Despre scopurile și obiectivele Statelor Unite în conflictul ucrainean

08:49, 5 octombrie 2022 | | 1097 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

de Maxim Kalașnikov

Articolul de mai jos este semnat de către cunoscutul publicist, scriitor și activist civic din Rusia, Maxim Kalașnikov. Tot el coordonează televiziunea pe internet Roi TV (Рой ТВ). Materialul de față este preluat de pe blogul autorului: https://m-kalashnikov.livejournal.com/4296002.html.

După 7 luni ale unui prelungit război proxy cu NATO în Ucraina a devenit evident faptul că acesta este purtat în interese cu totul străine celor rusești. Mai exact, se face totul ca Rusia să piardă și să se destrame. La fel ca și Uniunea Europeană. Anume acesta este planul stăpânilor SUA. Care plan trebuie distrus.

Dar mai întâi să vorbim despre cele mai importante aspecte.

EUROPA CONDAMNATĂ

Pe parcursul celor șapte luni noi am obosit deja să ne revoltăm de faptul că acțiunile militare se fac anapoda, cu o mediocritate rarisimă. Fără nimicirea cartierelor generale și a centrelor de conducere de la Kiev (acțiuni întreprinse de către americani în Irak încă din primele zile ale operațiunilor din anii 1991 și din 2003), fără anihilarea nodurilor de comunicație, a transmisiunilor TV și radio și a furnizorilor de internet. Fără lovituri asupra nodurilor de infrastructură și paralizarea arterelor de transport, iar din cauza asta armamentul și combustibilul occidental sosesc nestingherit pentru banderoviști. Fără tentative de a zădărnici campaniile de mobilizare (lovituri asupra comisariatelor militare). Fără valorificarea declaratei superiorități aeriene și cu o irosire zadarnică a unor cantități enorme de rachete de croazieră de înaltă precizie și rachete operativ-tactice „Iskander”. Cu trecerea de la operațiuni de ofensivă hotărâtă și încercuire a Forțelor Armate ale Ucrainei la stadiul unor lupte de menținere a pozițiilor. Cu atacuri frontale asupra unor poziții puternic fortificate ale banderoviștilor, cu o strategie de împingere a trupelor inamicului (iar nu de încercuire!) și de ”măcinare” a acestora. În asemenea împrejurări sunt măcinate și propriile trupe, iar teritoriile eliberate se transformă în câmpuri pline de ruine, în zone ale unei catastrofe umanitare.

Și toate acestea nu sunt deloc întâmplătoare.

De ce un război îndelungat îi este convenabil Americii și cum acest război va distruge UE și Rusia? Și cu ce scop? Acest subiect este reflectat cu o concizie exemplară de către Oleg Țariov.

”După retragerea rușinoasă din Afganistan și aprofundarea crizei economice, pentru SUA victoria Rusiei în Operațiunea Militară Specială ar fi o catastrofă geopolitică. Înfrângerea Ucrainei ar însemna înfrângerea SUA. Iar asta ar determina pierderea poziției de lider pe arena mondială pentru SUA, trădarea aliaților, pierderea controlului asupra unui număr important de procese mondiale și încă foarte multe alte urmări neplăcute. Prin conflictul militar din Ucraina SUA rezolvă concomitent câteva probleme.

Sarcina de prim ordin, sarcina cheie a SUA constă în nimicirea cât mai masivă a populației ruse, lichidarea rezervelor de armament sovietic, destabilizarea economiei și a situației politice interne din Rusia. Iar supra-sarcina americanilor constă în destrămarea Rusiei și preluarea controlului asupra resurselor naturale rusești.

Cea de-a doua sarcină constă în aplicarea unei lovituri asupra Uniunii Europene, care a început să concureze cu SUA. Scopul e să fie distrusă economia UE și să se obțină evadarea capitalurilor și transferarea întreprinderilor de producere în SUA.

Cea de-a treia sarcină – vă rog să nu vă mirați – rezidă în aplicarea unei lovituri asupra economiei Chinei. Europa este cel mai mare importator pentru China. Reducerea sau pierderea unei piețe precum Europa va reprezenta o lovitură dureroasă pentru China. Un conflict militar îndelungat în Ucraina nu îi este deloc convenabil Chinei. E posibil ca această informație să fi fost adusă la cunoștință de către chinezi rușilor, tocmai de aceea după summitul Organizației pentru Cooperare de la Shanghai Rusia în început să forțeze brusc evenimentele.

Pentru SUA nu este deloc avantajos ca acest conflict să fie încheiat rapid, chiar dacă acesta s-ar încheia cu o victorie a Ucrainei. Acest război încă n-a rezolvat pentru americani toate sarcinile stabilite. Prin intermediul livrărilor de armament și a ajutorului militar SUA reglează viteza desfășurării acestui conflict.

În același timp, pentru SUA este foarte important ca Rusia să se îndrepte – în strictă conformitate cu scenariul care a fost prestabilit – spre propria secătuire și distrugere, fără nici o abatere de la cadrul fixat. Iar pentru asta trebuie să fie menținută iluzia că în cel mai scurt timp s-ar putea să fie semnate acordurile de pace cu Ucraina și războiul se va încheia. Și pentru a menține, chipurile, posibilitatea unui dialog cu Ucraina, Rusia nu trebuie să aplice lovituri asupra infrastructurii de transport și energetice ale Ucrainei, asupra Kievului, asupra conducătorilor Ucrainei.

Atâta timp cât sarcina de distrugere a economiei europene nu va fi îndeplinită, SUA nu va permite ca acest conflict să se încheie. Pentru a răsturna scenariul respectiv noi avem la dispoziție doar această iarnă, poate un pic mai mult timp. Organizarea mobilizării și referendumurile sunt încercări de a ieși din cadrul stabilit de americani. Desigur, doar aceste decizii sunt în mod evident insuficiente, dar acest început deja inspiră speranțe. A sparge scenariul care ne-a fost impus este o sarcină deloc simplă. Prea multe greșeli au fost comise până acum. Iar niște decizii bune, simple și frumoase nu se prevăd.

Însă și sarcina de aplicare a unor lovituri concomitent asupra Rusiei, Europei și Chinei, pe care și-au propus-o SUA, este una extrem de complexă și deloc banală; pe parcursul realizării acestui scenariu hegemonul mondial ar putea fi pândit de mai multe situații neprevăzute și diverse surprize…”

(t.me/olegtsarov/3558)

FEDERAȚIA RUSĂ CONDAMNATĂ

 Voi adăuga la aprecierile lui Oleg Țariov propriile considerente. Ca urmare a unei campanii militare prelungite în cel mai prostesc mod Rusia ar urma să explodeze din interior. Din cauza eșecurilor militare și a căderii ratingului lui Putin, din cauza unei mobilizări organizate aiurea, care se va transforma în dezorganizarea economiei și a administrării statului. Din cauza sancțiunilor și a unei politici dăunătoare a Băncii Centrale și a blocului economic al Guvernului (Ministerul finanțelor). Din cauza conflictului dintre establishmentul militar (generalii) și Kremlin. Din cauza războaielor la granițele de sub ale Rusiei. Din cauza înfloririi corupției și a incapacității funcționarilor de stat, ce reprezintă un rezultat nemijlocit al unei antiselecții practicate timp de treizeci de ani.

O Rusie prăbușită va servi drept un fel de Eldorado pentru SUA. „Împărțirea pradei” deja le-a pus pe tavă 320 miliarde rezerve valutare furate Moscovei, asigurându-se plata în avans acestei operațiuni geopolitice. Un efect și mai puternic îl va avea confiscarea completă a activelor ”elitei” rusești și evadarea febrilă a banilor dintr-o țară aflată în colaps, dar nu spre UE aflat în curs de prăbușire, ci anume spre Statele Unite. Apropo, în discursul său din 30 septembrie Putin însuși a arătat pericolul ieșirii din criză a SUA pe contul destrămării Rusiei. Nici nu e de mirare: victima rusească trebuie să finanțeze ea însăși și războiul împotriva sa, și propria execuție geopolitică.

Falimentul UE va determina de asemenea evadarea capitalului, a creierelor și a industriei spre America (iar pentru UE este pregătită soarta URSS și a cioburilor acesteia din anii 90). Anume din contul acesta speră yankeii să depășească propria decădere și să reziste în fața Chinei.

EXPLODAREA ”CONDUCTELOR DE NORD”: SUNTEM ÎMPINȘI ÎNTR-O FUNDĂTURĂ

Distrugerea conductelor de gaz directe dinspre Rusia spre UE (cu o capacitate de 110 miliarde metri cubi) ne aruncă înapoi în anii 90. Din nou tranzitul de gaz pentru UE cade sub controlul Ucrainei aflate la cheremul SUA. Precum și sub controlul unei Polonii proamericane (dacă e să luăm în calcul și conductele de petrol). UE este izolat de gazul rusesc, are loc înlocuirea acestuia cu gazul natural lichefiat din SUA.

Iar în caz de necesitate, și gazul furnizat prin conducta Yamal-Europa este blocat, și prăbușirea economică a Europei este accelerată. Aceasta fiind însoțită de stoparea în masă a activității industriale și de revolte sociale.

Prin explodarea conductelor de gaz din Marea Baltică Washingtonul, fără a risca câtuși de puțin cu un război atomic, dezbate din mâinile Moscovei arma geoeconomică reprezentată de gaz, distrugând tot ce a fost creat de către administrația Putin începând cu anul 2005 la capitolul tranzitului de gaz (construcția ambelor conducte de nord). Distrugerea acestor conducte împinge Rusia într-o fundătură care duce spre înfrângere.

Agravarea situației va surveni ca urmare a unui război îndelungat în Ucraina (care este mortal pentru Rusia, dacă acesta nu e un blitzkrieg), a degradării aparatului de stat lovit de corupție, a unor acțiuni stângace și a oscilațiilor elitei rusești. Plus nemulțumirea crescândă a ”elitei” echipei putiniste. Asta se poate întâmpla atunci când o parte a establishmentului din Rusia va intensifica sabotajul și acțiunile subversive, aducând situația la varianta ”Gorbaciov-2” (sau un nou august-91). Iar Ministerul Finanțelor, Banca Centrală și Ministerul Economiei (având susținerea Kremlinului) lucrează pentru realizarea unui astfel de scenariu deja de câteva decenii. Anume aceste instituții storceau banii din economia Rusiei, îndreptându-le spre ”rezerve”, adică în primul rând spre alimentarea SUA. Tot Kremlinul a împins țara în OMC, ajutând în felul acesta caracatița financiară occidentală să stoarcă resursele Velicorusiei, forțând dez-industrializarea fatală și dependența țării de importuri. Operațiunea din Ucraina, care s-a transformat dintr-o victorie fulgerătoare într-un îndelungat și sângeros măcel, doar finalizează realizarea planului.

Iar faptul că în iadul falimentului Rusiei și al UE se vor prăbuși de-a valma și Ucraina, și Belarus nu-i deranjează câtuși de puțin pe stăpânii americani. Regimul banderovist reprezintă o armă menită să înfăptuiască obiectivul principal și anume, fără a recurge la uni război nuclear sinucigaș, se realizează zdrobirea celor două forțe ale Eurasiei, UE și Rusia. După care instrumentul de realizare a acestei misiuni va fi nimicit și el.

Oare presupunerile noastre sunt adevărate? Și oare autoritățile din Rusia acționează aici în mod intenționat sau pur și simplu sunt purtate de căpăstru cu multă iscusință, profitându-se de micimea intelectuală colectivă a elitelor locale? Despre toate acestea vom vorbi de acum încolo. Iar până atunci, dacă vrem să rămânem teferi, trebuie să ieșim din fundătura în care am fost împinși. Și să învingem!

(Va urma)

 03.10.2022

 Traducere de Iurie Roșca

Facebook Comments
Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , ,