Până în 1989 industria României NU era un „morman de fiare vechi”

Vă prezentăm în sinteză ideile principale expuse de profesorul universitar doctor Corvin Lupu în cadrul unei emisiuni difuzate în direct de postul de televiziune România Civică (ROC TV) în data de 3 decembrie 2022. Emisiunea a fost moderată de Calistrat Atudorei.

Performanțele de excepție ale industriei României socialiste

După decembrie 1989 conducerea României, în special guvernul Petre Roman, a acreditat ideea că industria României nu ar fi decât „un morman de fiare vechi” și ca urmare trebuie lichidată și vândută. Este însă necesar să știm că în realitate industria românească de până în 1989 era situată pe multe domenii la standardele cele mai înalte din lume. Iată câteva exemple:

• Pe platforma Pipera din București, construită în colaborare cu francezii, se produceau calculatoare sub patent francez;
• Autocamioanele și autobuzele fabricate la Brașov și la București aveau patente germane MAN;
• Avioanele RomBac se fabricau sub patent Rolls Royce;
• Locomotivele de la uzinele Electroputere Craiova, care erau dintre cele mai performante din lume, aveau patent elvețian;
• La Reșița se fabricau motoare de vapoare după licență RENK, din Germania Federală;
• Centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă a fost construită sub licență și patente din Canada;
• România era a treia țară din lume, după SUA și Japonia, care fabrica anvelope gigant pentru autobasculante de 100 de tone;
• Doar în România și Japonia se fabricau șuruburi cu bile, utilizate în industria nucleară și în industria aero-spațială;
• Fabrica de diamante sintetice, care era extrem de profitabilă, fusese construită în București după un patent din Suedia. Aceste diamante erau utilizate și în forajul de mare adâncime, fiind capabile să sfărâme orice tip de rocă;
• În anul 1985 România producea 14 milioane de tone de oțel. În prezent se mai produc pe teritoriul României doar trei milioane de tone și chiar și acelea aparțin unor companii străine.
• România producea 400.000 de tone de aluminiu. Azi producția este aproape zero.
• Eram recunoscuți ca foarte buni producători de motoare electrice. În 1980 România genera 19 milioane de kilowați. În prezent mai producem doar 700.000 de kilowați. Trebuie spus că securiștii trădători de la noi agreează acum foarte mult ideea închiderii unităților autohtone de producție a energiei pentru ca din tranzacțiile care aduc energie din afara țării să câștige cât mai mulți bani din mită. Vorbim aici despre energia electrică, dar și despre gaz și petrol.
• După anul 1970 România producea 13-14 milioane de tone de petrol anual, 8,5 milioane de tone de motorină, 10 milioane de tone de păcură. Tot ceea ce a deținut compania Petrom a fost vândut companiei austriece OMV, care extrage petrolul în folosul străinilor și nu plătește decât o infimă parte din redevențele care se practică internațional. Petrom era cea mai mare companie de stat românească și era un ax al economiei țării. Vânzarea ei și exploatarea pe nimic a resurselor țării reprezintă un jaf imens!
• Până în 1989 România producea anual 500.000 de tone de uleiuri minerale, iar în prezent nu mai producem nimic, importăm totul.
• Erau 12,5 milioane de locuri de muncă, aveam peste 1.000 de mari întreprinderi ce aveau aproximativ 10.000 de angajați fiecare. Toată această imensă forță de muncă organizată reprezenta un imens obstacol pentru cei care urmăreau să facă din România o colonie și tocmai de aceea au distrus capacitatea României de a mai avea o industrie de mare anvergură.
• În anul 1980 se fabricau în România anual 1600 de excavatoare, 71.000 de tractoare, 600 de vagoane de trenuri pentru călători, 14.000 de vagoane de tren de marfă. Acum în România nu doar că nu se mai fabrică aproape nimic din toate astea, dar în ultimii ani au fost dezmembrate și date la tăiat 100.000 de vagoane.
• Se produceau în medie 144 de nave maritime de diferite tonaje pe an.
• Este necesar să știm că după anul 2000 au fost exportate 50 de milioane de fier vechi, deșeuri de cupru, deșeuri de aluminiu și alte metale neferoase în valoare de peste 10 miliarde de euro.
• A fost exportat lemn brut în valoare de peste opt miliarde de euro.
• În domeniul agriculturii se producea atât de mult încât pentru consumul intern era suficientă doar 25% din producție. Restul era dat la export. Într-adevăr, pentru că se urmărea plata datoriei externe se dădeau alimente la rație și nu era abundență pe piața internă, dar nu era nici pe departe foamete.

