Polonia e consecventă pe linia naționalist-creștină

14:17, 13 martie 2021 | | 889 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

de Radu Toma

În continuarea prezentării unor fragmente din lucrarea „Mare Nostrum – Marea Neagră și statele riverane”, scrisă de domnul Radu Toma, vă oferim astăzi sinteza privind parcursul Poloniei din anii 1990 până în prezent. Ca o actualizare utilă după publicarea cărții sale (ce a avut loc în luna mai a anului 2019) este de remarcat că orientarea evidențiată de dl. Toma în cazul Poloniei se păstrează în principiu neabătută. Și acum este același partid conservator la conducere (PiS), același Andrzej Duda ca președinte, iar liderul informal este de fapt tot Jaroslaw Kaczynski. Parte din Grupul Țărilor de la Vișegrad (alături de Cehia, Slovacia și Ungaria), Polonia dă mari bătăi de cap progresiștilor neo-marxiști care țin frâiele Uniunii Europene. Deși presiunile acestora cresc pe retorica „respectării drepturilor cetățenilor” și a „democrației” – înțelegând aici mai ales adoptarea la nivel de stat a ideologiei LGBT – liderii Poloniei mențin linia naționalist-creștină, spre satisfacția largă a populației țării.

***

În Polonia, „terapia de șoc”, de restructurare economică, de după comunism a fost teribilă – și inutilă, admite acum chiar părintele ei, economistul american Jeffrey Sachs. Șomajul tineretului a atins 50%, peste două  milioane de polonezi au părăsit definitiv țara, iar cei care au crezut în mitul neoliberal, îndeosebi micii antreprenori, s-au trezit concurați de transnaționale și marile corporații, au pierdut totul și au fost re-proletarizați sub denumirea de precariați, adică cei cu o existență precară. Statul social, protecția socială și solidaritatea socială au fost spulberate, oamenii au devenit egoişti, în 2014 mamele unor copii cu dizabilităţi, care au demonstrat în faţa Parlamentului, au fost etichetate la o televiziune în simbrie multinaţională drept „muieri isterice”, urmărind să trăiască pe spinarea altora. Dar, din 2015 și până în prezent, Jaroslaw Kaczynski și partidul său Lege și Justiție (PiS) au ridicat salariul minim și au mărit substanțial alocația pentru copii – sărăcia adulților a scăzut cu 20-40%, iar cea a minorilor cu 70-90% – au redus vârsta de pensionare cu șapte ani, au acordat împrumuturi guvernamentale pentru cumpărarea de locuințe și, procedând astfel, au fost etichetați de opoziția și media din serviciul neoliberal drept un lider și un partid nu populiști, ci… naziști! (24) În ultimii ani, când Bruxellesul a ridicat tonul, s-a răstit, a amenințat cu sancțiuni și a scos din dotare „arma nucleară”, adică anularea dreptului de vot în Comisia Europeană și sistarea finanțărilor UE către Polonia, Varșovia a anunțat că va continua să meargă pe drumul ei. Va menține reforma Justiției, va întări controlul asupra companiilor străine, va prelua peste 50% din bănci, va perfecționa pe mai departe statul social; va aduce schimbări de macaz democratice în media și propagandă, va reconfigura diplomația și relațiile externe, într-un cuvânt va continua să spună un NU categoric neoliberalismului și pieței hegemonice impuse de Vest. În Polonia lui Kaczynski, respingerea cotelor UE de imigranți islamici a luat proporții epice, milioane de oameni au ieșit pe străzi și au organizat „Marșurile patrioților” împotriva elitelor de la Bruxelles și au chemat la apărarea Creștinătății, cu lozinci ca „Pentru Dumnezeu, Onoare şi Patrie”, „Aici Regele nostru este Iisus Hristos, afară cu imigranţii musulmani” etc. La 26 mai 2017, prim-ministrul Beata Szydlo a anunţat că Varşovia nu a semnat nici o înţelegere privind cotele obligatorii de imigranţi şi, într-o cuvântare curajoasă în Parlamentul ţării, a spus: „Polonia nu poate şi nu va accepta refugiaţi musulmani. Polonia nu va ceda în faţa şantajului din partea Uniunii Europene”.

Adversarii politici ai lui Lege și Justiție și ai liderului său și-au exprimat nu demult speranța că în următorii ani UE își va pierde răbdarea și va acționa energic în cazul Varșoviei. Dar, în acel moment discutabil din viitor, având de partea sa națiunea poloneză, pe naționaliști și pe cei ieșiți cu sutele de mii pe străzi, sau milioane la marșuri și demonstrații naționale, s-ar putea să fie invers, ca Jaroslaw Kaczynski, partidul său și Polonia să nu mai aibă nevoie de UE.

