Lovitura de stat din România de la sfârșitul anului 1989 nu poate fi înțeleasă suficient de bine dacă este ruptă de contextul internațional în care a fost efectuată. În acea perioadă a avut loc un val de „revoluții” în toată Europa de Est, a căror cauză a fost în principal aceea că președintele URSS de atunci, Mihail Gorbaciov, a cedat Occidentului partea europeană a sferei de influență a Uniunii Sovietice.
Emisiunea a fost difuzată în direct de televiziunea Global News în data de 20 septembrie 2023.
Invitat special: prof. univ. dr. Corvin Lupu
Realizator: dr. Calistrat Atudorei
La începutul emisiunii dl. profesor Corvin Lupu a răspuns și unor întrebări legate de actualitatea scenei internaționale.
***
Prezentăm mai întâi o transcriere parțială a expunerii:
Au trecut peste trei decenii de la lovitura de stat din decembrie 1989 și foarte mulți ani de când am scris pentru prima oară că în România a avut loc o lovitură de stat bazată pe trădarea aparatului de securitate națională, dar constatăm că există în continuare un dialog al surzilor. Pe de o parte sunt susținătorii tezelor false despre modul de derulare al „revoluției neprihănite”, în urma cărora dintre revoluționari s-au desprins „emanații” Iliescu&Co, care au înfăptuit împreună cu poporul revoltat toate evenimentele produse, fără implicarea străinilor, fără conspirații, fără lovitură de stat, fără nici un asasinat etc. Pe de altă parte sunt istorici, memorialiști, jurnaliști investigatori, martori ai unor momente ale evenimentelor care contrazic tezele emanaților și arată că în decembrie 1989 România a fost atacată de servicii secrete străine, cu complicitatea unor trădători din Partidul Comunist Român, din Securitate și din Armată, că a fost provocată o revoltă populară, că s-a dat o lovitură de stat și s-a derulat un fenomen terorist-diversionist în România. În acest fel, în România s-au răspândit două istoriografii paralele privitioare la evenimentele din 1989, inclusiv privitor la momentele care le-au precedat și cele care le-au urmat.
Înţelegerea evenimentelor din decembrie 1989 şi a tuturor urmărilor pe care le-au generat este una dificilă. Acest fapt a fost uşor vizibil din multitudinea de păreri confuze formulate de-a lungul celor două decenii care s-au scurs. De această confuzie, existentă la nivelul opiniei publice din România şi a unei părţi a clasei politice, au profitat cei interesaţi să o întreţină, persoane sau instituţii implicate în evenimente, vinovate de crimele săvârşite, sau care doreau să câştige capital politic şi electoral din prezentarea falsă a momentelor istorice din decembrie 1989. Aceştia sunt şi cei care i-au contestat cel mai vehement pe investigatorii și cercetătorii independenți, ori de câte ori aceștia ajungeau la anumite adevăruri care contraziceau tezele lansate de conspiraționiștii care au trădat România, au distrus statul român și au livrat țara către cei care așteptau să o jefuiască.
După zece ani de la evenimente, când România era pe o pantă vizibil descendentă, în cadrul unei sesiuni a Academiei Române, Ion Iliescu a vorbit despre contestatarii tezelor sale despre evenimente folosind expresii ca: „minţi poluate”, „naivitate”, „scenarită”, „legende”, „lucrări neştiinţifice”, „încercări de a da sentinţe”,, „deşănţaţi”, „făcătură nenorocită”, „nu s-a putut organiza un complot”, „revoluţia furată este un nonsens”, „Acordul din Malta nu privea România” etc.
Astăzi, după atâția ani de cercetări, este cert că în decembrie 1989 a fost o largă conspirație împotriva României. În general, în perioada post-decembristă, lucrările privitoare la conspiraţii au fost etichetate de către reprezentanţii puterii post-socialiste şi de către susţinătorii ei în termeni peiorativi. Tot ceea ce aparţinea „teoriei conspiraţiei” a ajuns să fie trimis în derizoriu, când, de fapt, marile momente ale istoriei au fost rodul unor conspiraţii ale unora împotriva altora. Conspirațiile există și se derulează continuu, dar pentru manipularea popoarelor s-a mers până acolo încât tot ce nu convine mai marilor zilei este etichetat drept „teorie a conspirației”, iar mai nou ”fake-news”. Din această cauză, la nivelul opiniei publice s-au născut şi s-au întreţinut confuzii.
Evenimentele din România, din decembrie 1989, sunt o urmare a înţelegerilor supraputerilor care au încheiat Războiul rece, etapă a permanentei confruntări mondiale, care continuă. Declanşarea lor a fost în principal dorinţa fostului preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov. În timpul conducerii acestuia, modele pe care secretarul general al CC al PCUS le-a impus societății sovietice au fost unele nepotrivite, insuficient gândite și au condus la o agravare a crizei generale a societății sovietice. Mă refer la „Perestroika” și „Glasnost”. Eșuând în reformele sale interne, ajuns repede să fie contestat, Gorbaciov, conducătorul taberei care se autointitula „a reformiștilor”, s-a trezit asaltat de tabăra conservatorilor stalinisto-brejnieviști, avându-l în frunte pe fostul prim-ministru Ghenadi Ianaev, susținut de directorul KGB-ului, Vladimir Kriucikovși de tabăra a naționaliștilor ruși, în fruntea căreia se situa fostul primar al Moscovei, devenit prim-secretar al partidului în Republica Federativă Sovietică Socialistă Rusă, Boris Elțîn, susținut de faimosul mareșal Pavel Grachov, comandantul forțelor militare aeriene sovietice.
