.
Articolul de mai jos, redactat de profesorul universitar doctor Corvin Lupu, reprezintă o dezvoltare a ideilor prezentate de domnia sa în cadrul unei emisiuni recente, a cărei înregistrare video o puteți consulta la finalul articolului.
*
România este în acest moment istoric într-o poziție absolut ingrată a relațiilor ei internaționale. În interiorul Uniunii Europene, are cea mai joasă poziție politică, în pofida faptului că a fost cea mai docilă țară. În nici un alt moment al istoriei contemporane, România nu s-a aflat atât de jos din punct de vedere politic. S-a mai aflat în mare criză politică internă și internațională în vara anului 1940, când a pierdut o parte importantă din teritoriul național, dar acea criză era una în condiții de război mondial și după ce fusesem agresați de URSS în iunie 1940. Criza a durat din iulie până în septembrie, când țara și-a revenit și a trecut pe un trend ascendent. De asemenea, la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, România a fost înfrântă în război, secătuită și cu multe distrugeri, dar, după doi-trei ani foarte grei, a intrat pe un făgaș de refacere și de dezvoltare.
În această etapă istorică, România se află de 35 de ani pe un trend de involuție economică, a culturii și a tradițiilor proprii, o criză demografică și morală. Investițiile economice importante din această perioadă nu sunt ale românilor, ci ale străinilor. Economia românilor a fost parțial lichidată, parțial înstrăinată și înlocuită cu o economie a străinilor, de pe urma căreia profită străinii. Românii și-au putut dezvolta și au fost ajutați să-și dezvolte doar întreprinderi mici și mijlocii. Profitul marilor companii străine este în cea mai mare parte înstrăinat, iar facilitățile de care beneficiază ele de la statul român sunt făcute pe spatele întreprinderilor mici și mijlocii, cele de la care statul colectează veniturile fiscale de bază.
Apoi, nici un alt stat din UE, nici chiar Bulgaria, nu este în situația de nu lua nici o decizie importantă la București. Toate deciziile importante care privesc România sunt luate de conducerile unor state străine, de servicii secrete străine, de companiile multinaționale și de sistemul bancar internațional. Conducătorii României sunt impuși din afara țării și au – ca una dintre condițiile care li s-au pus – să-și asume ei personal deciziile luate de colonialiștii străini. În nici o țară nu se practică jaful economic colonial la nivelul la care se practică în România, țara cu cele mai multe resurse pe kmp din UE. România nu și-a folosit niciodată dreptul ei de veto în forurile europene pentru a-și promova interesele, deși ar fi fost mare nevoie. În spațiul public și în medii politice de vârf din România s-a vorbit de altfel despre un angajament secret pe care fostul președinte Johannis l-ar fi luat, anume ca România să renunțe la dreptul ei de veto.
În anul 2016, România a primit o invitație de a face parte din Grupul de la Vișegrad, o alianță a Poloniei, Ungariei și Cehiei, menită să armonizeze politicile interne și externe ale membrilor alianței, în scopul promovării propriilor interese în raport cu organizațiile supranaționale din care fac parte și să-și armonizeze raporturile cu alte state și organizații internaționale, pentru a coopera în scopul unei mai bune activități în cadrul ONU, etc. Președintele Johannis, fără a consulta Parlamentul, Guvernul sau CSAT-ul, a decis cu de la sine putere să refuze invitația și să trimită o scrisoare de reproș tuturor celor trei state membre ale Grupului de la Vișegrad, prin care să „le ia de urechi” pentru că „strică unitatea UE”, în opinia numitului de tristă amintire, fost președinte. Deci, România a rămas spânzurată de o singură direcție, adică și-a pus „ouăle într-un singur coș”: cel al colonialiștilor iudeo-euro-atlantici. Direcția unică în orientarea politică externă este nu numai periculoasă, ci categoric perdantă.
