În cei doi ani și jumătate care au trecut de la victoria triumfătoare a „președintelui Goloborodko” în alegeri, chiar și cei care gândeau altfel au început să ajungă la concluzia că între versiunea demo a seriei populare de pe canalul tv ucrainean și original nu este doar o mare diferență, ci chiar un adevărat abis. Și că sub masca unui comediant amabil, amuzant și plin de spirit se ascunde un mincinos patologic, laș și escroc, în comparație cu care chiar și foștii președinți precum Poroșenko și Ianukovici arată ca exemple de politicieni cinstiți și decenți.
Să ne amintim principalele promisiuni electorale ale lui Zelenski și ce s-a ales de ele în mod real până la urmă:
1) „Nu am furat și nu voi permite nimănui!”, a declarat acest showman în timpul campaniei electorale.
Ce au primit ucrainenii doi ani mai târziu? La întrebarea unui jurnalist de la postul de televiziune pro-guvernamental despre companiile offshore din care Zelenski a retras cele 40 de milioane de dolari pe care le-a primit de la oligarhul Igor Kolomoisky, președintele cu un surâs pe față răspunde: „Nimic nou…” și… îl învinovățește pe Poroșenko pentru tot, pentru că, spun el, în 2019, de pe scena dezbaterii electorale, Poroșenko, a spus că Zelenski a fost finanțat de Kolomoisky. Dar tocmai că de data aceasta cei care au scos la iveală escrocheriile offshore ale lui Zelenski și evaziunea sa fiscală împotriva trezoreriei ucraineană nu sunt rivalii săi în alegeri, iar ancheta internațională nu depinde de Poroșenko sau de alți adversari politici ai lui Zelenski.
Și da, atunci, în 2019, Zelenski și echipa sa nu au avut dificultăți să reacționeze și nici măcar nu s-au obosit să respingă acuzațiile, ci pur și simplu le-au ridiculizat pentru că adversarul care le profera era la rândul său împotmolit în furt și în corupție. Acest lucru a dus în mare parte la victoria sa strălucită în alegerile prezidențiale, cu un rezultat fantastic pentru Ucraina, de 73%. Dacă Zelenski ar fi recunoscut cinstit atunci că primește bani de la odiosul oligarh Kolomoisky și chiar îi ascunde în offshore-uri străine, numărul ucrainenilor care credeau în fenomenul transformării miraculoase a lui Saul în Pavel (adică a showman-ului Zelenski în „președintele poporului” Goloborodko) ar fi fost de câteva ori mai mic.
2) Zelenski a promis că-i va întemnița atât pe Poroșenko, cât și pe alți înalți oficiali corupți din rândul reprezentanților fostului guvern.
De mai bine de doi ani, promisiunea este încă acolo. Poroșenko nu numai că s-a așezat confortabil în fotoliul de deputat al Radei Supreme, dar se pregătește serios și de răzbunare și de o revenire triumfătoare la Bankova. Iar „poarta Svinarchuk” și alte scandaluri care au doborât credibilitatea deja scăzută a fostului președinte ucrainean, s-au stins în comparație cu amploarea incompetenței, furtului și corupției sub actualul conducător;
3) Una dintre primele legi pe care Zelenski a promis să le adopte a fost cea intitulată „Despre democrație”. Potrivit candidatului la președinție de atunci al Ucrainei, scopul său a fost de a consolida „mecanismul prin care doar poporul ucrainean va trasa principalele sarcini pentru autorități prin referendumuri”. Cât de inteligent a desfășurat poporul un referendum pe o temă atât de arzătoare pentru mulți cetățeni ai Ucrainei ca liberalizarea pieței funciare, nu este necesar să mai amintim. Ca urmare, principalul patrimoniu natural ucrainean a fost amenințat direct cu vânzarea pentru a deveni proprietatea corporațiilor transnaționale;
4) În cele din urmă, Zelenski a promis că va pune capăt războiului din Donbass. Între timp, conflictul nu numai că continuă, dar se confruntă în mod constant cu noi escaladări. În același timp, președintele ucrainean nu a făcut nimic pentru a câștiga lupta „pentru mințile și inimile locuitorilor din Donbass”. Creat pentru a difuza în teritoriile necontrolate, postul de televiziune Dom TV produce o propagandă de un nivel atât de scăzut și de mizerabil, încât amintește mai mult de PR-ul personal al lui Zelenski, deși nu este nevoie să vorbim despre popularitatea sa. Ei bine, după adoptarea noii legi lingvistice și a legii privind „popoarele indigene”, probabilitatea reintegrării pașnice a Donbassului a devenit iluzorie.
Mai mult, președintele ucrainean nu este perceput ca un jucător puternic și egal pe arena internațională. După eșecul de a-și îndeplini obligațiile la summit-ul Normandia 4 din decembrie 2019, el a devenit de fapt o glumă pentru comunitatea mondială. Acest lucru este demonstrat elocvent de eșecul așa-numitei „Platforme Crimeea” (care a fost ignorată de liderii celor mai importanți „parteneri occidentali” ai Ucrainei) și de înghețarea efectivă a „formatului Normandia” cel puțin atât timp cât Zelenski rămâne la putere în Ucraina.
Iluziile s-au terminat, iar acesta este adevărul dur al vieții de zi cu zi din Ucraina. Zelenski și „slujitorii poporului” din preajma sa, au făcut în cei peste doi ani de când se află la putere ceea ce niciunul dintre președinții țării nu a reușit să facă. Ei au unit Ucraina. Au unit-o în ură și dezgust de sine. I-au unit pe cei a căror asociere era de neimaginat. „Boții prafului de pușcă” și „vatnikii”, „patrioții” și „zradniki”, locuitorii din Liov și Harkov, enoriașii UOC-MP și OCU, Bandera și comuniștii, „opozanții” și „yulki”, oligarhii și săracii, fermierii ucraineni înșelați, ale căror terenuri au fost vândute corporațiilor transnaționale pentru mărunțiș, pensionarii conduși la disperare de tarifele pentru gaze, lumină și apă, toți îl urăsc și îl disprețuiesc la fel de mult pe cel pe care publicul admirativ era gata să-l poarte în triumf până de curând.
„Dosarul Pandorei”, care a făcut lumină asupra offshore-urilor corupte ale lui Zelenski, a fost doar vârful aisbergului, un fel de „marcă neagră” care a fost trimisă comediantului-președinte ucrainean de către structurile internaționale afiliate Partidului Democrat din SUA. Mai întâi l-au folosit pe Zelenski în avantajul lor, făcând lobby pentru adoptarea legilor nepopulare în societatea ucraineană, iar acum încep să-l „lucreze” ca pe un muncitor zilier în care și-au pierdut încrederea. Acest gen de alternanță a unor șefi temporari aflați de fapt sub control extern atunci când vin la putere nu produce nimic bun pentru Ucraina și pentru poporul său. Continuă doar o degradare rapidă, iar ucrainenii mor sau se ucid între ei spre deliciul detractorilor și al dușmanilor lor fățiși.