de Corneliu Vlad
Ideea, unanim acceptată, a președintelui Putin de întâlnire la vârf a celor cinci state nucleare membre permanente ale Consiliului de Securitate al O.N.U. include în principal un tur de orizont global asupra sfidărilor esențiale și urgente care confruntă omenirea, dar – nu mai puțin important – și reevaluarea necesară a raporturilor dintre cei cinci protagoniști de care depinde în mare măsură chipul lumii de mâine. Hotărâtoare sunt în acest sens relațiile dintre Washington, Beijing și Moscova. Va fi lumea de după Covid una, în continuare, monopolară (cu S.U.A. ca hegemon), bipolară (S.U.A.-China), multipolară sau apolară? Într-o proporție sau alta, fiecare dintre aceste variante își are susținătorii săi. Prevalentă este însă proiecția unei lumi bipolare, pe axa Washington-Beijing, cu Rusia ca „principala putere de echilibru”, cum se exprimă un politolog rus.
Înseamnă oare aceasta că lumea se va scinda din nou tranșant și nefericit în două imense blocuri antagoniste, ca în timpul războiului rece? În niciun caz. Într-o lume a interdependențelor crescânde și a globalizării implacabile, izolarea, protecționismul, politicile de îndiguire și practicile de sancțiuni arbitrare și boicot sunt, realist vorbind, de neconceput, căci anacronice și păgubitoare pentru toți. De altfel, Rusia și Franța se opun deschis unei lumi bipolare, China pare mulțumită cu status-quo-ul pentru care are strategii adecvate, iar Statele Unite sunt decise, indiferent de Administrația de la Casă Albă, să-și consolideze actuala linie de „splendidă izolare” sub flamura triumfalistă America First.
Bipolară sau nu, lumea va fi marcată indiscutabil de o reală confruntare chino-americană. Ambele tabere își pun acum febril piesele pe eșichierul planetar, iar Beijingul a anunțat oficial și solemn că până în 2049 China va depăși America. Dar Rusia? În amplul articol publicat recent în presa americană, președintele Putin a subliniat apăsat, în câteva rânduri, că “mecanismul unic de prevenire a unui mare război” trebuie să rămână Consiliul de Securitate, care însă trebuie „păstrat și îmbunătățit”, inclusiv cu prevederea privitoare la dreptul de veto al celor cinci. În ce privește raporturile din „triunghiul strategic” S.U.A.-China-Rusia, politologul Andrei Kortunov a reamintit imaginea plastică a lui Mao Zedong cu maimuța care privește de pe munte lupta a doi tigri în câmpie, prima fiind China iar cei doi America și U.R.S.S.
Acum, pe munte va fi Rusia, înțeleaptă și atentă, dar „fără impulsivitate, imprevizibilitate, agitație și grimase” cum este văzut de obicei primatul din comparație. Rusia, spune Kortunov, „nu trebuie să se lase subjugată de sistemul bipolar”, ci să-și apere independența, să nu-i ațâțe pe combatanți căci această nu i-ar aduce decât succese efemere iar în timp prejudicii, nici să preia rolul de arbitru între cei doi. Mai mult, să implice în marile probleme ale lumii și alți actori, inclusiv Europa, de pildă, pentru că „nici Rusia, nici U.E. nu sunt interesate într-un sistem bipolar global rigid”. Un studiu recent al grupului francez de reflecție Mars, care vorbește de o „bipolaritate fluidă S.U.A.-China”, atrage atenția că „ar fi o greșeală de a vedea în Rusia un actor de rangul doi în următoarele decenii”, căci „revenirea sa ca putere militară și marea sa strategie inspirată din moștenirea bizantină îi conferă o putere de influențare considerabilă care îi asigura pentru mulți ani un rol major în viața internațională”.
În sfârșit, Feodor Lukianov, editorul publicației „Russia in Global Affairs”, amintește o remarcă spusă pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios de președintele Putin despre confruntarea chino-americană: „Nu e războiul nostru”. La care Lukianov exclamă: „Slavă Domnului!”.
Comentează