X

Care este situația militară reală în Ucraina? Actualizare 21 martie 2022

Distribuie

de Ovidiu Lazăr

Linia generală în care este descrisă de media euroatlantistă evoluția conflictului ce se derulează de trei săptămâni în Ucraina este că în pofida unui plan de neutralizare rapidă a forțelor militare ucrainene, armata rusă se dovedește a fi complet ineficientă. Este însă aceasta situația reală sau este mai degrabă o formă de propagandă de război a Vestului? Se pare că cea de a doua versiune este cea adevărată și că opinia publică din țările occidentale este din nou indusă în eroare.

Să vedem mai întâi câteva exemple de analiză geopolitică din România. H. D. Hartmann spune că armata rusă s-a „împotmolit”, iar realizatorul TV Mădălin Ionescu susține că Rusia este „în corzi” și este pe punctul de a fi „strivită” de ucraineni. Mihai Gâdea de la Antena 3 și „experții” militari pe care acest post îi invită ne prezintă jocuri video cu avioane prăbușite și susțin că acelea ar fi avioane rusești adevărate. Alte posturi TV din România spun că Ucraina rezistă deoarece bravii bărbați ucraineni luptă din tranșee cu invadatorii ruși, incendiază tancurile rusești cu cocktailuri Molotov sau se așează „cu pieptul gol” în fața tancurilor inamice pentru a-și apăra țara. În frenezia propagandei isterice împotriva Rusiei, Romania TV invocă așa-zise surse de la Pentagon conform cărora săptămâna aceasta Vladimir Putin, devenit spaima întregii lumi, ar putea invada până și… Rusia!

Ca să ne facem totuși o idee mai obiectivă despre situația din teren am considerat util să ne raportăm la opinia unui expert adevărat, care nu provine din mediile de informare ruse, acum interzise în Occident. Este vorba de Scott Ritter, fost ofițer de marină al SUA și fost ofițer al serviciilor de informații americane. El a servit în cadrul Organizației Națiunilor Unite în implementarea tratatelor de control al armelor și are o experiență directă din teatrele de război. În anul 2003 s-a remarcat prin faptul că l-a contrazis pe președintele George Bush care afirma că SUA trebuie să invadeze Irakul pentru că serviciile secrete sunt convinse că Saddam Hussein ar avea arme de distrugere în masă. Evident, Ritter a avut dreptate, dar faptul că a spus cu mult curaj adevărul în public i-a cauzat ulterior mari probleme cu autoritățile americane. El continuă și acum să spună adevărul, dar nu mai este primit decât la posturile de media alternativă.

Într-un interviu acordat în data de 19 martie 2022 postului de televiziune Maverick News, ce face parte din grupul Freedom Reporters, Scott Ritter spune că de fapt armata ce activează în prezent în Ucraina este formată din efective ce se plasează la nivelul celor mai competente și mai performante armate din lume. Din 2015 au primit miliarde peste miliarde de dolari, echipamente militare de ultimă generație și instrucție din partea statelor NATO. Armata ucraineană este din aceste motive la cele mai înalte standarde ale NATO și este de fapt interconectată major cu aceasta. Este clar că în Ucraina are de fapt loc un război de tip proxy (prin intermediari) între armatele NATO și Rusia. Chiar dacă Ucraina nu este oficial în NATO, Vestul înarmează Ucraina la cele mai înalte standarde de cel puțin 20 de ani. Aceasta face ca în Ucraina să fie acum soldați extrem de bine echipați, foarte antrenați și motivați de banii și ideologia vestică. A fost creată acolo o forță formidabilă. Mai exact, sunt 260.000 de soldați activi plus 310.000 de rezerve, plus serviciile de jandarmerie, poliție și de informații. Aceasta ar face în total cel puțin 600.000 de soldați bine antrenați și bine coordonați, foarte competenți și puternic motivați.

Și totuși, acești 600.000 de soldați și mercenari acumulați în Ucraina au fost complet blocați de o armată rusă cu efective de 200.000 de oameni. Aceasta denotă aplicarea de către ruși a unei strategii care va rămâne în istorie pentru că în mod normal regulile războiului spun că nu are sens să declanșezi un atac militar decât dacă ai o superioritate numerică de trei la unu. Și totuși rușii nu au venit cu un milion și opt sute de mii de soldați, ci au lăsat inamicul să fie superior numeric cu trei la unu. Aceasta se explică și prin faptul că pe lângă capacitatea rușilor de a efectua operațiuni punctuale extrem de eficiente (cum au demonstrat și în Siria), trebuie să luăm în calcul și natura obiectivului armatei ruse. Putin a spus clar încă de la început că nu dorește ocuparea teritorială a Ucrainei, ci două obiective precise: demilitarizarea de trupele NATO și denazificarea de mercenari și batalioanele criminale de tip Azov. Pe lângă aceste obiective militare mai este și obiectivul politic care se referă la obținerea neutralității Ucrainei.

Strategia rusă este de a izola trupele ucrainene și de a le tăia posibilitățile de aprovizionare. Le-au paralizat logistica. Încă din prima zi rușii au preluat controlul asupra spațiului aerian. Orice trupă care iese din vreo cazarmă este imediat bombardată și aceeași soartă o are orice convoi care ar intenționa să aprovizioneze soldații ucraineni cu apă, hrană, combustibil sau muniție. Este un fel de stare de asediu menită să conducă la predarea inamicului. Ucrainenii au tot felul de tancuri și piese de artilerie performante furnizate de NATO, dar dacă acestea nu au combustibil, proiectile și rachete sunt pur și simplu inutile. De exemplu, ca să alimentezi o baterie de artilerie ce trage rachete cu foc automat îți trebuie aproximativ 90 de camioane. Rușii nu permit astfel de deplasări și au distrus de la început toate depozitele de armament ale ucrainenilor. Ceea ce vedem este că practic 200.000 de soldați ruși au blocat 600.000 de soldați ucraineni.

De asemenea, Ritter spune că Kremlinul nici nu are de fapt ca obiectiv ocuparea Kievului. Aceasta ar implica un război de gherilă urbană și ar fi nevoie de cel puțin un milion de soldați pentru a lupta cu grupurile de rezistență ascunse pe fiecare străduță și în orice bloc de civili din Kiev. Este un fapt cunoscut că mercenarii neonaziști din Ucraina folosesc civilii ucraineni pe post de scut uman și chiar îi ucid ei înșiși dând apoi vina pe ruși. În realitate, potrivit lui Scott Ritter, pentru soldații ruși este esențial să reducă la minim pierderile de vieți ale civililor.

În opinia expertului american este exclus ca ucrainenii să mai poată câștiga războiul. El estimează că soldații ce activează de partea Ucrainei vor fi obligați să se predea în cel mult o lună.

Ca să îl cităm pe Scott Ritter, situația din teren poate fi, în concluzie, descrisă în felul următor:

Când această confruntare va fi obiectiv analizată, în cele din urmă, oamenii vor fi uimiți. Toți cei care spun acum: „O, rușii, se descurcă atât de prost, rușii ăștia au o armată atât de slabă…”. Dar, știți, eu am studiat istoria militară, cred că știu să citesc o hartă, cred că știu să privesc echilibrul de forțe, cred că știu să studiez logistica și alte chestii și cred că îmi dau seama ce se întâmplă… Acest război este mult mai aproape de a se termina decât cred cei mai mulți.

 

Facebook Comments
Categorii: America
Calistrat Atudorei:
Comentează