de Iurie Roșca
Întreaga dinamică a vieții internaționale din ultimele decenii poartă pecetea izbitoare a lui Satan. Procesul îndreptat radical împotriva omului – globalismul – nu poate fi înțeles în toată profunzimea și complexitatea lui decât dintr-o perspectivă religioasă. Asaltul final al forțelor luciferiene împotriva omenirii au luat o amploare fără precedent anume acum din două motive prioritare.
Primul. Izgonirea lui Dumnezeu din mentalul colectiv al maselor a triumfat (Faptul că unii dintre noi mai frecventează lăcașurile de cult nu ne scutește de penetrarea devastatoare a unei viziuni profund materialiste în mințile noastre, împingându-ne într-o stare de schizofrenie). Al doilea. Performanțele tehno-științei, induse de către forțele infernale unor ”savanți” demonizați, permit exercitarea unui control total asupra mulțimilor mondiale de către un grup foarte restrâns de persoane.
Acțiunea subversivă a șarpelui biblic împotriva omului n-a încetat nici o clipă de la ispitirea Evei în Rai și până în prezent. În Occident aceasta s-a manifestat prin Reformă, Renaștere, Secolul Luminilor, Revoluția Franceză. Astfel prăbușirea în Modernitate a trasat o linie de degradare continuă a omenirii. Scientismul, Tehnolatria, Progresismul, Transformismul, Antropocentrismul sunt doar câteva nume ale acestei maladii spirituale fatale. Și dacă s-a crezut că omul, natura și societatea pot fi remodelate la infinit, astăzi am ajuns la stadiul terminal a demonizării lumii. El se manifestă prin dezagregarea definitivă a armoniei și echilibrului în lume. Agresiunea asupra omenirii, lansată cu o forță devastatoare, capătă forme precum lichidarea familiei, anihilarea maternității, uciderea ritualică a pruncilor nenăscuți, feminismul, teoria genului, legalizarea sodomiei, a pedocriminalității, a sexualizării copiilor.
Mituri fondatoare
Șirul de procedee pentru dezumanizarea lumii și asasinarea în masă a mulțimilor anesteziate prin TV, Internet și cultura de masă cuprinde în mod obligatoriu mitul vaccinismului și mitul climatismului. Mesagerii lumii infernale, reuniți în organizații de tip ocult sau vizibil, predică sfârșitul omului normal prin fuzionarea biologicului și a tehnologicului în corpul uman. Omul augmentat, impregnat cu nanoparticule și cu cipuri, constituie ”noua normalitate” spre care ne împing sataniștii. Managementul percepțiilor, modelarea comportamentelor, controlul mental, modificarea memoriei, digitalizarea completă a societății și a omului – iată deja realitatea de coșmar în care suntem împinși. Accelerarea vertiginoasă a ritmurilor de atingere a fazei terminale a omenirii a căpătat două nume complementare, prezentate ca niște realizări superioare menite să instaureze o eră a unei beatitudini generalizate: Tehnocrație și Transumanism. Viteza cu care se desfășoară agenda malefică a globaliștilor este atât de rapidă, iar consecințele acestor acțiuni atât de dezastruoase, încât instaurarea Noii Ordini Mondiale devine o realitate cotidiană. Impasul în care s-a pomenit omenirea în fața acestor pericole de moarte ține de orbirea spirituală indusă de către cercurile masonice inițial în Europa Occidentală, iar astăzi în întreaga lume contaminată de maladia mortală a occidentalizării.
Lepădarea de Dumnezeu
Militanții politici, activiștii civici, autorii de cărți, cercetătorii onești, jurnaliștii independenți caută să se constituie într-o Rezistență în fața acestui tsunami mondialist, criticând Sistemul din interiorul acestuia fără să realizeze sterilitatea propriului efort. Matricea în care am fost împinși în ultimele sute de ani n-a reprezentat decât faza de pregătire a asaltului final împotriva omenirii, ce se desfășoară cu o forță vulcanică. Am putea numi această capcană intelectuală ”materialism” sau ”liberalism” și nu vom greși. Însă numele corect al stării lumii de azi este lepădarea de Dumnezeu. Diavolul a știut cum să lucreze discret la surparea viziunii religioase asupra lumii. Astăzi omul consideră că necredința lui ține de opțiunea personală. El nu-și asumă rolul dezonorant de obiect al manipulării unor forțe din exteriorul propriei minți, de natură spirituală. De aici toate eșecurile de analiză, oricât de rafinată și de savantă, a vârfurilor intelectuale care caută să conceptualizeze realitățile de azi și mai ales să ofere soluții de evitare a unui sfârșit fatal pentru omenire. Exercițiile noastre intelectuale puerile despre restabilirea statului de drept, a suveranității populare, a democrației, a drepturilor omului etc. reprezintă un prilej de amuzament aparte pentru diavol. Acesta a știut cum să se sustragă din văzul nostru, făcându-ne să credem în propria autonomie. Rămânând captivii paradigmei materialiste care induce autosuficiența omului, fără raportarea la Dumnezeu drept creator al lumii și la satan ca distrugător al acesteia, lupta noastră pentru supraviețuire este condamnată la eșec. Nu ne putem salva de catastrofa terminală care se rostogolește peste noi cu o viteză crescândă nici prin cultură, nici prin știință, nici prin metodele de luptă politică oferite de statul liberal. Șansa de supraviețuire a lumii în condițiile acestei agresiuni de o putere nimicitoare uriașă stă nu doar în efortul de reinformare, în curajul civic și în demascarea planurilor elitei mondialiste.
Pactul cu diavolul
Forța devastatoare a acestei agresiuni nu rezidă doar în concentrarea resurselor economice, politice, tehnologie și militare care le permite o dominație plenară asupra lumii. Ea ține de pactul cu diavolul. Adică, altfel zis, forțele noastre sunt inegale. Ei s-au aliat cu duhul întunericului, iar noi rămânem singuri, adică pradă sigură pentru ei. Prin urmare, pentru a avea șanse de supraviețuire, iar apoi și de victorie avem nevoie și noi de o alianță care să ne facă mai puternici în fața dușmanilor omenirii. Iar aceasta nu poate fi alta decât cu Dumnezeu. Doar creatorul lumii și al omului este mai puternic decât creatura sa, primul revoluționar care este Lucifer. Dumnezeul nostru, mântuitorul nostru, atotputernicul Dumnezeu ne așteaptă. El ne privește cu milă ca pe niște orfani rămași fără apărare în fața unei haite de lupi. Războiul total purtat la ora actuală contra omenirii nu este rodul unor ”psihopați”, așa cum caută să ne convingă unii disidenți din tabăra antiglobalistă. Aceste cercuri oculte nu sunt autonome. Ele și-a făcut alegerea, și-au ales stăpânul. Acum e rândul nostru să o facem. Până nu e prea târziu. Dacă nu e prea târziu.
Hristos ne așteaptă. Vom veni oare noi spre El sau poate El e deja în drum spre noi?
Iurie ROȘCA
Comentează