*

2015 a fost anul de glorie pentru partidul Lege şi Justiţie (PiS) din Polonia. În mai, candidatul său Andrej Duda a câştigat alegerile prezidenţiale; la electoralele din octombrie a obţinut majoritatea parlamentară în ambele Camere şi a numit prim-ministrul şi, astfel, liderul său a strâns „sub un singur sceptru” preşedinţia, guvernul şi Parlamentul. Câştigătorul a luat tot, iar opinia unanimă acolo şi în lume este că, de atunci încoace, Jaroslaw Kaczynski este omul cel mai puternic din ţara sa şi un lider influent în Uniunea Europeană. Bruxellocrat, neoliberal şi înalt funcţionar al unei UE de expresie germană, polonezul depolonizat şi la canale occidentale de fake news conectat (25), Donald Tusk, vorbeşte perfid de primejdiile pentru independenţa Poloniei reprezentate de „dictatura” lui Kaczynski, bineînţeles încăpută pe mâna Kremlinului lui Putin.

Liderul de facto al Poloniei a devenit, alături de preşedintele Donald Trump, un simbol al ameninţărilor populiste faţă de modelul de democraţie occidentală. După doi ani de guvernare, Kaczynski a izbutit să schimbe politicile naţionale şi să pună în mişcare cele două deziderate pentru care a obţinut votul populaţiei: transformările sociale (protecţia copilului şi a familiei, stăvilirea sărăciei, asistenţa medicală gratuită pentru vârstnici, reducerea limitei de pensionare, reducerea de taxe şi impozite pentru cei cu venituri mici etc.) şi refuzul de a primi în ţară cotele UE de migranţi din afara Europei.

PiS s-a angajat într-un proces de „dez-europenizare”, pentru a da polonezilor un sentiment mai puternic de suveranitate naţională şi pentru a respinge modelul socio-cultural impus de Europa occidentală. Eforturile făcute de Polonia lui Kacszynski, de a se distanţa de UE, sunt motivate ideologic şi economic, această ţară crede că valorile şi identitatea ei sunt ameninţate de Uniune, consideră că obiectivul de a deveni unul din cei şase jucători economici majori în Europa este zădărnicit de concurenţa excesivă a ţărilor din Vest. Pentru împlinirea acestor două deziderate, Varşovia s-a îndepărtat de Berlin, partenerul său tradiţional în ultimele decenii, şi s-a apropiat de Marea Britanie şi statele vecine din grupul Vişegrad, ca o contrapondere la Germania, căreia îi reproşează că a fost sursa crizei refugiaţilor extraeuropeni şi că încearcă să impună politica ei de multiculturalism asupra celorlalţi europeni. De asemenea, politicieni din Vest estimează că PiS a făcut o cotitură de 180° faţă de UE în ce priveşte securitatea şi Apărarea, că a optat pentru un parteneriat cu SUA şi cu NATO şi a abandonat proiectul unei apărări comune europene. Refuzul monedei unice euro, poziţia antimigraţionistă şi politicile sociale interne, la care se adaugă acum şi chestiunea vitală a apărării comune sunt motivaţiile esenţiale ale îndepărtării Poloniei de UE. Pe lista menţionată mai figurează și ceea ce în Vest a primit deja denumirea falsă de „asaltul împotriva democraţiei în Polonia”. Kacszynski și PiS demască media vândută intereselor străine, militează pentru un sistem judiciar independent, vor o administraţie publică liberă de amestec politic, o societate civilă în afara controlului politic şi guvernamental.

Starea de lucruri din Polonia arată limpede că, odată cu intrarea în UE, o ţară est-europeană, oricare ar fi ea, trebuie să uite de tot, de la sărăcia propriilor copii şi până la securitatea şi Apărarea naţională, şi să urmeze docilă numai dogmele şi coerciţiile unei Uniuni Europene tot mai abstractă, tiranică şi desprinsă de realitatea pluralistă a 500 milioane de europeni. Să accepte necondiţionat dogmele şi imperativele impuse de un Occident unde democraţia de piaţă liberă – un talmeş-balmeş aberant, imposibil, de idei politice şi moralizatoare, şi de norme economice ale pieţei – este ideologia unică, fără niciun fel de nuanţe şi circumstanţe impuse în mod obiectiv de istorie sau geografie, şi unde orice altceva este etichetat ca nazism, stalinism, putinism etc. Un Occident unde naţionalismul, tradiţionalismul, patriotismul economic, băncile scoase de sub controlul discreţionar străin şi reîncărcate cu capital autohton şi populismul din Polonia, sau din alte ţări estice, sunt socotite fascism (26), „orele cele mai întunecate ale Europei” (27), sau xenofobie şi „întoarcere la foste politici de tip sovietic” (28). Un Occident inchizitorial, mccarthyst  (29) şi pornit pe calea ultimei invenţii omeneşti în materie de totalitarism, propunem să-l botezăm acum și aici totalitarismul de piaţă liberă.

Între timp, ce spun polonezul de rând şi cei din lume care simpatizează cu el? Iată câteva opinii ale cititorilor din Polonia, şi ale unor occidentali, la articole sau comentarii despre starea Poloniei, culese de pe internet:

„Alexandre – Cei disperaţi din pricina lipsei de argumente îi numesc pe toţi fascişti;

Andzrej K. – Te cuprinde teama, atunci când vezi campania de isterie din Europa Occidentală, a mediei şi ONG-urilor împotriva Poloniei. Pur şi simplu nu mai poţi să identifici Polonia în tabloul apocaliptic pictat de media germană şi anglo-saxonă. Fanteziile acestei media nu corespund cu realitatea. Vezi comentarii de la CNN şi Washington Post, care sunt pline de minciuni sfruntate şi exagerări;

Irishpol – Este uluitor cum mediei occidentale îi place să discrediteze Polonia;

@CB – În fapt, Polonia este astăzi o ţară cu cea mai mare libertate a cuvântului, a mediei, a demonstraţiilor etc. din UE. Poţi vorbi liber, ai putinţa să demonstrezi pentru orice vrei şi cât timp vrei tu, iar oamenii profită de acest lucru. Ai tot felul de manifestări, de la stânga la dreapta, pentru şi împotriva oricăror cauze;

Croc – Uniunii Europene îi displace patriotismul polonez, dar n-are nimic de obiectat faţă de patriotismul din ţările occidentale. De asemenea, nu critică niciodată Statele Unite ca fiind exagerat de patriotice, deşi acolo vezi steagul american la fiece colţ de stradă şi în fiecare film. Ca polonez, aş spune că abia acum am început să învăţăm de la Occident ce este patriotismul. Abia acum, după ce am trăit în Vest mai mulţi ani, văd cum englezii, olandezii, francezii şi germanii îşi iubesc ţările lor, sunt mândri de tradiţiile lor, de felul lor de viaţă, dar, din cele ce citesc aici, se pare că nouă, polonezilor, nu ni se permite să facem la fel. Probabil pentru că tradiţiile polonezilor sunt conectate cu catolicismul, de care UE vrea să se descotorosească, pentru a-l înlocui cu „tradiţii” seculare, cum sunt halloween, octoberfest, paradele egalităţii, black friday şi alte tâmpenii;

@edel -Trebuie spus că Polonia are tot dreptul să fie mândră de istoria ei, întrucât nu a comis niciodată crime atât de brutale şi la o scară atât de largă, atâtea atrocităţi, precum naţiunile imperialiste vestice, cum ar fi Imperiul Britanic, Franţa, imperiile olandez sau spaniol, Portugalia, Germania. Toată istoria ţărilor occidentale este plină de vărsări de sânge, violenţă,  prejudicii extreme, distrugere şi exterminări. Şi, care sunt valorile democraţiilor occidentale în ziua de astăzi? E mai bine? Civilizaţia vestică actuală este marcată de un capitalism sălbatic, nemilos şi pus pe prăduială, de dorinţa de a obţine profituri imediate, de corupţie pe scară largă, de lobbyism, de o democraţie falsă şi ipocrită, de o media propagandistică, de supunerea altor continente şi de războaie geostrategice;

Sylvester Fiet – Salutări din Polonia, o insulă a libertăţii! Apăraţi-vă de neo-marxism, este un sistem monstruos;

Citizen – Patrioţilor polonezi li se spune fascişti. Marşul celor 50.000 de oameni cu steaguri poloneze este folosit de concurenţa politică împotriva Poloniei. Numindu-i pe polonezi fascişti şi antisemiţi înseamnă xenofobie, acuzaţiile aduse sunt cu totul false:

Veritas-Semper – Spuneţi un sigur nume al cuiva din Polonia care în ultimii doi ani, de când PiS a fost ales cu o majoritate parlamentară, a fost închis pentru opiniile sale politice, sau pentru asocieri! Fără îndoială că PiS face lucruri corecte de vreme ce, după doi de guvernare, câştigă şi mai mulţi suporteri. Iar autointitulata „opoziţie totală” niciodată n-a fost atât de jos, la numai 20% în sondaje;