Mai mult decât atât, practic, actualmente, România a încetat să mai fie o colonie a Occidentului, cum a fost în primii ani de după aderarea la NATO și la UE, fiind acum în postura de teritoriu aflat sub ocupație militară străină și jefuit la sânge de Occident. Includem și SUA în rândul jefuitorilor, pentru multele miliarde de dolari plătite de români cu suprapreț americanilor pentru armament uzat fizic și moral și chiar pentru armament care nici măcar nu a mai fost livrat, după ce a fost achitat, pentru eforturile militare făcute de România pentru războaiele în care a fost târâtă în Irak și Afganistan, războaie despre care președintele Donald Trump a spus că au fost: „mari greșeli”! Tot președintele Donald Trump a declarat atunci, în anul 2018, că: „Lumea de astăzi cu președintele irakian Saddam Hussein și cu cel libian Moammar Gaddafi ar fi fost o lume mai bună!” Noi am tăcut servili, iar după înfrângerea și retragerea rușinoasă din Afganistan, armata română a fost pusă de președintele Johannis să defileze pe sub Arcul de Triumf din București, pe sub care a trecut armata României și regii Ferdinand și Maria, după realizarea Marii Uniri. Ce rușine… De asemenea, includem SUA la state jefuitoare și pentru creanțele la care a fost obligată România să renunțe în favoarea altor supuși ai americanilor, pentru „tributul” trimis în SUA sub diverse forme… și mai sunt și altele.
La ora scrierii acestor rânduri, în ciuda faptului că atât SUA, cât și statele din UE și Comisia Europeană au profitat din plin de pe urma României post-socialiste, relațiile României cu SUA sunt unele foarte reci, chiar înghețate. Practic, în acest moment, Parteneriatul Strategic SUA-România nu mai funcționează. El a fost încălcat grav de SUA. Prin acest parteneriat strategic, România avea unele obligații, iar SUA altele. Obligațiile SUA, pe care guvernul american și le-a asumat în scris, au fost în principal trei: să asigure securitatea militară a României, să apere democrația din România și să apere drepturile și libertățile cetățenești din România. Prin anularea ilegală a alegerilor (decembrie 2024) și interzicerea în două rânduri a dreptului unor persoane neagreate de guvernanți de a candida în alegeri, prin încălcarea gravă a Constituției României, tocmai de către cei care ar fi trebuit să o apere, fără ca SUA să aibă reacție și să intervină pentru respectarea legalității, a democrației și a drepturilor electorale ale poporului, parteneriatul strategic a murit.
Când americanii au vrut să se amestece în treburile interne ale României, au făcut-o fără nici o reținere. Când au vrut să-l condamne pe ministrul de Finanțe Darius Vâlcov, pentru că a rupt acordul cu FMI (ianuarie 2015), au intervenit imediat, au pus în mișcare mașinăria infernală a puterii politice și a „meandrelor” justiției represive și Vâlcov a ajuns la închisoare. Da, așa a fost. În septembrie 2014, ministrul de Finanțe, Darius Vâlcov, cu acordul prim-ministrului Victor Ponta, a refuzat să reînnoiască acordul cu FMI și a amânat discuțiile pentru luna ianuarie 2015, după alegerile prezidențiale. În ianuarie 2015, Vâlcov a spus delegaților evrei ai FMI, reveniți ca hienele în România, că proiectul lor pentru România este inferior celui al guvernului român și a refuzat să reînnoiască acordul. Colegul nostru din Grupul pentru România, regretatul profesor universitar economist Ilie Șerbănescu, a spus public că „îi mai dau lui Darius Vâlcov două luni în fruntea Ministerului de Finanțe”. Dar după două luni, Darius Vâlcov nu numai că nu mai era ministru, era și arestat! SRI și justiția aservită s-au pus în mișcare, împotriva interesului României, și l-au executat pe Vâlcov. Prim-ministrul Victor Ponta nu a scăpat nici el (decât de închisoare, beneficiind de protecția nașului său, directorul SRI George Maior), dar în urma atentatului de la Clubul „Colectiv”, care a fost un moment operativ al unui serviciu secret, a fost forțat să demisioneze și drept pedeapsă a fost scos din circuitul politic de vârf. A mai încercat el să revină în sistemul „ticăloșit” din care a făcut parte, dar nu a mai fost lăsat să ajungă din nou în linia a I-a.
