O dezbatere curajoasă și unică la București: totul despre România și NATO!

Scriitorul și moderatorul tv Calistrat Atudorei revine sâmbătă, 23 iulie, de la ora 19.00, la România Civică Tv, cu o emisiune-dezbatere intitulată ”România între Est și Vest”, dedicată politicii externe a României și situației NATO la ora actuală.

12:20, 23 iulie 2022 | | 1278 vizualizări | Nu există niciun comentariu
Distribuie

Emisiunea-dezbatere moderată sâmbătă, de la ora 19.00, pe România Civică TV https://www.facebook.com/tvromaniacivica , de scriitorul și moderatorul Calistrat Atudorei, va fi o discuție despre consecințele negative ale existenței NATO în Europa, despre negocierile dintre Rusia și NATO și va arăta consecințele nefaste ale aderării României la Alianța Nord-Atlantică

Se va mai discuta cât de justificată și legitimă mai este activitatea NATO și care este rolul României în context internațional. Își mai poate România susține interesul național? Va fi România împinsă în conflict?, sunt alte întrebări la care vor răspunde invitații.

Dacă moderatorul, Calistrat Atudorei, este doctor în filosofie politică și autorul unei cărți de acum celebre, ”Planurile Americii pentru hegemonia mondială”, nici invitații săi nu sunt mai prejos. În dialog cu Atudorei vor fi Paul Ghițiu, fost senator al României, scriitor și om de cultură, Ovidiu Hurduzeu, scriitor și analist politic, precum și profesorul George Bănulescu, activist civic și realizator TV.

Trebuie reamintit că activitatea recentă a lui Calistrat Atudorei a inclus o emisiune de succes la o altă televiziune din România, News România, iar acum revenirea sa este așteptată de telespectatorii săi care au apreciat foarte mult dezbaterile moderate de Atudorei, apreciind argumentele pertinente, tonul echilibrat și înalta ținută intelectuală a emisiunilor-dezbateri, precum și calitatea deosebită a invitaților și temele alese pentru discuție.

Facebook Comments