Rafael – Cred că ar trebui să fie limpede pentru noi toţi est-europenii, că Vestul niciodată nu a considerat şi nu a tratat partea noastră de lume ca pe un egal al său. Europa Occidentală a văzut mereu Europa de Est ca o extindere a pieţei, ca un loc unde se poate produce ieftin şi unde este posibilă dominarea totală a oamenilor socotiţi inferiori, buni de luat în derâdere şi de dispreţuit. Aşa că, să nu ne mai pierdem în detalii când vine vorba de Polonia şi Ungaria. Acolo este vorba de o schimbare uriaşă şi dramatică, o schimbare în toate, în diplomaţie şi relaţiile externe. Polonia nu mai acceptă să joace după instrucţiunile şi regulile stabilite de Occident.

Uniunea Europeană, dar cel mai mult Franţa şi Germania, se tem că vor pierde controlul asupra Europei de Est. De asemenea, ştiu că grupul Vişegrad nu trebuie subestimat. Forţele estice care se opun UE au potenţialul de a crea o avalanşă şi de a face ca lucrurile să arate foarte urât pentru Bruxelles. Şi ştim cu toţii prea bine că UE nu este acum în forma cea mai bună şi că dă dureri de cap întregului continent. Şi tocmai din acest ultim motiv se pune multă presiune pe „ţările rebele”, Polonia, Ungaria şi care-or mai fi.

Şi acum un ultim argument. Nu ţările est-europene au fost cele disperate să se alăture UE. Vestul a fost cel nerăbdător să pună mâna pe Europa de Est ca o piaţă imensă pentru produsele lor şi ca un loc unde se poate produce cu costuri mai mici, ţinând cont de avantajele oferite acolo de mâna de lucru ieftină. Polonezii au fost foarte neîncrezători înainte de a adera la UE, vorbesc de anul 2004. Au fost cheltuite sume uriaşe de bani cu campaniile media şi de publicitate, pentru a convinge societatea poloneză că aderarea va însemna un viitor luminos pentru Polonia. Polonezii s-au temut să intre în acest bloc al ţărilor UE, gândindu-se la tot felul de dezavantaje, cum ar fi creşterea considerabilă a preţurilor, ceea ce s-a și întâmplat. De fapt aceelași lucru s-a întâmplat şi anterior, la preluarea din mâinile lor a afacerilor şi a exploatării resurselor ţării de către corporaţii şi capitalul străin”.

*

În Polonia, din 1990 şi până astăzi, deci timp de peste un sfert de secol, nemulţumirile generate de tranziţia post-comunistă au devenit mânie populară. La început față de „terapia de şoc” şi austeritatea draconică prescrise din Vest, apoi față de condiţiile grele ale integrării şi europenizării şi, în sfârşit, față de aşa-numita criză financiară globalistă, care se dovedește a fi perpetuă. Toate aceste reacții de nemulțumire au adus şi susţin temeinic la putere un partid conservator, naţionalist, populist, tradiţionalist şi reformator. În Polonia s-a văzut clar că neoliberalismul economic şi democraţia de piaţă liberă nu funcţionează. Fără îndoială, că nu ar funcţiona nici în cazul unei Ucraine, sau al Georgiei, ambele riverane la Marea Neagră, dar neînregimentate (încă) în Vest prin integrarea în UE și NATO. Ambele sunt naţionaliste, tradiţionaliste, ortodoxe, avide de reforme sociale şi populiste. Ce lunatic ar crede, sau ce politician mincinos ar fi capabil să spună, că alți 50 milioane de est-europeni cu o asemenea „carte de vizită” ar putea, într-o bună zi, să fie acceptaţi şi, apoi, să-şi găsească în UE și NATO liniștea, toate împlinirile și fericirea?

Referințe

(24) Jasiewicz, Eva,This is what the neoliberalism looks like, TNI blog, 22 November 2017; Sierakowsky, Slawomir, Lessons from Poland on populism, World Economic Forum, Prospect Syndicate, 3 Jan. 2017;

(25) The assault on democracy in Poland is dangerous for the Poles and all Europe, The Guardian, London, 17 January 2016; Ash, Timothy Garton, The Pillars of Poland’s democracy are being destroyed, TGA blog, 7 January 2016;

(26) Ost, David, The Attack on Democracy in Poland and the Response of the Left, The Nation, July 19, 2018;

(27) Cohen, Roger, How Democracy Became the Enemy, „The New York Times”, April 6, 2018;

(28) Is Poland a failing democracy?, Politico, January 13, 2016;

(29) Friedman, George, Hungary, Poland and Illiberal Democracy, Geopolitical Futures, March 18, 2016;

Facebook Comments