi urmașii amestecului etnic adus de romani pentru popularea provinciei Dacia după anul 106, ce a fost retras în anul 275 în sudul Dunării unde au stat la dospit peste 700 de ani și au scos nasul în lume în secolul X, năvălind în nord și supărîndu-i de data asta pe CAZARII CARE ERAU BASTINASII Carpaților. ( ?!? )
Aceste golănii cu pretenții de ,,istorie adevărată” au fost preluate de jurnalistul cazar E. R. Roesler în scrierile Das varromische Dacien, Viena 1864 și Romänische Studien. Untersuchungen zur älteren Geschichte Rumäniens, apărută la Leipzig 1871, acțiune prin care s-a urmărit să ne prăjească rău creierii.
După ce au devenit stăpînii absoluți ai României cu ajutorul fraților lor bolșevici, cazarii pămînteni, prin mai multe hotărîri ale Tribunalului Poporului din București – adică numai al lor – au ordonat distrugerea prin ardere sau topirea la Fabrica de Cartoane și Hîrtie de la Suceava, în perioada 1948-1952 a unui număr de peste 4 milioane de titluri de cărți, reviste și alte periodice în număr de 5-10 miliarde de exemplare, acțiune criminală nemaiîntîlnită în istoria omenirii.
Tot în această perioadă au dat poruncă să nu se mai scrie nimic despre cultura populară prin ziare, iar culegerile de folclor au fost interzise o lungă perioadă de timp.
Dar acțiunea lor privind distrugerea culturii identitare a românilor a început în proporții mai reduse chiar din anul 1945. Scriitorul Victor Frunză a avut inspirația să treacă aceste publicații propuse pentru a fi distruse, într-o carte intitulată ,,Publicații interzise”, apărută în anul 1948, dar dispărută și ea fiindcă monștrii sataniști cazari nu doreau să rămînă urme asupra genocidului pus de ei la cale împotriva românilor.
Lucrarea cuprinde un număr de 8438 de titluri ce au fost trecute pe ,,lista neagră” în perioada 1945-1947 de către analfabeții sataniști mozaici care au urmărit să ne falsifice istoria, cultura identitară, transformându-ne într-o mîlitură vermaculară ce trăiește după porunca stăpânirii întunericului fără urmă de creier în cap cu care să judece și fără demnitate în suflet.
Dar cea mai mare ,,ciudățenie” a acțiunii cazarilor de distrugere a culturii scrise și orale a românilor, a fost arderea dicționarelor limbii sanscrite.
La sfârșitul secolului XlX și în primele decenii ale secolului XX, mulți români au făcut studii în Germania, perioadă în care în această țară, indo-germanismul era dogma culturii identitare.
Românii, băgîndu-și nasul prin aceste scrieri, au descoperit cu uimire că multe cuvinte din sanscrită sînt identice sau asemănătoare cu cuvinte din limba română veche. Așa au ajuns în România cîteva mii de dicționare ale limbii sanscrite, iar unii români chiar s-au pus pe treabă și dacă nu ar fi venit războiul, povestea latinității poporului român ar fi fost scoasă pe făraș din cultura noastră. Acest argument infailibil a stîrnit ura viscerală din partea cazarilor.
Caracterul „naționalist” sau ,,fascist” al unor scrieri din cultura română a fost în fapt pretextul sub care criminalii cazari au pus la cale monstruosul plan de distrugere a culturii identitare a românilor și falsificarea istoriei după vechile idei ale evreului Kissal Mordechai (Karl Marx) părintele comunismului (așadar vedem limpede cum comunismul este o dogma evreiasca de distrugere a rasei albe, pe care ei o urăsc atât de mult).
În perioada 1934-1939 Gh. Popa Lisseanu a publicat 15 volume de dimensiuni mici care formează lucrarea sa fundamentală intitulată Fontes Historiae Daco-Romanorum, la care mai trebuie adăugate alte cîteva publicate mai devreme, dar avînd aceeași temă. El aduce în cultura română autori antici greci și latini, autori bizantini și din perioada medievală a Europei, pentru a dovedi că poporul român s-a format într-un spațiu larg, avînd în centru Carpații, iar un alt grup s-a definit de-a lungul a sute de ani în sudul Dunării pînă în Peloponez.
În anul 1964 a apărut sub pălăria Cacademiei Române, lucrarea ,,Fontes ad Historiam Dacoromaniae pertinente sau Izvoarele Istoriei Românilor”, sub coordonarea lui Vladimir Iliescu, Virgil!