În 2019, când americanii au vrut să-l oprească pe liderul partidului de guvernământ, Liviu Dragnea, să dea legi prin care să apere interesele românești în fața companiilor străine, inclusiv americane, controlate majoritar de evrei, americanii au intervenit din nou și l-au băgat și pe el la închisoare. Printre altele, Dragnea dorea să promoveze legile prevenției (prin care SRI-ul cu ANAF-ul umplut de securiști și subordonat să nu mai poată distruge mediul de afaceri românesc în favoarea companiilor străine, majoritar evreiești), apoi a vrut să promoveze legea răspunderii magistraților, a vrut să desființeze protocoalele secrete total ilegale ale SRI cu instituțiile de magistratură și apoi a elaborat proiectul unei legi offshore favorabilă României, prin care toate redevențele pentru toate resursele naturale ale României, care sunt actualmente exploatate în totalitate de străini, să fie de 50%, iar legea să prevadă mijloace de control ale cantităților de resurse naturale exploatate… etc. Sunt și multe alte exemple de amestec american în treburile interne ale României, împotriva intereselor românești, atunci când chiar au vrut să o facă.
Deci, când au vrut să se amestece, s-au amestecat. Dar pentru încălcarea democrației și a drepturilor și libertăților cetățenești, în ciuda angajamentelor, SUA nu s-a implicat. Falsurile din alegerile din România, anularea alegerilor, interzicerea unor candidaturi neagreate de regim, represaliile abuzive împotriva politicienilor neagreați de sistem și a persoanelor care i-au susținut pe aceștia, i-au lăsat reci pe americani. Guvernele americane n-au făcut nimic concret pentru a redresa democrația în România, nici înainte și nici după 21 ianuarie 2025, când republicanii, în frunte cu Donald Trump, au ajuns la putere. Au fost câteva mențiuni verbale ale unor oficiali americani republicani care criticau încălcările grave ale democrației din România, dar care au rămas până în prezent doar vorbe în vânt și nu au produs efecte practice.
Apoi, din alt punct de vedere, actuala administrație Trump nu dorește să coopereze politic cu politicienii globaliști care au susținut administrațiile Obama și Biden, iar România are în fruntea ei numai asemenea oameni. În alegerile din SUA din anii 2016, 2020 și 2024, toată clasa politică din România care se află astăzi la putere a militat împotriva candidatului Donald Trump și a politicii suveraniste a Partidului Republican din SUA. Donald Trump a fost jignit în mod repetat, atât de politicieni, cât și mai ales de presa guvernamentală și de cea privată aservită regimului. Suspendarea procesului de eliminare a vizelor de călătorie în SUA pentru cetățenii României și inexistența vreunei legături diplomatice între cele două state, pe întregul parcurs al anului 2025, până la ora scrierii acestor rânduri, sunt tot dovezi ale relațiilor înghețate dintre SUA și România.
Cu Federația Rusă relațiile conducerii politice a României sunt de adversitate, iar această adversitate se datorează în totalitate părții române, care, din servilism față de colonialiștii occidentali, a făcut repetate declarații ofensatoare și provocatoare și a respins ofertele generoase ale Rusiei, oferte economice și politice, menite să așeze relațiile ruso-române pe un făgaș nou, pozitiv, pentru a înlătura tarele relaționale din trecutul istoric. Conducerea României a expulzat diplomați ruși, a implicat țara în războiul statelor occidentale împotriva Rusiei, s-a implicat împotriva susținătorilor Rusiei din Republica Moldova, a încurajat și a salutat instituirea de sancțiuni ale SUA și ale UE împotriva Federației Ruse (sancțiuni care nu produc efectele dorite, în schimb s-au întors împotriva UE și contribuie mult la criza tot mai accentuată din Europa), etc.
Regimul iudeo-euro-atlantic dorește să întrețină în continuare ura unei mari părți a poporului român împotriva Rusiei și a poporului rus, ură care îi face pe români să accepte mai ușor sacrificiile mari care i se cer pentru ajutorarea Ucrainei, colonie devenită proprietatea clanului bancheresc evreiesc Rotschild. Slugile Occidentului din România, începând în frunte cu coruptul Băsescu, urmat de alții, pe parcursul multor ani, au făcut în mod repetat declarații ofensatoare, jignitoare și mincinoase la adresa Rusiei și a președintelui Vladimir Putin. Același lucru îl fac zilnic televiziunile guvernamentale și cele private subordonate sistemului din România, mituite de guvernul României cu bani de la poporul român, pentru a le cumpăra susținerea politicii dezastruoase pe care o promovează puterea de la București. Chiar și în preajma scrierii acestor rânduri, în 1 septembrie 2025, televiziunile menționate au transmis știrea potrivit căreia există entități „controlate de Rusia” care atacă cibernetic România și s-a raportat un număr impresionant de asemenea atacuri care urmăresc destabilizarea țării. Desigur că nu se spune nimic concret, pentru că nu există dovezi ale acuzațiilor de „război hibrid rusesc împotriva României”. Oficialitățile române nu au credibilitate în fața poporului și dacă guvernanții nu oferă probe, majoritatea audienței nu îi crede.
Apoi, pentru profesioniști, este cunoscut faptul că Rusia nu lucrează în acest fel. Desigur că Rusia culege informații din România, cum culege din întreaga lume, pentru că este o foarte mare putere mondială. Oricum, România este penetrată total de serviciile secrete străine. România nu este acum în atenția Rusiei pentru ca Moscova să întreprindă operațiuni de destabilizare pe teritoriul nostru. „Războiul hibrid” de care vorbesc propagandiștii, falșii analiști, în mass-media oficială din România este o minciună. Nu există un asemenea „război”. Și dacă ar fi existat una sau câteva asemenea operațiuni, ea/ele nu se pot numi război. Război înseamnă altceva. Dacă Federația Rusă are vreun interes special privitor la România, discută direct la Washington cu americanii și își rezolvă imediat interesul, nu pune hackeri să destabilizeze țara. Aceste știri false sunt menite să întrețină o stare de spirit antirusească în rândul populației României.
Aceste știri false sunt monitorizate și ele de către Ambasada Federației Ruse și clasate ca și acțiuni neprietenești ale puterii din România. Românilor li s-a spus mereu minciuna că Rusia ar fi o putere mică, cu o economie slabă, o putere regională care nu poate emite pretenții la nivel global. O minciună „cât Casa Poporului”! Păcatul este că minciunile sunt promovate în mass-media de cetățeni români care unii poartă titluri universitare, unii grade de generali, iar alții dețin funcții importante. Toți la un loc formează un cor al mincinoșilor și așa vor rămâne în istoria țării. Rusia, alături de China și alături de aliatele lor din Organizația de Cooperare de la Shanghai și din BRICS, este cea mai mare putere din Lume!! Contoarele Rusiei se învârt, înregistrează totul, iar Rusia nu a rămas în istorie cu „datorii” neplătite față de nimeni…
În acest moment istoric, se află în plin curs renegocierea situației post-belice a Lumii. Se negociază între supraputeri. Interesele în diverse zone din lume se discută, nu se încearcă atingerea lor prin acțiuni de tipul celor despre care vorbesc mincinoșii din mass-media oficială din România. Rusia și SUA negociază și decid împreună, doar ele, viitoarea pace postbelică, nu se șicanează.
Eu cred că poporul român trebuie să înțeleagă într-o bună zi, că tot ce li s-a întâmplat rău din partea Uniunii Sovietice, după 1918, nu s-a datorat rușilor. Repet: nu rușii ne-au făcut rău! Regimul sovietic nu a fost un regim rusesc! De la început, din noiembrie 1917, Rusia Sovietică a fost condusă în totalitate de minoritari etnici în frunte cu evreii, ucrainenii și georgienii. Conducătorii bolșevici Lenin, Troțki, Zinoviev, Buharin, Iagoda, Hrușciov etc. au fost evrei, iar Stalin a fost gruzin (georgian). Rușii au fost populația majoritară a Uniunii Sovietice, majoritatea dintre ei erau naționaliști ortodocși, care au fost victimele represiunii politice a regimului sovietic, chiar dacă acel regim ulterior i-a dezvoltat foarte mult economic, social, cultural și moral. Elitele etniei ruse au umplut pușcăriile și cumplitele lagăre siberiene. Elitele rușilor erau omorâte cu miile, pentru ca minoritarii, în frunte cu evreii, să stăpânească cea mai întinsă și bogată țară din lume.
În 1944, România a fost înfrântă militar și ocupată de armatele sovietice ale Frontului 2 și 3 ucrainean. Aceste armate erau sub comandă militară ucraineană și cu comisari politici în majoritate evrei, iar luptătorii/soldații erau în majoritate ucraineni. În urma armatelor ucrainene care ne-au ocupat au venit câteva mii de consilieri sovietici, în majoritate evrei și ucraineni. Ucraina era în proximitatea României, rușii erau departe. Ucrainenii aveau interesele aici. Ucrainenii au cerut și au obținut de la Kremlin teritoriile românești ocupate: Maramureșul istoric, Bucovina de Nord, Ținutul Herța și Bugeacul. Ucrainenii au venit peste noi, ei au făcut violurile, ei luau pe stradă ceasurile de la mâna românilor și dezbrăcau oamenii de paltoane pe stradă. În vecinătatea României erau teritorii ucrainene locuite de catolici. Aceste regiuni, ca și unele regiuni din spațiul românesc se găsesc pe linia de frontieră dintre lumea catolică și cea ortodoxă. Pe aceste teritorii papii de la Roma au făcut eforturi de extindere a catolicismului asupra teritoriilor locuite de ortodocși. Ca urmare a prozelitismului făcut de preoții catolici, s-a inoculat adversitatea ucrainenilor catolici împotriva românilor ortodocși. Și în ultimul deceniu agresiunile ucrainenilor asupra românilor din Bucovina și Ținutul Herța au fost îndreptate preponderent împotriva preoților ortodocși și a enoriașilor. Această adversitate venită din istorie este una puternică pentru că este inoculată la nivel de masă. Ea nu este doar la nivelul unor lideri politici kazaro-evrei, cum sunt conducătorii Ucrainei de după anul 2014. Ea este răspândită la nivelul cetățeanului de rând.
Consilierii sovietici evrei purtau nume rusești. Evreii și ucrainenii vorbeau cu toții limba rusă, limba oficială în URSS. În acest fel, românii i-au perceput ca dușmani pe ruși, care însă erau departe. Această eroare gravă a generat o mare ură, care persistă în mare parte și astăzi. Cauza erorii este ignoranța multor cetățeni, inclusiv a unora care formulează pretenții de intelectuali. Regret că trebuie să o spun; există și profesori de istorie care cred că rușii ne-au ocupat pe noi în 1944!!!
Aceeași situație a fost și în Republica Moldova, unde jugul sovietic iudeo-ucrainean a fost mai greu decât cel din România. Primul prim-ministru al Republicii Moldova, Mircea Druc, a declarat explicit că tot ce s-a întâmplat rău basarabenilor după 1944 „s-a datorat ucrainenilor”.
Paradoxal, românii au sentimente mai bune pentru ucraineni, care chiar au fost un dușman istoric pentru români și se dovedesc și astăzi dușmani ai românilor, prin persecuțiile colosale pe care le-au îndreptat împotriva populației românești din Ucraina, după 1991, când regimul de la Kiev a devenit independent.
Aceste realități istorice sunt ascunse cu determinare, iar „înțelepții României”, care umplu ecranele televizoarelor și clasa politică românească nu îi luminează pe români, ci îi mențin în ignoranță și îi împing, la ordin evreiesc, să-și ajute dușmanul și să urască poporul rus, care însă nu a fost vinovat de suferințele românilor, ci a suferit el însuși din partea aceluiași asupritor sovietic. De sute de ani, ucrainenii catolici, din proximitatea teritoriilor românești îi prigonesc pe românii ortodocși. Rușii, când au devenit și ei importanți în conducerea URSS, au ocrotit Biserica Ortodoxă, atâta cât permitea regimul politic sovietic ateu de atunci. Astăzi, Biserica Ortodoxă din Federația Rusă este cea mai respectată instituție din stat, începând de către președintele Federației Ruse, care îi acordă o atenție și un sprijin foarte mare. Poporul rus s-a reunit din nou în jurul Bisericii Ortodoxe, iar conducătorii naționaliști ruși ai țării sunt credincioși.
Rusia este supraputerea mondială care a influențat cel mai mult soarta teritoriilor românești din ultimii 250 de ani. Clasa politică românească nu a găsit un modus vivendi cu Rusia, decât în scurte perioade de timp. Cauzele sunt multiple. Generația patrioților români pașoptiști era formată din intelectuali școliți mai ales la Paris, cu toții masoni legați de Franța, de interesele Franței și de împăratul francez Napoleon al III-lea, colegul lor de masonerie, prieten cu Vasile Alecsandri și Alexandru Ioan Cuza. Aceștia doreau la Gurile Dunării și la Marea Neagră un stat românesc vasal Franței, care să fie o contrapondere pentru ascensiunea Rusiei. Pentru asta ne-au ajutat atunci, nu pentru noi, ci pentru interesele lor. Pentru aceasta s-a promovat încă de atunci în societatea românească un spirit antirusesc dăunător, pentru că este foarte periculos să cultivi ură împotriva unui vecin, mai ales a unui vecin de puterea și mărimea Rusiei. Este contraproductiv. Și totuși, o parte a clasei politice românești a procedat în acest fel. Cu ajutorul Franței a putut fi contracarată opoziția Turciei și nașterea statului național român, prin unirea Moldovei cu Țara Românească. A fost un succes istoric care a bucurat mult poporul român, îl bucură și astăzi, dar spiritul antirusesc promovat în România a atras reticențele Rusiei, care ne-a perceput a fi agenții Franței rivale, iar ulterior și ai altor dușmani ai Rusiei. Binele formării României n-a venit singur, ci însoțit/„la pachet” de adversitatea Rusiei. Căsătoria prințului moștenitor al Tronului României, Ferdinand, cu prințesa Maria de Edinburgh, nu a putut schimba în bine raporturile cu Rusia. Prințesa Maria era fiica Marii Ducese a Rusiei, Maria Alexandrovna, singura fiică a țarului Alexandru al II-lea, căsătorită cu prințul Alfred, duce de Edinburgh, care era fiul reginei Victoria a Marii Britanii. Tatăl prințesei Maria a fost asasinat și urmașii lui nu au mai băgat-o foarte mult în seamă, nici măcar vărul ei primar, țarul Nicolae al II-lea, „Niki”, cum îl alinta ea, la care Maria a ținut foarte mult.
Venirea iudeo-bolșevicilor la putere în Rusia, devenită Sovietică (1917) și asasinarea întregii familii a țarului de către iudeo-bolșevici (1918), a făcut din regina Maria și din regele Ferdinand și alături de ei și subordonații lor, clasa politică românească, dușmani ai Rusiei Sovietice. S-a produs o ruptură totală, care a produs efecte de securitate imposibil de gestionat de către o țară de dimensiunea și puterea României. Sunt multe de spus aici, nu cred că avem destul de timp, dar eu am început un serial de articole pe site-ul d-lui Calistrat Atudorei, geopolitika.ro, despre evoluții ale relațiilor ruso-române, în care explic mai multe aspecte, pe care le-am abordat în cartea Confruntare și cooperare în relațiile României cu Rusia, China și SUA, apărută la Editura Paul Editions, București, 2024.
De asemenea, revenind la zilele noastre, trebuie să observăm că relațiile României cu China sunt practic inexistente, iar declarațiile unor oficiali români la adresa Chinei, făcute în spațiul public, nu sunt deloc prietenoase. De asemenea, abordările din mass-media românească oficială la adresa Chinei nu sunt prietenești. Este suficient să spun că după ultimele alegeri prezidențiale din România, în numele conducerii Republicii Populare Chineze, președintele Xi Jinping l-a felicitat călduros pe noul ales, Nicușor Dan. Președinția României pur și simplu nu a răspuns mesajului de felicitare! În raporturile diplomatice, această atitudine este echivalentul înjurăturii de mamă! Este foarte greu de crezut și de închipuit acest fapt. Un pigmeu insignifiant, de o modestie înspăimântătoare în domeniul social-politic ca Nicușor Dan își permite să-l sfideze și să-l jignească pe unul dintre cei mai importanți conducători ai vieții politice internaționale din acest mileniu al treilea.
Republica Populară Chineză este o țară care timp de decenii întregi și-a dovedit din plin o prietenie adevărată față de România și care dorește și astăzi să reia bune relații cu România. Respingerea ofertelor de cooperare economică și culturală făcute de China României, comportarea necorespunzătoare și ofensatoare a diplomaților români de la Beijing față de autoritățile chineze, făcută în mod intenționat, ne situează într-o poziție nefavorabilă față de această foarte dinamică putere a lumii, care este și va fi în mod cert un decident mondial de primă mărime.
Ca să întăresc afirmația de mai sus, dau un exemplu. În anul 2019, în luna decembrie, la Beijing, Ambasada României, condusă de un nefericit pe nume Constantinescu, a organizat cu mare fast sărbătorirea a 30 de ani de la desființarea Partidului Comunist Român și a invitat la recepție pe reprezentanți ai Partidului Comunist din China! Este evident că asemenea mizerii „diplomatice”, comandate sau aprobate evident de la București și poate de mai departe, nu poate decât să ofenseze și să blocheze raporturile diplomatice ale României cu această supraputere a lumii, care a fost prietenă dovedită și foarte apropiată a României decenii la rând. Și acest exemplu dovedește ticăloșia regimului actual din România și faptul că el lucrează deschis împotriva intereselor profunde ale României, printre care și acela de a avea relații bune cu toate marile puteri ale lumii.
România a evoluat și s-a prăbușit pe mâna regimului iudeo-occidental. Mi se pare semnificativă înregistrarea făcută și capturată în februarie 2025, dintr-o discuție între prim-ministrul Marcel Ciolacu și unii miniștri și parlamentari importanți ai PSD. Cu acest prilej, Marcel Ciolacu afirma că ei au făcut totul întocmai cum li s-a cerut de la Bruxelles, iar el, care se întorsese de la o întâlnire cu conducerea Comisiei UE, îi informa pe colegii lui că a cerut conducerii UE să le asigure imunitatea pentru măsurile abuzive (inclusiv anularea alegerilor) pe care le-au luat. „Dacă ne vor apăra, va fi bine, dar dacă nu ne vor apăra, vom ajunge toți la pușcărie!”, a spus Ciolacu. Este evident că politicienii care au condus România sunt conștienți că au săvârșit grave încălcări ale legii și sunt pasibili de închisoare. Dar ei perseverează. Nici nu mai au cale de întors. Creditorii nu-i lasă să se abată de la linia falimentară pe care o promovează, iar lor le convine situația actuală.
Din aceste cauze, România nu poate fi reformată. Regimul politic iudeo-euro-atlantic trebuie resetat și schimbat de la rădăcină.
Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori în istoria românilor. Este un fel de blestem ca România să trebuiască să-și pornească mereu refacerea de la zero. România este condamnată să fie mereu elevul în clase mici, care tot începe un nou abecedar, în altă limbă. În acest fel, România a ajuns o singură dată în clasele foarte mari, în perioada regimului socialist de stat. Determinarea cu care regimul iudeo-euro atlantic promovează propaganda împotriva acelui regim este dovada intenției de menținere a României în subdezvoltare, cu teritoriul ocupat și oferit economiilor străine.
România a fost mereu obiect al unor proiecte străine de dominație. România a tentat prin frumusețea țării, prin climă, prin natura generoasă, prin resursele minerale, prin Dunăre, Munții Carpați și Marea Neagră. Papa de la Roma Ioan Paul al II-lea a numit România „Grădina Maicii Domnului”. El a fost cardinal polonez cu numele Vojtyla, despre care se spunea că s-ar fi tras dintr-o familie de români din Pocuția, cu numele Voicilă, înnobilată și trecută la catolicism. A fost primul papă care a vizitat o țară ortodoxă. Papa de la Roma nu vorbea gratuit.
Desigur că nici un analist realist și obiectiv nu poate aștepta de la actualul regim politic măsuri care să promoveze interesele reale ale românilor. Cei care au distrus România nu pot fi și cei care o refac.
În plan politic, România nu are nici un proiect de țară propriu. Acest fapt a fost recunoscut recent chiar de președintele Nicușor Dan. Țara este condusă după cum ordonă colonialiștii. Cum am mai spus, conducătorii puși să conducă România au promis și își respectă promisiunea de a-și asuma ca fiind ale lor măsurile dispuse de stăpânii străini.
Apoi, România nu are nici un proiect alternativ de țară pentru viitor. UE scârțâie din toate încheieturile și mulți politicieni și analiști afirmă de multă vreme că ea se va desființa. Ce va face România atunci? Intră iarăși în „zona gri”, ca în 1990-1992? Fiind deja prăbușită, la ce să ne mai așteptăm? La o nouă dezmembrare teritorială? La o nouă împărțire a țării între puteri străine și vecini? La înlocuirea etniei române care se „topește” în marele Occident cu venetici de la periferia unor țări înapoiate ale Lumii, în care etnici majoritari vor fi țiganii? La dispariția totală a culturii și civilizației românești? Sunt întrebări care se justifică, pentru că se referă la pericole reale, nu imaginare. În istorie s-au văzut multe. Putem ajunge precum kurzii, sau alte popoare divizate și stăpânite de străini. În 1990-1992, când România intra în „zona gri”, țara avea o economie puternică, resursele minerale, băncile, societățile de asigurări, pământul agricol etc. în mâna ei. Astăzi nu mai avem nimic.
Apoi, un proiect de țară alternativ, trebuie pregătit diplomatic, din timp, astfel încât în momentul în care au loc schimbări mari pe plan internațional, noua cale de urmat să fie pregătită și nimic să nu-i surprindă pe guvernanți și nici chiar opinia publică. Concurența internațională este mare, iar cei nepregătiți în momente-cheie, cum a fost România după acordul verbal din Malta (1989), se prăbușesc în favoarea concurenței, care profită imediat de decăderea economică și preia producția și piețele celui prăbușit, resursele naturale și preia apoi și controlul politic, cel care le asigură perpetuarea bunăstării pe spatele celui învins de evenimente. România are din plin experiența unor situații de acest fel din propria istorie, mai ales după înfrângerea ei în Al Doilea Război Mondial și în Războiul Rece. Este absolut evident că politicienii/„politicienii” care conduc România nu au tras învățămintele și nu se pregătesc pentru momentul prăbușirii inevitabile a regimului euro-atlantic.
Pentru a putea promova cel mai avantajos dintre proiectele care vizează interesele naționale profunde, este nevoie de o diplomație performantă care să mențină bune raporturi cu puterile decidente ale Lumii, în primul rând, și apoi cu puterile regionale/continentale. Deciziile politice proprii trebuie să impună respectul în fața partenerilor de dialog diplomatic. Servilismul prostesc față de iudeo-occidentali, așa cum este el promovat astăzi de clasa politică care conduce România, nu impune și nu atrage respect!
România este la o margine de continent, „în calea tuturor relelor”, cum se exprima un cronicar. Toate marile imperii din istorie, periodic, intră în criză și își abandonează periferiile. Spațiul locuit de români a trecut de multe ori în istorie dintr-o mână într-alta. Nu mai dau exemple. Sunt multe exemple de dat. Niciodată românii nu au fost întrebați dacă sunt de acord sau nu sunt cu arondările și rearondările teritoriilor lor. S-a decis și s-a pus schimbarea în aplicare. Se va mai întâmpla asta și în viitor, indiferent dacă vrem sau dacă nu vrem noi. Nu noi ne decidem soarta și nu noi ne-am decis-o! S-a mai întâmplat în istorie ca deciziile să se potrivească cu voința majorității românilor, la 1859 sau la 1918, dar asta nu înseamnă că și-au decis românii soarta. Nici în 1989, nu au decis românii schimbarea regimului, doar că planificatorii evenimentelor au reușit să-i manipuleze pe români și să-i facă să creadă că ei au făcut o revoluție, au învins, au schimbat regimul politic și s-au eliberat. „Eliberarea” a fost o iluzie! Tot prin manipulare au reușit să ascundă înlocuirea de la conducerea țării a românilor cu minoritarii etnici și promovarea unei politici antiromânești în folos străin.
Negocierile din zilele noastre care privesc Europa și Orientul Mijlociu se negociază doar între Rusia și SUA. România are relații proaste cu amândouă supraputerile care ne decid soarta. Ce așteptări pozitive putem avea?
Prof. univ. dr. Corvin Lupu
*
Iată în final și înregistrarea video a emisiunii în care domnul Corvin Lupu prezintă elementele menționate mai sus: