de Ștefan Dimitriu
Concepută și scrisă după criterii strict științifice, cu un aparat documentar extraordinar și cu o judecată nepărtinitoare a faptelor și aspectelor de natură politică, economică, socială, militară, juridică etc. ale lumii de astăzi, noua carte a domnului Calistrat Atudorei – „Tranziția sistemului internațional de la ordinea unipolară la cea multipolară” – oferă o lectură palpitantă, profund revelatoare și de aceea absolut necesară nu numai pentru specialiștii în domeniu, dar și pentru marea masă a cititorilor, trăitori în această lume din ce în ce mai complicată, ca să nu spun de-a dreptul nebună. Este de remarcat, de asemenea, curajul autorului de a vorbi deschis, cu dovezi de necombătut, despre atitudini și fapte pe care mulți dintre cercetători le trec, din interes sau din lașitate, sub tăcere.
Ritmul uluitoarelor prefaceri la nivel global, înregistrat în ultimele trei decenii, atât la nivelul conceptelor teoretice, dar mai ales din punct de vedere practic, a fost și este atât de năucitor pentru marile mase de oameni, atât de ieșit din tiparele unei dezvoltări normale a lucrurilor, atât de ilogic în cele din urmă, încât o asemenea cercetare minuțioasă a cauzelor și a fundamentelor care au stat la baza acestor diabolice evoluții de ultimă oră, la scara Marelui Timp, este demnă de toată lauda.
Navigând prin hățișurile istoriei și pornind de la ideile și faptele care, în ciuda noutăților de etapă, au avut mai întotdeauna o anumită constanță și chiar o anumită periodicitate, determinate toate acestea de însăși firea omenească, caracterizată înainte de toate prin avariție și sete de putere, autorul are toate armele, toată priceperea și tot harul de a demonta piesă cu piesă acest mecanism uriaș care a dus, în cele din urmă, la dezvoltările de astăzi, ce s-au petrecut după un plan bine ascuns, urmărit cu îndârjire timp de secole și ajuns la momentul în care, așa cum spunea cândva Marin Preda, parcă „timpul nu mai are răbdare”. De data aceasta, în sensul cel mai rău al cuvântului. Ca și cum copleșitoarele oști ale Diavolului ar fi ajuns de-acum chiar sub zidurile Cetății, gata să facă praf și pulbere toate rânduielile și tot firescul vieții. Rânduielile de până acum, cu toate neajunsurile lor, făceau totuși posibilă continuitatea unei vieți cât de cât normale pe acest Pământ. Acum iată că am ajuns în acel moment în care omenirea pare a-și juca ultima carte: a fi sau a nu fi!
Parcurgând această amplă analiză geopolitică, cititorii vor putea să primească un răspuns limpede, concret, avizat asupra întregului tablou al lumii contemporane, în aparență schizofrenic, dar în realitate gândit și construit în cele mai mici amănunte de către un potent grup supra-național, care acționează în principal pe mâna Statelor Unite ale Americii. Este un grup pe care autorul îl identifică în final sub numele de Actorul globalist. Acesta – în numele unei misiuni autoimpuse de a oficializa un Guvern mondial, stăpân peste o masă amorfă de sclavi, deposedată de orice identitate națională și redusă drastic din punct de vedere numeric prin mijloace de-a dreptul genocidale – și-a asumat rolul nefast, fals demiurgic, de a turna lumea în niște tipare strâmbe, satanice, de neconceput și de neadmis pentru orice minte normală. Astfel, privirea lucidă asupra răscrucii la care omenirea se află în clipa de față ne poate înarma pe fiecare dintre noi cu o înțelegere deplină asupra celor ce ni se-ntâmplă, pregătindu-ne în acest fel pentru atitudinea cea mai potrivită în lupta fiecăruia și a tuturor cu balaurii vremii noastre.
Până să ajungă însă la aceste concluzii, autorul cărții face o analiză aproape exhaustivă a tuturor evenimentelor și datelor obiective, extrase din statistici, rapoarte și bilanțuri de toate felurile, din acțiunile mai ascunse sau mai la vedere ale tuturor marilor puteri ale lumii, din declarațiile oficiale și neoficiale, de la cele mai înalte forumuri mondiale. Citind această carte în termenii de război și pace care – în virtutea acelei lupte pentru înavuțire și putere – au însoțit omenirea de-a lungul întregii sale existențe, vom avea de multe ori impresia că citim de fapt un roman plin de situații teribile, cu interese și înțelegeri oculte, cu trădări spectaculoase și fără scrupule, cu alianțe mereu schimbătoare și, de nenumărate ori, cu măceluri dintre cele mai sângeroase, într-o încercare perpetuă de a-i înșela pe ceilalți și de a echilibra sau de a dezechilibra raportul de forțe dominante ale lumii, pentru obținerea poziției celei mai avantajoase în balanța globală de putere.
Citind această carte, vom înțelege cum toate angajamentele solemne între marile puteri ale lumii ascund de fapt niște mari conspirații, fiecare dintre părți încercând să câștige timp pentru alegerea momentului când ar putea să dea lovitura de grație celuilalt sau celorlalți rivali de clasă. Vom înțelege că, în realitate, toată istoria lumii este de fapt istoria aranjamentelor ascunse și a serviciilor secrete; că „civilizarea” anumitor popoare a fost (și mai este încă) un pretext pentru noi cuceriri teritoriale ori pentru obținerea unor mari zone de influență. Vom afla că, de la o etapă la alta, se inventează mereu pretexte pentru a interveni, chiar și armat, în treburile interne ale altor țări – cum a fost, la un moment dat, așa-zisul intervenționism umanitar din Irak sau din fosta Iugoslavie. Vom mai înțelege că Organizația Națiunilor Unite este de fapt ca un fel de club de zi și de noapte, unde nu se stabilește nimic esențial și de care nu ascultă în realitate nimeni… și multe altele.
Citind această carte, ne vom clarifica mai bine drumul parcurs de SUA pentru a câștiga, la un moment dat, Războiul Rece, devenind pentru câteva decenii singura mare putere globală. Dar și cum, după alte câteva decenii, în care au avut loc atâtea și-atâtea mișcări pe marea tablă de șah a lumii, ea se află astăzi în situația de a-și pierde această supremație, fiind puternic contestată, economic și militar, de Rusia și China, situație care tinde din ce în ce mai evident către stabilirea unei ordini internaționale multipolare. Sunt analizate astfel culisele războiului actual dintre Rusia și Ucraina, a cărui „rădăcină” este de fapt extinderea NATO către granițele de vest ale Rusiei, ca și amenințarea unui alt război, cu potențial și mai distructiv, și mai înfricoșător, ca acela care ar putea izbucni în orice moment între China și Taiwan, la care SUA stă gata să intervină, ca și în cazul Ucrainei.
În acest moment deosebit de fierbinte al istoriei mondiale, când lupta dintre globalism și suveranism tinde să arunce în aer întreaga planetă, o asemenea carte are darul de a limpezi pentru toți cei care-o citesc situația de moment, dar și de perspectivă, a lumii în care trăim. Este o conjunctură care cere o atitudine cât mai responsabilă de la fiecare dintre noi. Pentru că, în condițiile dezvoltării tehnologiei de astăzi și a mijloacelor actuale (în primul rând nucleare) de a purta un război, ne aflăm nu numai în fața alternativei de război sau pace, așa cum spuneam, ci mai ales în aceea de viață sau moarte. Și nu pentru un grup sau altul de oameni, pentru o țară sau alta, ci pentru omenirea și planeta întreagă.
*
Ștefan Dimitriu s-a născut la 21 mai 1938, în comuna Ibănești, judeţul Tutova (azi, Vaslui). În 1967 a absolvit Facultatea de limba şi literatura română din Bucureşti. De la absolvirea facultăţii şi până la retragerea din activitate (1967-2007), a lucrat la Radio-Televiziunea Română (realizator de emisiuni, redactor-şef, director de departament). Din anul 1978 este membru al Uniunii Scriitorilor.
De-a lungul anilor a publicat în revistele Luceafărul, România literară, Tribuna, Viaţa Românească, Contemporanul, Viaţa Studenţească, Evenimentul, Zig-Zag, Terra Magazin, etc.
În anul 1990 a înfiinţat Editura „Românul”.
A scris volume de proză, de poezie, scenarii pentru piese de teatru care, majoritatea, s-au bucurat de mare succes.
În 2010 Clubul de Proză al Uniunii Scriitorilor îi acordă Premiul de Excelenţă pentru romanul „Lasă zilei scârba ei”.
Documentarul său „Exerciţii de libertate”, difuzat de TVR și consacrat Revoluţiei Române, a fost distins cu Premiul Federaţiei Internaţionale a Arhivelor de Televiziune FIAT/IFTA (Londra, 2001) şi Nimfa de argint (Monte Carlo, 2002).
Câteva dintre romanele sale de proză:
- „Drumuri ca-n palmă” – proză scurtă (Editura Eminescu, 1971)
- „Trapez” – roman (Editura Eminescu, 1972; eLiteratura, 2017)
- „Întrebările Sfinxului. Tinerețea lui Bogdan Irava” – roman (Editura Cartea Românească, 1987);
- „Turnul nebunilor” – roman (Editura Evenimentul, 1993; eLiteratura 2017);
- „Lasă zilei scârba ei” – roman (Editura Vremea, 2009; eLiteratura, 2015);
- „Strada Poștei, numărul fără întoarcere” – roman autobiografic (eLiteratura, 2017);
- „Sămânța și lutul” – roman (eLiteratura, 2020).
Finețea și profunzimea observațiilor transpuse de Ștefan Dimitriu în operele sale vădesc un scriitor ce posedă mult mai mult decât o prodigioasă imaginație și forță de expresie. Mesajele lucrărilor sale reflectă realități fundamentale ale societății dublate de viziunea unor soluții care se adresează deopotrivă minții, dar și sufletului, în conexiuni de o magistrală finețe și complexitate.
Comentează