Jaful practicat de Securitate

Este relevant că după anul 1982 a început să fie indusă în special prin postul de radio subversiv Europa Liberă (care era susținut de CIA) că industria României ar fi un morman de fiare vechi”. Între membrii rețelei de trădători de la Europa Liberă se numărau Nestor Rateș, Emil Hurezeanu, Ioana Măgură Bernard, Neculai Constantin Munteanu sau Liviu Tofan.

În 1982, prin generalul Iulian Vlad (șeful militar pe România de la acea vreme), Securitatea a reușit să îl păcălească pe Ceaușescu inducându-i convingerea falsă că cei mai de încredere oameni pe care îi poate avea sunt exact securiștii. Pe această bază l-au convins să dea Securității controlul comerțului exterior al țării. Agenții Securității gestionau sute de conturi bancare ale statului folosind numele lor de persoane fizice, ca unici deținători ai codurilor și parolelor de acces la respectivele conturi. Acești agenți ai Securității, cam 330 la număr și care aveau funcția de „director de credit”, au executat la ordin acțiuni de căpușare a economiei României. Ei făceau asta în numele obiectivului național asumat în acea perioadă și anume achitarea datoriei externe a României. Cea mai importantă dintre întreprinderile securiștilor era Întreprinderea de Comerț Exterior (ICE) Dunărea.

Conjunctura era că Fondul Monetar Internațional, care acordase României cu câțiva ani înainte împrumuturi la dobânzi foarte mici, a dublat în anul 1982 dobânda. A făcut asta în mod unilateral și brusc. De ce? Pentru că păpușarii internaționaliști constatau cu mare nemulțumire că România începuse să urce vertiginos ca putere economică. În aceste condiții Ceaușescu a decis că trebuie să scape de acea datorie la FMI urmând ca pe viitor România să își finanțeze singură, autonom și suveran, proiectele de investiții și de cercetare. Mai mult, Ceaușescu a plănuit împreună cu liderii din Kuweit, China, Siria, Iran, Libia și Irak (și altele) crearea unui fond internațional de investiții, cu dobânzi mici. Erau state care fuseseră colonii ale Vestului, dar la acea vreme se eliberaseră și se poziționaseră ca membri în Mișcarea de Nealiniere. Deși făcea parte din CAER și Tratatul de la Varșovia, România regimului Ceaușescu era mai interesată de a face alianță cu statele și Mișcarea de Nealiniere.

Tot securiștii l-au îmbrobodit pe Ceaușescu și prin a-l face să accepte cultul personalității cu sintagme de genul „mult-iubitul conducător”, „cel mai iubit fiu al patriei”. În realitate această practică i-a subminat enorm de mult prestigiul în fața poporului. De altfel poporul era și el mințit de Securitate și nu prea avea habar că Ceaușescu urmărește să achite datoria externă pentru a face din România o țară suverană.

Securitatea a administrat comerțul extern al României socialiste timp de șapte ani, din 1982 până în 1989. La Institutul Mondial de Economie erau trimiși cei mai bine pregătiți securiști, absolvenți ai ASE. Unii au fost deconspirați ca fiind și ofițeri acoperiți ai Securității, cum ar fi Mugur Isărescu sau Eugen Dijmărescu. Propaganda Securității începuse să meargă pe linia că producția României este slabă, că nu generează suficient profit. Era o minciună sfruntată întreținută de securiști pentru că profitul real, care era uriaș, era căpușat (fraudat) chiar de ei, prin conturile personale. Până în 1989 agenții Securității și-au ținut banii în conturi pentru că sistemul bancar internațional le oferea o dobândă extrem de avantajoasă. Suma totală furată de securiști din avutul obștesc al României ajunsese în 1989 la suma de 32 de miliarde de dolari, la valoarea de atunci a dolarului. Era o sumă gigantică, ce depășea cu mult ceea ce fusese datoria externă a României (aproximativ 20 de miliarde). Astăzi acele sume ar valora probabil cam 300 de miliarde de dolari. În ianuarie 1990 Securitatea mai lăsase în Bancorex doar două miliarde de dolari și 600 de milioane de ruble.