Pentru a tranșa lupta internă pentru putere din URSS, Gorbaciov s-a aliat cu Occidentul, a sacrificat interesele țării sale în favoarea Occidentului, pentru a obține bani și sprijin și a se menține la putere cu orice preț. Practic, din acest interes, Gorbaciov a vândut părți importante din sfera de influență a URSS, care fuseseră obținute în urma încheierii celor mai solide tratate din istoria contemporană. Politica sa a coborât URSS-ul, din punct de vedere economico-financiar la nivelul unei puteri regionale, desigur, țara păstrându-și uriașele potențiale nucleare și spațiale.
La adăpostul puterii nucleare din Cosmos, de sub apă şi de pe pământ, strategia lui Gorbaciov s-a modificat. Comparativ cu statele socialiste, Occidentul oferea preţuri mai bune pentru energia şi materiile prime sovietice şi oferea produse calitativ superioare celor din ţările socialiste est-europene. Occidentul era dispus să plătească Uniunii Sovietice sume uriaşe pentru a-i cumpăra o parte din influenţa care nu-i mai era, cel puțin aparent, decât parţial de folos. Pe măsura accentuării crizei economice sovietice, această situaţie a fost luată tot mai serios în calcul la Kremlin. Controlul economic asupra statelor socialiste nu mai era de folos URSS. El devenise un avantaj câștigat în trecut și pregătit pentru a fi vândut, chiar dacă politicienii conservatori și naționaliștii ruși de la Kremlin, din Armata Roşie şi din serviciile secrete, nu erau de acord.
Gorbaciov a negociat separat cu SUA și cu Germania. Gorbaciov și-a dat acordul privitor la reunificarea Germaniei, decizie pe care Marea Britanie și mai ales Franța, au încercat să o prevină și acordul de retragere a armatei sovietice din Germania. În schimbul acestor acorduri, guvernului sovietic i s-au transferat 500 de miliarde de mărci aur.S-a încercat ținerea secretă a acestui transfer bancar, motiv pentru care președintele Băncii Germaniei și trezorierul șef al acesteia au fost asasinați de serviciile secrete germane, care și-au dovedit criminalitatea. Secretul nu a putut fi păstrat. În septembrie 1997, în campania electorală din Germania, candidatul Gerhardt Schroeder l-a atacat într-un discurs public pe contra-candidatul său, cancelarul Helmuth Kohl, afirmând cu tărie, cu probe și necontestat, că guvernul german a transferat Kremlinului 500 de miliarde de mărci-aur fără aprobarea Parlamentului Germaniei.
Alte sume mari au fost transferate de la bănci evreiești americane. Banii occidentali au intrat în URSS ca într-un sac fără fund, fiind aspirați de corupția înalților demnitari și a noii oligarhii Kazaro-evreiești apărută instantaneu în timpul lui Gorbaciov și care a explodat în timpul președintelui Boris Elțîn. În timpul lui Boris Elțân politica vânzărilor influenței acumulată în perioadele lui Stalin, Hrușciov și Brejnev a continuat. În 23 martie 1999 președintele FMI, Michel Camdessus, s-a deplasat la Moscova și a anunțat că FMI oferă Rusiei un împrumut nerambursabil de 17,5 miliarde de dolari, iar seara, la ora 21, aviația NATO începea bombardarea Iugoslaviei, țară care avea un tratat cu Rusia (semnat în prima sa formă încă la 1875) prin care aceasta se angaja să o apere.
Banii Occidentului și noua oligarhie economico-financiară Kazaro-evreiască n-au putut opri criza și regresul Uniunii Sovietice. Conducătorul Chinei, Deng Xiaoping, i-a scris lui Mihail Gorbaciov și l-a avertizat că „reformele” sale nu vor salva URSS-ul. El i-a scris că modelul politic chinez, „o țară, două sisteme” va da roade în mod absolut sigur și l-a îndemnat să-l adopte și Uniunea Sovietică. Era modelul care dăduse roade prima oară în Iugoslavia lui Iosif Broz Tito, unde putise fi implementat datorită independenței Iugoslaviei, independență creată ca urmare a faptului că la împărțirea sferelor de influență de la sfârșitul celui de al doilea război mondial, Iugoslavia a fost arondată 50% în sfera sovietică și 50% în sfera de influență a Marii Britanii, aceasta din urmă fiind ulterior, după 1947, cedată SUA. Dezvoltată pe principiul „o țară, două sisteme”, Iugoslavia a ajuns cu indicatorii social-economici peste cei ai mediei Uniunii Europene. Această ascensiune sub conducerea unui regim comunist, pe care occidentalii l-au declarat „falimentar”, a fost, alături de naționalismul iugoslav, cauză a războiului agresiv declanșat de NATO și a distrugerii Iugoslaviei.
***
Iată acum și înregistrarea video a emisiunii:
(VA URMA)