Bineînțeles, acești agenți ai Securității române nu acționau doar de capul lor. Erau subordonați și unor servicii de informații externe, în primul rând față de KGB. Sovieticii chiar doreau ca economia României să fie fraudată. Să nu uităm că URSS urmărea prin Planul Niestr să îl înlocuiască pe Ceaușescu cu un lider devotat Moscovei. Securitatea trădătoare a lucrat pentru KGB până în 1992, când în România a venit Manfred Werner și s-a produs o reorientare a politicii, o schimbare de stăpâni. Serviciile de informații române au început să lucreze pentru CIA și alte servicii occidentale. Așa cum am arătat și în articolele trecute, până în 1989 securiștii români s-au temut să se lupte cu KGB-ul pentru că știau că în caz contrar ar fi uciși în scurt timp, fără milă.

Cert este că directorii de conturi de până în 1989 au devenit miliardarii români apăruți brusc după 1990. Este o listă foarte lungă din care menționăm doar câțiva: Ioan Niculae, Eugen Dijmărescu, Mugur Isărescu (care a fost făcut și general de securitate), Ion Țiriac (făcut și el general), frații Păunescu, Dinu Patriciu (care aparent ar fi murit, dar a fost văzut bine-mersi de multe persoane prin Austria), Dan Adamescu, Constantin Rotaru, Gabriel Popoviciu, Victor Angelescu, Gruia Stoica (ajuns magnatul regiei feroviare private), Dan Voiculescu (ajuns director la firma Crescent și proprietar al trustul de presă Intact), Nicolae Dumitru (zis Niro, cu firma Niro), generalul Victor Atanasie Stănculescu.

În 22 decembrie 1989 Securitatea a fost desființată și Armata a preluat și serviciile speciale. Chiar securiștii de la Centrul de Informare privind arhivele Securității au strigat în gura mare că cer desființarea Securității. Motivul real era că doreau să facă dispărute dosarele care puteau dovedi că au fost furat sume colosale. I. C. E. Dunărea a fost desființată (făcută să dispară) în aprilie 1990, dar fără a consemna oficial hotărârea respectivă de guvern (în Monitorul Oficial), ceea ce este foarte semnificativ.

După ce au fost o vreme în opoziție cu noua conducere impusă de Moscova (adică Iliescu și minoritarii lui evrei-khazari cum ar fi Petre Roman, Silviu Brucan, Virgil Măgureanu, Alexandru Bârlădeanu, Dan Marțian), securiștii au fost plasați în funcțiile de conducere a statului. Promovarea a avut loc după fenomenul Piața Universității, în mai 1990. Trebuie știut că primele revolte ale minerilor (de exemplu mineriada din 28 ianuarie 1990 sau cea din 18 februarie 1990) au fost generate chiar de securiști. Ei au avertizat astfel regimul Iliescu că dacă nu colaborează poate fi răsturnat. Unul dintre conducătorii Securității era Dumitru Mazilu, care se dădea mare dizident, dar care de fapt era conducătorul Școlii de Securitate. Minerii, ca masă de manevră, au fost chemați mai târziu și de noua putere condusă de Iliescu, mai exact în 13 iunie 1990. Fenomenul Piața Universității, ca demers general, repetăm, a fost creat de Securitate. Ei sunt cei care au „aprins flacăra”. Da, este adevărat că au venit și mulți oameni nemulțumiți care erau sinceri, dar evenimentul fusese inițiat chiar de Securitate. Se știe acum că personaje care se prefăceau a fi mari patrioți, precum Stelian Tănase sau Marian Munteanu, au fost de fapt agenți ai Securității. În timpul Pieței Universității, Ion Iliescu și securiștii s-au înțeles după care au început să lucreze împreună.

Criza ceaușistă a fost special indusă populației de către Securitate sub oblăduirea Moscovei sovietice în scopul de a provoca nemulțumire în rândul populației. Au fost astfel create premisele „necesare” (în viziunea KGB) răsturnării lui Ceaușescu.

Notă importantă: pentru dezvăluirile pe care le face, dl. profesor Corvin Lupu a primit de multe ori amenințări cu moartea prin telefoane de la anonimi. Aceasta reflectă foarte elocvent valoarea informațiilor pe care avem șansa să le aflăm.

Puteți urmări mai jos și înregistrarea video a emisiunii: